ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A.J.P.S.

Bistrița-Năsăud a solicitat obligarea pârâtei A.N.P.A. să încheie un act

adițional la Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a

resursei acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 pe o perioadă

de 5 ani.

Prin Sentința civilă

nr. 896 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

A.J.P.S. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A și, în

consecință, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta act adițional la

Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a resursei

acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 pe o perioadă de 5

ani.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată

reclamanta a solicitat autorității pârâte încheierea unui act adițional la

Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resursei

acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 și actualizat cu Actul

adițional din 26 iulie 2006, pe o perioadă de 5 ani.

Curtea de apel a

reținut că refuzul pârâtei A.N.P.A. de a soluționa cererea reclamantei privind

încheierea actului adițional la Contractul cu nr. AA/1988 este unul

nejustificat.

Instanța de fond a

apreciat că în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 317/2009

pârâtei îi incumbă obligația prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr.

317/2009 de a încheia acte adiționale la contractele încheiate de agenții

contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole.

Din înscrisurile

depuse la dosar instanța a constatat că reclamanta intră sub incidența acestor

prevederi legale având calitatea de agent contractant ce deține în exploatare

și în administrare amenajări piscicole și vocația concretă de a obține

încheierea unui act adițional la Contractul nr. AA/1988.

Curtea de apel a mai

reținut vocația legală a reclamantei în ce privește dreptul de a obține încheierea

unui act adițional la Contratul nr. AA/1988, precum și faptul că se poate

refuza încheierea unui astfel de contract în situația în care agentul nu

îndeplinește condiția de a deține în exploatare și administrare amenajări

piscicole.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâta A.N.P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că A.N.P.A. are atribuite prin lege competențe în privința

delegării atribuțiilor administrării resursei acvatice vii doar către

instituții publice ale statului.

Concesionarea

resursei acvatice vii nu este statuată în niciun act normativ sau lege

specifică, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia este o lege-cadru care reglementează posibilitatea concesionării,

nu dispune imperativ, recunoaște concesionarea ca pe o posibilitate de delegare

a unor atribuții.

Astfel, potrivit art.

136 alin. (4) din Constituție, republicată, bunurile proprietate publică, în

condițiile legii organice, pot fi date în administrare regiilor autonome și

instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate și, de asemenea,

pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

La art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 se prevede în mod expres că bunurile domeniului public

pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a

autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții

publice de interes național, județean sau local.

Deci, cu alte

cuvinte, titulari ai dreptului de administrare pot fi regiile autonome și

instituțiile publice, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 enumerând

exemplificativ ca instituții publice prefecturile și autoritățile

administrației publice centrale și locale.

Astfel, în temeiul

O.U.G. nr. 23/2000, A.N.P.A. a elaborat Ordinul ministrului agriculturii și

dezvoltării rurale nr. 15/2011 prin care au fost reglementate condițiile

privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, inclusiv emiterea și

eliberarea permiselor de pescuit recreativ/sportiv.

Emiterea permiselor

revine administratorului resursei acvatice vii, eliberarea revenind în sarcina

administratorului sau asociațiilor de pescari.

Practicarea

activității de pescuit recreativ/sportiv a fost reglementată prin emiterea

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011, unde la

art. 6 stipulează: "Exercitarea pescuitului în zonele de pescuit pentru

care s-au emis autorizații de pescuit recreativ/sportiv se face în baza

permisului recreativ/sportiv, cu respectarea regulamentului propriu al

asociației deținătoare de autorizație și a condițiilor înscrise în

autorizație.".

Având în vedere

prevederile ordinului mai sus amintit, se pare că se face o confuzie privind

scopul autorizării asociațiilor de pescari, A.N.P.A. deține administrarea

resursei acvatice vii care nu poate fi concesionată și nici nu se urmărește

acest lucru și autorizează accesul asociațiilor la aceasta. Nu intră în

discuție nici organizarea unei licitații atâta timp cât nu urmează a se

concesiona nimic, atribuirea autorizației fiind realizată prin îndeplinirea

cumulativ a mai multor condiții necesare conform legilor specifice - O.U.G. nr.

23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată, completată și modificată

prin Legea nr. 317/2009, și O.U.G. nr. 127/2010 și, implicit Ordinul

ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011 în temeiul căruia a

fost emisă Decizia nr. 116/2011.

Criterii cuprinse în

ordin și în decizie au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul

consultărilor publice ce au precedat emiterea acestora și au fost acceptate de

reprezentanții acestora.

Pentru a putea pune

în executare prevederile ordinului Președintele A.N.P.A. a emis două decizii,

Decizia nr. 116/2011 privind aprobarea Procedurii de emitere și eliberare a

Permisului de pescuit recreativ/sportiv și a Autorizației de pescuit

recreativ/sportiv și Decizia nr. 118/2011 pentru nominalizarea membrilor

comisiei pentru evaluarea cererilor pentru emiterea autorizațiilor de pescuit

recreativ/sportiv aprobate prin Decizia nr. 116/2011 privind aprobarea

procedurii de emitere și eliberare a Permisului de pescuit recreativ/sportiv și

a Autorizației de pescuit recreativ/sportiv pentru anul 2011.

Documentele depuse în

vederea autorizării au fost analizate de către comisia de evaluare în temeiul

punctajului realizat de fiecare asociație în parte, de asemenea contestațiile

și apoi s-a trecut la autorizarea acestora.

Recurenta mai susține

că legislația specifică în vigoare nu prevede în sarcina A.N.P.A. atribuții

privind concesionarea resurselor acvatice vii.

Singurul temei

privind exploatarea resursei acvatice vii din ariile naturale este O.U.G. nr.

23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată, completată și modificată

prin Legea nr. 317/2009, care desemnează A.N.P.A ca fiind singurul

administrator al acesteia, mai puțin în ariile naturale protejate - Delta

Dunării, unde Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării este desemnat

administrator.

În temeiul legii

A.N.P.A. poate delega administrarea resursei acvatice vii către alte instituții

publice, cum ar fi Regia Autonomă a Pădurilor.

Prin autorizarea la

care face referire nu se poate produce nicio pagubă, niciun prejudiciu

reclamantei, aceasta va putea elibera permise de pescuit recreativ/sportiv și

va putea desfășura activitatea fără nicio îngrădire.

Criteriile de

departajare sunt cuprinse în Decizia Președintelui nr. 116/2011 privind

aprobarea Procedurii de emitere și eliberare a Permisului de pescuit

recreativ/sportiv și a Autorizației de pescuit recreativ/sportiv, acestea fiind

prevăzute la art. 15 al deciziei.

Recurenta-pârâtă a

făcut o expunere a unor prevederi legale relevante în materia pescuitului și

acvaculturii și a arătat că, prin admiterea acțiunii reclamantei, a fost

obligată să exercite o serie de atribuții pe care legea nu le prevede în

sarcina sa, acesta fiind motivul real pentru care a respins cererea transmisă

de reclamantă, iar nu intenția de a o lipsi de beneficiul dreptului conferit

prin O.U.G. nr. 23/2008.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut că refuzul pârâtei de a încheia

actul adițional a avut caracter nejustificat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o

cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit în art. 2

alin. (1) lit. n): "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților

publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Din interpretarea

prevederilor legale citate rezultă că atunci când are de analizat caracterul

justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța

de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate

formală, ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului

legii, printr-o interpretare rațională a acesteia, pentru că principiul proporționalității

măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit

impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este

adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele

cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în

raport cu scopurile vizate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza

Buzescu c. României, Hotărârea din 24 mai 2005, parag. 96).

Împrejurarea că Legea

nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, a modificat din nou regimul

pescuitului și acvaculturii nu impune o casare a sentinței, așa cum a solicitat

recurenta.

În fundamentarea

acestei concluzii, Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 317/2009 a

fost publicată în M. Of. nr. 708/21.10.2009 și a intrat în vigoare la data de

24 octombrie 2009.

Este adevărat că, în

temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii,

A.N.P.A. s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește

drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea

amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte

tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens.

Potrivit art. 23,

alin. (4) din O.U.G. nr. 23/2008: "Permisul de pescuit recreativ/sportiv

este valabil atât pentru zonele concesionate de asociația al cărei membru este,

cât și pentru zonele concesionate de alte asociații, pe bază de

reciprocitate.". Evident că legea are în vedere existența unor contracte de

concesionare a fondului piscicol, respectiv fostele contracte de gestionare

durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a resursei acvatice din bazinele

naturale.

Toată teoria pe care

recurenta o face în legătură cu imposibilitatea legală de a încheia contracte

de concesionare cade în fața prevederilor O.U.G. menționate mai sus.

Înalta Curte constată

că dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României nu conțin o

interdicție de concesionare a bunurilor proprietate publică, decât în

interpretarea recurentei. Textul constituțional trebuie citit și înțeles

corect, în sensul că bunurile publice pot fi date în administrare regiilor

autonome și instituțiilor publice, pot fi date în folosința gratuită doar

instituțiilor de utilitate publică și pot fi concesionate ori închiriate

persoanelor fizice sau juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege

în acest scop. Și practica de zi cu zi ne arată că aceasta este interpretarea

corectă a textului invocat. De altfel, așa cum însăși arată, chiar recurenta

are atribuții exprese de concesionare a terenurilor aferente amenajărilor

piscicole.

De asemenea, în cauză

se constată că recurenta a atribuit dreptul de exploatare a resurselor

piscicole asociațiilor de pescari legal constituite, în baza unor protocoale de

atribuire și a unor autorizații de pescuit în scop recreativ/sportiv, care însă

nu au caracter contractual și nu reglementează corespunzător toate drepturile

și obligațiile părților. Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale

nr. 15/2011 stipulează că permisele de pescuit recreativ-sportiv sunt emise de

administratorul resurselor acvatice vii și eliberate de acesta sau de către

asociațiile de pescari sportivi. Același ordin stipulează și faptul că

asociațiile de pescari sportivi pot elibera permise de pescuit

recreativ/sportiv numai după obținerea autorizației de pescuit

recreativ/sportiv și trebuie să aibă regulamente proprii de pescuit.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.N.P.A. împotriva Sentinței civile nr. 896 din 20 noiembrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ