ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, sub nr. 24403/3/2007, reclamanta SC I.D. & C. SA a

chemat în judecată pe pârâta S.N.I.P. SA , solicitând să se pronunțe o hotărâre

prin care să fie obligată pârâta la încheierea actului autentic de

vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în București, sector 6, cu numerele

cadastrale provizorii 6956/1 și 6956/2 intabulate în cărțile funciare

nedefinitive nr. 65840, respectiv 65841, ale localității București, sector 6,

în condițiile prevăzute de antecontractul autentificat sub nr. 1291 din 25

aprilie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociați M.G.O. și A.A.J., cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1378 din 31 ianuarie 2008,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea principală

formulată de reclamanta SC I.D. & C. SA, cu sediul în oraș Voluntari, Centrul

de Afaceri C., județul Ilfov în contradictoriu cu pârâta S.N.I.P. SA, cu sediul

în București, sector 6, ca inadmisibilă și a luat act de renunțarea pârâtei S.N.I.P.

SA la judecata cererii reconvenționale.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

În conformitate cu clauzele antecontractului de

vânzare-cumpărare părțile se obligau să încheie contractele de

vânzare-cumpărare în formă autentică pentru cele două imobile până la data de

15 mai 2007, dacă acestea vor fi fost intabulate până la acea dată pe numele

pârâtei, subsecvent dezmembrării, sau cel mai târziu în termen de 7 zile

lucrătoare de la data intabulării dreptului de proprietate pe numele S.N.I.P. SA.

Prin notificarea nr. 1222 din 13 iunie 2007 a executorului

judecătoresc D.G., pârâta a invitat reclamanta în data de 22 iunie 2007, ora

14,30, la sediul Biroului Notarilor Publici Asociați - M.G.O. și A.A.J., în

vederea încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare

pentru cele două imobile rezultate în urma dezmembrării operate în baza actului

de dezmembrate autentificat sub nr. 712 din 8 iunie 2007 de notarul public I.M.C.

Din încheierea de certificare nr. 12454 din 22 iunie 2007 a

notarului public A.A.J. rezultă că reprezentanții pârâtei au argumentat că nu

pot încheia contractele de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile pentru că

lipsește certificatul fiscal din care să rezulte achitarea la zi a obligațiilor

bugetare, document care nu a fost emis de Serviciul Public pentru Finanțe

Publice Locale Sector 6, precum și certificatele de numere poștale aferente

loturilor 3-9 din care să rezulte accesul acestor loturi direct la calea

publică.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat

să se constate că la data de 23 iunie 2007 au încetat efectele antecontractului

de vânzare-cumpărare și deci obligația pârâtei S.N.I.P. SA de vânzare-cumpărare

a celor două imobile, potrivit voinței părților [art. VIII și art. X alin. (2)

din antecontract], cu cheltuieli de judecată.

Între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1291 din 25 aprilie 2007 de BNPA M.G.O. și A.A.J., prin care

acestea au convenit nașterea raportului contractual, încetarea raportului contractual

– la cap. VIII al antecontractului.

La data de 22 iunie 2007 nu s-a încheiat niciun contract de

vânzare-cumpărare între părți deoarece nu exista certificat fiscal necesar

vânzării, prin care să se constate achitarea la zi a obligațiilor bugetare,

astfel că nu se putea încheia niciun contract, sancțiunea legii fiind nulitatea

absolută, conform art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 și nici dovada că

cele 6 loturi rămase pârâtei au acces la calea publică din str. F., așa cum se

stabilește în antecontract.

S-a susținut că la data de 23 iunie 2007 au încetat efectele

antecontractului, potrivit voinței părților, menționate expres în antecontract:

data la care părțile sunt eliberate de obligația vânzării, respectiv cumpărării

[art. X alin. (2) din antecontract].

La data de 27 septembrie 2007 reclamanta a formulat cerere

de întregire a cererii de chemare în judecată (fila 68) arătând că solicită

obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru

imobilele situate în București, sector 6, cu numerele cadastrale provizorii

6956/1 și 6956/2 intabulate în cărțile funciare nedefinitive nr. 65840,

respectiv 65841, iar în cazul în care pârâta persistă în refuzul de a încheia

în formă autentică actul translativ de proprietate să se pronunțe o hotărâre

care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Ca urmare a solicitării instanței de a preciza dacă, capătul

de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic

este subsidiar celui privind obligarea la încheierea actului autentic, pârâta a

depus la termenul din 6 decembrie 2007 note scrise, arătând că acțiunea sa are

două capete de cerere subsecvente, aflate în raport de interdependență, iar nu

în raport de subsidiaritate.

S-a motivat de către reclamantă că problema suplinirii

consimțământului pârâtei la încheierea actului juridic se pune în situația în

care aceasta persistă în refuzul de a obține certificatul fiscal necesar

vânzării, condiție care trebuie îndeplinită inclusiv la data pronunțării

hotărârii de suplinire a consimțământului și că verificarea conduite pârâtei se

impune pe parcursul litigiului.

Prin încheierea de ședință din data de 6 decembrie 2007

tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii principale și a respins

excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, pentru motivele arătate în încheierea

de ședință de la acea dată.

La termenul din 31 ianuarie 2008 instanța a luat act de

renunțarea la judecata cererii reconvenționale.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin

decizia comercială nr. 345 din 26 iunie 2008 a admis apelul declarat de

apelanta SC I.D. & C. SA împotriva sentinței comerciale nr. 1378 din 31

ianuarie 2008 și a încheierii din data de 6 decembrie 2007, pronunțate de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 24403/3/2007, a

desființat sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Instanța de apel a reținut că s-a ignorat precizarea reclamantului

privind raportul alternativ în care se află cele două capete de cerere.

Formularea unor cereri cu posibile soluții „contrare” sau „contradictorii” se

sancționează cu neexaminarea unuia din cele două capete de cerere deduse

judecății, în raport de soluția dată celuilalt capăt de cerere. Prin

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii care îndeplinește cerințele și

elementele esențiale ale unei cereri de chemare în judecată, a fost sancționată

în fapt modalitatea de exercitare a dreptului la acțiune și în acest fel, fără

a se mai ajunge la cercetarea fondului pretențiilor, se încalcă dreptul la

acces la o instanță.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția de

respingere a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, instanța de

apel a observat că această excepție a fost soluționată prin încheierea de

ședință din 6 decembrie 2007, respectiv anterior momentului în care pârâta-reclamantă

a depus cererea de renunțare la judecata reconvenționalei, la ultimul termen 31

ianuarie 2008, astfel că nu sunt inadmisibile aceste critici, având în vedere

că apelanta nu critică soluția dată în temeiul art. 246 C. proc. civ. cererii

de renunțare. Critica se referă la o soluție pronunțată printr-o încheiere apelabilă

odată cu fondul cauzei, conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Este neîntemeiată

critica, pentru că instanța de fond a interpretat corect cererea

reconvențională în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deoarece

aceasta are ca obiect constatarea inexistenței unui drept, respectiv încetarea obligației

de a vinde asumată de pârâtă prin antecontractul de vânzare cumpărare.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta S.N.I.P. SA

București a susținut că în mod eronat instanța de apel a reținut că cele două capete

ale cererii introductive ar avea caracter alternativ, față de argumentul că

reclamanta însăși ar fi adus precizări în acest sens.

Instanța de apel a încălcat atât principiul efectului

devolutiv al apelului consacrat de art. 295 C. proc. civ., cât și principiile

fundamentale consacrate de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar a pornit de la o premisă

fundamental greșită, din două puncte de vedere.

În primul rând, capetele cererii introductive erau

alternative, iar nu cumulative. Chiar dacă reclamantul ar fi adus așa-zise

precizări, dar care în fapt nu erau suficient de lămuritoare, instanța era

obligată să analizeze cererile ce i s-au dedus spre soluționare și să le dea calificarea

juridică în mod corespunzător, în virtutea rolului său activ pentru asigurarea

bunei funcționări a actului de justiție, cu respectarea strictă a principiului disponibilității.

În al doilea rând, intimata-reclamantă SC I.D. & C. SA nu

a precizat niciodată că cele două capete ale cererii sale ar fi fost

alternative. Dimpotrivă, conform consemnărilor din practicaua deciziei

recurate, apărătorul reclamantei a arătat că potrivit cererii precizatoare de

la 27 septembrie 2007 nu s-a folosit termenul „alternativ”.

În speță, capetele de cerere nu sunt alternative, ci

cumulative, iar instanța de apel face o gravă confuzie între o acțiune

admisibilă cu petit alternativ și acțiunea din speță, care este inadmisibilă.

Se susține în continuare că reclamanta a cerut constatarea

unei situații de fapt, acțiunea fiind pe cale de consecință inadmisibilă.

Statuând contrariul, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor

art. 111 C. proc. civ.

De asemenea, inadmisibilitatea unei cereri nu se limitează

la cazul neîndeplinirii procedurii prealabile sesizării unei instanțe de

judecată. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora: „În cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei

proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii

procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Făcând o aplicare greșită atât a art. 282 alin. (2) C. proc.

civ., cât și a art. 246 C. proc. civ., instanța de apel apreciază că

respectivele critici (care vizează cererea reconvențională) nu sunt

inadmisibile, întrucât prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității

reconvenționalei printr-o încheiere de ședință anterioară datei de 31 ianuarie

2008, la care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale.

Hotărârea din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

iar pe de altă parte s-au indicat motive străine de natura pricinii.

Decizia din apel s-a pronunțat cu încălcarea principiului

înscris în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia orice

hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, motivarea constituind pentru părți o garanție

puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele

superioare un element absolut indispensabil în exercitarea controlului judiciar

declanșat prin căile de atac.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata prin notele de susțineri a solicitat respingerea

recursului ca nefondat întrucât decizia pronunțată de instanța de apel este

amplu motivată, iar dezlegările date prin decizia recurată nu sunt străine de

natura cauzei.

Considerentele invocate cu titlu de argumente pentru teza aplicării

greșite a legii de către instanța de apel sunt nefondate.

Se susține că reclamanta a precizat expres că s-au formulat două

capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de interdependență (f. 93,

dosar).

Măsurile solicitate se află într-un raport de interdependență

și subsecvență. Fiecare dintre pretențiile deduse judecății nu contravine legii

și se referă la o prestație ce se poate realiza în mod efectiv, fiind bine determinată.

Examinarea, în apel, a încheierii prin care s-a statuat admisibilitatea

cererii reconvenționale și s-a stabilit că aceasta nu este evaluabilă în bani

s-a făcut cu respectarea legii.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de

motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale

incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea

hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile prevăzute de

dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei potrivit căreia decizia din apel

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii nu poate fi reținută, pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a fost investită de către reclamanta SC I.D.

& C. SA cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect solicitarea de a se

pronunța o hotărâre prin care să fie obligată pârâta S.N.I.P. SA la încheierea actului

autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în București, sector 6,

în condițiile prevăzute de antecontractul autentificat sub nr. 1291 la BNP

Asociați M.G.O. și A.A.J.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970, art.

1073 și art. 1077 C. civ.

La data de 27 septembrie 2007, în temeiul art. 132 alin. (1)

și art. 134 C. proc. civ. reclamanta și-a întregit cererea de chemare în

judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actului

autentic de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile, iar în cazul în care

pârâta persistă în refuzul de a încheia în formă autentică actul translativ de

proprietate, se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare. La solicitarea instanței de fond reclamanta a

depus precizare privind petitul acțiunii prin care arată că a formulat două

capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de interdependență,

finalitatea urmărită fiind aceea de a obține îndeplinirea exactă a obligației

asumată de pârâtă prin antecontract.

Deci, apelanta-reclamantă a precizat expres că sesizează

instanța cu soluționarea a două capete de cerere alternative și că

valorificarea dreptului dedus judecății în ipoteza în care ar fi găsit

întemeiat, urmează să se finalizeze fie prin obligarea pârâtei la încheierea

contractului, fie prin suplinirea consimțământului pârâtei la vânzare, ca

modalitate de executare în natură a aceleiași obligații corelative „dreptului

dedus judecății”. Cele două capete de cerere au un obiect determinat, cu o singură

finalitate, realizarea efectivă a drepturilor din antecontract.

În speță, nu există obligația îndeplinirii vreunei proceduri

prealabile sesizării instanței de judecată, pentru ca în lipsa acestei

proceduri și în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ., instanța să respingă

acțiunea ca inadmisibilă.

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., când acțiunea ar fi putut fi respinsă ca inadmisibilă, dacă s-ar fi

solicitat, constatarea unei situații de fapt.

Referitor la criticile privind soluția de respingere a

excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, această excepție a fost

soluționată prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2007, respectiv anterior

momentului formulării cererii de renunțare la judecata cererii reconvenționale,

la termenul din 31 ianuarie 2008, astfel că nu sunt inadmisibile aceste

critici.

Așadar, rezultă că reclamanta a precizat expres că s-au

formulat două capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de

interdependență.

Fiecare dintre pretențiile deduse judecății nu contravine legii

și se referă la o prestație ce se poate realiza în mod efectiv, fiind bine determinată.

Critica finală a recurentei, potrivit căreia hotărârea din

apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și indică motive străine de

natura pricinii, nu poate fi reținută, întrucât aceasta a fost dată cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea fiind

clară, precisă, conducând în mod logic și convingător la soluția din

dispozitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de

pârâta S.N.I.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 345 din 26 iunie

2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.N.I.P.

SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 345 din 26 iunie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.