ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2012

Asupra contestației în anulare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 3 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins cererea formulată de către apărătoarea inculpatei A.C., privind schimbarea calității procesuale a acesteia. S-a mai respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a reprezentantului SC A. SA, C.M., precum și a notarului public E.R. S-a respins, ca inadmisibilă, proba cu martorul I.I., având în vedere că este fiul părții civile C.E., fiind cu aceasta în grad de rudenie prohibit de lege. S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii C.P. și D.V., cât privește întinderea spațiului locativ.

S-a admis proba cu martorii C.P. și D.V. în dovedirea prețului actual de circulație pe piața imobiliară din municipiul Botoșani a unui imobil compus din cameră cu oficiu, punându-se în vedere părții civile să depună la dosar prețuri de la alte agenții imobiliare referitoare la același tip de bunuri. Pentru egalitate de tratament, a admis proba cu martori solicitată, prin apărător, de către inculpată, cu condiția ca aceștia să nu fie rude în grad prohibit de lege, urmând să fie citați după depunerea listei cu numele și domiciliile acestora. Cu privire la expertiza încuviințată în cauză, a respins cererea formulată de către partea civilă de achitare din oficiu a onorariului pentru expert. A revenit de la efectuarea expertizei și a pus în vedere ambelor părți să depună documente de la agențiile imobiliare din care să rezulte prețul de circulație a unor astfel de imobile (cameră cu oficiu).

A respins, ca neutilă cauzei, proba cu cercetarea locală solicitată de către partea civilă. Pentru a dispune respingerea cererii de instituire a unui sechestru asigurător formulată de partea civilă, instanța de fond a reținut că partea civilă C.E., nu a precizat bunurile cu privire la care solicită instituirea sechestrului asigurător și nici nu a făcut dovada vreunei stări de inadmisibilitate în care inculpata s-ar putea afla pe viitor. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs partea civilă C.E., fiind nemulțumită de faptul că instanța de fond i-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei A.C. Recurenta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 163 pct. 6 lit. b) C. proc.

pen., sens în care a solicitat admiterea recursului și instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile și imobile a inculpatei, a soților A., respectiv a biroului notarial. La termenul din 09 octombrie 2009, în ședință publică, reprezentantul parchetului a invocat excepția inadmisibilității recursului. Prin Decizia nr. 3193 din 09 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5887/1/2009 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.E. împotriva încheierii din 3 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 165/39/2009. A fost obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la 1.000 lei cheltuieli judiciare către intimata inculpată A.C.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următo ar ele: Încheierea instanței de fond prin care s-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de partea civilă nu este supusă căii de atac a recursului, aceasta putând fi atacată cu recurs doar odată cu fondul. De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Dispozițiile art. 163 și următoarele C. proc. pen., ce reglementează măsurile asigurătorii nu prevăd posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător, spre deosebire de situația în care se instituie sechestrul, iar partea interesată are posibilitatea de a ataca separat cu recurs hotărârea instanței de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta C.E., fără să indice vreun caz dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., în motivarea cererii susținând că este nemulțumită de faptul că instanța de fond în mod nejustificat nu i-a încuviințat administrarea unor probe și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, iar instanța de recurs la pronunțarea hotărârii, nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la dosarul cauzei. Înalta Curte, examinând motivele invocate, prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc.

pen., constată că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă, prin decizia penală mai sus menționată fiind respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) 1 - i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (11) ori art. 385 16 alin. (1). Prin urmare, pot forma obiectul contestației în anulare numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei și anume, cele prin care instanța s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. Înalta Curte constată că, cererea de contestație în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționat recursul declarat de partea civilă C.E.

împotriva unei încheieri interlocutorii prin care instanța de fond a respins cererile, privind încuviințarea administrării unor probe și instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, în cauza pe care contestatoarea o are pe rolul Curții de Apel Suceava Raportând considerațiile expuse cauzei dedusă judecății se constată că, prin Decizia penală nr. 3193 din 9 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, nu a soluționat fondul unei cauze penale, aceasta nefăcând parte dintre hotărârile prin care instanța, cercetând vinovăția unei persoane trimisă în judecată, dispune condamnarea, achitarea acesteia sau încetarea procesului penal, astfel că această hotărâre nu este susceptibilă de a fi supusă contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea E.G.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea C.E. împotriva Deciziei penale nr. 3193 din 9 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5887/1/2009. Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 08 mai 2012.