ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2261/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 11 martie 2008 reclamanta D.R. a chemat în judecată pe pârâții P.M. și P.P.C., solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și să se dispună întabularea în CF a dreptului său de proprietate. În litigiul aflat în faza recursului, la Curtea de Apel Timișoara, prin cererea depusă la termenul de judecată din 5 noiembrie 2013, pârâta-recurentă P.P.C. a solicitat recuzarea d-nei judecător C.R., cu motivarea că prin pronunțarea succesivă a unor decizii cu aceleași părți și același obiect (imobilul pârâților), d-na judecător a săvârșit grave abateri și abuz de drept.

În drept, a invocat art. 27 pct. 1, 5, 7 și 9 C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara, secția Înalta Curte civilă, prin încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2013 a respins cererea de recuzare formulată de intimata P.P.C., reținând că motivele formulate nu sunt întemeiate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2013, intimatul-pârât P.M., arătând că există suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor ce au alcătuit completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare, favorabil completului învestit cu soluționarea recursului. La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2014 Înalta Curte, învestită fiind cu soluționarea acestui recurs, a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității lui, pe care o găsește incidentă cauzei având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) C. proc.

civ. încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul cauzei, normă juridică imperativă. Aplicând aceste criterii legale la speța dedusă judecății, se reține că recurentul nu a respectat această cerință legală, calea de atac împotriva încheierii nefiind corelată cu atacarea fondului cauzei. Or, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În speță, însă, se reține că instanța care a pronunțat încheierea atacată era învestită cu soluționarea recursurilor formulate de către pârâții P.P.C., P.M. și intimata (reclamantă) D.R. și, prin urmare, ca instanță de recurs, pronunță o hotărâre irevocabilă. Având în vedere această împrejurare, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil față de dispozițiile legale mai sus menționate coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât o hotărâre irevocabilă nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”, situație nepermisă de normele de procedură civilă română.

În speță, se constată că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri. Față de argumentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului P.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva Încheierii din 8 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM