ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 decembrie 2013, au formulat contestație în anulare contestatorii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. solicitând anularea Deciziei civile nr. 5431 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea acesteia, contestatorii au arătat următoarele: Dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, motiv prevăzut de art. 318 alin (1) teza I C. proc. civ. În acest sens, este de observat că instanța de recurs a reținut că pârâta SC C.E.O.

SA a folosit invenția cu bună-credință, în perioada 23 decembrie 2003 - 30 martie 2009, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, situație în care beneficiază de dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, putând să folosească în continuare invenția în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, fără încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991. Greșeala materială constă în aceea că nu s-a observat că SC C.E.O. SA a folosit invenția și în perioada 08 ianuarie 2002 - 23 decembrie 2003, când era protejată, anterioară perioadei de timp în care a fost lipsită de protecție, situație care nu-i conferă calitatea de terț de bună-credință și înlătură aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Dovada utilizării invenției în perioada când era protejată a fost realizată cu facturile depuse ca anexe 5 - 51 la întâmpinare, la recursul SC C.E.O. SA, pentru termenul din 13 septembrie 2013. Dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este și rezultatul neanalizării apărării contestatorilor în legătură cu motivul de recurs al SC C.E.O. SA privitor la incidența prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, motiv al contestației prevăzut de art. 318, teza a II-a C. proc. civ. Societatea C.E.O.

SA a invocat aplicabilitatea în speță a art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 cu motivarea că este terț de bună credință care a utilizat invenția în perioada de timp cuprinsă între decăderea din protecție și revalidarea brevetului de invenție (23 decembrie 2003 - 30 martie 2009), situație ce îi permitea să utilizeze în continuare invenția, în volumul existent la data revalidării, fără încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991. Prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 13 septembrie 2013, cu privire la motivul de recurs, suscitat, a fost combătut acest motiv de recurs, astfel: Din actele și lucrările dosarului rezultă că brevetul de invenție a fost protejat în perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003, decăderea din protecție a brevetului de invenție fiind cuprinsă între 20 decembrie 2003 - 30 martie 2009. S-a susținut permanent că fosta SC C.E.T.

SA nu a fost terț de bună-credință care să fi implementat invenția în perioada când brevetul de invenție era decăzut din protecție, că a preluat folosirea, ilegală, a invenției de la fosta C.N.L.O. SA după publicarea H.G. nr. 103/2004 și că fosta C.N.L.O. SA a utilizat ilegal invenția în toate exploatările miniere componente în perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003 (când invenția era protejată) în afara cadrului legal prevăzut de Legea nr. 64/1991. Astfel, în perioada 08 ianuarie 2002 - 17 septembrie 2003, fosta C.N.L.O. SA a achiziționat prin Bazele de Aprovizionare Tehnice ale sucursalelor Berbești, Rovinari, Motru, mari cantități de dinți pentru cupă excavator 1400 TIP II și 1400 MII, de la SC U.R.

SA, executați după desen E 14-328.05, pe care i-a montat pe excavatoarele cu rotor ale exploatărilor miniere de carieră componente. Instanța de recurs nu a analizat în nici un fel această apărare în legătură cu motivul de recurs privitor la incidența dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, pronunțând o hotărâre viciată. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe art. 317 - 320 C. proc. civ. Analizând contestație în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele: Contestatorii invocă săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale constând în neobservarea faptului că invenția a fost folosită și în perioada 2002 - 2003, ceea ce ar înlătura de la aplicare prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) al Legii nr. 64/1991, cât și omisiunea instanței de recurs de a analiza apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privind incidența în cauză a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Analizând dacă prima critică reprezintă o greșeală materială, în accepțiunea art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte observă că textul menționat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Contestatorii invocă neobservarea faptului că invenția a fost folosită și în perioada 8 ianuarie 2002 - 23 decembrie 2003, în care era supusă protecției, împrejurare față de care consideră că s-a realizat o greșită aplicare a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991. Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a probelor sau a unor dispoziții legale, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți.

Instanța de recurs a rezervat analizei art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 un spațiu larg, în care a motivat detaliat aspectele de fapt și de drept considerate relevante în susținerea concluziei la care a ajuns, privind întrunirea condițiilor de aplicare a acestui text legal, făcând trimitere expresă la perioadele pentru care invenția a beneficiat de protecție juridică. Faptul neluării în considerare a unei perioade de timp, în care invenția ar fi fost supusă altui regim juridic decât cel avut în vedere de către instanța de recurs, nu constituie o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, ci plasează analiza incidenței textului menționat într-o altă situație de fapt pe care instanța de recurs a considerat-o ca fiind nerelevantă în soluționarea cauzei.

Ca atare, nefiind în discuție confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunțarea soluției, această împrejurare nu constituie o greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. În ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu a analizat apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privind incidența în cauză a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991. Această omisiune nu se circumscrie motivelor limitativ reglementate pentru formularea contestației în anulare întrucât teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. se referă la neanalizarea unui motiv de recurs, iar nu a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu nemotivarea acestuia prin referire la toate apărările formulate de intimați prin întâmpinare. De altfel, incorecta motivare a unei hotărâri constituie motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva Deciziei civile nr. 5431 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014. Procesat de GGC - GV