ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5931/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 19054/3/2009, reclamanții

V.C., V.P. și S.C. au chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, solicitând să fie pronunțată o hotărâre prin

care să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001

emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin Sentința civilă

nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunțată în cauză, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților V.C. și S.C. și, pe cale de

consecință, s-a respins acțiunea formulată de aceștia, ca fiind introdusă de

persoane fără calitate procesuală activă; s-a admis acțiunea formulată de

reclamantul V.P. și s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10

decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

prin care s-a respins notificarea nr. 391/2001, formulată de reclamant în baza

Legii nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului revendicat și nici dovada calității de moștenitor de pe urma

defunctului V.I.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr.

201/2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanți împotriva pârâților Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului și SC S. SA și au fost obligate cele două pârâte să restituie

reclamanților o moară țărănească situată în satul Almăjel, comuna Vlădaia,

județul Mehedinți cu anexele și accesoriile acesteia.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel pârâtele, iar prin Decizia civilă nr. 2741/2004,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, a fost respins

ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S. SA, a fost admis apelul declarat de

pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost schimbată,

în parte, sentința, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanților față de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC S. SA, care a fost respins ca nefondat,

prin Decizia nr. 5237/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 43775/1/2004.

Tribunalul a

constatat că pe data de 15 octombrie 2005, Sentința civilă nr. 201/2004 a fost

pusă în executare, iar reclamanții au intrat în posesia imobilului, conform

procesului-verbal încheiat de B.E.J. M.I.

În consecință,

tribunalul a reținut că în speță, se impune constatarea nulității absolute a

Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, întrucât această decizie intră în

contradicție totală cu dispozitivul Sentinței civile nr. 201/2004, pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2741/2004,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, hotărâri care se

bucură de autoritate de lucru judecat în raport de pârâtă, căreia îi incumbă

obligația generală a oricărui subiect de drept, de a respecta raporturile

juridice pe care aceste hotărâri judecătorești le consacră.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului.

Prin Decizia ciulă

nr. 111 A din 15 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul

declarat de apelanta-pârâtă.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea a reținut următoarele:

În speță, prin

Sentința civilă nr. 201/2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă

prin Decizia civilă nr. 2741/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5237/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că în

procedura Legii nr. 10/2001, apelanta pârâtă din prezenta cauză - Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, nu poate să soluționeze notificarea

vizând imobilul constituit din moara țărănească situată în satul Almăjel,

comuna Vlădaia, județul Mehedinți, cu terenul, anexele și accesoriile aferente.

Această apreciere în

referire la imobilul concret din litigiul respectiv (același imobil cu cel din

prezenta cauză), s-a realizat în considerarea pe de o parte, a faptului că

pârâta apelantă prezentă nu era unitatea deținătoare a imobilului, în sensul

prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare pe atunci

(devenit art. 21 în prezent), iar, pe de altă parte, în considerarea

imposibilității de calificare a pârâtei, din principala instituție implicată în

procesele de privatizare, într-un mecanism cu atribuții jurisdicționale în

cadrul proceselor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Același argument al

nedeținerii imobilului în litigiu, ca și temei al statuării că această apelantă

nu avea calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de restituire întemeiate

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost reținut și de către instanța de

recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în cadrul

considerentelor deciziei sale.

Așadar, în temeiul

acestor argumente, s-a concluzionat că prin aceste hotărâri judecătorești

anterioare, s-a stabilit în mod irevocabil, împrejurarea că apelanta nu poate

soluționa notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la

imobilul în litigiu.

Or, în disprețul

acestei statuări irevocabile a unei instanțe de judecată, pârâta apelantă

procedează nu numai la soluționarea notificării, dar și mai mult, la

soluționarea sa pe fond, în sensul respingerii cererii întemeiate pe Legea nr.

10/2001, de restituire a imobilului, sfidând încă o dată, hotărârea

judecătorească anterioară, irevocabilă, prin care se dispusese și restituirea

imobilului.

Argumentul apelantei

în sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 o obligau să soluționeze

notificarea, devine nerelevant, atât timp cât această problemă fusese tranșată

în mod irevocabil, prin referire tocmai la prevederile acestei legi speciale,

în hotărârea judecătorească anterioară, apelanta, ca parte litigantă fiind

obligată să respecte dispozițiile instanței de judecată.

De asemenea, prin

prisma acelorași considerente, argumentul apelantei în sensul că trebuia să fie

înștiințată de către reclamanți că au început procedura executării silite sau

că au fost puși în posesie, este nefondat, atât timp cât se stabilise că nu

această instituție poate soluționa notificarea și atât timp cât a fost parte în

litigiul anterior, prin care s-a dispus restituirea imobilului.

În consecință, date

fiind aceste argumente, toate criticile apelantei pârâte referitoare la

nedepunerea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității

de moștenitor, de către notificator, inclusiv ca urmare a solicitării în acest

sens, au același evident caracter nefondat.

Întrucât, potrivit

principiului disponibilității, reclamanții (în mod special, cel cu calitate

procesuală activă) au solicitat constatarea nulității absolute a deciziei

astfel emise și având în vedere reaua-credință a apelantei ce a ignorat cu

desăvârșire dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, în care a

avut calitatea de parte, Curtea a apreciat că sentința civilă pronunțată de

către tribunal, în sensul constatării nulității absolute a deciziei

administrative, este una legală și temeinică, argumentația instanței de fond

fiind corectă și judicioasă.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

- În mod legal,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis dispoziția de

respingere a notificării nr. 391/2001 formulată de petentul V.P., prin care

solicita restituirea în natură a imobilului "Moara cu valțuri" situat

în localitatea Almăjel, comuna Vlădaia, județul Mehedinți, având în vedere că

aceasta a fost în mod legal învestită cu soluționarea notificării, în

condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și nu a avut cunoștință de faptul că

reclamanții au început procedura de executare silită, privind restituirea în

natură a imobilului revendicat, în baza Sentinței civile nr. 201/2004, aceștia

fiind puși deja în posesie.

- Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului avea obligația legală de a soluționa

notificarea, în condițiile în care, reclamanții nu i-au comunicat că au fost

puși în posesie și proprietate asupra imobilului și că nu mai au pretenții în

temeiul Legii nr. 10/2001, de la entitatea notificată.

În continuare,

recurenta pârâtă expune motivele pentru care a respins pe fond notificarea nr.

391/2001, respectiv, pentru că nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului

de proprietate asupra imobilului, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din

Legea nr. 10/2001 și nici ale calității de moștenitor de pe urma defunctului

V.P.I.

Examinând recursul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Înalta

Curte a constatat că nu este fondat.

Criticile astfel cum

au fost formulate vizează greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 de către

instanțele anterioare și se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, critica

recurentei pârâte referitoare la faptul că în temeiul Legii nr. 10/2001 era

obligată să soluționeze notificarea ce i-a fost adresată, așa încât, Decizia

nr. 485 din 10 decembrie 2001 a fost emisă în deplină concordanță cu

dispozițiile acestei legi speciale de reparație, nu poate fi primită, urmând a

fi înlăturată, în contextul existenței unei hotărâri judecătorești anterioare

(Decizia civilă nr. 2741/2004 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă), care a

statuat cu putere de lucru judecat, că în aplicarea Legii nr. 10/2001,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate să soluționeze

notificarea nr. 391/2001 vizând imobilul în litigiu, întrucât aceasta nu are

calitatea de unitate deținătoare în sensul legii.

Hotărârea

judecătorească anterioară se bucură de autoritate de lucru judecat, așa încât,

a considera altfel, ar însemna să se accepte existența a două hotărâri

contradictorii, în sensul că dreptul negat prin prima hotărâre să fie contrazis

prin hotărârea ulterioară, anume cea pronunțată în prezenta cauză, ceea ce nu

este posibil fără a se încălca flagrant principiul securității raporturilor

juridice și cel al siguranței circuitului civil.

De asemenea,

argumentul recurentei pârâte, în sensul că trebuia să fie înștiințată de către

reclamanți că au început procedura executării silite și că au fost puși în

posesie asupra imobilului în litigiu, nu poate fi primit, atâta timp cât în

procesul civil în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu această instituție

poate soluționa notificarea și s-a dispus restituirea imobilului solicitat,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost parte, hotărârea

pronunțată fiindu-i opozabilă.

Având în vedere

reaua-credință a recurentei pârâte, ce a ignorat cu bună știință dispozițiile

unei hotărâri judecătorești irevocabile, în care a avut calitatea de parte, în

mod corect instanțele anterioare au constatat nulitatea absolută a deciziei

administrative emisă de către acesta cu încălcarea flagrantă a Legii nr.

10/2001.

Prin urmare,

instanțele anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii

speciale de reparație la situația dată.

Față de aceste

considerente, toate celelalte susțineri ale recurentei relative la nedepunerea

de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de

moștenitor de către notificator - în mod corect au fost respinse, aceste

aspecte fiind, evident, inutil de analizat față de obiectul cererii deduse

judecății, și anume constatarea nulității absolute a deciziei emise în temeiul

Legii nr. 10/2001.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva Deciziei nr. 111 A din 15 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS