ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Examinând

actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată sub nr. 869/36/2012 pe rolul Curții de Apel Constanța

revizuenții C.M., C.M. și C.C. în contradictoriu cu Z.M. au solicitat în

temeiul art. 323 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr.

442/C/2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca fiind potrivnică cu

sentința civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria

Tulcea, definitivă prin decizia civilă nr. 91 din 22 decembrie 2004 a

Tribunalului Tulcea și irevocabilă prin decizia civilă nr. 186/ C din 23 martie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Prin decizia

nr. 772/ C din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de C.M.,

C.M. și C.C. împotriva deciziei civile nr. 442/ C din 5 iunie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25

februarie 2013.

În motivarea

cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuienții au arătat că prin decizia a cărei revizuire se solicită au fost

încălcate dispozițiile sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000 dată de

Judecătoria Tulcea în dosarul civil nr. 2827/1999, sentință definitivă și

irevocabilă, care a validat o nouă expertiză topografică și prin care a fost

stabilită atât suprafața totală de teren a curții imobilului proprietatea

acestora situat în Tulcea dar și granițele dintre proprietăți, expertiză cu

care pârâta a fost de acord. La punerea în executare a sentinței și la trasarea

granițelor dintre cele două imobile, executorul judecătoresc, autoritate în

materie, a constatat că, respectând lungimea granițelor așa cum au fost

stabilite de expertiza P., în pagina cu calculele suprafețelor analitice,

intersectează construcții ale pârâtei care sunt amplasate în interiorul curții

reclamanților care micșorează perimetrul curții lor, s-a oprit și a cerut

lămuriri pentru că, dacă trasa granițele pe lângă construcțiile existente pe

hotar, încalcă autoritatea de lucru judecat, respectiv prevederile sentinței

nr. 2903/2000, modificând suprafața totală a curții reclamanților. Cererea

reclamanților, ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4063/88/2010, viza în

principal respectarea autorității de lucru judecat, prin respectarea atât a

suprafeței curții dar și a granițelor stabilite prin această sentință ce a

intrat în puterea lucrului judecat. Expertizele topografice efectuate în cauză

nu au încercat stabilirea unei noi grănițuiri, cel puțin din partea

revizuienților, ci numai respectarea acestui principiu chiar dacă pentru acesta

trebuie demolate construcții anexe, neautorizate și fără să respecte distanțele

prevăzute de codul civil privind amplasarea construcțiilor în raport de

granițele dintre proprietăți.

Revizuienții

arată că, pronunțând această decizie, curtea de apel validează o nouă

grănițuire dintre cele două proprietăți fără niciun fundament în probatoriu,

pentru că expertizele topo au evidențiat justețea cererii acestora și

încălcarea autorității de lucru judecat. Din această perspectivă consideră că

există neconcordanță între cele două sentințe rămase definitive și irevocabile.

Prin sentința

civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000 Judecătoria Tulcea a admis, în parte,

acțiunea reclamantului, a respins ca nefondat capătul de cerere privind

obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie suprafața de aproximativ 55 mp. teren ocupat, a stabilit linia de hotar

între proprietățile părților de-a lungul dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4

în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică P.V. și a respins

capătul de cerere privind obligarea pârâților de a se racorda la canalizarea

stradală și instalarea căminului la distanță legală de proprietatea

reclamantului, ca nefondat.

Totodată, au

fost compensate cheltuielile de judecată cu privire la capătul de cerere vizând

grănițuirea și au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de

176.500 lei.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul de vânzare

autentificat prin procesul verbal nr. 977/1941 de Tribunalul județului Tulcea

și transcris sub nr. 1578 din 3 iunie 1941 de Grefa Tribunalului județului

Tulcea, numiții S.N. și Z.S.N. au cumpărat un loc de casă situat în Tulcea,

str. Mahmudiei, având lungime de 37 m și lățimea de 14 m, iar ulterior, prin

actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 1302 din 31

august 1945 și transcris sub nr. 1897 din 13 august 1945 la Grefa Tribunalului

Tulcea, au înstrăinat imobilul părinților reclamantului, numiților C.l.G. și

l.C.

Prin Hotărârea

nr. 245 din 23 iunie 1999 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Tulcea, s-a aprobat includerea

reclamantului în tabelul nominal întocmit de Comisia municipală Tulcea, conform

anexei 3 din H.G. nr. 131/1991, în calitate de moștenitor al defuncților C.l.

și C., cu suprafața totală de 518 mp. teren intravilan din care 518 mp. curți,

construcții.

Prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 10 septembrie 1956 de

Notariatul de Stat al Raionului Tulcea și transcris sub nr. 729 din 21

septembrie 1956 la Grefa Tribunalului Tulcea, pârâții C.T. și M. au cumpărat un

teren loc de casă în suprafață de 1605 mp. plus construcții, imobil situat în

Tulcea, str. Mahmudiei, învecinat în partea de N cu imobilul reclamanților.

Din raportul de

expertiză topografică efectuat în cauză de expert P.V., s-a constatat că

suprafața terenului reclamantului, rezultată în urma măsurătorilor, este mai

mică decât cea din actul de vânzare nr. 1302 din 31 august 1949 cu 47,843 mp.,

iar suprafața de teren deținută de pârâți la fața locului este de 1564,716 mp.

suprafață de teren mai mică decât cea din actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 867/532 din 10 septembrie 1996 de Notariatul de Stat

Tulcea cu 40,284 mp.

Ca urmare, atât

reclamanții cât și pârâții au în fapt suprafețe de teren mai mici decât în

titlurile de proprietate, însă suprafața de teren lipsă de 47,843 mp. nu se

regăsește la pârâți care, la rândul lor, au și ei teren lipsă.

Având în vedere

aceste aspecte, precum și faptul că nu a rezultat ocuparea de către pârâți a

suprafețelor de teren revendicate de reclamant, s-a respins, ca nefondat, capătul

de cerere privind obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină

proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 55 mp. teren ocupat.

Potrivit art.

584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea

proprietății lipite cu a sa.

Cu toate că

reclamantul nu a depus nicio schiță anexă la titlu său de proprietate s-a

constatat că, raportat la aceasta, reclamantul deține o suprafață de teren mai

mare (470,157 mp. în prezent, față de 453,391 mp.). Astfel, în latura vestică,

terenul reclamantului are în prezent o lățime de 12,87 mp.( față de 12,55 m. în

schița de la fila x), iar în latura estică, lățimea este de 14,54 m. (față de

14,15 m. în schița veche).

Cum în schița

de la dosar, noul hotar determină o suprafață a proprietății reclamantului de

466,45 mp. teren, față de 479,157 mp. teren în schița de la fila x, s-a reținut

această din urmă schiță care îi este favorabilă reclamantului și cu care

pârâții s-au declarat de acord.

În consecință,

instanța de fond a admis, în parte, acțiunea și a stabilit linia de hotar între

proprietățile părților de-a lungul dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4 în

planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică P.V. ce face parte

integrantă din hotărâre.

Prin declarația

autentificată sub nr. 1200 din 3 septembrie 1996 de B.N.P. J.P., pârâții și-au

dat acordul pentru ca reclamantul să-și construiască un garaj chiar pe centura

de beton ce desparte proprietățile lor, reclamantul folosind această declarație

pentru a obține autorizația de construire. După construirea garajului, o parte

din căminul de colectare a apelor a rămas pe terenul reclamantului, anterior

fiind pe terenul pârâților, amplasamentul acestui cămin fiind stabilit anterior

de cei ce l-au realizat, care au ținut cont și de faptul că în preajmă era un

stâlp de înaltă tensiune.

Potrivit art.

60 C. civ., cel ce vrea să clădească un cămin e îndatorat să lase depărtarea

prescrisă de regulamente și obiceiuri particulare sau să facă lucrările

prescrise de aceeași lege și regulament pentru a nu aduce vătămare vecinului.

Căminul de

colectare a apelor a fost clădit de o terță persoană și nu de părți,

amplasamentul său fiind impus de anumite utilități existente în zonă, acest

cămin nu îl prejudiciază pe reclamant, mai mult, acesta nedorind desființarea

căminului ci folosirea în comun, instanța de fond a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâților de a se racorda la canalizarea stradală și

instalarea căminului la distanță legală de proprietatea reclamantului ca

nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., au fost compensate cheltuielile de

judecată cu privire la capătul de cerere vizând grănițuirea și a obligat

pârâții sa plătească reclamantului suma de 176.500 lei reprezentând Vz din

cheltuielile de judecată rămase necompensate.

Această

sentință a fost menținută de Tribunalul Tulcea prin decizia civilă nr. 91 din

22 decembrie 2004 prin care a fost respins apelul reclamantului.

Prin decizia

civilă nr. 186/ C din 23 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a

respins recursul formulat de recurentul reclamant C.N. împotriva deciziei

civile nr. 91 din 22 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Pentru a statua

astfel, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Regula „actori

incumbit probatio” înscrisă în art. 1169 C. civ., este aplicabilă și în materia

dovedirii proprietății, reclamantul este acela care trebuie să facă dovada

pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului

revendicat.

În cauză, prin

expertiza efectuată reiese că suprafața deținută de pârâți este mai mică cu 63

mp. iar a reclamantului cu 37 mp.

Rezultă astfel

că, fiecare dintre părți deține suprafețe de teren mai mici decât cele din

titlurile de proprietate și cum reclamantul nu a dovedit că pârâții sunt posesorii

nelegitimi ai suprafeței de 37 mp. teren, corect a fost respinsă acțiunea în

revendicare.

De altfel, din

probele administrate în cauză rezultă că diminuarea suprafețelor de teren a

părților are la bază sistematizarea străzilor în anul 1970, când prin lărgirea

lor s-a luat din terenul părților.

De asemenea,

din expertizele efectuate în cauză, rezultă că, forma hotarului dintre părți

potrivit suprafeței cumpărate de reclamant în 1945, corespunde cu descrierea

hotarului conform martorilor audiați la fond, iar în ce privește gura de canal

pe care părțile o folosesc împreună, nu îl prejudiciază cu nimic pe reclamant.

Prin decizia

442 din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis recursul

formulat de recurenta-pârâtă Z.M. împotriva deciziei civile nr. 19 din 22

martie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dos. nr. 4063/88/2010.

S-a modificat,

în tot, decizia recurată, în sensul că:

S-a admis

apelul declarat de pârâtă și s-a respins apelul reclamanților împotriva

sentinței civile nr. 2784 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Tulcea, s-a

schimbat, în tot, hotărârea apelată și, pe fond, s-a respins acțiunea

reclamanților, ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs, în fundamentarea deciziei nr. 442/ C din 05 iunie

2012 a Curții de Apel Constanța a reținut următoarele:

După cum reiese

din cuprinsul acțiunii introduse la 05 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei

Tulcea, numitul C.N. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care C.T. și Z.M.

să fie obligați la demolarea construcțiilor neautorizate, ridicate de pârâți pe

hotarul din partea de sud și vest a proprietății lor; în motivarea acțiunii,

s-a învederat că între părți a existat un proces de revendicare și grănițuire,

iar „în intervalul procesului” pârâții au construit o serie de clădiri

neautorizare chiar pe hotar, clădiri care au împiedicat punerea în executare a

sentinței civile nr. 2903/2000.

Prin sentința

civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000, definitivă prin decizia civilă nr. 91

din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, Judecătoria Tulcea a admis cererea

în stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților „de-a lungul

dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4 din planul de situație anexă la expertiza

tehnică P.V.” și s-a respins, ca nefundat, capătul de cerere privind

revendicarea unei suprafețe de aproximativ 55 mp.

Conform

expertizei întocmită în dosarul nr. 2827/1999 al Judecătoriei Tulcea, s-a

constatat că atât reclamantul C.N. cât și pârâții C.T. și Z.M. ocupă în

realitate suprafețe de teren mai mici decât cele care rezultă din actele

deținute de aceștia; apoi, învederându-se că pârâții nu ocupă nicio suprafață

de teren de la reclamant, s-a propus drept linie de hotar, linia dintre pct. 2

– 3 - 4, din anexa raportului reieșind că între pct. 2 și pct. 3 este o lungime

de 12,87 m., iar între pct. 3 și pct. 4 o lungime de 33,59 m.

Ulterior, la

termenul din 12 iunie 2000, expertul a depus răspuns la obiecțiuni în care și-a

menținut concluziile, dar a recalculat distanța dintre pct. 2 - 3 ca fiind de

12,55 m (în loc de 12,87m) și dintre pct. 3 - 4 de 33,60 m (în loc de 33,59 m).

S-a observat că

actul în baza căruia numitul C.N. se legitimează ca proprietar al terenului din

Tulcea, str. Mahmudiei este titlul de proprietare seria 71239 din 16 octombrie

2000 prin care s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru un teren

în suprafață de 518 mp, deși schița în baza căreia s-a întocmit titlul indica o

suprafață de 453,391 mp. conform răspunsului la obiecțiuni, iar nu 518 mp.

Se arată că

expertiza a mai reținut că, pe hotarul dintre proprietățile părților se află

zidul unui garaj, specialistul învederând că această construcție se găsește

„exact pe hotar”, menționându-se în răspunsul la obiecțiuni că lucrarea a

determinat doar „amplasamentul actual” fără a se putea stabili vreun contur

„vechi” deoarece nu există schițe ale terenurilor. Subliniind că nu se poate

face o comparație cu suprafețele rezultate din actele de proprietate pentru că

acestea nu au schițe anexă, expertul a conchis că „granița corectă este cea

reieșind în urma măsurătorilor de la fata locului”.

După cum se

învederează în motivarea sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000,

pârâta C.M. a dat declarația autentificată sub nr. 1200 din 03 septembrie 1996

la B.N.P. J.P. prin care și-a exprimat acordul ca numitul C.N. să construiască

un garaj „ce va avea peretele pe hotarul proprietății mele.. perete ce va fi

ridicat pe temelia proprietății noastre existentă în prezent”.

Faptul că zidul

sudic al acestui garaj constituie o parte a hotarului dintre proprietățile

vecine aparținând părților din proces reiese din documentația anexă titlului de

proprietate seria 71239/2000 emis de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea pe numele lui C.N. (în mod

complet nefericit, pentru suprafața de 518 mp).

Se reține că,

în dosarul nr. 208/2002 al Judecătoriei Tulcea având ca obiect anulare parțială

a acestui titlu de proprietate, Primăria Tulcea a depus documentația completă

în baza căreia s-a eliberat titlul, inclusiv „schița proprietății” (depusă de

reclamanți și în prezenta acțiune) din care reiese că numitul C.N. stăpânea o

suprafață de 453,391 mp teren, că atât garajul din str. Mahmudiei cât și

„bucătăria” proprietatea lui C.N. se găsesc pe linia de hotar dintre cele două

proprietăți limitrofe și că hotarul sudic îl constituie o linie dreaptă care

include zidul garajului și zidul bucătăriei.

S-a reținut pe

baza probatoriilor administrate următoarea concluzie: construcțiile a căror

demolare o solicită reclamanții nu au fost edificate în cursul procesului de

revendicare, ele existând anterior acestui litigiu (din moment ce au putut fi

identificare de expert în dosarul 764/2001 al Tribunalului Tulcea) și având

aproximativ aceeași formă după cum reiese din analiza comparată a schițelor din

dosarul nr. 764/2001 (chiar dacă acestea sunt redate la scări diferite).

Situația de

fapt a fost stabilită pe baza expertizelor efectuate și se referă la faptul că

linia de hotar pe latura sudică între pct. 3 - 4 este o linie dreaptă care

include și zidul sudic al garajului și nu trece peste nici o construcție

aparținând pârâților, toate construcțiile acestora fiind găsite în limitele

proprietății lor.

Concluzia

acestei expuneri a situației faptice reieșind din constatările experților este

aceea că, la data întocmirii expertizei P.V., care stabilea linia de hotar pe

latura sudică între pct. 3 - 4, această linie dreaptă care include și zidul

sudic al garajului, nu trece peste nicio construcție aparținând pârâților,

toate construcțiile acestora fiind găsite în limitele proprietății lor.

În plus, s-a

coroborat soluția stabilirii graniței pe un aliniament care conține zidul

garajului și al bucătăriei reclamanților și nu traversează vreuna dintre

construcțiile pârâților cu soluția de respingere a acțiunii în revendicare care

a constituit, de fapt, capătul de cerere principal al acțiunii din dosarul nr.

2827/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Instanța a

respins cererea de lăsare în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe de

aproximativ 55 mp, apreciind că nu a rezultat nicio ocupare de către pârât a

suprafeței de teren revendicate de reclamanți. în plus, instanța a mai

observat, în temeiul schiței în baza căreia s-a emis titlul de proprietate

seria 71239 din 16 octombrie 2000 (depusă de reclamantul C.N. în dosarul nr.

2827/1999 pentru stabilirea întinderii dreptului său) că reclamantul, în fapt,

stăpânește o suprafață mai mare (470,157 mp) decât cea reieșind din schița care

a identificat terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate la Legea

18/1991, adică 453,391 mp.

Analizând și

criticile reclamantului C.N. din apelul împotriva sentinței civile nr. 2903 din

23 octombrie 2000 a Judecătoriei Tulcea și din recursul împotriva deciziei

civile nr. 91 din 22 decembrie 2004, în care, în nici un moment, reclamantul C.N.

a pretins că, în cursul procesului pârâții ar fi edificat noi construcții

Curtea a constatat că, în fapt, nemulțumirile reclamantului C.N. au pornit de

la faptul că nu își poate întregi, cu suprafețe de la pârâți, terenul său,

astfel încât acesta să măsoare 518 mp, suprafața menționată în titlul de

proprietate.

Aceasta, deși

în actul de proprietate din 1945 al autorilor lui, l. și C.C., nu este

precizată nici suprafața terenului și nici forma geometrică a acestuia, iar titlul

de proprietate seria 71239 din 16 octombrie 2000 emis de Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea s-a

eliberat pentru această suprafață deși la data întocmirii documentației

reclamantul avea în posesie doar 453,391 mp.

Autoritatea de

lucru judecat a hotărârii de grănițuire, incontestabilă, dar văzută nu ca o

excepție care să împiedice o nouă judecată, ci ca un principiul conform căruia

soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să

fie contrazisă de o altă hotărâre, a fost interpretată prin referire la toate

circumstanțele amintite ale cauzei.

Se reține că

deși se stabilește o anumită poziție a liniei de hotar (este evident, chiar

expertul P.V. a propus o altă delimitare, dosar 2827/1999 al Judecătoriei

Tulcea) că aceasta nu corespunde realității din perspectiva situării pct. 4 și

a configurației proprietății reclamanților la str. Mahmudiei; totuși s-a impus

a fi reținută soluția de respingere a revendicării și constatării că pe graniță

nu existau construcții (construcții care nu au fost edificate în cursul

procesului de revendicare, ci erau anterioare litigiului, fiind menționate și

în planul S.P.J. Tulcea din 1984; constatare în concordanță cu concluziile

raportului M.R. (dosar 46/327/2007 al Judecătoriei Tulcea).

S-a considerat

că din aceste împrejurări rezultă că poate fi fructificată concluzia

respingerii revendicării și nu se poate ajunge la o concluzie contrară pe calea

ocolită a acțiunii în demolare, cu atât mai mult cu cât, din dosarul de

grănițuire, nu reiese că limita dintre proprietăți nu intersecta construcțiile

existente ale pârâților care nu au mai edificat altele noi în cursul procesului

de revendicare.

Pentru aceste

considerente, comune ambelor recursuri care vizează interpretări ale acelorași

înscrisuri (de pe poziții antagonice), constatându-se că reclamanții nu pot

solicita demolarea construcțiilor vechi ale pârâților, prin decizia nr. 442 din

05 iunie 2012 a fost respins recursul reclamanților și a fost admis recursul

pârâtei, cu consecința modificării în tot a deciziei civile recurate, în sensul

admiterii apelului pârâtei și respingerii apelului reclamanților împotriva

sentinței civile nr. 2784 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Tulcea,

schimbării, în tot, a hotărârii apelate și pe fond, respingerii acțiunii

reclamanților, ca nefondată.

Revizuirea în

temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., poate fi realizată în cazul în

care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori,

pronunțându-se hotărâri contradictorii. Pentru a se putea invoca acest motiv

trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- să fie vorba

de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat

fondul cauzei;

- să fie vorba

de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla

identitate de elemente: părți, obiect și cauză;

- hotărârile

contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese

diferite;

- în al doilea

proces să nu fi se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă

a fost ridicată să nu se fi discutat;

- să se ceară

anularea celei de-a doua hotărâri.

Raportat la

cele mai sus relevate rezultă că o condiție de admisibilitate a revizuirii pe

temeiul invocat este și aceea ca în cel de al doilea proces să nu se fi invocat

existența primei hotărâri ori ca instanța să fi omis a discuta excepția de

autoritate de lucru judecat.

În cauză

decizia a cărei revizuire se solicită nu îndeplinește condiția negativă

referitoare la neinvocarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri ori

omisiunea instanței de a se pronunța asupra acesteia. Considerentele deciziei

nr. 442/ C din 05 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța evidențiază analiza de

către instanță care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a

excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2903 din 23

octombrie 2000 a Judecătoriei Tulcea, precum și soluționarea cauzei ținându-se

seama de cele stabilite prin această hotărâre (nr. 2903 din 23 octombrie 2000).

Față de

considerentele ce preced, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., urmează

a respinge revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuentii C.M., C.M. și C.C. împotriva

deciziei civile nr. 442/ C din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția I civilă, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2014.