ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2012

Asupra

contestației în anulare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de la 3 iulie

2009, Curtea de Apel Suceava a respins cererea formulată de către apărătoarea

inculpatei A.C., privind schimbarea calității procesuale a acesteia.

S-a mai

respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a reprezentantului SC

A. SA, C.M., precum și a notarului public E.R.

S-a respins, ca

inadmisibilă, proba cu martorul I.I., având în vedere că este fiul părții

civile C.E., fiind cu aceasta în grad de rudenie prohibit de lege.

S-a respins, ca

inadmisibilă, cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii C.P. și

D.V., cât privește întinderea spațiului locativ.

S-a admis proba

cu martorii C.P. și D.V. în dovedirea prețului actual de circulație pe piața

imobiliară din municipiul Botoșani a unui imobil compus din cameră cu oficiu, punându-se

în vedere părții civile să depună la dosar prețuri de la alte agenții

imobiliare referitoare la același tip de bunuri.

Pentru

egalitate de tratament, a admis proba cu martori solicitată, prin apărător, de

către inculpată, cu condiția ca aceștia să nu fie rude în grad prohibit de

lege, urmând să fie citați după depunerea listei cu numele și domiciliile

acestora.

Cu privire la

expertiza încuviințată în cauză, a respins cererea formulată de către partea

civilă de achitare din oficiu a onorariului pentru expert.

A revenit de la

efectuarea expertizei și a pus în vedere ambelor părți să depună documente de

la agențiile imobiliare din care să rezulte prețul de circulație a unor astfel

de imobile (cameră cu oficiu).

A respins, ca

neutilă cauzei, proba cu cercetarea locală solicitată de către partea civilă.

Pentru a

dispune respingerea cererii de instituire a unui sechestru asigurător formulată

de partea civilă, instanța de fond a reținut că partea civilă C.E., nu a

precizat bunurile cu privire la care solicită instituirea sechestrului

asigurător și nici nu a făcut dovada vreunei stări de inadmisibilitate în care

inculpata s-ar putea afla pe viitor.

Împotriva

acestei încheieri, a declarat recurs partea civilă C.E., fiind nemulțumită de

faptul că instanța de fond i-a respins cererea de instituire a sechestrului

asigurător asupra bunurilor inculpatei A.C.

Recurenta a

susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 163 pct. 6 lit. b) C.

proc. pen., sens în care a solicitat admiterea recursului și instituirea

sechestrului asigurător asupra averii mobile și imobile a inculpatei, a soților

A., respectiv a biroului notarial.

La termenul din

09 octombrie 2009, în ședință publică, reprezentantul parchetului a invocat

excepția inadmisibilității recursului.

Prin Decizia nr.

3193 din 09 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 5887/1/2009 a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea civilă C.E. împotriva încheierii din 3 iulie 2009 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 165/39/2009.

A fost obligată

recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat și la 1.000 lei cheltuieli judiciare către intimata

inculpată A.C.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următo ar ele:

Încheierea

instanței de fond prin care s-a respins cererea de instituire a sechestrului

asigurător formulată de partea civilă nu este supusă căii de atac a recursului,

aceasta putând fi atacată cu recurs doar odată cu fondul.

De asemenea,

s-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (2) C.

proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau

decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate

separat cu recurs.

Dispozițiile art.

163 și următoarele C. proc. pen., ce reglementează măsurile asigurătorii nu

prevăd posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins

cererea de instituire a sechestrului asigurător, spre deosebire de situația în

care se instituie sechestrul, iar partea interesată are posibilitatea de a

ataca separat cu recurs hotărârea instanței de judecată.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta C.E., fără să indice

vreun caz dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C.

proc. pen., în motivarea cererii susținând că este nemulțumită de faptul că

instanța de fond în mod nejustificat nu i-a încuviințat administrarea unor

probe și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, iar

instanța de recurs la pronunțarea hotărârii, nu a avut în vedere toate

înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Înalta Curte,

examinând motivele invocate, prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C.

proc. pen., constată că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă,

prin decizia penală mai sus menționată fiind respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai

caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o

garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui

și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile

judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)

1

- i)

1

,

cu privire la care existau probe în dosar;

d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la

judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (11) ori art. 385

16

alin. (1).

Prin urmare,

pot forma obiectul contestației în anulare numai hotărârile judecătorești

definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei și anume, cele prin care

instanța s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra

raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală prin

condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a

asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Înalta Curte

constată că, cererea de contestație în anulare a fost formulată împotriva unei

hotărâri prin care a fost soluționat recursul declarat de partea civilă C.E.

împotriva unei încheieri interlocutorii prin care instanța de fond a respins

cererile, privind încuviințarea administrării unor probe și instituirea măsurii

sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, în cauza pe care

contestatoarea o are pe rolul Curții de Apel Suceava

Raportând

considerațiile expuse cauzei dedusă judecății se constată că, prin Decizia penală

nr. 3193 din 9 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, nu a soluționat fondul unei cauze penale, aceasta nefăcând parte dintre

hotărârile prin care instanța, cercetând vinovăția unei persoane trimisă în

judecată, dispune condamnarea, achitarea acesteia sau încetarea procesului

penal, astfel că această hotărâre nu este susceptibilă de a fi supusă

contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile expres prevăzute de

lege pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea E.G.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea C.E.

împotriva Deciziei penale nr. 3193 din 9 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5887/1/2009.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 08 mai 2012.