ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2014

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. 869/36/2012 pe rolul Curții de Apel Constanța revizuenții C.M., C.M. și C.C. în contradictoriu cu Z.M. au solicitat în temeiul art. 323 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 442/C/2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca fiind potrivnică cu sentința civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Tulcea, definitivă prin decizia civilă nr. 91 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Tulcea și irevocabilă prin decizia civilă nr. 186/ C din 23 martie 2003 a Curții de Apel Constanța. Prin decizia nr. 772/ C din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de C.M., C.M.

și C.C. împotriva deciziei civile nr. 442/ C din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 februarie 2013. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuienții au arătat că prin decizia a cărei revizuire se solicită au fost încălcate dispozițiile sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000 dată de Judecătoria Tulcea în dosarul civil nr. 2827/1999, sentință definitivă și irevocabilă, care a validat o nouă expertiză topografică și prin care a fost stabilită atât suprafața totală de teren a curții imobilului proprietatea acestora situat în Tulcea dar și granițele dintre proprietăți, expertiză cu care pârâta a fost de acord.

La punerea în executare a sentinței și la trasarea granițelor dintre cele două imobile, executorul judecătoresc, autoritate în materie, a constatat că, respectând lungimea granițelor așa cum au fost stabilite de expertiza P., în pagina cu calculele suprafețelor analitice, intersectează construcții ale pârâtei care sunt amplasate în interiorul curții reclamanților care micșorează perimetrul curții lor, s-a oprit și a cerut lămuriri pentru că, dacă trasa granițele pe lângă construcțiile existente pe hotar, încalcă autoritatea de lucru judecat, respectiv prevederile sentinței nr. 2903/2000, modificând suprafața totală a curții reclamanților. Cererea reclamanților, ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4063/88/2010, viza în principal respectarea autorității de lucru judecat, prin respectarea atât a suprafeței curții dar și a granițelor stabilite prin această sentință ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Expertizele topografice efectuate în cauză nu au încercat stabilirea unei noi grănițuiri, cel puțin din partea revizuienților, ci numai respectarea acestui principiu chiar dacă pentru acesta trebuie demolate construcții anexe, neautorizate și fără să respecte distanțele prevăzute de codul civil privind amplasarea construcțiilor în raport de granițele dintre proprietăți. Revizuienții arată că, pronunțând această decizie, curtea de apel validează o nouă grănițuire dintre cele două proprietăți fără niciun fundament în probatoriu, pentru că expertizele topo au evidențiat justețea cererii acestora și încălcarea autorității de lucru judecat. Din această perspectivă consideră că există neconcordanță între cele două sentințe rămase definitive și irevocabile.

Prin sentința civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000 Judecătoria Tulcea a admis, în parte, acțiunea reclamantului, a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 55 mp. teren ocupat, a stabilit linia de hotar între proprietățile părților de-a lungul dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4 în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică P.V. și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților de a se racorda la canalizarea stradală și instalarea căminului la distanță legală de proprietatea reclamantului, ca nefondat. Totodată, au fost compensate cheltuielile de judecată cu privire la capătul de cerere vizând grănițuirea și au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 176.500 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul de vânzare autentificat prin procesul verbal nr. 977/1941 de Tribunalul județului Tulcea și transcris sub nr. 1578 din 3 iunie 1941 de Grefa Tribunalului județului Tulcea, numiții S.N. și Z.S.N. au cumpărat un loc de casă situat în Tulcea, str. Mahmudiei, având lungime de 37 m și lățimea de 14 m, iar ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 1302 din 31 august 1945 și transcris sub nr. 1897 din 13 august 1945 la Grefa Tribunalului Tulcea, au înstrăinat imobilul părinților reclamantului, numiților C.l.G. și l.C. Prin Hotărârea nr. 245 din 23 iunie 1999 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea, s-a aprobat includerea reclamantului în tabelul nominal întocmit de Comisia municipală Tulcea, conform anexei 3 din H.G.

nr. 131/1991, în calitate de moștenitor al defuncților C.l. și C., cu suprafața totală de 518 mp. teren intravilan din care 518 mp. curți, construcții. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 10 septembrie 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Tulcea și transcris sub nr. 729 din 21 septembrie 1956 la Grefa Tribunalului Tulcea, pârâții C.T. și M. au cumpărat un teren loc de casă în suprafață de 1605 mp. plus construcții, imobil situat în Tulcea, str. Mahmudiei, învecinat în partea de N cu imobilul reclamanților. Din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert P.V., s-a constatat că suprafața terenului reclamantului, rezultată în urma măsurătorilor, este mai mică decât cea din actul de vânzare nr. 1302 din 31 august 1949 cu 47,843 mp., iar suprafața de teren deținută de pârâți la fața locului este de 1564,716 mp.

suprafață de teren mai mică decât cea din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867/532 din 10 septembrie 1996 de Notariatul de Stat Tulcea cu 40,284 mp. Ca urmare, atât reclamanții cât și pârâții au în fapt suprafețe de teren mai mici decât în titlurile de proprietate, însă suprafața de teren lipsă de 47,843 mp. nu se regăsește la pârâți care, la rândul lor, au și ei teren lipsă. Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că nu a rezultat ocuparea de către pârâți a suprafețelor de teren revendicate de reclamant, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 55 mp.

teren ocupat. Potrivit art. 584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Cu toate că reclamantul nu a depus nicio schiță anexă la titlu său de proprietate s-a constatat că, raportat la aceasta, reclamantul deține o suprafață de teren mai mare (470,157 mp. în prezent, față de 453,391 mp.). Astfel, în latura vestică, terenul reclamantului are în prezent o lățime de 12,87 mp.( față de 12,55 m. în schița de la fila x), iar în latura estică, lățimea este de 14,54 m. (față de 14,15 m. în schița veche). Cum în schița de la dosar, noul hotar determină o suprafață a proprietății reclamantului de 466,45 mp. teren, față de 479,157 mp. teren în schița de la fila x, s-a reținut această din urmă schiță care îi este favorabilă reclamantului și cu care pârâții s-au declarat de acord.

În consecință, instanța de fond a admis, în parte, acțiunea și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților de-a lungul dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4 în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică P.V. ce face parte integrantă din hotărâre. Prin declarația autentificată sub nr. 1200 din 3 septembrie 1996 de B.N.P. J.P., pârâții și-au dat acordul pentru ca reclamantul să-și construiască un garaj chiar pe centura de beton ce desparte proprietățile lor, reclamantul folosind această declarație pentru a obține autorizația de construire. După construirea garajului, o parte din căminul de colectare a apelor a rămas pe terenul reclamantului, anterior fiind pe terenul pârâților, amplasamentul acestui cămin fiind stabilit anterior de cei ce l-au realizat, care au ținut cont și de faptul că în preajmă era un stâlp de înaltă tensiune.

Potrivit art. 60 C. civ., cel ce vrea să clădească un cămin e îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente și obiceiuri particulare sau să facă lucrările prescrise de aceeași lege și regulament pentru a nu aduce vătămare vecinului. Căminul de colectare a apelor a fost clădit de o terță persoană și nu de părți, amplasamentul său fiind impus de anumite utilități existente în zonă, acest cămin nu îl prejudiciază pe reclamant, mai mult, acesta nedorind desființarea căminului ci folosirea în comun, instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților de a se racorda la canalizarea stradală și instalarea căminului la distanță legală de proprietatea reclamantului ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., au fost compensate cheltuielile de judecată cu privire la capătul de cerere vizând grănițuirea și a obligat pârâții sa plătească reclamantului suma de 176.500 lei reprezentând Vz din cheltuielile de judecată rămase necompensate. Această sentință a fost menținută de Tribunalul Tulcea prin decizia civilă nr. 91 din 22 decembrie 2004 prin care a fost respins apelul reclamantului. Prin decizia civilă nr. 186/ C din 23 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins recursul formulat de recurentul reclamant C.N. împotriva deciziei civile nr. 91 din 22 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Pentru a statua astfel, instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Regula „actori incumbit probatio” înscrisă în art. 1169 C. civ., este aplicabilă și în materia dovedirii proprietății, reclamantul este acela care trebuie să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. În cauză, prin expertiza efectuată reiese că suprafața deținută de pârâți este mai mică cu 63 mp. iar a reclamantului cu 37 mp. Rezultă astfel că, fiecare dintre părți deține suprafețe de teren mai mici decât cele din titlurile de proprietate și cum reclamantul nu a dovedit că pârâții sunt posesorii nelegitimi ai suprafeței de 37 mp. teren, corect a fost respinsă acțiunea în revendicare.

De altfel, din probele administrate în cauză rezultă că diminuarea suprafețelor de teren a părților are la bază sistematizarea străzilor în anul 1970, când prin lărgirea lor s-a luat din terenul părților. De asemenea, din expertizele efectuate în cauză, rezultă că, forma hotarului dintre părți potrivit suprafeței cumpărate de reclamant în 1945, corespunde cu descrierea hotarului conform martorilor audiați la fond, iar în ce privește gura de canal pe care părțile o folosesc împreună, nu îl prejudiciază cu nimic pe reclamant. Prin decizia 442 din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Z.M. împotriva deciziei civile nr. 19 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dos.

nr. 4063/88/2010. S-a modificat, în tot, decizia recurată, în sensul că: S-a admis apelul declarat de pârâtă și s-a respins apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 2784 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Tulcea, s-a schimbat, în tot, hotărârea apelată și, pe fond, s-a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de recurs, în fundamentarea deciziei nr. 442/ C din 05 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța a reținut următoarele: După cum reiese din cuprinsul acțiunii introduse la 05 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei Tulcea, numitul C.N. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care C.T. și Z.M.

să fie obligați la demolarea construcțiilor neautorizate, ridicate de pârâți pe hotarul din partea de sud și vest a proprietății lor; în motivarea acțiunii, s-a învederat că între părți a existat un proces de revendicare și grănițuire, iar „în intervalul procesului” pârâții au construit o serie de clădiri neautorizare chiar pe hotar, clădiri care au împiedicat punerea în executare a sentinței civile nr. 2903/2000. Prin sentința civilă nr. 2903 din 23 octombrie 2000, definitivă prin decizia civilă nr. 91 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, Judecătoria Tulcea a admis cererea în stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților „de-a lungul dreptelor ce trec prin pct. 2 – 3 - 4 din planul de situație anexă la expertiza tehnică P.V.” și s-a respins, ca nefundat, capătul de cerere privind revendicarea unei suprafețe de aproximativ 55 mp.

Conform expertizei întocmită în dosarul nr. 2827/1999 al Judecătoriei Tulcea, s-a constatat că atât reclamantul C.N. cât și pârâții C.T. și Z.M. ocupă în realitate suprafețe de teren mai mici decât cele care rezultă din actele deținute de aceștia; apoi, învederându-se că pârâții nu ocupă nicio suprafață de teren de la reclamant, s-a propus drept linie de hotar, linia dintre pct. 2 – 3 - 4, din anexa raportului reieșind că între pct. 2 și pct. 3 este o lungime de 12,87 m., iar între pct. 3 și pct. 4 o lungime de 33,59 m. Ulterior, la termenul din 12 iunie 2000, expertul a depus răspuns la obiecțiuni în care și-a menținut concluziile, dar a recalculat distanța dintre pct. 2 - 3 ca fiind de 12,55 m (în loc de 12,87m) și dintre pct. 3 - 4 de 33,60 m (în loc de 33,59 m). S-a observat că actul în baza căruia numitul C.N.

se legitimează ca proprietar al terenului din Tulcea, str. Mahmudiei este titlul de proprietare seria 71239 din 16 octombrie 2000 prin care s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 518 mp, deși schița în baza căreia s-a întocmit titlul indica o suprafață de 453,391 mp. conform răspunsului la obiecțiuni, iar nu 518 mp. Se arată că expertiza a mai reținut că, pe hotarul dintre proprietățile părților se află zidul unui garaj, specialistul învederând că această construcție se găsește „exact pe hotar”, menționându-se în răspunsul la obiecțiuni că lucrarea a determinat doar „amplasamentul actual” fără a se putea stabili vreun contur „vechi” deoarece nu există schițe ale terenurilor.

Subliniind că nu se poate face o comparație cu suprafețele rezultate din actele de proprietate pentru că acestea nu au schițe anexă, expertul a conchis că „granița corectă este cea reieșind în urma măsurătorilor de la fata locului”. După cum se învederează în motivarea sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000, pârâta C.M. a dat declarația autentificată sub nr. 1200 din 03 septembrie 1996 la B.N.P. J.P. prin care și-a exprimat acordul ca numitul C.N. să construiască un garaj „ce va avea peretele pe hotarul proprietății mele.. perete ce va fi ridicat pe temelia proprietății noastre existentă în prezent”. Faptul că zidul sudic al acestui garaj constituie o parte a hotarului dintre proprietățile vecine aparținând părților din proces reiese din documentația anexă titlului de proprietate seria 71239/2000 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea pe numele lui C.N.

(în mod complet nefericit, pentru suprafața de 518 mp). Se reține că, în dosarul nr. 208/2002 al Judecătoriei Tulcea având ca obiect anulare parțială a acestui titlu de proprietate, Primăria Tulcea a depus documentația completă în baza căreia s-a eliberat titlul, inclusiv „schița proprietății” (depusă de reclamanți și în prezenta acțiune) din care reiese că numitul C.N. stăpânea o suprafață de 453,391 mp teren, că atât garajul din str. Mahmudiei cât și „bucătăria” proprietatea lui C.N. se găsesc pe linia de hotar dintre cele două proprietăți limitrofe și că hotarul sudic îl constituie o linie dreaptă care include zidul garajului și zidul bucătăriei.

S-a reținut pe baza probatoriilor administrate următoarea concluzie: construcțiile a căror demolare o solicită reclamanții nu au fost edificate în cursul procesului de revendicare, ele existând anterior acestui litigiu (din moment ce au putut fi identificare de expert în dosarul 764/2001 al Tribunalului Tulcea) și având aproximativ aceeași formă după cum reiese din analiza comparată a schițelor din dosarul nr. 764/2001 (chiar dacă acestea sunt redate la scări diferite). Situația de fapt a fost stabilită pe baza expertizelor efectuate și se referă la faptul că linia de hotar pe latura sudică între pct. 3 - 4 este o linie dreaptă care include și zidul sudic al garajului și nu trece peste nici o construcție aparținând pârâților, toate construcțiile acestora fiind găsite în limitele proprietății lor.

Concluzia acestei expuneri a situației faptice reieșind din constatările experților este aceea că, la data întocmirii expertizei P.V., care stabilea linia de hotar pe latura sudică între pct. 3 - 4, această linie dreaptă care include și zidul sudic al garajului, nu trece peste nicio construcție aparținând pârâților, toate construcțiile acestora fiind găsite în limitele proprietății lor. În plus, s-a coroborat soluția stabilirii graniței pe un aliniament care conține zidul garajului și al bucătăriei reclamanților și nu traversează vreuna dintre construcțiile pârâților cu soluția de respingere a acțiunii în revendicare care a constituit, de fapt, capătul de cerere principal al acțiunii din dosarul nr. 2827/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Instanța a respins cererea de lăsare în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe de aproximativ 55 mp, apreciind că nu a rezultat nicio ocupare de către pârât a suprafeței de teren revendicate de reclamanți. în plus, instanța a mai observat, în temeiul schiței în baza căreia s-a emis titlul de proprietate seria 71239 din 16 octombrie 2000 (depusă de reclamantul C.N. în dosarul nr. 2827/1999 pentru stabilirea întinderii dreptului său) că reclamantul, în fapt, stăpânește o suprafață mai mare (470,157 mp) decât cea reieșind din schița care a identificat terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate la Legea 18/1991, adică 453,391 mp. Analizând și criticile reclamantului C.N. din apelul împotriva sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000 a Judecătoriei Tulcea și din recursul împotriva deciziei civile nr. 91 din 22 decembrie 2004, în care, în nici un moment, reclamantul C.N.

a pretins că, în cursul procesului pârâții ar fi edificat noi construcții Curtea a constatat că, în fapt, nemulțumirile reclamantului C.N. au pornit de la faptul că nu își poate întregi, cu suprafețe de la pârâți, terenul său, astfel încât acesta să măsoare 518 mp, suprafața menționată în titlul de proprietate. Aceasta, deși în actul de proprietate din 1945 al autorilor lui, l. și C.C., nu este precizată nici suprafața terenului și nici forma geometrică a acestuia, iar titlul de proprietate seria 71239 din 16 octombrie 2000 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea s-a eliberat pentru această suprafață deși la data întocmirii documentației reclamantul avea în posesie doar 453,391 mp.

Autoritatea de lucru judecat a hotărârii de grănițuire, incontestabilă, dar văzută nu ca o excepție care să împiedice o nouă judecată, ci ca un principiul conform căruia soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, a fost interpretată prin referire la toate circumstanțele amintite ale cauzei. Se reține că deși se stabilește o anumită poziție a liniei de hotar (este evident, chiar expertul P.V. a propus o altă delimitare, dosar 2827/1999 al Judecătoriei Tulcea) că aceasta nu corespunde realității din perspectiva situării pct. 4 și a configurației proprietății reclamanților la str. Mahmudiei; totuși s-a impus a fi reținută soluția de respingere a revendicării și constatării că pe graniță nu existau construcții (construcții care nu au fost edificate în cursul procesului de revendicare, ci erau anterioare litigiului, fiind menționate și în planul S.P.J.

Tulcea din 1984; constatare în concordanță cu concluziile raportului M.R. (dosar 46/327/2007 al Judecătoriei Tulcea). S-a considerat că din aceste împrejurări rezultă că poate fi fructificată concluzia respingerii revendicării și nu se poate ajunge la o concluzie contrară pe calea ocolită a acțiunii în demolare, cu atât mai mult cu cât, din dosarul de grănițuire, nu reiese că limita dintre proprietăți nu intersecta construcțiile existente ale pârâților care nu au mai edificat altele noi în cursul procesului de revendicare.

Pentru aceste considerente, comune ambelor recursuri care vizează interpretări ale acelorași înscrisuri (de pe poziții antagonice), constatându-se că reclamanții nu pot solicita demolarea construcțiilor vechi ale pârâților, prin decizia nr. 442 din 05 iunie 2012 a fost respins recursul reclamanților și a fost admis recursul pârâtei, cu consecința modificării în tot a deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului pârâtei și respingerii apelului reclamanților împotriva sentinței civile nr. 2784 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Tulcea, schimbării, în tot, a hotărârii apelate și pe fond, respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată. Revizuirea în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., poate fi realizată în cazul în care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se hotărâri contradictorii. Pentru a se putea invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; - să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; - hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; - în al doilea proces să nu fi se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Raportat la cele mai sus relevate rezultă că o condiție de admisibilitate a revizuirii pe temeiul invocat este și aceea ca în cel de al doilea proces să nu se fi invocat existența primei hotărâri ori ca instanța să fi omis a discuta excepția de autoritate de lucru judecat. În cauză decizia a cărei revizuire se solicită nu îndeplinește condiția negativă referitoare la neinvocarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri ori omisiunea instanței de a se pronunța asupra acesteia. Considerentele deciziei nr. 442/ C din 05 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța evidențiază analiza de către instanță care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2903 din 23 octombrie 2000 a Judecătoriei Tulcea, precum și soluționarea cauzei ținându-se seama de cele stabilite prin această hotărâre (nr. 2903 din 23 octombrie 2000). Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a respinge revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentii C.M., C.M. și C.C. împotriva deciziei civile nr. 442/ C din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2014.