ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6637/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii din 15 februarie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin sentința nr. 120 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor și a anulat Hotărârea din 2011 emisă de pârâtă, obligând pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada ianuarie 1942-martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanșa de fond a reținut în esență că reclamanta P.A.

a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, având în vedere faptul că, în perioada ianuarie 1942 - martie 1945, a fost refugiată, împreună cu mama sa, C.A., din localitatea Făgetu în localitatea Beiuș. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din analiza declarațiilor martorilor audiați în cauză, T.F. și R.F., a rezultat că aceștia s-au întâlnit cu reclamanta și cu mama acesteia în localitatea Beiuș, unde acestea erau refugiate, reclamanta fiind copil mic la acel moment. Judecătorul fondului a constatat că afirmațiile reclamantei se coroborează cu declarațiile martorilor audiați care au arătat că și ei au plecat în refugiu în localitatea Zece Hotare, dar mergeau des la Beiuș, unde au cunoscut mai multe persoane refugiate acolo și provenind din diferite localități, printre aceste persoane fiind și mama reclamantei, pe care au cunoscut-o în localitatea Beiuș și care era împreună cu reclamanta.

2. Recursul exercitat în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea cererii de recurs, pârâta a arătat în esență că reclamanta nu figurează în registru cu evidența refugiaților din Ungaria așa cum rezultă din Extrasul eliberat de către Arhivele Nationale Bihor nr. 561 din 23 august 2011, la dosarul cauzei neexistând niciun document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt si de drept relevante Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2). Înalta Curte constată că, în speță, intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri și declarații autentificate ale numiților T.F. si R.F. Or, declarațiile autentificate ale martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente, fiind coroborate cu înscrisuri, respectiv hotărâri emise de C.J.P.

Bihor prin care li s-a recunoscut calitatea de persoane strămutate, din care rezultă că aceștia s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta. Prin urmare, fiind evident refugiul intimatei-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta-intimată este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ. l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinței nr. 120/CA/2012/PI din 26 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.