ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Iași, la data de 12 mai 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 255/2010 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, raportate la Primul

Protocol Adițional la C.E.D.O., reclamanta SC G. SA Iași a chemat în judecată

pe pârâtul expropriator Județul Iași, reprezentat legal prin Consiliul Județean

Iași, pentru a contesta cuantumul îndemnizației de despăgubire stabilit de expropriator

prin Hotărârea din 21 februarie 2011 pentru imobilul din municipiul Iași, jud.

Iași, format din teren în suprafață de 9.048,55 mp și construcții în suprafață

totală de 1.125,83 mp și pentru a se constata că suma oferită nu reprezintă o

justă și prealabilă despăgubire; reclamanta a solicitat ca expropriatorul să

fie obligat la plata unei juste și echitabile despăgubiri în cuantum de

3.500.000 euro plus T.V.A., echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății.

S-a mai cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

de prezentul proces.

Prin încheierea din

12 octombrie 2011, Tribunalul Iași a scos cauza de pe rol și a înaintat-o

Tribunalului Botoșani, urmare a admiterii cererii de strămutare a cauzei,

dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea nr. 6351 din 22

septembrie 2011.

Prin sentința civilă nr.

1352 din 27 iunie 2012, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea, a modificat

Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor, în sensul că despăgubirea

ce se acordă reclamantei este în cuantum de 2.985.391,37 euro, la care se

adaugă și valoarea T.V.A. de 24 %, respectiv suma de 716.493,92 euro, în total

suma de 3.701.885,29 euro, în echivalent lei la data plății, ce nu va depăși 30

de zile de la comunicarea hotărârii. A obligat pe pârât să plătească

reclamantei suma de 19.506,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Botoșani a reținut următoarele:

Prin Hotărârea din 21

martie 2011, atacată în cauză, expropriatorul a stabilit un cuantum al

despăgubirilor aferente exproprierii în sumă de 2.093.880 lei, în conformitate

cu art. 11 din Legea nr. 255/2010. S-a constatat că expropriata nu a fost de

acord cu despăgubirea astfel stabilită și s-a dispus consemnarea sumei oferită

cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu prev. art. 19 alin. (11) și art. 21

din Legea nr. 255/2010.

Raportul de evaluare

avut în vedere la stabilirea despăgubirilor contestate nu a fost depus la

dosar, pârâtul neefectuând practic nicio probă în apărarea propriei hotărâri.

Reclamanta a arătat

că a fost implicată în procedura de expropriere începând cu anul 2008, menționând

că, la inițiativa pârâtului a fost efectuat un prim raport de evaluare în cursul

acelui an de către un expert A.N.E.V.A.R., care a avansat ca valoare reală de

piață a imobilului expropriat, compus din teren și construcții, suma

de 7.725.283 lei. A susținut că, fiind întrerupt proiectul de extindere a

Aeroportului s-a întrerupt și procedura exproprierii - acestea fiind reluate

conform Hotărârii Consiliului Județean Iași din 11 februarie 2011, când,

fără a se ține cont de documentația de evaluare anterioară, s-a propus

reclamantei ca despăgubire o sumă mult inferioară cu titlu de despăgubiri și

anume 2.093.880 lei, pentru care, deși nu a existat un acord al expropriatei,

s-a emis hotărârea contestată.

În susținerea

pretențiilor din acțiune, reclamanta a depus în dovedire două rapoarte de

expertiză extrajudiciară.

Instanța a omologat,

însă, raportul de expertiză judiciară efectuat de cei trei experți desemnați,

care a stabilit un prejudiciu final de 2.985.391,37 euro, la care reclamanta a

achiesat.

S-a reținut că acest

raport corespunde cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind atât

valoarea reală a imobilului de 1.979.295,37 euro (contravaloare clădiri, teren,

cheltuieli efectuate în vederea exproprierii), determinată pe bază de

documente, cât și costurile estimate (1.006.096 euro), respectiv prejudiciul

cauzat societății și terților ca efect al mutării (achiziție imobil nou,

relocare afacere).

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâtul Județul Iași prin Consiliul Județean Iași,

criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă nr.

17 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că suma

acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data

rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc de la „data comunicării

acesteia”). S-au menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare acestei

decizii.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 11

alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2001, „înainte de data începerii activității

comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea

proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R., va întocmi un raport de

evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ -

teritorială, pe fiecare categorie de folosință”.

Raportul de evaluare

se întocmește avându-se în vedere expertizele actualizate de camerele notarilor

publici conform art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc., cu modificările și completările ulterioare.

S-a considerat, însă,

că aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în afara contextului în care

au fost edictate de legiuitor și trebuie coroborate cu restul prevederilor

legale de la capitolul referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale,

respectiv art. 5 alin. (1), (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2010.

Prin urmare, s-a

apreciat că valoarea stabilită de către expertul evaluator pe baza unui raport

elaborat având în vedere expertizele întocmite și actualizate de către camerele

notarilor publici reprezintă o valoare de pornire, de bază, raportată la

locația imobilului, justa despăgubire urmând a se stabili ulterior, de către

expropriator, prin negocierea la care fac trimitere dispozițiile art. 8 alin. (2)

din actul normativ menționat, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a

considerat că, în realitate, criticile formulate de pârât reprezintă

obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, obiecțiuni care au

fost analizate și respinse, ulterior nesolicitând-se, în conformitate cu art. 212

alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză.

S-a reținut,

totodată, că la determinarea valorii terenului experții au folosit metoda

comparației, prin raportare la imobile similare și ofertele de piață existente,

așa încât susținerea referitoare la scăderea din valoarea imobilului a unui

procent de 20%, ca urmare a situării terenului în aproprierea aeroportului, nu

a fost primită.

Instanța de apel a

considerat ca neîntemeiată și critica referitoare la acordarea sumei de

1.006.096 euro, reprezentând costuri estimate pentru relocarea afacerii,

reținând că această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză semnat și

de expertul desemnat de pârât și reprezintă o componentă a prejudiciului

suferit de expropriat ca urmare a exproprierii. S-a apreciat că societatea a

fost lipsită nu doar de corpuri de clădire și de teren, ci și de anumite bunuri

nepatrimoniale evaluabile, cum sunt: sediul social de tradiție, contracte în

derulare, investiții recente, bunuri și utilaje ce trebuie depozitate, angajați

cu contracte de muncă, clienți, etc.

S-a considerat ca

fiind întemeiată ultima critică, referitoare la momentul plății despăgubirilor,

raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, criticând decizia atacată pentru motive de

nelegalitate.

Prin Decizia nr. 2822

din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de pârât, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În pronunțarea

acestei soluții, instanța de recurs a reținut următoarele:

Motivele de apel

formulate de pârât reprezintă, în majoritatea lor, critici cu privire la

raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, identificându-se cu

obiecțiunile formulate la termenul din 20 iunie 2012 și respinse de Tribunalul

Botoșani. Această situație, deși a fost corect reținută de instanța de apel, a

fost eronat calificată ca neputând conduce la posibilitatea reținerii

caracterului întemeiat al obiecțiunilor, câtă vreme nu s-a solicitat, în

conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o

contraexpertiză.

Instanța de apel nu a

observat că prima instanță a respins obiecțiunile pârâtului cu o motivare

diferită dată prin încheierea din 20 iunie 2012, la care s-a amânat pronunțarea

și, respectiv, prin considerentele sentinței.

În încheierea de

amânare a pronunțării s-a consemnat respingerea obiecțiunilor formulate, atâta

timp cât expertul desemnat de acesta a semnat toate exemplarele raportului, pe

când în considerentele sentinței s-a motivat că soluția de respingere se impune

în condițiile în care obiecțiunile tind doar la înlăturarea probei din dosar,

iar nu la înlocuirea ori refacerea ei.

În realitate, ambele

motivări sunt nelegale și nu puteau constitui argumente pentru instanța de

apel, în sensul refuzului de a examina dacă instanța de fond a procedat sau nu

corect respingând obiecțiunile. Instanța supremă a reținut că, împrejurarea

potrivit căreia expertul desemnat de pârât ar fi semnat expertiza efectuată în

cauză nu poate avea semnificația inexistenței dreptului părții de a formula

obiecțiuni și, după caz, de a solicita o nouă expertiză, atâta timp cât nici

Codul de procedură civilă și nici legea specială în materia exproprierilor nu

limitează acest drept.

Pe de altă parte, în

condițiile în care s-au formulat obiecțiuni, numai după ce acestea erau

înaintate experților desemnați pentru a răspunde, iar răspunsurile nu ar fi

fost considerate lămuritoare, partea avea deschis dreptul de a solicita o nouă

expertiză.

În condițiile în care

pârâtul a înțeles să critice pe calea apelului soluția respingerii

obiecțiunilor, instanța de apel trebuia să examineze dacă prima instanță a

procedat sau nu corect, dând părții posibilitatea de a solicita lămuriri

experților și, în funcție de răspunsurile acestora, să aprecieze dacă se

impunea sau nu efectuarea unei noi expertize.

Fără a-și motiva

opinia cu privire la aspectele menționate, instanța de apel s-a limitat să

rețină că, în situația în care părțile sunt nemulțumite de concluziile

raportului de expertiză, respectiv de răspunsurile la obiecțiuni, are

posibilitatea de a solicita întocmirea unei contraexpertize.

Instanța de apel nu a

indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format

convingerea, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

În același timp

instanța a încălcat și dreptul la apărare al părții, înlăturând arbitrar

dreptul acesteia de a contesta o probă și, implicit, prin faptul că nu a

răspuns tuturor cererilor formulate, încălcând și dreptul la un proces

echitabil.

Dosarul a fost

reînregistrat la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 10238/40/2011*, la data de 21

august 2013.

Având în vedere, atât

obiecțiunile depuse în primă instanță (filele 1834-1838 dosar Tribunalul

Botoșani), cât și precizările de după casare ale pârâtei (filele 10-12 dosar

apel rejudecare), dar și poziția părților, exprimată la termenul de judecată

din 08 octombrie 2013, instanța de apel a înaintat comisiei de experți

următoarele obiecțiuni: să se precizeze dacă, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul că experții

trebuie să aibă în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză, motivat de faptul

că - în cauză - nu au fost alese, pentru comparație, proprietăți similare

concurente cu proprietatea evaluată; să se precizeze dacă au fost alese corect

comparabilele, având în vedere că prețul de piață pentru teren a fost

determinat utilizând doar două comparabile, în condițiile în care erau necesare

minim trei, iar valoarea corecțiilor este de 34% din prețul terenului

tranzacționat - în legătură cu acest aspect, motivat de faptul că o parcelă de

teren, care inițial făcea parte din aceeași proprietate, a fost evaluată la

56,96 euro/mp (Dosar nr. 7677/99/2011 al Tribunalului Neamț), se solicită a se

reface calculul valorii terenului, în sensul ajungerii la un preț adecvat

actualului preț de circulație al imobilelor; să precizeze experții desemnați

dacă lucrarea a fost realizată prin prisma coroborării acesteia cu dispozițiile

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care

raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și

realizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5)

din Legea nr. 571/2003 și, în caz afirmativ, care este prețul mediu de

tranzacționare pentru zona în care se află terenul în litigiu; să se precizeze,

în legătură cu imobilele construcții, care a fost momentul efectuării noilor

lucrări de îmbunătățire, dacă efectuarea lor a avut caracter urgent și dacă a

fost impusă de necesitatea unei bune funcționări a construcției și dacă

lucrările nou efectuate au adus un plus de valoare construcției, în ce cuantum,

urmând a fi evidențiate separat valoarea lucrărilor noi și valoarea imobilului

fără îmbunătățiri.

La răspunsul comisiei

de experți, pârâtul a formulat alte două obiecțiuni, prima legată de omisiunea

experților de a verifica prețurile de tranzacționare ale terenurilor, așa cum sunt

acestea menționate de E.C.N.P. Iași, iar a doua, legată de neverificarea

situațiilor de lucrări cu privire la pretinsele lucrări de amenajare sau

lucrări curente,,necesare unei bune funcționări a construcției”, pentru a se

putea verifica momentul realizării acestora, precum și caracterul lor de

utilitate sau de necesitate.

Aceste obiecțiuni au

fost respinse ca neconcludente la termenul din 18 februarie 2014.

În rejudecare, prin Decizia

civilă nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I

civilă, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat, în parte,

sentința atacată, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va

plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței

apelate (în loc de la „data comunicării acesteia”). Au fost menținute celelalte

dispoziții care nu sunt contrare deciziei și s-au respins cererile

părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelul declarat de pârât este

întemeiat, dar, doar pentru considerentele avute în vedere de prima instanță de

apel care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în

termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc

de,,data comunicării acesteia”).

Referitor la primul

motiv de apel, ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010,

și anume, determinarea valorii imobilului expropriat prin raportare la

expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, s-a

reținut că, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către

instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care fac

trimitere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Textele invocate de

apelantă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele

de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii,

în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către

instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

Aceste considerente

ale instanței au stat și la baza respingerii, ca neconcludentă cauzei, a

obiecțiunii la suplimentul de expertiză, legată de neraportarea experților la expertiza

C.N.P. Iași.

Referitor la

criticile din apel referitoare la valoarea propriu-zisă a terenului, astfel cum

a fost aceasta reținută de către prima instanță, instanța de apel a

reținut următoarele:

În ce privește

construcția C17, din raportul de expertiză întocmit și depus în primă

instanță (fila 1.741 dosar Tribunalul Botoșani), rezultă că această clădire, în

suprafață de 179,49 mp este, în fapt, o construcție veche, modernizată în anul

2010, iar potrivit concluziilor experților din răspunsurile la obiecțiunile formulate

la raportul de expertiză (filele 40 și 44 dosar apel rejudecare), converg spre

aceeași ipoteză, și anume, că a fost vorba, chiar dacă au fost lucrări

efectuate după anul 2008, când s-a dat prima hotărâre de declarare a

obiectivului de expropriere, despre lucrări de reparații curente care, deși au

dat un plus de valoare clădirilor, acesta nu a fost substanțial, prin aceea că

au fost lucrări de finisaje interioare și nu au vizat consolidarea structurii

de rezistență.

Instanța de apel

a reținut, astfel, că această construcție, C17, nu reprezintă o

clădire nouă, edificată în scopul sporirii valorii despăgubirii pentru

imobilele expropriate, mai mult cu cât, atunci când au fost dezbătute

obiecțiunile la răspunsurile experților, la termenul din 18 februarie 2014,

apărătoarea pârâtului a insistat pe stabilirea valorii clădirii centrale, C2,

corp administrativ, în raport de lucrările efectuate, nemaipunând în discuție

problema construcției C17.

În ceea ce privește

celelalte construcții identificate și evaluate de către experți, din cadrul

obiectivului expropriat, s-a reținut că nu s-au adus critici cu privire la

pretinse cheltuieli cu caracter voluptoriu efectuate de către expropriat în

scopul creșterii valorii despăgubirii. Primele critici, în legătură cu aceste

aspecte, au fost evidențiate, omisso medio, în calea de atac a recursului, când

s-a invocat și calitatea reclamantei de,,constructor de rea-credință”.

Chiar dacă s-ar

aprecia că instanța de apel este învestită și cu aceste critici expuse pentru

prima dată în recurs, nu s-ar putea reține o situație diferită de cea

constatată de către toți experții și expusă în considerente anterior, și anume,

că este vorba despre cheltuieli cu caracter util. Nici aprecierea că

expropriatul ar avea situația juridică a unui constructor de rea-credință nu

este întemeiată, față de atitudinea temporizantă a expropriatorului care, în

2008, dă o prima hotărâre prin care-și manifestă opțiunea exproprierii,

întrerupând procedura aproape trei ani, fără siguranța că ar mai putea fi

reluată, apoi emite în anul 2011 o hotărâre de reluare a exproprierii. Cum

buna-credință se determină în mod concret, legat de circumstanțele cauzei, iar

expropriatul este o societate comercială cu mai mulți angajați, care a

funcționat în toată această perioadă, este greu de apreciat că acesta a

efectuat lucrări de finisaje sau alte lucrări utile doar pentru obținerea unor

despăgubiri extinse și nu pentru buna desfășurare a activității sale

comerciale, în condițiile în care nu existau certitudini legate de finalizarea

procedurii de expropriere. Mai mult, la data formulării răspunsului de către

experți, toate construcțiile au fost demolate.

Toate aceste

considerente au stat la baza respingerii ca neconcludentă de către instanța de

trimitere a obiecțiunii pârâtului la răspunsul experților, referitoare la

lucrările de amenajare ale construcțiilor.

În ceea ce privește

criticile legate de valoarea terenului, instanța a reținut că, deși este vorba

despre un teren aflat în imediata apropiere a aeroportului, una dintre

comparabilele avute în vedere de experți a fost tocmai un teren situat pe

aceeași stradă, respectiv A., corecțiile fiind mai mici, iar caracteristicile

proprietății mult mai apropiate de cea expropriată. Corecțiile au fost

motivate, în ceea ce privește a doua comparabilă, o proprietate asemănătoare cu

cea în litigiu, în ceea ce privește dispunerea pe teren a unor construcții

industriale. Pârâtul nu a indicat vreun temei legal pentru folosirea a minim

trei comparabile în stabilirea prețului de piață prin metoda comparației

vânzărilor. De asemenea, elementele de comparație ale proprietăților

comparabile (suprafață, localizare, transmiterea dreptului de proprietate,

condițiile pieței, amenajări exterioare) fiind diferite față de cele ale

proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în

considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății

comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în

condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente

pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt

aplicate în cadrul metodelor cantitative și/sau calitative pentru analiza

diferențelor șt estimarea corectă. Mai mult, expropriatorul avea posibilitatea

să indice el însuși alte comparabile pe care le-ar fi considerat mai potrivite

pentru determinarea valorii terenului în litigiu, dar nu a înțeles să aducă în

fața comisiei de experți asemenea exemple.

Referitor la motivul

de apel referitor la obligarea eronată a expropriatorului la plata unei sume de

bani necesară pentru achiziția unui imobil similar și pentru relocarea afacerii

pe un alt amplasament, instanța a reținut că nu se poate reține, în

raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, că în noțiunea de daune nu

ar intra și cheltuielile la care ar fi obligat expropriatul pentru mutarea

afacerii într-o altă locație. Ca efect al exproprierii, acesta este obligat să

suporte cheltuieli generate de achiziționarea unui alt imobil, precum și de

mutarea efectivă a mijloacelor de producție, în vederea continuării

activității, dat fiind faptul că societatea era funcțională la momentul

exproprierii.

Prima instanță a avut

în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând cheltuieli cu

achiziționarea unui imobil similar și pentru relocarea afacerii pe un alt

amplasament, un raport de expertiză efectuat în cauză de către o comisie de

experți care și-a însușit, inclusiv, aprecierea cuantumului presupuselor

cheltuieli de această natură pretinse de expropriat.

În legătură cu acest

aspect, instanța de apel a observat că expropriatorul nici nu a formulat

obiecțiuni la primă instanță (fila 1834 dosar Tribunalul Botoșani).

În legătură cu

solicitarea de cenzurare de către instanța de apel a acestor cheltuieli, s-a

reținut că pârâtul nu a înțeles să aducă probe în susținerea unei asemenea

cereri, obiecțiunile la raportul de expertiză, de după casare, formulate de

către aceasta, nemenționând aceste cheltuieli. Invocarea unor aspecte cu

caracter general, legate de criza economică, de scăderea prețurilor

proprietăților imobiliare nu pot justifica, prin ele însele, înlăturarea unor

despăgubiri stabilite în baza părerii unor experți abilitați.

În ce privește cererile

având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, acestea au fost respinse,

pentru pârât nefiind dovedită cu înscrisuri angajarea unor asemenea cheltuieli,

iar pentru reclamantă, în condițiile admiterii apelului, nefiind justificată,

în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., acordarea

cheltuielilor de judecată pretinse.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susține că au fost

aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 26 alin. (2)

și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, precum și prevederile

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010.

Astfel,

în ce privește reținerea de către instanța de apel în sensul că

acele critici

referitoare la efectuarea unor cheltuieli voluptorii de către reclamantă ar

fost invocate pentru prima dată în fața instanței supreme, recurentul susține

că această abordare a motivului de apel reprezintă o evidentă interpretare

nelegală a normelor de procedură civilă care prevăd caracterul devolutiv al

căii de atac, iar examinarea criticilor din apel conduce în mod evident la

aprecierea nelegală cu privire la valoarea despăgubirii acordată reclamantei,

care a fost, constant, contestată.

Arată

că motivația instanței în sensul că, la data formulării răspunsului de către experți

toate construcțiile au fost demolate, existând doar posibilitatea verificării

unei situații de fapt, exclusiv, pe baza unor situații de lucrări este

surprinzătoare, în condițiile în care această verificare era ușor de

realizat, iar concretizarea momentului la care au fost executate aceste lucrări

ar fi confirmat împrejurarea că ele nu aveau un caracter necesar și că au fost

realizate doar în intenția sporirii nejustificate a valorii unui bun supus

exproprierii.

Precizează

că a susținut în fața instanțelor anterioare că, în aprecierea

pertinenței ofertei inițiale făcută reclamantei, calculată și precizată de

Hotărârea nr. 10/21 martie 2011, instanța era obligată să ordone ca

specialiștii să verifice detaliile tehnice ale imobilelor la acel moment, cele pretinse

în prezent și să dea o interpretare legală împrejurării că, pe parcursul

derulării procedurii de expropriere reclamanta a realizat lucrări de

reamenajare cu privire la aceste construcții, astfel că aceasta este un constructor

de rea-credință.

Vădit nelegală apare

soluția instanței de prim control judiciar și sub aspectul stabilirii valorii

ce trebuie avută

în

vedere cu privire la terenul supus exproprierii. În motivarea dată soluției de

respingere a acestui motiv de apel reia, la nivel teoretic, o serie de

aprecieri ce se pretinde că ar conduce la concluzia legalității evaluării. Cu

toate acestea, instanța nu face nici o referire detaliată la motivele de apel

ale pârâtului, concluzionând doar că valoarea terenului este cea corectă.

Astfel, apreciază că,

lucrarea tehnică realizată în cauză trebuia să pornească și de la analiza

dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, însă, în

mod nelegal, instanța de apel a reținut că textul citat este

aplicabil doar în procedura administrativă de stabilire a despăgubirii.

În plus, așa cum este

consemnat în opinia separată întocmită și înaintata Curții de Apel Suceava de

către expert G.D., valoarea reală terenului, este de circa 30 euro/mp, însă

instanța de apel nu a

explicat, în nici un mod, motivul pentru care a înlăturat această opinie.

Consideră că, în

pofida art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu se poate ignora faptul că

lucrarea tehnică inițial întocmită nu concluzionează cu privire la valorile

legal stabilite pentru tranzacții în zonă, ci apreciază cu privire la valori

ale terenului inaplicabile în prezenta cauză.

Astfel, arată că, din

tabelul comparativ aflat la filele 32-33 din raport rezultă că, pentru un teren

situat în str. A. prețul este de 51,825 euro/mp, însă experții susțin că este

preferabil prețul de 98 euro/mp, cu referire la pretinsa valoare a unui teren

situat pe str. A.V. (în altă locație decât cea în litigiu), cu privire la care

au stabilit prețul de 90,88 euro/mp.

Prin urmare,

consideră că la stabilirea valorii terenului supus exproprierii, instanța

și experții trebuiau să aibă în vedere atât varianta oferită de expertiza

C.N.P. Iași, dar și pe cea oferită de tranzacții similare în zonă conform art.

26 din Legea nr. 33/1994, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al unui

teren învecinat, aflat în str. A.

O

altă critică ce vizează vădita nelegalitate a deciziei atacate este

reprezentată de reținerea de către instanța de prim control judiciar

a unor sume ce nu

reprezintă componente ale justei despăgubiri.

Astfel,

este eronată obligarea pârâtului la plata sumelor ce ar reprezenta achiziția

unui imobil prezentând caracteristicile și facilitățile celui expropriat, relocarea

afacerii (sumă ce include și contravaloarea chiriei pentru o perioadă de

maximum 24 de luni), diversele comisioane și taxe notariale (care sunt

deja incluse în prețul de vânzare al unui imobil).

Arată

că este inacceptabil din punct de vedere juridic ca suma stabilită cu titlu de

despăgubire să fie „completată” cu valori avute deja în vedere la stabilirea

sa. În egală măsură, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă cu privire la

prejudiciul concret ce urmează a fi suferit de reclamantă prin expropriere,

altul decât cel legat de preluarea terenului și a construcțiilor.

Un alt aspect de

nelegalitate a deciziei atacate îl reprezintă acordarea „costurilor determinate

pe bază de documente”

,

experții precizând o valoare totală de 1.979.295,37 euro, ce include nu doar

valoarea imobilelor construcții și teren, ci și „cheltuieli înregistrate până

la data de 2 mai 2012 cu exproprierea - 446.331,67 euro, tabel anexat si

documente în copie depuse la dosarul cauzei”.

Recurentul

consideră că aceste sume includ, nelegal, plăți care nu au legătură cu expropriere

proprietății reclamantei, respectiv: cheltuieli O.C.P.I., cheltuieli

notariale, cheltuieli de asistență juridică, cheltuieli comisioane bancare cheltuieli

experți evaluatori, cheltuieli spațiu relocare finală.

Concluzionând

asupra prejudiciului, recurentul consideră că suma totală de 1.452.427, 67 euro

reprezintă o veritabilă „plată nedatorată”, componentele ce o formează fiind

fie sume a căror achitare nu are legătură cu cauza de față, fie sume a căror

valoare a fost reținută în valoarea imobilelor expropriate.

Examinând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Cu

titlu preliminar, Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs pârâta susține

nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva încălcării și aplicării

greșite de către instanța de apel a dispozițiilor legale înscrise în art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică în ceea ce privește verificarea și determinarea

corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilului

expropriat. Din această perspectivă, criticile recurentului fac posibilă

încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia urmează a se examina legalitatea modului

în care instanța de apel a determinat cuantumul despăgubirilor aferente

imobilului expropriat.

Înalta

Curte reține că, prin Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a

despăgubirilor emisă de Consiliul Județean Iași a fost stabilită despăgubirea

în cuantum de 2.093.880 lei pentru imobilului expropriat aparținând SC G. SA

Iași, compus din teren în suprafață de 9.048,55 mp și construcții în suprafață

totală de 946,52 mp, situat în Iași, despăgubiri a cărui cuantum a fost

contestat, de reclamantă, prin acțiunea de față.

Recurentul Consiliul

Județean Iași a atacat decizia instanței de apel prin prisma încălcării și

aplicării greșite a criteriilor înscrise în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, în considerarea cărora trebuia stabilit cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilul expropriat. Textul legal

evocat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului

despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuție

o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, textul

legal stabilind atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din

valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul

stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv „data întocmirii raportului de

expertiză.”

Prin urmare, legea

impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului

bunului supus exproprierii, instanța de judecată, precum și comisia de

experți trebuie să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare

prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și

anume, valoarea reală de piață a imobilului și, respectiv, „daunele” aduse

proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

În

ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în

stabilirea cuantumului despăgubirii, comisia de experții, precum și

instanța de judecată trebuie să aibă în vedere prețurile de tranzacționare

concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data

întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat

momentului pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii,

pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Prin

urmare, aspectele esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să

răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând,

prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în

perioada relevantă privind terenurile de același fel din zonele locale situate

în aceeași unitate administrativ teritorială, iar în al doilea rând, momentul

de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Or,

instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de

expertiză întocmit în fața primei instanțe, a cărui valoare a fost reconfirmată

de experți, în al doilea ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei în

apel, ca efect a Deciziei de casare nr. 2822 din 23 mai 2013, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind valoarea despăgubirii pentru

imobilul expropriat la momentul anului 2012, contrar criteriilor impuse de dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994. În conformitate cu decizia de casare, instanța

de apel avea obligația să examineze dacă prima instanță a procedat sau nu

corect atunci când a respins obiecțiunile pârâtului (reprezentând critici

de nelegalitate în apelul promovat) care vizau nerespectarea criteriilor de

stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere.

Contrar

îndrumărilor obligatorii dispuse de instanța de casare din primul ciclu

procesual, instanța de apel, în mod eronat, a validat opinia experților

S.F. și G.A., care, la data întocmirii răspunsului la obiecțiuni,

respectiv ianuarie 2014, au confirmat un preț de piață a imobilului

stabilit, însă, la nivelul anului 2012. În cadrul lucrării, experții au

arătat că au prezentat valori ale terenurilor rezultate din calculul efectuat

prin utilizarea metodei comparației directe, respectiv analiza ofertelor

în vederea stabilirii intervalului de valori, valoarea selectată și

prezentată instanței rezultând din tranzacțiile existente la dosarul

cauzei. Experții au făcut referire la două comparabile reprezentând

contracte de vânzare-cumpărare încheiate în iunie-iulie 2011 și nu la un

preț de tranzacționare determinat în raport de momentul întocmirii

suplimentului de expertiză, dispus de instanța de apel la termenul de

judecată din 08 octombrie 2013, ca efect al rejudecării. Rezultă astfel, că

instanța de apel și-a întemeiat, eronat, hotărârea pronunțată pe

concluziile unui raport de expertiză efectuat în primul ciclu procesual,

încălcând dispozițiile legale în materie. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța

de apel nu a procedat la verificarea legalității determinării cuantumului

despăgubirilor stabilit din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în sensul examinării, în concret, a criteriilor referitoare la prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la momentul întocmirii

raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite în rejudecare. Prin

acest procedeu, instanța de apel a validat, astfel, eronat, valorile unui raport

de expertiză pe care le-a preluat necenzurat.

Cum

textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care

este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată

au a stabili cuantumul despăgubirii și, anume, momentul „întocmirii

raportului de expertiză”, text de lege care, în aplicarea principiului ubi lex

non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să

stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea

despăgubirilor pentru imobilul expropriat, Înalta Curte va constată

nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994.

Pe

de altă parte, în verificare legalității deciziei recurate, sub aspectul

respectării primului criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv

valoarea reală a imobilului expropriat, Înalta Curte constată că instanța

de apel deși reține incidența art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

realizează o aplicare și interpretare greșită a textului normativ,

deoarece reperele lucrării de specialitate, administrată în fața instanței de

fond și, consecutiv, a instanței de apel (care le-a preluat integral) s-au

raportat la alte criterii decât cele legale.

Astfel,

experții S.F. și G.A. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că valoarea

de 886.886 euro a terenului expropriat a fost stabilită prin raportare la două

comparabile reprezentate de

contractele de

vânzare-cumpărare din 17 iunie 2011 B.N.P., I.P. și din 14 iulie 2011 B.N.P., Z.C.M.,

iar suma de 646.077 euro pentru construcțiile expropriate a fost calculată

pe baza cataloagelor de prețuri de barem și corecții, editate de

C.C.I.R.F.F., ediția 1965. Or, din această perspectivă, criticile

recurentului sunt întemeiate sub aspectul omologării greșite a cuantumului

despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză astfel întocmit, atât timp

cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica

comparației vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau

caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel,

experții au analizat drept comparabile prețurile din două

tranzacții cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu

destinația curți construcții

situat în Iași, precum

și un teren cu aceeași destinație, curți-construcții,

situat în str. A.V., imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone

din municipiul Iași, înlăturând, cu o argumentare subiectivă, fără suport

probatoriu, solicitarea și înscrisurile invocate de pârât, în sensul, de a

se lua în analiză drept comparabilă și valoarea stabilită pentru un teren,

pe care se află amplasată o construcție cu destinație de pavilion

administrativ, comparabilă utilă întrucât se afla chiar în continuarea

proprietății care face obiectul prezentei cauze. Relativ la această comparabilă,

care reprezintă un imobil asemănător celui în litigiu, s-a stabilit, de către

comisia de experți desemnată în Dosarul nr. 7677/99/2011 al Tribunalului

Neamț, o valoare de 58,96 euro/mp, cu aplicarea unor corecții impuse

de Regulamentul general de urbanism ce s-ar fi impus a fi avute în vedere

și pentru proprietatea expropriată ce face obiectul dosarului de față

întrucât se află în imediata vecinătate a aeroportului și reclamă

restricționări specifice domeniului aviației.

Pe de altă parte, susținerea recurentei

potrivit căreia

cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat se

stabilește în funcție de valorile din expertizele întocmite de camerele

notarilor publici în raport de dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr.

255/2010, nu poate fi primită. Aceste dispoziții legale, se referă la

procedura administrativă privind evaluarea terenurilor anterior începerii

activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, respectiv în

cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, pe când contestația formulată

de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de

expropriere, se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci cu

respectarea exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Lege.

Drept

urmare, în conformitate cu decizia de casare din primul ciclu procesual,

instanța de apel avea obligația să verifice, în privința modalității

de stabilire a despăgubirii, dacă comisia de experți a avut în vedere

prețuri ale imobilelor cu parametri și caracteristici similare celui

din litigiu, ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă. Or, se constată

că, expertiza însușită de instanța de apel nu este însoțită de

niciun document care să ateste rezultatul verificărilor întreprinse în sensul dacă,

în unitatea administrativ teritorială, s-au efectuat tranzacții imobiliare

de același fel și prețul la care s-ar fi tranzacționat

astfel de bunuri, la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum, de

altfel, s-a stabilit prin obiectivele expertizei fixate în apel.

Instanța

de apel a ignorat însă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

care prevăd, în ceea ce privește valoarea reală a imobilului, că aceasta

este dată de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, bunul expropriat, compus din construcții și teren, astfel

cum a fost identificat în hotărârea de expropriere.

Recurentul

a invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva greșitei

rețineri în cuantumul despăgubirii a sumei de 446.341,67 euro reprezentând

„cheltuielile cu exproprierea” efectuate până la 02 mai 2012 de către

reclamantă. Critica formulată se vădește a fi întemeiată.

Înalta

Curte constată, din perspectiva verificării legalității deciziei recurate sub

aspectul examinării criteriului de determinare a despăgubirii impus de art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 că, în mod greșit, instanța de fond, prin

hotărârea pronunțată, confirmată în apel a inclus în valoarea despăgubirii

imobilului expropriat suma respectivă, reținută cu titlu de „cheltuielile

cu exproprierea” efectuate de reclamantă. Aceste pretenții urmează a fi respinse

întrucât acestea exced criteriilor prin care legiuitorul a înțeles să

reglementeze modalitatea de determinare și componentele despăgubirii

cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste

și echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în

determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și „daunele” aduse

proprietarului.

Chiar

și în măsura în care suma de 446.341,67 euro reprezentând „cheltuielile cu

exproprierea efectuate până la 02 mai 2012 ” ar fi fost analizată drept o

componentă a prejudiciului cauzat proprietarului, cum - de altfel - s-a

solicitat prin acțiunea introductivă, aceste pretenții nu pot fi

primite. Condiția impusă de norma legală nu este îndeplinită, atât timp

cât cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecință directă a

exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura

exproprierii. Dovezile prezentate, în sensul dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere în cuprinsul raportului de

expertiză vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantei pentru o perioadă

ulterioară datei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, iar, pe de altă

parte, respectivele înscrisuri fac trimitere la o serie de cheltuieli generice

(determinate de efectuarea unor cheltuieli la O.C.P.I., cheltuieli notariale,

cheltuieli curierat rapid, cheltuieli servicii copiere, comisioane bancare,

experți evaluatori, precum și cheltuieli de asistență/reprezentare

juridică efectuate în alte dosare pe rolul instanțelor judecătorești,),

fără a se evidenția și determina, în concret, legătura de cauzalitate

directă între pretinsa daună și măsura exproprierii, ca fapt generator al

răspunderii pentru repararea pretinsului prejudiciu.

În

consecință, pentru considerentele expuse, se constată că, procedeul uzitat

de instanța de apel, prin preluarea necritică, a concluziilor raportului

de expertiză efectuat în fața tribunalului, contravine dispozițiile

imperative înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însușirea

de către instanța de apel a valorii determinată prin raportul de expertiză

efectuată în fața instanței de fond, în primul ciclu procesual este

greșită deoarece, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului

identificat în hotărârea de expropriere se plasează în afara criteriilor

prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage

nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

De aceea, din

perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea

despăgubirii cuvenită reclamantei - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea

la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include,

într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului

legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința

directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să

acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În

acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze

dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească

întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Așadar, prejudiciul

adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective,

certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul

exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu

pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

Sub aspectul verificării

legalității deciziei recurate, din perspectiva respectării

dispozițiilor art. 26 din Lege, Înalta Curte reține ca fiind fondate

și criticile pârâtului cu privire la stabilirea greșită a despăgubirilor

acordate cu titlu de prejudiciu, întrucât - în mod eronat - au fost incluse

și evaluate elemente care nu pot constitui componente ale unei juste

despăgubiri.

În speță,

instanța de fond prin hotărârea pronunțată, confirmată de

instanța de apel, sub acest aspect, a reținut că despăgubirea

cuvenită reclamantei de compune din valoarea reală a imobilului expropriat

reprezentată de suma de 886.886 euro stabilită pentru terenul expropriat

și suma de 646.077 euro reprezentând valoarea construcțiilor, precum

și din prejudiciul adus expropriatului în sumă de 1.006.096 euro, ce se compune

din costuri presupuse de achiziția unui imobil similar celui expropriat în

valoare de 238.229 euro și costuri presupuse pentru relocarea afacerii pe

un nou amplasament în valoare de 767.867 euro, raportul de expertiză fiind

omologat sub aspectul elementelor și valorilor stabilite.

Or, prin

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca

valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de așa manieră

încât să permită expropriatului să achiziționeze, eventual, o proprietate

asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma

legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de

proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a

imobilului expropriat. În acest context al analizei, este nelegală includerea

ca element component al prejudiciului suma de 238.229 euro reprezentând costuri

„presupuse” de achiziția unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretențiile

reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani

să fie respinse, ca nefondate.

Prin motivele de

recurs s-au formulat critici de nelegalitate și în privința modului

de determinare și întindere a prejudiciului reprezentat de cheltuielile „presupuse”

pentru realocarea afacerii reclamantei pe un nou amplasament, reclamanta enumerând

în cuprinsul acțiunii costurile care ar fi generate de o atare activitate.

Cum cadrul normativ

legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere

și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da

naștere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situația

de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub

aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente

a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate

de realocarea echipamentelor necesare desfășurării activității

cuprinse în obiectul său de activitate. Prin urmare, sub acest aspect, criticile

formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură

a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, respectiv documente și

evidențe finaciar - contabile, precum și alte probe necesare și

utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă

a prejudiciului pretins de persoana expropriată în baza Legii nr. 255/2010, atât

sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale.

În consecință, pentru

considerentele expuse, reținând nelegalitatea hotărârii atacate și

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc.

civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre

rejudecare instanței de apel.

În

rejudecare, se va ține seama strict de limitele casării, urmând ca

instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, de către o

comisie de experți constituită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în

scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.

În

vederea respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța

de apel va ordona suplimentarea probatoriului și va administra nemijlocit

dovezile necesare identificării (autorizații de con