ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin sentința civilă nr. 6577 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul SC L.I.E. SPRL - administrator judiciar al SC V.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, acțiune având ca obiect anularea deciziei autorității pârâte cu nr. 684/2012 din data de 10 august 2012. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, deși legal citat cu mențiunea timbrării acțiunii cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 6577 din 19 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamantul SC L.I.E. SPRL solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În argumentarea cererii de recurs, s-a susținut mai întâi că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006, reclamantul nu ar fi fost ținut să timbreze acțiunea promovată. În continuare, recurentul a arătat că a făcut dovada achitării taxei de timbru prin înscrisurile depuse, până la primul termen, în dosarul de fond. 3. Considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Art. 20 din același act normativ arată că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii. Instanța de fond a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația timbrării, deși a fost citat cu această mențiune, și a dispus, în aplicarea prevederilor legale sus-citate, anularea cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte constată însă că reclamantul-recurent a depus dovada achitării, înaintea termenului fixat pentru judecata pe fond a cererii, a taxei de timbru în cuantum de 4 RON, anume chitanța seria BC nr. 1223134 din 11 octombrie 2012. Mai mult, potrivit adresei Curții de Apel București (dosarul de recurs), originalul chitanței privind achitarea taxei judiciare de timbru a fost primit înaintea primului termen fixat pentru judecata pe fond a cererii și atașat, din eroare, la alt dosar. În aceste condiții, se impune desființarea hotărârii primei instanțe și, întrucât aceasta, pronunțând soluția recurată, nu a intrat în cercetarea fondului, trimiterea cauzei pentru continuarea judecății. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 din C. proc.
civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul SC L.I.E. SPRL - administrator judiciar al SC V.S. SRL, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul SC L.I.E. SPRL - administrator judiciar al SC V.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 6577 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.