ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5931/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 19054/3/2009, reclamanții V.C., V.P. și S.C. au chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să fie pronunțată o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin Sentința civilă nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunțată în cauză, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților V.C. și S.C. și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată de aceștia, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul V.P.

și s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a respins notificarea nr. 391/2001, formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici dovada calității de moștenitor de pe urma defunctului V.I. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr. 201/2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și SC S. SA și au fost obligate cele două pârâte să restituie reclamanților o moară țărănească situată în satul Almăjel, comuna Vlădaia, județul Mehedinți cu anexele și accesoriile acesteia.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele, iar prin Decizia civilă nr. 2741/2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S. SA, a fost admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanților față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC S. SA, care a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 5237/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 43775/1/2004.

Tribunalul a constatat că pe data de 15 octombrie 2005, Sentința civilă nr. 201/2004 a fost pusă în executare, iar reclamanții au intrat în posesia imobilului, conform procesului-verbal încheiat de B.E.J. M.I. În consecință, tribunalul a reținut că în speță, se impune constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât această decizie intră în contradicție totală cu dispozitivul Sentinței civile nr. 201/2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2741/2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat în raport de pârâtă, căreia îi incumbă obligația generală a oricărui subiect de drept, de a respecta raporturile juridice pe care aceste hotărâri judecătorești le consacră.

Împotriva Sentinței civile nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin Decizia ciulă nr. 111 A din 15 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele: În speță, prin Sentința civilă nr. 201/2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă prin Decizia civilă nr. 2741/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5237/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că în procedura Legii nr. 10/2001, apelanta pârâtă din prezenta cauză - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, nu poate să soluționeze notificarea vizând imobilul constituit din moara țărănească situată în satul Almăjel, comuna Vlădaia, județul Mehedinți, cu terenul, anexele și accesoriile aferente.

Această apreciere în referire la imobilul concret din litigiul respectiv (același imobil cu cel din prezenta cauză), s-a realizat în considerarea pe de o parte, a faptului că pârâta apelantă prezentă nu era unitatea deținătoare a imobilului, în sensul prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare pe atunci (devenit art. 21 în prezent), iar, pe de altă parte, în considerarea imposibilității de calificare a pârâtei, din principala instituție implicată în procesele de privatizare, într-un mecanism cu atribuții jurisdicționale în cadrul proceselor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Același argument al nedeținerii imobilului în litigiu, ca și temei al statuării că această apelantă nu avea calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de restituire întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost reținut și de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în cadrul considerentelor deciziei sale.

Așadar, în temeiul acestor argumente, s-a concluzionat că prin aceste hotărâri judecătorești anterioare, s-a stabilit în mod irevocabil, împrejurarea că apelanta nu poate soluționa notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu. Or, în disprețul acestei statuări irevocabile a unei instanțe de judecată, pârâta apelantă procedează nu numai la soluționarea notificării, dar și mai mult, la soluționarea sa pe fond, în sensul respingerii cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, de restituire a imobilului, sfidând încă o dată, hotărârea judecătorească anterioară, irevocabilă, prin care se dispusese și restituirea imobilului.

Argumentul apelantei în sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 o obligau să soluționeze notificarea, devine nerelevant, atât timp cât această problemă fusese tranșată în mod irevocabil, prin referire tocmai la prevederile acestei legi speciale, în hotărârea judecătorească anterioară, apelanta, ca parte litigantă fiind obligată să respecte dispozițiile instanței de judecată. De asemenea, prin prisma acelorași considerente, argumentul apelantei în sensul că trebuia să fie înștiințată de către reclamanți că au început procedura executării silite sau că au fost puși în posesie, este nefondat, atât timp cât se stabilise că nu această instituție poate soluționa notificarea și atât timp cât a fost parte în litigiul anterior, prin care s-a dispus restituirea imobilului.

În consecință, date fiind aceste argumente, toate criticile apelantei pârâte referitoare la nedepunerea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de moștenitor, de către notificator, inclusiv ca urmare a solicitării în acest sens, au același evident caracter nefondat. Întrucât, potrivit principiului disponibilității, reclamanții (în mod special, cel cu calitate procesuală activă) au solicitat constatarea nulității absolute a deciziei astfel emise și având în vedere reaua-credință a apelantei ce a ignorat cu desăvârșire dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, în care a avut calitatea de parte, Curtea a apreciat că sentința civilă pronunțată de către tribunal, în sensul constatării nulității absolute a deciziei administrative, este una legală și temeinică, argumentația instanței de fond fiind corectă și judicioasă.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: - În mod legal, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis dispoziția de respingere a notificării nr. 391/2001 formulată de petentul V.P., prin care solicita restituirea în natură a imobilului "Moara cu valțuri" situat în localitatea Almăjel, comuna Vlădaia, județul Mehedinți, având în vedere că aceasta a fost în mod legal învestită cu soluționarea notificării, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și nu a avut cunoștință de faptul că reclamanții au început procedura de executare silită, privind restituirea în natură a imobilului revendicat, în baza Sentinței civile nr. 201/2004, aceștia fiind puși deja în posesie.

- Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului avea obligația legală de a soluționa notificarea, în condițiile în care, reclamanții nu i-au comunicat că au fost puși în posesie și proprietate asupra imobilului și că nu mai au pretenții în temeiul Legii nr. 10/2001, de la entitatea notificată. În continuare, recurenta pârâtă expune motivele pentru care a respins pe fond notificarea nr. 391/2001, respectiv, pentru că nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și nici ale calității de moștenitor de pe urma defunctului V.P.I. Examinând recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Criticile astfel cum au fost formulate vizează greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 de către instanțele anterioare și se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, critica recurentei pârâte referitoare la faptul că în temeiul Legii nr. 10/2001 era obligată să soluționeze notificarea ce i-a fost adresată, așa încât, Decizia nr. 485 din 10 decembrie 2001 a fost emisă în deplină concordanță cu dispozițiile acestei legi speciale de reparație, nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată, în contextul existenței unei hotărâri judecătorești anterioare (Decizia civilă nr. 2741/2004 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă), care a statuat cu putere de lucru judecat, că în aplicarea Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate să soluționeze notificarea nr. 391/2001 vizând imobilul în litigiu, întrucât aceasta nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul legii.

Hotărârea judecătorească anterioară se bucură de autoritate de lucru judecat, așa încât, a considera altfel, ar însemna să se accepte existența a două hotărâri contradictorii, în sensul că dreptul negat prin prima hotărâre să fie contrazis prin hotărârea ulterioară, anume cea pronunțată în prezenta cauză, ceea ce nu este posibil fără a se încălca flagrant principiul securității raporturilor juridice și cel al siguranței circuitului civil. De asemenea, argumentul recurentei pârâte, în sensul că trebuia să fie înștiințată de către reclamanți că au început procedura executării silite și că au fost puși în posesie asupra imobilului în litigiu, nu poate fi primit, atâta timp cât în procesul civil în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu această instituție poate soluționa notificarea și s-a dispus restituirea imobilului solicitat, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost parte, hotărârea pronunțată fiindu-i opozabilă.

Având în vedere reaua-credință a recurentei pârâte, ce a ignorat cu bună știință dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, în care a avut calitatea de parte, în mod corect instanțele anterioare au constatat nulitatea absolută a deciziei administrative emisă de către acesta cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 10/2001. Prin urmare, instanțele anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii speciale de reparație la situația dată. Față de aceste considerente, toate celelalte susțineri ale recurentei relative la nedepunerea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de moștenitor de către notificator - în mod corect au fost respinse, aceste aspecte fiind, evident, inutil de analizat față de obiectul cererii deduse judecății, și anume constatarea nulității absolute a deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 111 A din 15 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS