ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A.1. Petentul

persoana vătămată V.P. a formulat plângere împotriva numitei F.C., avocat,

solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de

înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și fals în

înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art.

215 alin. (1), (3), art. 288, art. 289 C. pen.

În fapt, în motivarea

sesizării, persoana vătămată a arătat că a încheiat cu sus-numita două

contracte de asistență juridică în cursul anului 2007, fiind indus în eroare

prin "modul în care avocatul a încasat" suma de 22.260 RON și 2000

euro pentru care a emis facturi și chitanțe fiscale false.

03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numita F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1)

și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen.

În motivarea

rezoluției s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză au relevat

că, la data de 07 noiembrie 2007, între Cabinetul Individual de Avocatură F.C.

și V.P. s-a încheiat contractul de asistență juridică prin care una din părți

s-a obligat să acorde asistență juridică celeilalte părți cu privire la

anularea unui titlu de proprietate, onorariul convenit conform art. 2 din

contract fiind de 400 RON, iar alte cheltuieli în cuantum de 200 RON.

Ulterior, la data de

13 martie 2007, între aceleași părți a intervenit un alt contract de asistență juridică

(sub același nr.) prin care avocatul se obliga să acorde asistență juridică la

Judecătoria Giurgiu pentru termenul de judecată din 22, respectiv 27 noiembrie,

stipulându-se un onorariu de 2000 euro, cu clauză de restituire în condițiile

în care clientul nu va câștiga procesul până la 10 ianuarie, sens în care s-au

emis facturile pentru suma de 400 RON.

A mai rezultat că

ulterior au mai fost achitate de V.P. diferite sume pentru care au fost emise

chitanțe și facturi fiscale, iar între părți a intervenit și un împrumut

bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și nedatat.

formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 325/11/2/2010 din data de 18 martie 2010 a

procurorului general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petentul V.P. a formulat

plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. în plângerea adresată

instanței, petentul a arătat că procurorul ce a instrumentat cauza sa nu a

analizat aspectele invocate, nu a procedat la audierea sa, iar rezoluția

dispusă în cauză s-a fundamentat numai pe depozițiile date de către F.C., fără

ca petentul să aibă posibilitatea de a produce probe pentru legala soluționare

a cauzei.

Petentul a pretins că

emiterea facturilor și a chitanțelor întocmite de către intimata avocată F.C.

reprezintă modul în care aceasta l-a înșelat, în împrejurarea în care în

documente sunt menționate sume de bani mai mici decât cele încasate în

realitate de avocată. Astfel, petentul apreciază în cuprinsul plângerii că suma

de 2000 euro pe care ar fi plătit-o avocatei, în temeiul unui contract cu

clauză de restituire în cazul în care procesul nu ar fi fost câștigat acel

proces, nu i-a mai fost restituită.

Petentul și-a

manifestat nemulțumirea față de maniera în care s-au efectuat actele

premergătoare în cauză, în condițiile în care nu a fost citat în mod legal și

nu a avut posibilitatea de a propune probe.

Prin Sentința penală

nr. 169 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva

rezoluției din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numita F.C., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art.

289 C. pen. și art. 290 C. pen., fiind obligat petentul la plata sumei de 100

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza înscrisurilor

aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că actele premergătoare

efectuate în cauză în vederea începerii urmăririi penale au evidențiat că între

părți au existat raporturi contractuale a căror eventuală nerespectare

culpabilă poate atrage o altă formă de răspundere juridică și nu pe cea penală.

Astfel, a reieșit că avocatul F.C. a acordat asistență juridică numitei V.E. -

soția persoanei vătămate, în cauzele ce au format obiectul al Dosarului nr.

918/236/2008 și respectiv nr. 8836/236/2008 ale Judecătoriei Giurgiu și

numitului V.P. în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6132/236/2008 al

aceleiași instanțe, acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâții P.M. și

N.

De altfel, intimata

avocată a recunoscut cu ocazia audierii primirea sumelor de bani, astfel cum

arată documentele aflate la dosarul cauzei, iar prima instanța a reținut că

niciunul din actele premergătoare nu conduc la concluzia că predarea de către

petentul persoană vătămată a diverselor sume de bani ar fi fost rezultatul unor

acțiuni de inducere în eroare efectuate de către făptuitoare, astfel încât nu

s-a conturat elementul esențial pentru stabilirea conținutului constitutiv al

infracțiunii de înșelăciune.

În consecință, s-a

apreciat că în mod legal procurorul a constatat incidența art. 228 alin. (6)

rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la infracțiunea de

înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen.

În ceea ce privește

celelalte infracțiuni pentru care petentul a înțeles să solicite tragerea la

răspunderea penală a numitei F.C., respectiv cele prevăzute și pedepsite de

art. 288, art. 289 și art. 290 C. pen., prima instanța a apreciat că în cauză

sunt incidențe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în

care faptele nu există în materialitatea lor.

B. Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs petentul V.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea

adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și solicitând

casarea sentinței recurate, desființarea rezoluției și obligarea intimatei să

își respecte angajamentul luat, respectiv să-i restituie banii în situația în

care nu i-a rezolvat dosarul.

Examinând recursul

declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a

constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor

premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod

corect că activitățile desfășurate de intimată nu constituie infracțiunile

reclamate prin plângerea penală, întrucât faptele nu există în materialitatea

lor sau nu sunt prevăzute de legea penală. Astfel, din actele premergătoare

efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu săvârșirea de

către intimată a infracțiunilor prev. de art. 288, art. 289 și art. 290 C.

pen., iar în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat în mod

corect că prin încheierea contractului de asistență juridică din 7 noiembrie

2007 și, respectiv, 13 martie 2007, potrivit cu care intimata avocat se obliga

să acorde asistență juridică în mai multe cauze, urmat de încasarea sumelor

stipulate pentru care au fost emise chitanțe și facturi fiscale, nu sunt

întrunite cerințele răspunderii penale ci eventual cele ale răspunderii

disciplinare în condițiile neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate.

Totodată, din actele premergătoare a rezultat că între părți a intervenit și un

împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și

nedatat, astfel că, și sub acest aspect, fapta de înșelăciune reclamată nu este

prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește

solicitarea de restituire a sumelor de bani primite de către intimată, instanța

nu poate soluționa această cerere în prezentul cadru procesual, petentul urmând

a se adresa baroului de avocați din care face parte intimata sau să uziteze de

calea unei acțiuni civile în pretenții.

Ca atare, pentru

aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința

pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul V.P. împotriva Sentinței penale nr.

169 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2010.