ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 432 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamanții O.A. și O.l. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca, reținându-se în considerentele sentinței faptul că, prin cererea pe care au formulat-o reclamanții au solicitat să se constate nelegala expropriere a imobilului înscris în C.F.

Cluj - Napoca, actualmente teren viran de aproximativ 1.630 mp, însă această constatare a nelegalei exproprieri poate fi analizată doar prin prisma deciziei în interesul Legii nr. 63 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a stabilit că „prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun, în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să se diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special". În consecință, având în vedere incidența prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot fi invocate ca temei al restituirii unor imobile ce intră sub incidența art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții O.A. și O.l., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, arătând în motivarea apelului că, în calitatea lor de moștenitori ai proprietarilor expropriați, au solicitat constatarea nelegalității actului de expropriere, invocând ca temei al acestei constatări, clandestinitatea decretului de expropriere, care niciodată nu a fost publicat și care astfel nu a devenit lege. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin Decizia nr. 185/A din 4 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamanții O.A. și O.l. împotriva sentinței civile nr. 432 din 5 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a desființat-o în întregime și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat constatarea nelegalei exproprieri, respectiv constatarea nelegalității actului de expropriere a imobilului situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F. Cluj - Napoca, teren de aproximativ 1.630 mp, precum și radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. Singurul temei juridic invocat de reclamanți în cuprinsul cererii introductive de instanță este art. 34 din Legea nr. 7/1996. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra cererii reclamanților strict în limita a ceea ce s-a solicitat și invocat prin petitul cerern introductive de instanță.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca prin primar invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurrentul - pârât a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, soluționând cererea reclamantelor privită și din perspectiva consecințelor unei soluții de admitere, iar nu raportat la sensul literar de petitelor. Chiar dacă reclamanții nu au solicitat restituirea imobilului, prin constatarea caracterului clandestin al Decretului nr. 422 din 18 noiembrie 1977, cu consecința radierii dreptului de proprietate al Statului Român, reclamanții și-ar redobândi dreptul de proprietate cu caracter retroactiv, efect specific acțiunilor pronunțate în temeiul Legii nr. 10/2001.

A mai arătat recurentul - pârât că preluarea fără titlu sau „clandestină", după cum o numesc reclamanții, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și constată în baza și în condițiile arătate de prevederile Legii nr. 10/2001, fie de unitatea investită cu soluționarea notificării, fie de instanța de judecată, urmând ca, în condițiile în care se constată că preluarea s-a făcut fără titlu, persoana îndreptățită, care își păstrează calitatea de proprietar, să exercite efectiv atribuțiile aferente acestui drept „după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". Prin urmare, cum corect a reținut instanța de fond, numai în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 s-ar putea stabili ineficacitatea titlului de preluare, o acțiune în revendicare, cu consecința stabilirii naturii titlului de preluare, neputând fi promovată ulterior intrării în vigoare a legii speciale, decât în cazul în care reclamanții ar avea calitatea de persoane exceptate de la prevederile Legii nr. 10/2001, sau dacă aceștia nu au putut recurge la această procedură în termen legal.

Recurentul - pârât a mai susținut că este eronată interpretarea instanței de apel, care raportând solicitările reclamanților la Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, ajunge la concluzia că instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea. Pentru toate aceste considerente, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și mențiunea sentinței primei instanțe ca fiind legală. Înalta Curte constată că recursul este declarat de o persoană fără calitate procesuală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamanții O.A. și O.I. au investit Tribunalul Cluj cu o acțiune în constatarea nelegalității actului de expropriere a imobilului situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F.

Cluj - Napoca, teren de aproximativ 1.630 mp, precum și radierea dreptului de proprietate al Statului Român. Temeiul juridic invocat de reclamanți în cuprinsul cererii introductive de instanță este art. 34 din Legea nr. 7/1996. În procesul civil dreptul de a declara recurs împotriva unei hotărâri susceptibile de a fi recurată aparține părților din proces sau succesorilor acestora. Calitatea procesuală de a declara recurs, conferită, ca principiu, doar părților în proces, este justificată de faptul că instanța de judecată este chemată să statueze asupra raportului juridic stabilit între părți, hotărârea având autoritate de lucru judecat doar între părțile litigante. În cauză, în calitatea de pârât în proces a stat, atât la judecata în primă instanță cât și la judecata în apel, Statul Român, reprezentat prin Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca.

Prin urmare, calitatea de parte în proces a avut-o Statul Român, iar Consiliul local a fost doar reprezentant al pârâtului. Or, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 68 alin. (3) din cod, mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o mențiune în acest sens. Recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca este declarat de acesta în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al părții pârâte. Cum reprezentarea presupune ca reprezentantul să îndeplinească acte de procedură în numele și în interesul reprezentatului, care este parte în proces, recursul declarat de reprezentant în nume propriu este declarat de o persoană juridică fără calitatea procesuală de a declara recurs.

Pe cale de consecință, Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca nu are calitatea procesuală de a declara recurs în nume propriu, din moment ce a stat în proces în calitate de reprezentant al pârâtului, motiv pentru care recursul declarat se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Cluj -Napoca, prin primar, împotriva Deciziei nr. 185 /A din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.