ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2014

Asupra contestației

în anulare constată următoarele:

Prin decizia nr. 951 din 20 martie 2014,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei nr. 82/A

din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale.

S-a reținut de

instanța supremă, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.,

că decizia atacată nu este supusă recursului.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare F.G., întemeiată pe prevederile art.

503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., arătând că s-a pronunțat

o soluție eronată, întrucât pricina dedusă judecății nu este un conflict de

muncă, deoarece a ieșit la pensie din anul 1999.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea

argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile

art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea

actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual

civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât

cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc.

civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca

atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reține însă că potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea atacată nu este supusă

niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor

cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în

care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între aceste

căi de atac. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo asemenea

distincție (

ubi

lex non distinguet, nec nos distinguere

debemus)

.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității

în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțată cu nesocotirea

lor.

Pentru aceste considerente,

contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de F.G., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană

de Pensii Galați, împotriva deciziei nr. 951 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 iunie 2014.