ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A., prin procurator B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar Scânteia, Prefectura Județului Iași, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, constatarea nulității Deciziei nr. 535 din 17 decembrie 1997 emisă de Comisia Județeană, a adresei din 3 martie 1997 emisă de Primăria comunei Scânteia.

A arătat petentul că solicită restituirea terenului în suprafață de 14,13 ha în fizic, că a fost lipsit o perioadă îndelungată de timp de aceste terenuri, urmând a fi despăgubit pentru lipsa de folosință.

La data de 15 martie 2011 reclamantul, prin mandatar, a solicitat și anularea H.G. nr. 1345/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 326 bis/2002, hotărâre de guvern prin care se atestă drumul public al comunei Scânteia, fiind inclusă și proprietatea sa.

Anterior suspendării procuratorul a depus la dosar H.G. 1354 din 27 decembrie 2011, privind atestarea domeniului public al Județului Iași, "modificată și completată de H.G. nr. 48 din 17 ianuarie 2007", actul normativ criticat vădindu-se a nu fi H.G. nr. 1345, așa cum a arătat Judecătoria Iași.

Prin Sentința nr. 155/2013 din 11 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, formulată de A. (decedat) și continuată de moștenitorii C. și D., prin procurator B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin H.G. nr. 1345/2001 s-au aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2002 ale unor agenți economici de sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței, în timp ce H.G. nr. 1354/2001 privește atestarea domeniului public al Județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Iași.

Urmând firul logic al cererii trimisă spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, prima instanță a constatat că demersul judiciar formulat urmărește a evidenția nelegalitatea hotărârii de guvern invocate, pe calea excepției de nelegalitate, cu efectul "anulării" mențiunilor prin care terenurile pretins a fi fost în proprietatea lui A. s-au trecut în proprietatea publică a Județului Iași.

Ori, în cauză nu s-au arătat care sunt actele cu forță juridică superioară încălcate prin emiterea hotărârii de guvern, simpla afirmare a dreptului de proprietate al reclamantului nefiind suficientă pentru admiterea excepției.

În consecință, constatând că solicitările formulate nu se subscriu exigențelor impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci se constituie în simple afirmații și cereri de "anulare" a unor acte administrative (altele decât cel în considerarea căreia cauza a fost trimisă instanței de contencios administrativ), instanța de fond a respins excepția.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. și E. (moștenitorii defunctului A.), ambii prin procurator B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 30 ianuarie 2015, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la data de 23 februarie 2016, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin rezoluție repunerea cauzei pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.:

"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an" iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării.

Cum în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanții C. și E. (moștenitorii defunctului A.), ambii prin procurator B. împotriva Sentinței nr. 155/2013 din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM