ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5170/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 389 din 11 martie

2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive formulată de Prefectul județului Bacău.

A respins

acțiunea formulată de reclamanții C.A., R.M., C.R.C. și R.E.R. în

contradictoriu cu Prefectul județului Bacău, ca fiind formulată în

contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală pasivă.

A respins

acțiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții Primarul

comunei Secuieni, Comisia locală Secuieni pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor și Comisia județeană Bacău pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 218 din 12 mai 2004,

irevocabilă prin Decizia nr. 3598 din 6 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a fost admisă contestația formulată de C.A., R.M. și C.R.C., a

fost anulată dispoziția nr. 9 din 10 februarie 2004, emisă de Primarul comunei

Secuieni și s-a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru

construcțiile demolate din vatra satului.

Dând curs

acestei hotărâri, Primarul comunei Secuieni a emis dispoziția din 28 iulie

2008, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate

din vatra satului Secuieni, evidențiate în acte de preluare abuzivă, respectiv

procesul - verbal din 19 martie 1949.

Tribunalul a

mai reținut că cererea reclamanților nu este întemeiată, deoarece cuantumul

final al despăgubirilor se stabilește de Comisia Centrală, potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, la modalitatea de acordare a despăgubirilor urmând

a fi avute în vedere sentința civilă nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău.

Prin Decizia

nr. 115 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de

reclamant.

Instanța de

apel a reținut că în proces au fost citate toate părțile menționate în cererea

inițială, deoarece, prin precizările ulterioare ale acțiunii nu s-au făcut

mențiuni cu privire la renunțarea la judecată cu vreuna din părțile prevăzute

inițial în cerere.

Prin dispoziția

din 28 iulie 2008 a fost stabilită acordarea de despăgubiri, însă calculul

despăgubirilor este în competența Comisiei Centrale, conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

După rămânerea

irevocabilă a sentinței civile nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău, până la

comunicarea unei copii legalizate a soluției irevocabile, au intrat în vigoare

dispozițiile Legii nr. 247/2005, precum și ale H.G. nr. 250/2007, astfel că, la

emiterea Dispoziției din 28 iulie 2008, au fost avute în vedere atât

dispozitivul instanței cât și modificările legislative în vigoare la data

emiterii dispoziției.

În ceea ce

privește cererea reclamanților de completare a dispoziției primarului, instanța

de apel a reținut că, potrivit legii, competența primarului se limitează la

înaintarea notificării Comisiei Centrale, cu propunerea de acordare de

despăgubiri.

Împotrivi

acestei decizii, în termm legal, au dedarat recurs redamanpi

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că

solicitarea lor de a fi completată dispoziția primarului nu excede cadrul

legal, deoarece coroborarea informațiilor furnizate de actele de preluare cu

informațiile furnizate de părți, este sarcina primarului, care trebuia

rezolvată prin dispoziția primarului.

Recurenții au

mai arătat că au solicitat stabilirea cotelor ideale de proprietate care revin

fiecărui titular al dreptului la despăgubire prin hotărâre judecătorească, care

trebuie depuse anterior emiterii titlului de plată. În acest sens, susțin

reclamanții, este greșită constatarea instanței de apel că ar fi solicitat

stabilirea drepturilor cuvenite în cote proporționale cu drepturile

succesorale, solicitare care, într-adevăr, este de Competența Comisiei

Centrale.

În ceea ce

privește obligarea la plata daunelor cominatorii, recurenții au arătat că decizia

atacată omite prevederile art. 300 C. proc. civ., care enumera limitativ

cazurile în care recursul suspendă executarea hotărârii, precum și

jurisprudența C.E.D.O.

Critirile

formulate pemit încadrarea recursului în dispozițiile art 304 pagrag. 9 din C.

proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se arata în continuare.

Notificarea

depusă de reclamanți după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost

respinsă de Primarul comunei Secuieni prin dispoziția din 2004.

Prin sentința

civilă nr. 218 din 12 mai 2004, Tribunalul Bacău a admis contestația formulată

de reclamanți împotriva acestei dispoziții, pe care a anulat-o și a obligat

Primarul comunei Secuieni să facă ofertă de despăgubiri bănești, pe care o va

înainta Prefecturii județului Bacău, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001,

pentru construcțiile din vatra satului Secuieni. Sentința a devenit definitivă

și a rămas irevocabilă prin respingerea apelurilor declarate de reclamanți și

Primăria comunei Secuieni și a recursului declarat de reclamanți.

Ca urmare a

hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, Primarul comunei Secuieni a emis

dispoziția din 28 iulie 2008, care face obiectul prezentei contestații.

Prin urmare, în

condițiile în care primarul a fost obligat prin hotărâre judecătorească

irevocabilă să emită o nouă dispoziție, criticile recurenților, care vizează

faptul că primarul trebuia să completeze noua dispoziție în sensul celor

arătate de reclamanți, sunt nefondate.

De aceea, în

noua dispoziție nu pot fi menționate alte bunuri decât cele care au făcut deja

obiectul contestației împotriva dispoziției din 2004, emisă de Primarul comunei

Secuieni, iar constatarea instanței de apel că astfel de mențiuni ar excede

competențelor legale ale primarului sunt corecte.

Nefondate sunt

și criticile referitoare la faptul că prin dispoziția primarului ar fi trebuit

să se stabilească cotele ideale de proprietate care revin fiecărui titular.

Se constată,

astfel, că nici prin cererea de chemare în judecată, nici ulterior, prin

cererile precizatoare și completatoare, reclamanții nu au formulat o astfel de

solicitare.

Prin urmare,

prima instanță nu putea să judece asupra unui lucru cu care nu a fost sesizată.

Este adevărat

că prin motivele de apel recurenții fac vorbire de cota de proprietate care

revine fiecărui titular al dreptului de proprietate, dar, conform art. 294

alin. (1) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Prin urmare,

instanța de apel nu avea cum să soluționeze o cerere care nu a făcut obiect al

judecății la prima instanță.

În ceea ce

privește criticile referitoare la neacordarea daunelor cominatorii, se constată

că, potrivit dispozițiilor art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ., nu se

pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face.

Pe cale de

consecință, și această critică este nefondată.

Față de cele

arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții C.A., C.R.C. și R.M. împotriva

Deciziei civile nr. 115 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2010.