ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 1303/54/2012, reclamanții M.N. și M.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 C. civ. În motivarea cererii, reclamanții au învederat instanței următoarele: Au deținut în proprietate un imobil compus din teren și construcție situat în Drobeta-Turnu Severin, str. C., județul Mehedinți, care a fost preluat abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în urma Decretului de expropriere nr. 1/1986, și demolat în totalitate.

În prezent nu au nicio proprietate și au fost nevoiți să se mute din localitatea în care au trăit 45 de ani într-un sat, în casa unor rude apropiate, într-o clădire fără condiții de locuit decente. În mod real viața le-a fost afectată negativ sub toate aspectele și sunt convinși că toate aceste suferințe au fost determinate în mod direct de acțiunile și inacțiunile Statului Român, și anume: o dată prin exproprierea din 1986 și încă o dată prin tergiversarea soluționării cererii de restituire a proprietății sau de acordare de despăgubiri. Prin Sentința civilă nr. 87 din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea pe care au promovat-o și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza Dispoziției nr. 1091 din 18 martie 2009 a Primăriei Drobeta-Turnu Severin, emisă conform Legii nr. 10/2001.

Prin însăși motivarea acestei sentințe, instanța stabilește culpa Statului Român prin instituțiile sale și demonstrează că le-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, susținând că nu poate fi vorba de un refuz de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, atât timp cât dosarul reclamanților trebuie să urmeze procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Prin încheierea din data de 29 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova a dispus că reclamanții să-și precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, cuantumul pretențiilor în moneda națională și temeiul juridic al cererii înregistrate la instanța de contencios administrativ.

La data de 28 august 2012, reclamanții au formulat precizare la acțiune, prin care au menționat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 din C. civ. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată, formulată de reclamanții M.N. și M.N., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în considerentele relevante ale hotărârii, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 900.000 RON.

Anterior sesizării instanței, prin Sentința nr. 87 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea promovată de reclamanți și a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Drobeta-Turnu Severin, str. C., județul Mehedinți. Temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și art. 1349 din C. civ., care reglementează răspunderea delictuală. Acțiunea formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie în mod real motivată pe o situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoștință de întinderea pagubei și să respecte termenul de prescripție de 1 an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege.

Reclamanții au cunoscut efectiv întinderea pagubei la momentul introducerii acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2012/54/2011, respectiv la data de 13 octombrie 2011, astfel că prezenta acțiune este formulată în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Introducerea unei acțiunii separate de obligare la plata daunelor morale se poate explica nu prin necunoașterea și imposibilitatea determinării acestora la momentul promovării primei acțiuni, ci prin nesiguranța reclamanților în legalitatea primului demers și caracterul subsidiar al celei de-a doua acțiuni, condiționat de admiterea celei dintâi. Soluția dată cererii reclamanților în Dosarul nr. 2012/54/2011 constituie o reparație suficientă și pentru prejudiciul moral care ar fi fost suferit de reclamanți, astfel cum a reținut în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.

Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității prin sentința anterior menționată, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității. În cauză nu s-au dovedit vătămările produse reclamanților, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 și nici elementele răspunderii civile delictuale, astfel că acțiunea formulată de reclamanți se impune a fi respinsă, în temeiul art. 8, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții M.N.

și M.N., susținând că este nelegală, pentru următoarele motive: Cererea de acordare a despăgubirilor morale a fost formulată pe cale separată întrucât, deși în primul dosar se pronunțase o sentință prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților și culpa Statului Român, la recursul formulat în dosarul respectiv s-a acordat un termen mai mare de un an, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Presupunerea instanței de fond conform căreia, la data introducerii primei cereri, aceea de restituire a proprietății, în Dosarul nr. 2012/54/2011, reclamanții nu erau convinși de legalitatea demersului judiciar este cel puțin hazardată și în niciun caz nu trebuie inclusă în motivarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod greșit că soluția dată în Dosarul nr. 2012/54/2011 constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul moral suferit. Dispoziția de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, cuprinsă în Sentința civilă nr. 87/2012, echivalează cu o restituire de proprietate și nicidecum cu repararea prejudiciului moral, care nici nu a fost cerut în dosarul respectiv. În concluzie, pentru motivele arătate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la instanță la data de 17 februarie 2014, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de netimbrare a recursului, faptul că nu se invocă niciun motiv concret pentru care se solicită casarea ori modificarea sentinței, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea Sentinței civile nr. 878/2012 a Curții de Apel Craiova, ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale. Sesizarea adresată instanței a fost intitulată de reclamanți "acțiune în răspundere civilă delictuală" și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 C. civ., Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/1995, Legii nr. 247/2005, Legii nr. 544/2001, O.G. nr. 81/2007, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 11, art. 20, art. 21 și art. 52 din Constituția României. Prin precizarea la acțiune din data de 29 august 2012, reclamanții au învederat instanței că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 C. civ.

De asemenea, prin concluziile scrise înregistrate la instanță, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale în valoare de 900.000 RON, în temeiul art. 1349 C. civ., apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale. Se constată astfel că pretențiile reclamanților își au fundamentul juridic în răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1349 C. civ., fără niciun fel de referiri la răspunderea administrativă patrimonială și la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ignorând acest temei al cererii de chemare în judecată, menținut de reclamanți ca urmare a explicațiilor solicitate de instanță în virtutea rolului activ potrivit art. 129 C. proc.

civ., în mod eronat, prin hotărârea pronunțată s-a reținut că temeiul legal este reprezentat de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 1349 C. civ. și a fost examinată temeinicia pretențiilor reclamanților prin raportare la calea procedurală specială reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Procedând în această modalitate, prima instanță a încălcat principiul disponibilității și a apreciat eronat că soluționarea cauzei este de competența instanței de contencios administrativ. În raport de natura civilă a litigiului și de valoarea pretențiilor deduse judecății, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanți, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul București, secția civilă, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.N. și M.N. împotriva Sentinței civile nr. 878 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul București, secția civilă, spre competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014 Procesat de GGC - AS