ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Petentul persoana vătămată V.P. a formulat plângere împotriva numitei F.C., avocat, solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (3), art. 288, art. 289 C. pen. În fapt, în motivarea sesizării, persoana vătămată a arătat că a încheiat cu sus-numita două contracte de asistență juridică în cursul anului 2007, fiind indus în eroare prin "modul în care avocatul a încasat" suma de 22.260 RON și 2000 euro pentru care a emis facturi și chitanțe fiscale false.

2. Prin rezoluția din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen. În motivarea rezoluției s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că, la data de 07 noiembrie 2007, între Cabinetul Individual de Avocatură F.C. și V.P. s-a încheiat contractul de asistență juridică prin care una din părți s-a obligat să acorde asistență juridică celeilalte părți cu privire la anularea unui titlu de proprietate, onorariul convenit conform art. 2 din contract fiind de 400 RON, iar alte cheltuieli în cuantum de 200 RON.

Ulterior, la data de 13 martie 2007, între aceleași părți a intervenit un alt contract de asistență juridică (sub același nr.) prin care avocatul se obliga să acorde asistență juridică la Judecătoria Giurgiu pentru termenul de judecată din 22, respectiv 27 noiembrie, stipulându-se un onorariu de 2000 euro, cu clauză de restituire în condițiile în care clientul nu va câștiga procesul până la 10 ianuarie, sens în care s-au emis facturile pentru suma de 400 RON. A mai rezultat că ulterior au mai fost achitate de V.P. diferite sume pentru care au fost emise chitanțe și facturi fiscale, iar între părți a intervenit și un împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și nedatat.

3. Plângerea formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 325/11/2/2010 din data de 18 martie 2010 a procurorului general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. 4. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petentul V.P. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. în plângerea adresată instanței, petentul a arătat că procurorul ce a instrumentat cauza sa nu a analizat aspectele invocate, nu a procedat la audierea sa, iar rezoluția dispusă în cauză s-a fundamentat numai pe depozițiile date de către F.C., fără ca petentul să aibă posibilitatea de a produce probe pentru legala soluționare a cauzei.

Petentul a pretins că emiterea facturilor și a chitanțelor întocmite de către intimata avocată F.C. reprezintă modul în care aceasta l-a înșelat, în împrejurarea în care în documente sunt menționate sume de bani mai mici decât cele încasate în realitate de avocată. Astfel, petentul apreciază în cuprinsul plângerii că suma de 2000 euro pe care ar fi plătit-o avocatei, în temeiul unui contract cu clauză de restituire în cazul în care procesul nu ar fi fost câștigat acel proces, nu i-a mai fost restituită. Petentul și-a manifestat nemulțumirea față de maniera în care s-au efectuat actele premergătoare în cauză, în condițiile în care nu a fost citat în mod legal și nu a avut posibilitatea de a propune probe.

Prin Sentința penală nr. 169 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva rezoluției din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen., fiind obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză în vederea începerii urmăririi penale au evidențiat că între părți au existat raporturi contractuale a căror eventuală nerespectare culpabilă poate atrage o altă formă de răspundere juridică și nu pe cea penală.

Astfel, a reieșit că avocatul F.C. a acordat asistență juridică numitei V.E. - soția persoanei vătămate, în cauzele ce au format obiectul al Dosarului nr. 918/236/2008 și respectiv nr. 8836/236/2008 ale Judecătoriei Giurgiu și numitului V.P. în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6132/236/2008 al aceleiași instanțe, acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâții P.M. și N. De altfel, intimata avocată a recunoscut cu ocazia audierii primirea sumelor de bani, astfel cum arată documentele aflate la dosarul cauzei, iar prima instanța a reținut că niciunul din actele premergătoare nu conduc la concluzia că predarea de către petentul persoană vătămată a diverselor sume de bani ar fi fost rezultatul unor acțiuni de inducere în eroare efectuate de către făptuitoare, astfel încât nu s-a conturat elementul esențial pentru stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

În consecință, s-a apreciat că în mod legal procurorul a constatat incidența art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen. În ceea ce privește celelalte infracțiuni pentru care petentul a înțeles să solicite tragerea la răspunderea penală a numitei F.C., respectiv cele prevăzute și pedepsite de art. 288, art. 289 și art. 290 C. pen., prima instanța a apreciat că în cauză sunt incidențe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care faptele nu există în materialitatea lor. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul V.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc.

pen. și solicitând casarea sentinței recurate, desființarea rezoluției și obligarea intimatei să își respecte angajamentul luat, respectiv să-i restituie banii în situația în care nu i-a rezolvat dosarul. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimată nu constituie infracțiunile reclamate prin plângerea penală, întrucât faptele nu există în materialitatea lor sau nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu săvârșirea de către intimată a infracțiunilor prev. de art. 288, art. 289 și art. 290 C. pen., iar în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat în mod corect că prin încheierea contractului de asistență juridică din 7 noiembrie 2007 și, respectiv, 13 martie 2007, potrivit cu care intimata avocat se obliga să acorde asistență juridică în mai multe cauze, urmat de încasarea sumelor stipulate pentru care au fost emise chitanțe și facturi fiscale, nu sunt întrunite cerințele răspunderii penale ci eventual cele ale răspunderii disciplinare în condițiile neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate.

Totodată, din actele premergătoare a rezultat că între părți a intervenit și un împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și nedatat, astfel că, și sub acest aspect, fapta de înșelăciune reclamată nu este prevăzută de legea penală. În ceea ce privește solicitarea de restituire a sumelor de bani primite de către intimată, instanța nu poate soluționa această cerere în prezentul cadru procesual, petentul urmând a se adresa baroului de avocați din care face parte intimata sau să uziteze de calea unei acțiuni civile în pretenții. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.P. împotriva Sentinței penale nr. 169 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2010.