ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 9 decembrie 2013, au formulat

contestație în anulare contestatorii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F.,

N.I.M., P.D., M.N. și M.A. solicitând anularea Deciziei civile nr. 5431 din 22

noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă.

În motivarea

acesteia, contestatorii au arătat următoarele:

Dezlegarea dată prin

hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, motiv

prevăzut de art. 318 alin (1) teza I C. proc. civ.

În acest sens, este

de observat că instanța de recurs a reținut că pârâta SC C.E.O. SA a folosit

invenția cu bună-credință, în perioada 23 decembrie 2003 - 30 martie 2009, în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și

revalidarea brevetului, situație în care beneficiază de dispozițiile art. 34

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, putând să folosească în continuare

invenția în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, fără

încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991.

Greșeala materială

constă în aceea că nu s-a observat că SC C.E.O. SA a folosit invenția și în

perioada 08 ianuarie 2002 - 23 decembrie 2003, când era protejată, anterioară

perioadei de timp în care a fost lipsită de protecție, situație care nu-i

conferă calitatea de terț de bună-credință și înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Dovada utilizării

invenției în perioada când era protejată a fost realizată cu facturile depuse

ca anexe 5 - 51 la întâmpinare, la recursul SC C.E.O. SA, pentru termenul din

13 septembrie 2013.

Dezlegarea dată prin

hotărârea instanței de recurs este și rezultatul neanalizării apărării

contestatorilor în legătură cu motivul de recurs al SC C.E.O. SA privitor la

incidența prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, motiv

al contestației prevăzut de art. 318, teza a II-a C. proc. civ.

Societatea C.E.O. SA

a invocat aplicabilitatea în speță a art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

64/1991 cu motivarea că este terț de bună credință care a utilizat invenția în

perioada de timp cuprinsă între decăderea din protecție și revalidarea

brevetului de invenție (23 decembrie 2003 - 30 martie 2009), situație ce îi

permitea să utilizeze în continuare invenția, în volumul existent la data

revalidării, fără încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 din Legea

nr. 64/1991.

Prin întâmpinarea

depusă pentru termenul din 13 septembrie 2013, cu privire la motivul de recurs,

suscitat, a fost combătut acest motiv de recurs, astfel:

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că brevetul de invenție a fost protejat în perioada

19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003, decăderea din protecție a brevetului de

invenție fiind cuprinsă între 20 decembrie 2003 - 30 martie 2009.

S-a susținut

permanent că fosta SC C.E.T. SA nu a fost terț de bună-credință care să fi

implementat invenția în perioada când brevetul de invenție era decăzut din

protecție, că a preluat folosirea, ilegală, a invenției de la fosta C.N.L.O. SA

după publicarea H.G. nr. 103/2004 și că fosta C.N.L.O. SA a utilizat ilegal

invenția în toate exploatările miniere componente în perioada 19 decembrie 2001

- 19 decembrie 2003 (când invenția era protejată) în afara cadrului legal

prevăzut de Legea nr. 64/1991.

Astfel, în perioada

08 ianuarie 2002 - 17 septembrie 2003, fosta C.N.L.O. SA a achiziționat prin

Bazele de Aprovizionare Tehnice ale sucursalelor Berbești, Rovinari, Motru,

mari cantități de dinți pentru cupă excavator 1400 TIP II și 1400 MII, de la SC

U.R. SA, executați după desen E 14-328.05, pe care i-a montat pe excavatoarele

cu rotor ale exploatărilor miniere de carieră componente.

Instanța de recurs nu

a analizat în nici un fel această apărare în legătură cu motivul de recurs

privitor la incidența dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

64/1991, pronunțând o hotărâre viciată.

În drept, contestația

în anulare a fost întemeiată pe art. 317 - 320 C. proc. civ.

Analizând contestație

în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii invocă

săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale constând în

neobservarea faptului că invenția a fost folosită și în perioada 2002 - 2003,

ceea ce ar înlătura de la aplicare prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) al

Legii nr. 64/1991, cât și omisiunea instanței de recurs de a analiza apărărilor

formulate în cuprinsul întâmpinării privind incidența în cauză a art. 34 alin.

(1) al Legii nr. 64/1991.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Analizând dacă prima

critică reprezintă o greșeală materială, în accepțiunea art. 318 teza I C.

proc. civ., Înalta Curte observă că textul menționat se referă la erori

materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au

drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite

instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau

a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Contestatorii invocă

neobservarea faptului că invenția a fost folosită și în perioada 8 ianuarie

2002 - 23 decembrie 2003, în care era supusă protecției, împrejurare față de

care consideră că s-a realizat o greșită aplicare a art. 34 alin. (1) al Legii

nr. 64/1991.

Art. 318 teza I C.

proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată,

respectiv de interpretare a probelor sau a unor dispoziții legale, deoarece nu

este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca

instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a

stabilit raporturile dintre părți.

Instanța de recurs a

rezervat analizei art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 un spațiu

larg, în care a motivat detaliat aspectele de fapt și de drept considerate

relevante în susținerea concluziei la care a ajuns, privind întrunirea

condițiilor de aplicare a acestui text legal, făcând trimitere expresă la

perioadele pentru care invenția a beneficiat de protecție juridică.

Faptul neluării în

considerare a unei perioade de timp, în care invenția ar fi fost supusă altui

regim juridic decât cel avut în vedere de către instanța de recurs, nu

constituie o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării

recursului, ci plasează analiza incidenței textului menționat într-o altă

situație de fapt pe care instanța de recurs a considerat-o ca fiind nerelevantă

în soluționarea cauzei.

Ca atare, nefiind în

discuție confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale,

determinante în pronunțarea soluției, această împrejurare nu constituie o

greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

În ceea ce privește

teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestației în

anulare, se arată că instanța de recurs nu a analizat apărărilor formulate în

cuprinsul întâmpinării privind incidența în cauză a art. 34 alin. (1) al Legii

nr. 64/1991.

Această omisiune nu

se circumscrie motivelor limitativ reglementate pentru formularea contestației

în anulare întrucât teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. se referă la

neanalizarea unui motiv de recurs, iar nu a apărărilor formulate în cuprinsul

întâmpinării.

Rațiunea anulării

deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare

întemeiată pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ., este aceea de a sancționa

incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu nemotivarea acestuia

prin referire la toate apărările formulate de intimați prin întâmpinare. De

altfel, incorecta motivare a unei hotărâri constituie motiv de recurs, în

temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de

admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a

respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.N., B.I.,

D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva Deciziei civile

nr. 5431 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV