ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2014

Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin decizia nr. 951 din 20 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei nr. 82/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. S-a reținut de instanța supremă, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., că decizia atacată nu este supusă recursului. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare F.G., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., arătând că s-a pronunțat o soluție eronată, întrucât pricina dedusă judecății nu este un conflict de muncă, deoarece a ieșit la pensie din anul 1999. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reține însă că potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea atacată nu este supusă niciunei căi de atac. Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între aceste căi de atac. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo asemenea distincție ( ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus) . Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțată cu nesocotirea lor. Pentru aceste considerente, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de F.G., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Galați, împotriva deciziei nr. 951 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2014.