ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 1303/54/2012,

reclamanții M.N. și M.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună

obligarea pârâților la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, în

temeiul art. 1349 C. civ.

În motivarea cererii,

reclamanții au învederat instanței următoarele:

Au deținut în

proprietate un imobil compus din teren și construcție situat în Drobeta-Turnu

Severin, str. C., județul Mehedinți, care a fost preluat abuziv de către stat

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în urma Decretului de

expropriere nr. 1/1986, și demolat în totalitate.

În prezent nu au

nicio proprietate și au fost nevoiți să se mute din localitatea în care au

trăit 45 de ani într-un sat, în casa unor rude apropiate, într-o clădire fără

condiții de locuit decente.

În mod real viața

le-a fost afectată negativ sub toate aspectele și sunt convinși că toate aceste

suferințe au fost determinate în mod direct de acțiunile și inacțiunile Statului

Român, și anume: o dată prin exproprierea din 1986 și încă o dată prin

tergiversarea soluționării cererii de restituire a proprietății sau de acordare

de despăgubiri.

Prin Sentința civilă

nr. 87 din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea pe care au

promovat-o și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza Dispoziției nr. 1091

din 18 martie 2009 a Primăriei Drobeta-Turnu Severin, emisă conform Legii nr.

10/2001.

Prin însăși motivarea

acestei sentințe, instanța stabilește culpa Statului Român prin instituțiile

sale și demonstrează că le-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenție.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, susținând că nu

poate fi vorba de un refuz de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, atât timp cât dosarul reclamanților trebuie să urmeze procedura

instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin încheierea din

data de 29 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova a dispus că reclamanții să-și

precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, cuantumul pretențiilor în

moneda națională și temeiul juridic al cererii înregistrate la instanța de

contencios administrativ.

La data de 28 august

2012, reclamanții au formulat precizare la acțiune, prin care au menționat că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților la

plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 din

C. civ.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

precizată, formulată de reclamanții M.N. și M.N., în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în considerentele relevante ale hotărârii,

următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat

obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 900.000 RON.

Anterior sesizării

instanței, prin Sentința nr. 87 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea

promovată de reclamanți și a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Drobeta-Turnu

Severin, str. C., județul Mehedinți.

Temeiul legal al

obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 19 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și art. 1349 din C. civ.,

care reglementează răspunderea delictuală.

Acțiunea formulată în

temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie în mod real motivată pe o

situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat

cunoștință de întinderea pagubei și să respecte termenul de prescripție de 1

an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege.

Reclamanții au

cunoscut efectiv întinderea pagubei la momentul introducerii acțiunii ce a

format obiectul Dosarului nr. 2012/54/2011, respectiv la data de 13 octombrie

2011, astfel că prezenta acțiune este formulată în termenul prevăzut de art. 19

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Introducerea unei

acțiunii separate de obligare la plata daunelor morale se poate explica nu prin

necunoașterea și imposibilitatea determinării acestora la momentul promovării

primei acțiuni, ci prin nesiguranța reclamanților în legalitatea primului

demers și caracterul subsidiar al celei de-a doua acțiuni, condiționat de

admiterea celei dintâi.

Soluția dată cererii

reclamanților în Dosarul nr. 2012/54/2011 constituie o reparație suficientă și

pentru prejudiciul moral care ar fi fost suferit de reclamanți, astfel cum a

reținut în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența

sa.

Pentru acordarea de

daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității prin sentința

anterior menționată, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest

aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să

dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între

prejudiciu și fapta autorității.

În cauză nu s-au

dovedit vătămările produse reclamanților, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004

și nici elementele răspunderii civile delictuale, astfel că acțiunea formulată

de reclamanți se impune a fi respinsă, în temeiul art. 8, art. 18 și art. 19

din Legea nr. 554/2004.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal,

reclamanții M.N. și M.N., susținând că este nelegală, pentru următoarele

motive:

Cererea de acordare a

despăgubirilor morale a fost formulată pe cale separată întrucât, deși în

primul dosar se pronunțase o sentință prin care s-a recunoscut dreptul de

proprietate al reclamanților și culpa Statului Român, la recursul formulat în

dosarul respectiv s-a acordat un termen mai mare de un an, încălcându-se astfel

dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Presupunerea

instanței de fond conform căreia, la data introducerii primei cereri, aceea de

restituire a proprietății, în Dosarul nr. 2012/54/2011, reclamanții nu erau

convinși de legalitatea demersului judiciar este cel puțin hazardată și în

niciun caz nu trebuie inclusă în motivarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat în mod greșit că soluția dată în Dosarul nr. 2012/54/2011

constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

Dispoziția de

obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

titlului de despăgubire, cuprinsă în Sentința civilă nr. 87/2012, echivalează

cu o restituire de proprietate și nicidecum cu repararea prejudiciului moral,

care nici nu a fost cerut în dosarul respectiv.

În concluzie, pentru

motivele arătate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

înregistrată la instanță la data de 17 februarie 2014, intimata Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de netimbrare a

recursului, faptul că nu se invocă niciun motiv concret pentru care se solicită

casarea ori modificarea sentinței, iar, pe fond, a solicitat respingerea

recursului ca neîntemeiat și menținerea Sentinței civile nr. 878/2012 a Curții

de Apel Craiova, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și

pentru considerentele ce urmează.

Litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la

plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale.

Sesizarea adresată

instanței a fost intitulată de reclamanți "acțiune în răspundere civilă

delictuală" și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 C.

civ., Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/1995, Legii nr. 247/2005, Legii nr.

544/2001, O.G. nr. 81/2007, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 11,

art. 20, art. 21 și art. 52 din Constituția României.

Prin precizarea la

acțiune din data de 29 august 2012, reclamanții au învederat instanței că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților la

plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 C.

civ.

De asemenea, prin

concluziile scrise înregistrate la instanță, reclamanții au solicitat obligarea

pârâților la plata daunelor morale în valoare de 900.000 RON, în temeiul art.

1349 C. civ., apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii

civile delictuale.

Se constată astfel că

pretențiile reclamanților își au fundamentul juridic în răspunderea civilă

delictuală, potrivit art. 1349 C. civ., fără niciun fel de referiri la

răspunderea administrativă patrimonială și la prevederile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Ignorând acest temei

al cererii de chemare în judecată, menținut de reclamanți ca urmare a

explicațiilor solicitate de instanță în virtutea rolului activ potrivit art.

129 C. proc. civ., în mod eronat, prin hotărârea pronunțată s-a reținut că

temeiul legal este reprezentat de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și art. 1349 C. civ. și a fost examinată temeinicia

pretențiilor reclamanților prin raportare la calea procedurală specială

reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Procedând în această

modalitate, prima instanță a încălcat principiul disponibilității și a apreciat

eronat că soluționarea cauzei este de competența instanței de contencios

administrativ.

În raport de natura

civilă a litigiului și de valoarea pretențiilor deduse judecății, competența

materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1

lit. b) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ.,

Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanți, casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul București, secția civilă,

spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții M.N. și M.N. împotriva Sentinței civile nr. 878 din 27

septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la Tribunalul București, secția civilă, spre

competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2014

Procesat de GGC - AS