ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 12 mai 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, raportate la Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., reclamanta SC G. SA Iași a chemat în judecată pe pârâtul expropriator Județul Iași, reprezentat legal prin Consiliul Județean Iași, pentru a contesta cuantumul îndemnizației de despăgubire stabilit de expropriator prin Hotărârea din 21 februarie 2011 pentru imobilul din municipiul Iași, jud. Iași, format din teren în suprafață de 9.048,55 mp și construcții în suprafață totală de 1.125,83 mp și pentru a se constata că suma oferită nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire; reclamanta a solicitat ca expropriatorul să fie obligat la plata unei juste și echitabile despăgubiri în cuantum de 3.500.000 euro plus T.V.A., echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății. S-a mai cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Prin încheierea din 12 octombrie 2011, Tribunalul Iași a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Botoșani, urmare a admiterii cererii de strămutare a cauzei, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea nr. 6351 din 22 septembrie 2011. Prin sentința civilă nr. 1352 din 27 iunie 2012, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea, a modificat Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei este în cuantum de 2.985.391,37 euro, la care se adaugă și valoarea T.V.A. de 24 %, respectiv suma de 716.493,92 euro, în total suma de 3.701.885,29 euro, în echivalent lei la data plății, ce nu va depăși 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 19.506,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoșani a reținut următoarele: Prin Hotărârea din 21 martie 2011, atacată în cauză, expropriatorul a stabilit un cuantum al despăgubirilor aferente exproprierii în sumă de 2.093.880 lei, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 255/2010. S-a constatat că expropriata nu a fost de acord cu despăgubirea astfel stabilită și s-a dispus consemnarea sumei oferită cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu prev. art. 19 alin. (11) și art. 21 din Legea nr. 255/2010. Raportul de evaluare avut în vedere la stabilirea despăgubirilor contestate nu a fost depus la dosar, pârâtul neefectuând practic nicio probă în apărarea propriei hotărâri.

Reclamanta a arătat că a fost implicată în procedura de expropriere începând cu anul 2008, menționând că, la inițiativa pârâtului a fost efectuat un prim raport de evaluare în cursul acelui an de către un expert A.N.E.V.A.R., care a avansat ca valoare reală de piață a imobilului expropriat, compus din teren și construcții, suma de 7.725.283 lei. A susținut că, fiind întrerupt proiectul de extindere a Aeroportului s-a întrerupt și procedura exproprierii - acestea fiind reluate conform Hotărârii Consiliului Județean Iași din 11 februarie 2011, când, fără a se ține cont de documentația de evaluare anterioară, s-a propus reclamantei ca despăgubire o sumă mult inferioară cu titlu de despăgubiri și anume 2.093.880 lei, pentru care, deși nu a existat un acord al expropriatei, s-a emis hotărârea contestată.

În susținerea pretențiilor din acțiune, reclamanta a depus în dovedire două rapoarte de expertiză extrajudiciară. Instanța a omologat, însă, raportul de expertiză judiciară efectuat de cei trei experți desemnați, care a stabilit un prejudiciu final de 2.985.391,37 euro, la care reclamanta a achiesat. S-a reținut că acest raport corespunde cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind atât valoarea reală a imobilului de 1.979.295,37 euro (contravaloare clădiri, teren, cheltuieli efectuate în vederea exproprierii), determinată pe bază de documente, cât și costurile estimate (1.006.096 euro), respectiv prejudiciul cauzat societății și terților ca efect al mutării (achiziție imobil nou, relocare afacere).

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Județul Iași prin Consiliul Județean Iași, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 17 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc de la „data comunicării acesteia”). S-au menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare acestei decizii.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2001, „înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ - teritorială, pe fiecare categorie de folosință”. Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele actualizate de camerele notarilor publici conform art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

S-a considerat, însă, că aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în afara contextului în care au fost edictate de legiuitor și trebuie coroborate cu restul prevederilor legale de la capitolul referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale, respectiv art. 5 alin. (1), (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2010. Prin urmare, s-a apreciat că valoarea stabilită de către expertul evaluator pe baza unui raport elaborat având în vedere expertizele întocmite și actualizate de către camerele notarilor publici reprezintă o valoare de pornire, de bază, raportată la locația imobilului, justa despăgubire urmând a se stabili ulterior, de către expropriator, prin negocierea la care fac trimitere dispozițiile art. 8 alin. (2) din actul normativ menționat, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a considerat că, în realitate, criticile formulate de pârât reprezintă obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, obiecțiuni care au fost analizate și respinse, ulterior nesolicitând-se, în conformitate cu art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză. S-a reținut, totodată, că la determinarea valorii terenului experții au folosit metoda comparației, prin raportare la imobile similare și ofertele de piață existente, așa încât susținerea referitoare la scăderea din valoarea imobilului a unui procent de 20%, ca urmare a situării terenului în aproprierea aeroportului, nu a fost primită.

Instanța de apel a considerat ca neîntemeiată și critica referitoare la acordarea sumei de 1.006.096 euro, reprezentând costuri estimate pentru relocarea afacerii, reținând că această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză semnat și de expertul desemnat de pârât și reprezintă o componentă a prejudiciului suferit de expropriat ca urmare a exproprierii. S-a apreciat că societatea a fost lipsită nu doar de corpuri de clădire și de teren, ci și de anumite bunuri nepatrimoniale evaluabile, cum sunt: sediul social de tradiție, contracte în derulare, investiții recente, bunuri și utilaje ce trebuie depozitate, angajați cu contracte de muncă, clienți, etc. S-a considerat ca fiind întemeiată ultima critică, referitoare la momentul plății despăgubirilor, raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate. Prin Decizia nr. 2822 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut următoarele: Motivele de apel formulate de pârât reprezintă, în majoritatea lor, critici cu privire la raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, identificându-se cu obiecțiunile formulate la termenul din 20 iunie 2012 și respinse de Tribunalul Botoșani. Această situație, deși a fost corect reținută de instanța de apel, a fost eronat calificată ca neputând conduce la posibilitatea reținerii caracterului întemeiat al obiecțiunilor, câtă vreme nu s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., o contraexpertiză. Instanța de apel nu a observat că prima instanță a respins obiecțiunile pârâtului cu o motivare diferită dată prin încheierea din 20 iunie 2012, la care s-a amânat pronunțarea și, respectiv, prin considerentele sentinței. În încheierea de amânare a pronunțării s-a consemnat respingerea obiecțiunilor formulate, atâta timp cât expertul desemnat de acesta a semnat toate exemplarele raportului, pe când în considerentele sentinței s-a motivat că soluția de respingere se impune în condițiile în care obiecțiunile tind doar la înlăturarea probei din dosar, iar nu la înlocuirea ori refacerea ei. În realitate, ambele motivări sunt nelegale și nu puteau constitui argumente pentru instanța de apel, în sensul refuzului de a examina dacă instanța de fond a procedat sau nu corect respingând obiecțiunile.

Instanța supremă a reținut că, împrejurarea potrivit căreia expertul desemnat de pârât ar fi semnat expertiza efectuată în cauză nu poate avea semnificația inexistenței dreptului părții de a formula obiecțiuni și, după caz, de a solicita o nouă expertiză, atâta timp cât nici Codul de procedură civilă și nici legea specială în materia exproprierilor nu limitează acest drept. Pe de altă parte, în condițiile în care s-au formulat obiecțiuni, numai după ce acestea erau înaintate experților desemnați pentru a răspunde, iar răspunsurile nu ar fi fost considerate lămuritoare, partea avea deschis dreptul de a solicita o nouă expertiză.

În condițiile în care pârâtul a înțeles să critice pe calea apelului soluția respingerii obiecțiunilor, instanța de apel trebuia să examineze dacă prima instanță a procedat sau nu corect, dând părții posibilitatea de a solicita lămuriri experților și, în funcție de răspunsurile acestora, să aprecieze dacă se impunea sau nu efectuarea unei noi expertize. Fără a-și motiva opinia cu privire la aspectele menționate, instanța de apel s-a limitat să rețină că, în situația în care părțile sunt nemulțumite de concluziile raportului de expertiză, respectiv de răspunsurile la obiecțiuni, are posibilitatea de a solicita întocmirea unei contraexpertize. Instanța de apel nu a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. În același timp instanța a încălcat și dreptul la apărare al părții, înlăturând arbitrar dreptul acesteia de a contesta o probă și, implicit, prin faptul că nu a răspuns tuturor cererilor formulate, încălcând și dreptul la un proces echitabil.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 10238/40/2011*, la data de 21 august 2013. Având în vedere, atât obiecțiunile depuse în primă instanță (filele 1834-1838 dosar Tribunalul Botoșani), cât și precizările de după casare ale pârâtei (filele 10-12 dosar apel rejudecare), dar și poziția părților, exprimată la termenul de judecată din 08 octombrie 2013, instanța de apel a înaintat comisiei de experți următoarele obiecțiuni: să se precizeze dacă, la calcularea cuantumului despăgubirilor, au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul că experții trebuie să aibă în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză, motivat de faptul că - în cauză - nu au fost alese, pentru comparație, proprietăți similare concurente cu proprietatea evaluată; să se precizeze dacă au fost alese corect comparabilele, având în vedere că prețul de piață pentru teren a fost determinat utilizând doar două comparabile, în condițiile în care erau necesare minim trei, iar valoarea corecțiilor este de 34% din prețul terenului tranzacționat - în legătură cu acest aspect, motivat de faptul că o parcelă de teren, care inițial făcea parte din aceeași proprietate,

a fost evaluată la 56,96 euro/mp (Dosar nr. 7677/99/2011 al Tribunalului Neamț), se solicită a se reface calculul valorii terenului, în sensul ajungerii la un preț adecvat actualului preț de circulație al imobilelor; să precizeze experții desemnați dacă lucrarea a fost realizată prin prisma coroborării acesteia cu dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și realizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 și, în caz afirmativ, care este prețul mediu de tranzacționare pentru zona în care se află terenul în litigiu; să se precizeze, în legătură cu imobilele construcții, care a fost momentul efectuării noilor lucrări de îmbunătățire, dacă efectuarea lor a avut caracter urgent și dacă a fost impusă de necesitatea unei bune funcționări a construcției și dacă lucrările nou efectuate au adus un plus de valoare construcției, în ce cuantum, urmând a fi evidențiate separat valoarea lucrărilor noi și valoarea imobilului fără îmbunătățiri.

La răspunsul comisiei de experți, pârâtul a formulat alte două obiecțiuni, prima legată de omisiunea experților de a verifica prețurile de tranzacționare ale terenurilor, așa cum sunt acestea menționate de E.C.N.P. Iași, iar a doua, legată de neverificarea situațiilor de lucrări cu privire la pretinsele lucrări de amenajare sau lucrări curente,,necesare unei bune funcționări a construcției”, pentru a se putea verifica momentul realizării acestora, precum și caracterul lor de utilitate sau de necesitate. Aceste obiecțiuni au fost respinse ca neconcludente la termenul din 18 februarie 2014. În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc de la „data comunicării acesteia”).

Au fost menținute celelalte dispoziții care nu sunt contrare deciziei și s-au respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul declarat de pârât este întemeiat, dar, doar pentru considerentele avute în vedere de prima instanță de apel care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc de,,data comunicării acesteia”). Referitor la primul motiv de apel, ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010, și anume, determinarea valorii imobilului expropriat prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, s-a reținut că, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Textele invocate de apelantă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului. Aceste considerente ale instanței au stat și la baza respingerii, ca neconcludentă cauzei, a obiecțiunii la suplimentul de expertiză, legată de neraportarea experților la expertiza C.N.P. Iași.

Referitor la criticile din apel referitoare la valoarea propriu-zisă a terenului, astfel cum a fost aceasta reținută de către prima instanță, instanța de apel a reținut următoarele: În ce privește construcția C17, din raportul de expertiză întocmit și depus în primă instanță (fila 1.741 dosar Tribunalul Botoșani), rezultă că această clădire, în suprafață de 179,49 mp este, în fapt, o construcție veche, modernizată în anul 2010, iar potrivit concluziilor experților din răspunsurile la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză (filele 40 și 44 dosar apel rejudecare), converg spre aceeași ipoteză, și anume, că a fost vorba, chiar dacă au fost lucrări efectuate după anul 2008, când s-a dat prima hotărâre de declarare a obiectivului de expropriere, despre lucrări de reparații curente care, deși au dat un plus de valoare clădirilor, acesta nu a fost substanțial, prin aceea că au fost lucrări de finisaje interioare și nu au vizat consolidarea structurii de rezistență.

Instanța de apel a reținut, astfel, că această construcție, C17, nu reprezintă o clădire nouă, edificată în scopul sporirii valorii despăgubirii pentru imobilele expropriate, mai mult cu cât, atunci când au fost dezbătute obiecțiunile la răspunsurile experților, la termenul din 18 februarie 2014, apărătoarea pârâtului a insistat pe stabilirea valorii clădirii centrale, C2, corp administrativ, în raport de lucrările efectuate, nemaipunând în discuție problema construcției C17. În ceea ce privește celelalte construcții identificate și evaluate de către experți, din cadrul obiectivului expropriat, s-a reținut că nu s-au adus critici cu privire la pretinse cheltuieli cu caracter voluptoriu efectuate de către expropriat în scopul creșterii valorii despăgubirii.

Primele critici, în legătură cu aceste aspecte, au fost evidențiate, omisso medio, în calea de atac a recursului, când s-a invocat și calitatea reclamantei de,,constructor de rea-credință”. Chiar dacă s-ar aprecia că instanța de apel este învestită și cu aceste critici expuse pentru prima dată în recurs, nu s-ar putea reține o situație diferită de cea constatată de către toți experții și expusă în considerente anterior, și anume, că este vorba despre cheltuieli cu caracter util. Nici aprecierea că expropriatul ar avea situația juridică a unui constructor de rea-credință nu este întemeiată, față de atitudinea temporizantă a expropriatorului care, în 2008, dă o prima hotărâre prin care-și manifestă opțiunea exproprierii, întrerupând procedura aproape trei ani, fără siguranța că ar mai putea fi reluată, apoi emite în anul 2011 o hotărâre de reluare a exproprierii.

Cum buna-credință se determină în mod concret, legat de circumstanțele cauzei, iar expropriatul este o societate comercială cu mai mulți angajați, care a funcționat în toată această perioadă, este greu de apreciat că acesta a efectuat lucrări de finisaje sau alte lucrări utile doar pentru obținerea unor despăgubiri extinse și nu pentru buna desfășurare a activității sale comerciale, în condițiile în care nu existau certitudini legate de finalizarea procedurii de expropriere. Mai mult, la data formulării răspunsului de către experți, toate construcțiile au fost demolate. Toate aceste considerente au stat la baza respingerii ca neconcludentă de către instanța de trimitere a obiecțiunii pârâtului la răspunsul experților, referitoare la lucrările de amenajare ale construcțiilor.

În ceea ce privește criticile legate de valoarea terenului, instanța a reținut că, deși este vorba despre un teren aflat în imediata apropiere a aeroportului, una dintre comparabilele avute în vedere de experți a fost tocmai un teren situat pe aceeași stradă, respectiv A., corecțiile fiind mai mici, iar caracteristicile proprietății mult mai apropiate de cea expropriată. Corecțiile au fost motivate, în ceea ce privește a doua comparabilă, o proprietate asemănătoare cu cea în litigiu, în ceea ce privește dispunerea pe teren a unor construcții industriale. Pârâtul nu a indicat vreun temei legal pentru folosirea a minim trei comparabile în stabilirea prețului de piață prin metoda comparației vânzărilor.

De asemenea, elementele de comparație ale proprietăților comparabile (suprafață, localizare, transmiterea dreptului de proprietate, condițiile pieței, amenajări exterioare) fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor șt estimarea corectă. Mai mult, expropriatorul avea posibilitatea să indice el însuși alte comparabile pe care le-ar fi considerat mai potrivite pentru determinarea valorii terenului în litigiu, dar nu a înțeles să aducă în fața comisiei de experți asemenea exemple.

Referitor la motivul de apel referitor la obligarea eronată a expropriatorului la plata unei sume de bani necesară pentru achiziția unui imobil similar și pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, instanța a reținut că nu se poate reține, în raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, că în noțiunea de daune nu ar intra și cheltuielile la care ar fi obligat expropriatul pentru mutarea afacerii într-o altă locație. Ca efect al exproprierii, acesta este obligat să suporte cheltuieli generate de achiziționarea unui alt imobil, precum și de mutarea efectivă a mijloacelor de producție, în vederea continuării activității, dat fiind faptul că societatea era funcțională la momentul exproprierii.

Prima instanță a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând cheltuieli cu achiziționarea unui imobil similar și pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, un raport de expertiză efectuat în cauză de către o comisie de experți care și-a însușit, inclusiv, aprecierea cuantumului presupuselor cheltuieli de această natură pretinse de expropriat. În legătură cu acest aspect, instanța de apel a observat că expropriatorul nici nu a formulat obiecțiuni la primă instanță (fila 1834 dosar Tribunalul Botoșani). În legătură cu solicitarea de cenzurare de către instanța de apel a acestor cheltuieli, s-a reținut că pârâtul nu a înțeles să aducă probe în susținerea unei asemenea cereri, obiecțiunile la raportul de expertiză, de după casare, formulate de către aceasta, nemenționând aceste cheltuieli.

Invocarea unor aspecte cu caracter general, legate de criza economică, de scăderea prețurilor proprietăților imobiliare nu pot justifica, prin ele însele, înlăturarea unor despăgubiri stabilite în baza părerii unor experți abilitați. În ce privește cererile având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, acestea au fost respinse, pentru pârât nefiind dovedită cu înscrisuri angajarea unor asemenea cheltuieli, iar pentru reclamantă, în condițiile admiterii apelului, nefiind justificată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată pretinse. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Susține că au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, precum și prevederile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010. Astfel, în ce privește reținerea de către instanța de apel în sensul că acele critici referitoare la efectuarea unor cheltuieli voluptorii de către reclamantă ar fost invocate pentru prima dată în fața instanței supreme, recurentul susține că această abordare a motivului de apel reprezintă o evidentă interpretare nelegală a normelor de procedură civilă care prevăd caracterul devolutiv al căii de atac, iar examinarea criticilor din apel conduce în mod evident la aprecierea nelegală cu privire la valoarea despăgubirii acordată reclamantei, care a fost, constant, contestată.

Arată că motivația instanței în sensul că, la data formulării răspunsului de către experți toate construcțiile au fost demolate, existând doar posibilitatea verificării unei situații de fapt, exclusiv, pe baza unor situații de lucrări este surprinzătoare, în condițiile în care această verificare era ușor de realizat, iar concretizarea momentului la care au fost executate aceste lucrări ar fi confirmat împrejurarea că ele nu aveau un caracter necesar și că au fost realizate doar în intenția sporirii nejustificate a valorii unui bun supus exproprierii.

Precizează că a susținut în fața instanțelor anterioare că, în aprecierea pertinenței ofertei inițiale făcută reclamantei, calculată și precizată de Hotărârea nr. 10/21 martie 2011, instanța era obligată să ordone ca specialiștii să verifice detaliile tehnice ale imobilelor la acel moment, cele pretinse în prezent și să dea o interpretare legală împrejurării că, pe parcursul derulării procedurii de expropriere reclamanta a realizat lucrări de reamenajare cu privire la aceste construcții, astfel că aceasta este un constructor de rea-credință. Vădit nelegală apare soluția instanței de prim control judiciar și sub aspectul stabilirii valorii ce trebuie avută în vedere cu privire la terenul supus exproprierii.

În motivarea dată soluției de respingere a acestui motiv de apel reia, la nivel teoretic, o serie de aprecieri ce se pretinde că ar conduce la concluzia legalității evaluării. Cu toate acestea, instanța nu face nici o referire detaliată la motivele de apel ale pârâtului, concluzionând doar că valoarea terenului este cea corectă. Astfel, apreciază că, lucrarea tehnică realizată în cauză trebuia să pornească și de la analiza dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, însă, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că textul citat este aplicabil doar în procedura administrativă de stabilire a despăgubirii. În plus, așa cum este consemnat în opinia separată întocmită și înaintata Curții de Apel Suceava de către expert G.D., valoarea reală terenului, este de circa 30 euro/mp, însă instanța de apel nu a explicat, în nici un mod, motivul pentru care a înlăturat această opinie.

Consideră că, în pofida art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu se poate ignora faptul că lucrarea tehnică inițial întocmită nu concluzionează cu privire la valorile legal stabilite pentru tranzacții în zonă, ci apreciază cu privire la valori ale terenului inaplicabile în prezenta cauză. Astfel, arată că, din tabelul comparativ aflat la filele 32-33 din raport rezultă că, pentru un teren situat în str. A. prețul este de 51,825 euro/mp, însă experții susțin că este preferabil prețul de 98 euro/mp, cu referire la pretinsa valoare a unui teren situat pe str. A.V. (în altă locație decât cea în litigiu), cu privire la care au stabilit prețul de 90,88 euro/mp. Prin urmare, consideră că la stabilirea valorii terenului supus exproprierii, instanța și experții trebuiau să aibă în vedere atât varianta oferită de expertiza C.N.P.

Iași, dar și pe cea oferită de tranzacții similare în zonă conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al unui teren învecinat, aflat în str. A. O altă critică ce vizează vădita nelegalitate a deciziei atacate este reprezentată de reținerea de către instanța de prim control judiciar a unor sume ce nu reprezintă componente ale justei despăgubiri. Astfel, este eronată obligarea pârâtului la plata sumelor ce ar reprezenta achiziția unui imobil prezentând caracteristicile și facilitățile celui expropriat, relocarea afacerii (sumă ce include și contravaloarea chiriei pentru o perioadă de maximum 24 de luni), diversele comisioane și taxe notariale (care sunt deja incluse în prețul de vânzare al unui imobil).

Arată că este inacceptabil din punct de vedere juridic ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să fie „completată” cu valori avute deja în vedere la stabilirea sa. În egală măsură, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă cu privire la prejudiciul concret ce urmează a fi suferit de reclamantă prin expropriere, altul decât cel legat de preluarea terenului și a construcțiilor. Un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate îl reprezintă acordarea „costurilor determinate pe bază de documente” , experții precizând o valoare totală de 1.979.295,37 euro, ce include nu doar valoarea imobilelor construcții și teren, ci și „cheltuieli înregistrate până la data de 2 mai 2012 cu exproprierea - 446.331,67 euro, tabel anexat si documente în copie depuse la dosarul cauzei”.

Recurentul consideră că aceste sume includ, nelegal, plăți care nu au legătură cu expropriere proprietății reclamantei, respectiv: cheltuieli O.C.P.I., cheltuieli notariale, cheltuieli de asistență juridică, cheltuieli comisioane bancare cheltuieli experți evaluatori, cheltuieli spațiu relocare finală. Concluzionând asupra prejudiciului, recurentul consideră că suma totală de 1.452.427, 67 euro reprezintă o veritabilă „plată nedatorată”, componentele ce o formează fiind fie sume a căror achitare nu are legătură cu cauza de față, fie sume a căror valoare a fost reținută în valoarea imobilelor expropriate.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs pârâta susține nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva încălcării și aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor legale înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește verificarea și determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilului expropriat. Din această perspectivă, criticile recurentului fac posibilă încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în baza căruia urmează a se examina legalitatea modului în care instanța de apel a determinat cuantumul despăgubirilor aferente imobilului expropriat. Înalta Curte reține că, prin Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor emisă de Consiliul Județean Iași a fost stabilită despăgubirea în cuantum de 2.093.880 lei pentru imobilului expropriat aparținând SC G. SA Iași, compus din teren în suprafață de 9.048,55 mp și construcții în suprafață totală de 946,52 mp, situat în Iași, despăgubiri a cărui cuantum a fost contestat, de reclamantă, prin acțiunea de față. Recurentul Consiliul Județean Iași a atacat decizia instanței de apel prin prisma încălcării și aplicării greșite a criteriilor înscrise în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în considerarea cărora trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilul expropriat.

Textul legal evocat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, textul legal stabilind atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză.” Prin urmare, legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, instanța de judecată, precum și comisia de experți trebuie să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, valoarea reală de piață a imobilului și, respectiv, „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, comisia de experții, precum și instanța de judecată trebuie să aibă în vedere prețurile de tranzacționare concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat momentului pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, aspectele esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă privind terenurile de același fel din zonele locale situate în aceeași unitate administrativ teritorială, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză întocmit în fața primei instanțe, a cărui valoare a fost reconfirmată de experți, în al doilea ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei în apel, ca efect a Deciziei de casare nr. 2822 din 23 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat la momentul anului 2012, contrar criteriilor impuse de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994. În conformitate cu decizia de casare, instanța de apel avea obligația să examineze dacă prima instanță a procedat sau nu corect atunci când a respins obiecțiunile pârâtului (reprezentând critici de nelegalitate în apelul promovat) care vizau nerespectarea criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere.

Contrar îndrumărilor obligatorii dispuse de instanța de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel, în mod eronat, a validat opinia experților S.F. și G.A., care, la data întocmirii răspunsului la obiecțiuni, respectiv ianuarie 2014, au confirmat un preț de piață a imobilului stabilit, însă, la nivelul anului 2012. În cadrul lucrării, experții au arătat că au prezentat valori ale terenurilor rezultate din calculul efectuat prin utilizarea metodei comparației directe, respectiv analiza ofertelor în vederea stabilirii intervalului de valori, valoarea selectată și prezentată instanței rezultând din tranzacțiile existente la dosarul cauzei. Experții au făcut referire la două comparabile reprezentând contracte de vânzare-cumpărare încheiate în iunie-iulie 2011 și nu la un preț de tranzacționare determinat în raport de momentul întocmirii suplimentului de expertiză, dispus de instanța de apel la termenul de judecată din 08 octombrie 2013, ca efect al rejudecării.

Rezultă astfel, că instanța de apel și-a întemeiat, eronat, hotărârea pronunțată pe concluziile unui raport de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, încălcând dispozițiile legale în materie. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel nu a procedat la verificarea legalității determinării cuantumului despăgubirilor stabilit din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul examinării, în concret, a criteriilor referitoare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite în rejudecare. Prin acest procedeu, instanța de apel a validat, astfel, eronat, valorile unui raport de expertiză pe care le-a preluat necenzurat.

Cum textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii și, anume, momentul „întocmirii raportului de expertiză”, text de lege care, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, Înalta Curte va constată nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pe de altă parte, în verificare legalității deciziei recurate, sub aspectul respectării primului criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv valoarea reală a imobilului expropriat, Înalta Curte constată că instanța de apel deși reține incidența art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, realizează o aplicare și interpretare greșită a textului normativ, deoarece reperele lucrării de specialitate, administrată în fața instanței de fond și, consecutiv, a instanței de apel (care le-a preluat integral) s-au raportat la alte criterii decât cele legale. Astfel, experții S.F. și G.A. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că valoarea de 886.886 euro a terenului expropriat a fost stabilită prin raportare la două comparabile reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2011 B.N.P., I.P.

și din 14 iulie 2011 B.N.P., Z.C.M., iar suma de 646.077 euro pentru construcțiile expropriate a fost calculată pe baza cataloagelor de prețuri de barem și corecții, editate de C.C.I.R.F.F., ediția 1965. Or, din această perspectivă, criticile recurentului sunt întemeiate sub aspectul omologării greșite a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză astfel întocmit, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii.

Astfel, experții au analizat drept comparabile prețurile din două tranzacții cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinația curți construcții situat în Iași, precum și un teren cu aceeași destinație, curți-construcții, situat în str. A.V., imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iași, înlăturând, cu o argumentare subiectivă, fără suport probatoriu, solicitarea și înscrisurile invocate de pârât, în sensul, de a se lua în analiză drept comparabilă și valoarea stabilită pentru un teren, pe care se află amplasată o construcție cu destinație de pavilion administrativ, comparabilă utilă întrucât se afla chiar în continuarea proprietății care face obiectul prezentei cauze.

Relativ la această comparabilă, care reprezintă un imobil asemănător celui în litigiu, s-a stabilit, de către comisia de experți desemnată în Dosarul nr. 7677/99/2011 al Tribunalului Neamț, o valoare de 58,96 euro/mp, cu aplicarea unor corecții impuse de Regulamentul general de urbanism ce s-ar fi impus a fi avute în vedere și pentru proprietatea expropriată ce face obiectul dosarului de față întrucât se află în imediata vecinătate a aeroportului și reclamă restricționări specifice domeniului aviației. Pe de altă parte, susținerea recurentei potrivit căreia cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat se stabilește în funcție de valorile din expertizele întocmite de camerele notarilor publici în raport de dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, nu poate fi primită.

Aceste dispoziții legale, se referă la procedura administrativă privind evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, respectiv în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, pe când contestația formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci cu respectarea exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Lege. Drept urmare, în conformitate cu decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel avea obligația să verifice, în privința modalității de stabilire a despăgubirii, dacă comisia de experți a avut în vedere prețuri ale imobilelor cu parametri și caracteristici similare celui din litigiu, ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă.

Or, se constată că, expertiza însușită de instanța de apel nu este însoțită de niciun document care să ateste rezultatul verificărilor întreprinse în sensul dacă, în unitatea administrativ teritorială, s-au efectuat tranzacții imobiliare de același fel și prețul la care s-ar fi tranzacționat astfel de bunuri, la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum, de altfel, s-a stabilit prin obiectivele expertizei fixate în apel. Instanța de apel a ignorat însă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în ceea ce privește valoarea reală a imobilului, că aceasta este dată de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, bunul expropriat, compus din construcții și teren, astfel cum a fost identificat în hotărârea de expropriere.

Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva greșitei rețineri în cuantumul despăgubirii a sumei de 446.341,67 euro reprezentând „cheltuielile cu exproprierea” efectuate până la 02 mai 2012 de către reclamantă. Critica formulată se vădește a fi întemeiată. Înalta Curte constată, din perspectiva verificării legalității deciziei recurate sub aspectul examinării criteriului de determinare a despăgubirii impus de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 că, în mod greșit, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, confirmată în apel a inclus în valoarea despăgubirii imobilului expropriat suma respectivă, reținută cu titlu de „cheltuielile cu exproprierea” efectuate de reclamantă.

Aceste pretenții urmează a fi respinse întrucât acestea exced criteriilor prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze modalitatea de determinare și componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și „daunele” aduse proprietarului. Chiar și în măsura în care suma de 446.341,67 euro reprezentând „cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 02 mai 2012 ” ar fi fost analizată drept o componentă a prejudiciului cauzat proprietarului, cum - de altfel - s-a solicitat prin acțiunea introductivă, aceste pretenții nu pot fi primite.

Condiția impusă de norma legală nu este îndeplinită, atât timp cât cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecință directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii.

Dovezile prezentate, în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere în cuprinsul raportului de expertiză vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantei pentru o perioadă ulterioară datei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, iar, pe de altă parte, respectivele înscrisuri fac trimitere la o serie de cheltuieli generice (determinate de efectuarea unor cheltuieli la O.C.P.I., cheltuieli notariale, cheltuieli curierat rapid, cheltuieli servicii copiere, comisioane bancare, experți evaluatori, precum și cheltuieli de asistență/reprezentare juridică efectuate în alte dosare pe rolul instanțelor judecătorești,), fără a se evidenția și determina, în concret, legătura de cauzalitate directă între pretinsa daună și măsura exproprierii, ca fapt generator al răspunderii pentru repararea pretinsului prejudiciu.

În consecință, pentru considerentele expuse, se constată că, procedeul uzitat de instanța de apel, prin preluarea necritică, a concluziilor raportului de expertiză efectuat în fața tribunalului, contravine dispozițiile imperative înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însușirea de către instanța de apel a valorii determinată prin raportul de expertiză efectuată în fața instanței de fond, în primul ciclu procesual este greșită deoarece, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului identificat în hotărârea de expropriere se plasează în afara criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De aceea, din perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantei - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Așadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii. Sub aspectul verificării legalității deciziei recurate, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 din Lege, Înalta Curte reține ca fiind fondate și criticile pârâtului cu privire la stabilirea greșită a despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu, întrucât - în mod eronat - au fost incluse și evaluate elemente care nu pot constitui componente ale unei juste despăgubiri.

În speță, instanța de fond prin hotărârea pronunțată, confirmată de instanța de apel, sub acest aspect, a reținut că despăgubirea cuvenită reclamantei de compune din valoarea reală a imobilului expropriat reprezentată de suma de 886.886 euro stabilită pentru terenul expropriat și suma de 646.077 euro reprezentând valoarea construcțiilor, precum și din prejudiciul adus expropriatului în sumă de 1.006.096 euro, ce se compune din costuri presupuse de achiziția unui imobil similar celui expropriat în valoare de 238.229 euro și costuri presupuse pentru relocarea afacerii pe un nou amplasament în valoare de 767.867 euro, raportul de expertiză fiind omologat sub aspectul elementelor și valorilor stabilite.

Or, prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de așa manieră încât să permită expropriatului să achiziționeze, eventual, o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a imobilului expropriat. În acest context al analizei, este nelegală includerea ca element component al prejudiciului suma de 238.229 euro reprezentând costuri „presupuse” de achiziția unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretențiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.

Prin motivele de recurs s-au formulat critici de nelegalitate și în privința modului de determinare și întindere a prejudiciului reprezentat de cheltuielile „presupuse” pentru realocarea afacerii reclamantei pe un nou amplasament, reclamanta enumerând în cuprinsul acțiunii costurile care ar fi generate de o atare activitate. Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da naștere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de realocarea echipamentelor necesare desfășurării activității cuprinse în obiectul său de activitate.

Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, respectiv documente și evidențe finaciar - contabile, precum și alte probe necesare și utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins de persoana expropriată în baza Legii nr. 255/2010, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale. În consecință, pentru considerentele expuse, reținând nelegalitatea hotărârii atacate și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. În rejudecare, se va ține seama strict de limitele casării, urmând ca instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, de către o comisie de experți constituită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. În vederea respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de apel va ordona suplimentarea probatoriului și va administra nemijlocit dovezile necesare identificării (autorizații de con