ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2261/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 11 martie 2008 reclamanta D.R. a

chemat în judecată pe pârâții P.M. și P.P.C., solicitând să se pronunțe o

hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

și să se dispună întabularea în CF a dreptului său de proprietate.

În litigiul aflat în

faza recursului, la Curtea de Apel Timișoara, prin cererea depusă la termenul

de judecată din 5 noiembrie 2013, pârâta-recurentă P.P.C. a solicitat recuzarea

d-nei judecător C.R., cu motivarea că prin pronunțarea succesivă a unor decizii

cu aceleași părți și același obiect (imobilul pârâților), d-na judecător a

săvârșit grave abateri și abuz de drept.

În drept, a invocat

art. 27 pct. 1, 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Curtea de Apel

Timișoara, secția Înalta Curte civilă, prin încheierea de ședință din data de 8

noiembrie 2013 a respins cererea de recuzare formulată de intimata P.P.C.,

reținând că motivele formulate nu sunt întemeiate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2013, intimatul-pârât P.M.,

arătând că există suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor ce au

alcătuit completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare, favorabil

completului învestit cu soluționarea recursului.

La termenul de

judecată din data de 18 septembrie 2014 Înalta Curte, învestită fiind cu

soluționarea acestui recurs, a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității

lui, pe care o găsește incidentă cauzei având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 34 alin. (2) C. proc. civ. încheierea prin care s-a respins

recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul cauzei, normă juridică

imperativă.

Aplicând aceste

criterii legale la speța dedusă judecății, se reține că recurentul nu a

respectat această cerință legală, calea de atac împotriva încheierii nefiind

corelată cu atacarea fondului cauzei.

Or, o hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile

legii.

În speță, însă, se

reține că instanța care a pronunțat încheierea atacată era învestită cu

soluționarea recursurilor formulate de către pârâții P.P.C., P.M. și intimata

(reclamantă) D.R. și, prin urmare, ca instanță de recurs, pronunță o hotărâre

irevocabilă.

Având în vedere

această împrejurare, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil față de

dispozițiile legale mai sus menționate coroborate cu cele ale art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât o hotărâre irevocabilă nu poate fi atacată

pe această cale.

De altfel, această

concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de

atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar

tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”, situație nepermisă de

normele de procedură civilă română.

În speță, se constată

că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acestei

încheieri.

Față de argumentele

prezentate, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului P.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva Încheierii din 8

noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM