Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2014

HOTĂRÂRE
16.01.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3434 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 240/64/2009, între altele, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.N. împotriva Deciziei penale nr. 38 din 01 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Împotriva acestei decizii, la data de 19 august 2013, contestatoarea C.N. a formulat contestație în anulare, susținând că "soluționarea, cauzei în recurs s-a făcut fără ca instanța să se pronunțe asupra unor cauze obiective ce ar fi condus la o altă soluție în cauză", invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități, relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc.

pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată șa examineze admisibilitatea în principiu a cererii. în această etapă, procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar. Înalta Curte, constată că cererea de contestație în anulare, formulată de contestatoarea C.N.

împotriva Deciziei nr. 3434 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Una dintre condițiile de admisibilitate ale cererii de contestație în anulare este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) (calificate potrivit susținerilor contestatorului) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanță nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În cauză, criticile formulate de contestatoare nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt întrunite condițiile, de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.N. împotriva Deciziei nr. 3434 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.N. împotriva Deciziei penale nr. 3434 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 240/64/2009. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 130/2014
Asupra contestațiilor în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 3434 din 24 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 240/64/2009, au
ÎCCJ 2010-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2010
Asupra contestației în anulare de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3172 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar nr. 1729/54/2009 a fost
ÎCCJ 2012-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 269/2012
Asupra contestației de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2964 din 7 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revi
ÎCCJ 2013-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3264/2013
Asupra contestației de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 08 iunie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul
ÎCCJ 2013-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2013
Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 noiembrie 2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -secția penală cererea de contestație în anulare f
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă