ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul S.M., prin mandatar P.M.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar S., Prefectura Județului Iași, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, constatarea nulității deciziei nr. 525 din 17 decembrie 1997, emisă de Comisia Județeană, a adresei nr. 423 din 03 martie 1997 emisă de Primăria Comunei S., restituirea terenului în suprafață de 14,13 ha, precum și despăgubiri. Ulterior, reprezentantul reclamantului a solicitat anularea procesului-verbal de punere în posesie, constatarea nulității actelor de reconstituire formulate în favoarea altor persoane și anularea H.G.

nr. 1345/2001, publicată în M. Of. nr. 326 bis din 16 mai 2002, prin care s-a atestat domeniul public al comunei S., cu includerea bunurilor imobile a căror restituire o solicită. Prin sentința civilă nr. 5120 din 15 martie 2011, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cererii formulată de S.M., prin mandatar P.M.I., privind anularea H.G. nr. 1345/2001, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. La rândul său, prin sentința civilă nr. 218 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea H.G.

nr. 1354/2001-Anexa nr. 68, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că nici moștenitorii defunctului reclamant și nici mandatarul acestora nu domiciliază pe raza Curții de Apel Iași, și că pârâtul își are sediul în București, astfel nu există nici un element de fapt sau de drept de natură să atragă competența sa de a soluționa cererea de anulare a H.G. nr. 1354 din 27 decembrie 2001 Prin sentința civilă nr. 5851 din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția tardivității introducerii acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.M. prin mandatar P.M.I. ca tardiv formulată.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că hotărârea de guvern contestată în cauza de față are ca obiect atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, fiind publicată împreună cu anexele sale în M. Of. al României la data de 16 mai 2002, fiind astfel evident că acțiunea în contencios administrativ promovată după împlinirea termenului de un an de la data publicării actului este tardivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, P.M.I., solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Ca prim motiv de recurs, acesta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, reprezentate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În continuare, recurentul a mai arătat că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale deciziei nr. 939 din 7 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocate de instanța de fond ca temei de respingere a acțiunii, nu sunt aplicabile raportat la obiectul prezentei cauze. În concluzie, sentința civilă nr. 5851 din 17 octombrie 2012 este în totalitate netemeinică și nelegală. Examinând actele și înscrisurile dosarului, raportat la susținerile părților și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Mai întâi, cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurent la termenul din 4 martie 2014 este nefondată. Astfel, recurentul P.M.I.

a solicitat suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocând o serie de documente care ar urma a fi primite de la comisia constituită la nivelul comunei S., județul Iași, în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013. Or, dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. arată că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Este evident, fața de argumentele expuse de recurent în cererea de suspendare, că ipoteza avută în vedere de dispozițiile procedurale sus­citate, invocate de către acesta ca temei legal al cererii, nu este întrunită, eventuala procedură administrativă astfel indicată neputând fi asimilată unei judecăți în sensul prevederilor C. proc.

civ. Pentru aceste motive, cererea acestuia va fi respinsă. În continuare, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., anume „prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității", rațiune pentru care va admite recursul declarat, pentru considerentele ce urmează. Astfel, se constată că instanța de judecată a fost învestită cu cererea privind anularea H.G. nr. 1354/2001-Anexa nr. 68 de către S.M. prin mandatar P.M.I., acesta din urmă acționând în baza unei procuri generale autentificate de BNP A.M.T. sub nr. 3941 din 25 octombrie 2002. La data de 4 mai 2011 S.M. a decedat, așa cum rezultă din certificatul de deces nr. D1.

din 5 mai 2011, moștenitorii săi legali fiind, potrivit certificatului de moștenitor autentificat de BNP A.M.M. sub nr. M1. din 9 mai 2012, P.R.M. și S.B.V.D. În aceste condiții, instanța avea obligația de a lua măsuri în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, fie prin suspendarea judecării cauzei până la indicarea moștenitorilor, potrivit dispozițiilor art. 243 alin. (1) C. proc. civ., fie, în situația în care parte interesată a depus înscrisurile doveditoare, prin introducerea acestora în proces. Se mai constată că deși Curtea de Apel Iași a înțeles să dea eficiență dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., repunând cauza pe rol în condițiile în care au fost indicați moștenitorii reclamantului, instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului în prezentul dosar nu a procedat la citarea acestora, pentru ca cei doi să-și poată preciza poziția raportat la obiectul acțiunii, apărările și excepțiile invocate, precum și cu privire la mandatul deținut de către P.M.I. Neprocedând astfel, instanța fondului a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință la momentul soluționării pe fond a cauzei, și fără a respecta dispozițiile procedurale imperative privind citarea părților, hotărârea fiind afectată de nulitate, în aceste condiții. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. Înalta Curte urmează a admite recursul, casând sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecătorul fondului să dispună citarea numiților P.R.M. și S.B.V.D., moștenitori ai reclamantului S.M., și să aprecieze asupra mandatului prezentat de P.M.I., prin raportare la dispozițiile art. 71 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurent. Admite recursul declarat de P.M.I. pentru S.M. împotriva sentinței civile nr. 5851 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.