ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta A.J.P.S. Bistrița-Năsăud a solicitat obligarea pârâtei A.N.P.A. să încheie un act adițional la Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a resursei acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 pe o perioadă de 5 ani. Prin Sentința civilă nr. 896 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.J.P.S. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A și, în consecință, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta act adițional la Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a resursei acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 pe o perioadă de 5 ani.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată reclamanta a solicitat autorității pârâte încheierea unui act adițional la Contractul de gestionare durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resursei acvatice vii din bazinele piscicole naturale nr. AA/1988 și actualizat cu Actul adițional din 26 iulie 2006, pe o perioadă de 5 ani. Curtea de apel a reținut că refuzul pârâtei A.N.P.A. de a soluționa cererea reclamantei privind încheierea actului adițional la Contractul cu nr. AA/1988 este unul nejustificat. Instanța de fond a apreciat că în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 317/2009 pârâtei îi incumbă obligația prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 de a încheia acte adiționale la contractele încheiate de agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța a constatat că reclamanta intră sub incidența acestor prevederi legale având calitatea de agent contractant ce deține în exploatare și în administrare amenajări piscicole și vocația concretă de a obține încheierea unui act adițional la Contractul nr. AA/1988. Curtea de apel a mai reținut vocația legală a reclamantei în ce privește dreptul de a obține încheierea unui act adițional la Contratul nr. AA/1988, precum și faptul că se poate refuza încheierea unui astfel de contract în situația în care agentul nu îndeplinește condiția de a deține în exploatare și administrare amenajări piscicole. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta A.N.P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că A.N.P.A. are atribuite prin lege competențe în privința delegării atribuțiilor administrării resursei acvatice vii doar către instituții publice ale statului. Concesionarea resursei acvatice vii nu este statuată în niciun act normativ sau lege specifică, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia este o lege-cadru care reglementează posibilitatea concesionării, nu dispune imperativ, recunoaște concesionarea ca pe o posibilitate de delegare a unor atribuții. Astfel, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituție, republicată, bunurile proprietate publică, în condițiile legii organice, pot fi date în administrare regiilor autonome și instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate și, de asemenea, pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

La art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se prevede în mod expres că bunurile domeniului public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local. Deci, cu alte cuvinte, titulari ai dreptului de administrare pot fi regiile autonome și instituțiile publice, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 enumerând exemplificativ ca instituții publice prefecturile și autoritățile administrației publice centrale și locale. Astfel, în temeiul O.U.G. nr. 23/2000, A.N.P.A. a elaborat Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011 prin care au fost reglementate condițiile privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, inclusiv emiterea și eliberarea permiselor de pescuit recreativ/sportiv.

Emiterea permiselor revine administratorului resursei acvatice vii, eliberarea revenind în sarcina administratorului sau asociațiilor de pescari. Practicarea activității de pescuit recreativ/sportiv a fost reglementată prin emiterea Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011, unde la art. 6 stipulează: "Exercitarea pescuitului în zonele de pescuit pentru care s-au emis autorizații de pescuit recreativ/sportiv se face în baza permisului recreativ/sportiv, cu respectarea regulamentului propriu al asociației deținătoare de autorizație și a condițiilor înscrise în autorizație.". Având în vedere prevederile ordinului mai sus amintit, se pare că se face o confuzie privind scopul autorizării asociațiilor de pescari, A.N.P.A.

deține administrarea resursei acvatice vii care nu poate fi concesionată și nici nu se urmărește acest lucru și autorizează accesul asociațiilor la aceasta. Nu intră în discuție nici organizarea unei licitații atâta timp cât nu urmează a se concesiona nimic, atribuirea autorizației fiind realizată prin îndeplinirea cumulativ a mai multor condiții necesare conform legilor specifice - O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 317/2009, și O.U.G. nr. 127/2010 și, implicit Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011 în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 116/2011. Criterii cuprinse în ordin și în decizie au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor publice ce au precedat emiterea acestora și au fost acceptate de reprezentanții acestora.

Pentru a putea pune în executare prevederile ordinului Președintele A.N.P.A. a emis două decizii, Decizia nr. 116/2011 privind aprobarea Procedurii de emitere și eliberare a Permisului de pescuit recreativ/sportiv și a Autorizației de pescuit recreativ/sportiv și Decizia nr. 118/2011 pentru nominalizarea membrilor comisiei pentru evaluarea cererilor pentru emiterea autorizațiilor de pescuit recreativ/sportiv aprobate prin Decizia nr. 116/2011 privind aprobarea procedurii de emitere și eliberare a Permisului de pescuit recreativ/sportiv și a Autorizației de pescuit recreativ/sportiv pentru anul 2011. Documentele depuse în vederea autorizării au fost analizate de către comisia de evaluare în temeiul punctajului realizat de fiecare asociație în parte, de asemenea contestațiile și apoi s-a trecut la autorizarea acestora.

Recurenta mai susține că legislația specifică în vigoare nu prevede în sarcina A.N.P.A. atribuții privind concesionarea resurselor acvatice vii. Singurul temei privind exploatarea resursei acvatice vii din ariile naturale este O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 317/2009, care desemnează A.N.P.A ca fiind singurul administrator al acesteia, mai puțin în ariile naturale protejate - Delta Dunării, unde Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării este desemnat administrator. În temeiul legii A.N.P.A. poate delega administrarea resursei acvatice vii către alte instituții publice, cum ar fi Regia Autonomă a Pădurilor. Prin autorizarea la care face referire nu se poate produce nicio pagubă, niciun prejudiciu reclamantei, aceasta va putea elibera permise de pescuit recreativ/sportiv și va putea desfășura activitatea fără nicio îngrădire.

Criteriile de departajare sunt cuprinse în Decizia Președintelui nr. 116/2011 privind aprobarea Procedurii de emitere și eliberare a Permisului de pescuit recreativ/sportiv și a Autorizației de pescuit recreativ/sportiv, acestea fiind prevăzute la art. 15 al deciziei. Recurenta-pârâtă a făcut o expunere a unor prevederi legale relevante în materia pescuitului și acvaculturii și a arătat că, prin admiterea acțiunii reclamantei, a fost obligată să exercite o serie de atribuții pe care legea nu le prevede în sarcina sa, acesta fiind motivul real pentru care a respins cererea transmisă de reclamantă, iar nu intenția de a o lipsi de beneficiul dreptului conferit prin O.U.G. nr. 23/2008. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că refuzul pârâtei de a încheia actul adițional a avut caracter nejustificat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit în art. 2 alin. (1) lit. n): "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor". Din interpretarea prevederilor legale citate rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia, pentru că principiul proporționalității măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport cu scopurile vizate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Buzescu c. României, Hotărârea din 24 mai 2005, parag.

96). Împrejurarea că Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, a modificat din nou regimul pescuitului și acvaculturii nu impune o casare a sentinței, așa cum a solicitat recurenta. În fundamentarea acestei concluzii, Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 317/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 708/21.10.2009 și a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 2009. Este adevărat că, în temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, A.N.P.A. s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens.

Potrivit art. 23, alin. (4) din O.U.G. nr. 23/2008: "Permisul de pescuit recreativ/sportiv este valabil atât pentru zonele concesionate de asociația al cărei membru este, cât și pentru zonele concesionate de alte asociații, pe bază de reciprocitate.". Evident că legea are în vedere existența unor contracte de concesionare a fondului piscicol, respectiv fostele contracte de gestionare durabilă prin pescuit recreativ-sportiv a resursei acvatice din bazinele naturale. Toată teoria pe care recurenta o face în legătură cu imposibilitatea legală de a încheia contracte de concesionare cade în fața prevederilor O.U.G. menționate mai sus. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României nu conțin o interdicție de concesionare a bunurilor proprietate publică, decât în interpretarea recurentei.

Textul constituțional trebuie citit și înțeles corect, în sensul că bunurile publice pot fi date în administrare regiilor autonome și instituțiilor publice, pot fi date în folosința gratuită doar instituțiilor de utilitate publică și pot fi concesionate ori închiriate persoanelor fizice sau juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege în acest scop. Și practica de zi cu zi ne arată că aceasta este interpretarea corectă a textului invocat. De altfel, așa cum însăși arată, chiar recurenta are atribuții exprese de concesionare a terenurilor aferente amenajărilor piscicole. De asemenea, în cauză se constată că recurenta a atribuit dreptul de exploatare a resurselor piscicole asociațiilor de pescari legal constituite, în baza unor protocoale de atribuire și a unor autorizații de pescuit în scop recreativ/sportiv, care însă nu au caracter contractual și nu reglementează corespunzător toate drepturile și obligațiile părților.

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011 stipulează că permisele de pescuit recreativ-sportiv sunt emise de administratorul resurselor acvatice vii și eliberate de acesta sau de către asociațiile de pescari sportivi. Același ordin stipulează și faptul că asociațiile de pescari sportivi pot elibera permise de pescuit recreativ/sportiv numai după obținerea autorizației de pescuit recreativ/sportiv și trebuie să aibă regulamente proprii de pescuit. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.P.A. împotriva Sentinței civile nr. 896 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ