ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3181 din 19

noiembrie 2013, Tribunalul Arad a admis acțiunea civilă formulată și precizată

de reclamanta K.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect

despăgubiri.

În consecință, a fost

anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 52/86 din 10

octombrie 2011 și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 104.091 euro cu

titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10

octombrie 2011; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli

de judecată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA - Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara care a criticat-o pentru

nelegalitate.

La termenul de

judecată din 19 februarie 2014, în baza art. 84 raportat la art. 129 și art.

*282

1

C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului cererii de

chemare în judecată, astfel cum a fost indicată de reclamantă (267.930 euro),

instanța a recalificat calea de atac cu care a fost învestită ca fiind apelul

și nu recursul.

La același termen,

instanța a pus în discuție, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția

tardivității apelului invocată de reclamanta intimată pe calea concluziilor

scrise și susținută oral.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 20 din 19 februarie 2013 a respins

apelul, ca tardiv formulat, reținând că potrivit dispozițiilor art. 284 alin.

(1) C. proc. civ. de la 1865, incident în cauză față de data sesizării

Tribunalului Arad cu cererea de chemare în judecată (20 februarie 2012),

termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel.

În cauză, hotărârea

primei instanțe a fost comunicată pârâtului la 16 decembrie 2013, iar apelul

(calificat ca atare de instanță) a fost depus la 17 ianuarie 2014, cu depășirea

datei de 6 ianuarie 2014 până la care putea fi depus.

Curtea a apreciat că

întrucât apelantul nu a invocat în favoarea sa vreo cauză de natură a atrage

repunerea în termen în sensul art. 103 C. proc. civ., față de dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune examinarea fondului susținerilor

acestuia, astfel încât instanța a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârât

și l-a obligat la plata către intimată a sumei de 700 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, cale de atac cu soluționarea cărei a fost

învestită Înalta Curte.

În memoriu de recurs

pârâtul a dezvoltat considerații generale privind modalitatea de întocmire a

raportului de evaluare și și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că instanța

nu a ținut cont de expertiza efectuată de SC E. SRL ce a stat la baza declanșării

procedurilor de expropriere, valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de

evaluare fiind corect stabilită.

Astfel, a arătat că

despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite.

Prețul de piață

stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii

despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare

întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Conform prevederilor

art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin

Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul

de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților

administrativ-teritoriale.

Indicatorii

tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Nădlac - Arad” au

fost aprobați prin H.G. nr. 1480/2009, publicată în M. Of. al României, Partea

I, nr. 845/2009.

Prin H.G. nr.

416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de

expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării „Autostrada

Nădlac - Arad”, precum și suma globală estimați cu titlu de despăgubire în

valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de

către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în

conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de

63.000 mii RON aprobată prin H.G. nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de

17.500 RON prin H.G. nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la

data promovării hotărârii inițiale din cauza insuficienței bugetare a fost

alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 RON, suma globală necesari

acestui proiect fiind de 80.500 RON.

Raportul de evaluare

a fost întocmit în vederea estimării valorii terenului expropriat, bazându-se

pe principiile exproprierii pentru cauză de utilitate publica, idei directoare

declarate prin legislația în vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimată

conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, iar această

valoare specială este mai mare decât o valoare de piață, care reprezintă: „suma

estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, între

un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după

un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză,

prudent și fără constrângeri”.

Raportul de evaluare

a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză,

întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate,

potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor

și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea

probabil, oferta competitivă, etc.).

În concluzie, susține

că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor

de expropriere, cea efectuată SC E. SRL, au fost cele corecte.

La termenul de

judecată din data de 18 septembrie 2014 Înalta Curte a supus dezbaterii

excepția nulității recursului și a rămas în pronunțare pe acest aspect.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. *302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Deși nu se prevede în

mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor

formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

aceste critici trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței de apel în

soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de

către instanța de recurs.

În speța de față,

susținerile recurentului se referă la chestiuni vizând etapa administrativă a

exproprierii, respectiv modalitatea de evaluare a despăgubirilor în această

etapă, iar nu la argumentele instanței de apel, referitoare la formularea

tardivă a apelului.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici

susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății

anterioare și natura căii de atac a recursului.

Modalitatea în care

recurentul a înțeles să critice decizia atacată constă practic în redarea

actelor normative în materia exproprierii pentru utilitate publică și a

cronologiei acestora, referințe asupra indicatorilor tehnico-financiari, cu

referire la etapa administrativă a exproprierii, fără însă a se raporta la

argumentele instanței de apel în fundamentarea hotărârii recurate cu privire

reținerea ca incidentă cauzei a excepției de tardivitate a apelului și fără a

indica în concret în ce constă greșeala de nelegalitate a Curții în

soluționarea apelului.

Astfel, memoriu de

recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de soluția și

considerentele hotărârii atacate și referindu-se la împrejurări ce nu pot fi

configurate ca fiind critici de nelegalitate.

În calea de atac

extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate

în apel.

Criticile

recurentului nu au legătură cu soluția și argumentele deciziei atacate prin

prezentul recurs și, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În această situație,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de

ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de

recurs.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva

Deciziei nr. 20 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM