ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6481 din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamanta Z.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, reținând că, deși reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru, citația fiind afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului, conform procesului-verbal cu privire la îndeplinirea procedurii de citare a reclamantei, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra acțiunea.
Împotriva Sentinței civile nr. 6481 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Z.M., susținând, în esență, că a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru la registratura instanței la data de 7 noiembrie 2011. Recursul este fondat. Verificând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la filele 17-18 ale dosarului de fond, este depusă dovada achitării de către reclamantă a taxelor judiciare de timbru, primită la instanță la data de 7 noiembrie 2011, când a fost pronunțată hotărârea recurată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Z.M. împotriva Sentinței civile nr. 6481 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.