ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
A.1. Petentul
persoana vătămată V.P. a formulat plângere împotriva numitei F.C., avocat,
solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de
înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și fals în
înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art.
215 alin. (1), (3), art. 288, art. 289 C. pen.
În fapt, în motivarea
sesizării, persoana vătămată a arătat că a încheiat cu sus-numita două
contracte de asistență juridică în cursul anului 2007, fiind indus în eroare
prin "modul în care avocatul a încasat" suma de 22.260 RON și 2000
euro pentru care a emis facturi și chitanțe fiscale false.
Prin rezoluția din
03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
numita F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1)
și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen.
În motivarea
rezoluției s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză au relevat
că, la data de 07 noiembrie 2007, între Cabinetul Individual de Avocatură F.C.
și V.P. s-a încheiat contractul de asistență juridică prin care una din părți
s-a obligat să acorde asistență juridică celeilalte părți cu privire la
anularea unui titlu de proprietate, onorariul convenit conform art. 2 din
contract fiind de 400 RON, iar alte cheltuieli în cuantum de 200 RON.
Ulterior, la data de
13 martie 2007, între aceleași părți a intervenit un alt contract de asistență juridică
(sub același nr.) prin care avocatul se obliga să acorde asistență juridică la
Judecătoria Giurgiu pentru termenul de judecată din 22, respectiv 27 noiembrie,
stipulându-se un onorariu de 2000 euro, cu clauză de restituire în condițiile
în care clientul nu va câștiga procesul până la 10 ianuarie, sens în care s-au
emis facturile pentru suma de 400 RON.
A mai rezultat că
ulterior au mai fost achitate de V.P. diferite sume pentru care au fost emise
chitanțe și facturi fiscale, iar între părți a intervenit și un împrumut
bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și nedatat.
Plângerea
formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca
neîntemeiată prin rezoluția nr. 325/11/2/2010 din data de 18 martie 2010 a
procurorului general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petentul V.P. a formulat
plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen. în plângerea adresată
instanței, petentul a arătat că procurorul ce a instrumentat cauza sa nu a
analizat aspectele invocate, nu a procedat la audierea sa, iar rezoluția
dispusă în cauză s-a fundamentat numai pe depozițiile date de către F.C., fără
ca petentul să aibă posibilitatea de a produce probe pentru legala soluționare
a cauzei.
Petentul a pretins că
emiterea facturilor și a chitanțelor întocmite de către intimata avocată F.C.
reprezintă modul în care aceasta l-a înșelat, în împrejurarea în care în
documente sunt menționate sume de bani mai mici decât cele încasate în
realitate de avocată. Astfel, petentul apreciază în cuprinsul plângerii că suma
de 2000 euro pe care ar fi plătit-o avocatei, în temeiul unui contract cu
clauză de restituire în cazul în care procesul nu ar fi fost câștigat acel
proces, nu i-a mai fost restituită.
Petentul și-a
manifestat nemulțumirea față de maniera în care s-au efectuat actele
premergătoare în cauză, în condițiile în care nu a fost citat în mod legal și
nu a avut posibilitatea de a propune probe.
Prin Sentința penală
nr. 169 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a
respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva
rezoluției din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de numita F.C., sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art.
289 C. pen. și art. 290 C. pen., fiind obligat petentul la plata sumei de 100
RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza înscrisurilor
aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că actele premergătoare
efectuate în cauză în vederea începerii urmăririi penale au evidențiat că între
părți au existat raporturi contractuale a căror eventuală nerespectare
culpabilă poate atrage o altă formă de răspundere juridică și nu pe cea penală.
Astfel, a reieșit că avocatul F.C. a acordat asistență juridică numitei V.E. -
soția persoanei vătămate, în cauzele ce au format obiectul al Dosarului nr.
918/236/2008 și respectiv nr. 8836/236/2008 ale Judecătoriei Giurgiu și
numitului V.P. în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6132/236/2008 al
aceleiași instanțe, acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâții P.M. și
N.
De altfel, intimata
avocată a recunoscut cu ocazia audierii primirea sumelor de bani, astfel cum
arată documentele aflate la dosarul cauzei, iar prima instanța a reținut că
niciunul din actele premergătoare nu conduc la concluzia că predarea de către
petentul persoană vătămată a diverselor sume de bani ar fi fost rezultatul unor
acțiuni de inducere în eroare efectuate de către făptuitoare, astfel încât nu
s-a conturat elementul esențial pentru stabilirea conținutului constitutiv al
infracțiunii de înșelăciune.
În consecință, s-a
apreciat că în mod legal procurorul a constatat incidența art. 228 alin. (6)
rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la infracțiunea de
înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen.
În ceea ce privește
celelalte infracțiuni pentru care petentul a înțeles să solicite tragerea la
răspunderea penală a numitei F.C., respectiv cele prevăzute și pedepsite de
art. 288, art. 289 și art. 290 C. pen., prima instanța a apreciat că în cauză
sunt incidențe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în
care faptele nu există în materialitatea lor.
B. Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs petentul V.P., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea
adresată instanței în baza art. 278
1
C. proc. pen. și solicitând
casarea sentinței recurate, desființarea rezoluției și obligarea intimatei să
își respecte angajamentul luat, respectiv să-i restituie banii în situația în
care nu i-a rezolvat dosarul.
Examinând recursul
declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanța de fond a
constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor
premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod
corect că activitățile desfășurate de intimată nu constituie infracțiunile
reclamate prin plângerea penală, întrucât faptele nu există în materialitatea
lor sau nu sunt prevăzute de legea penală. Astfel, din actele premergătoare
efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu săvârșirea de
către intimată a infracțiunilor prev. de art. 288, art. 289 și art. 290 C.
pen., iar în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat în mod
corect că prin încheierea contractului de asistență juridică din 7 noiembrie
2007 și, respectiv, 13 martie 2007, potrivit cu care intimata avocat se obliga
să acorde asistență juridică în mai multe cauze, urmat de încasarea sumelor
stipulate pentru care au fost emise chitanțe și facturi fiscale, nu sunt
întrunite cerințele răspunderii penale ci eventual cele ale răspunderii
disciplinare în condițiile neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate.
Totodată, din actele premergătoare a rezultat că între părți a intervenit și un
împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat și
nedatat, astfel că, și sub acest aspect, fapta de înșelăciune reclamată nu este
prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește
solicitarea de restituire a sumelor de bani primite de către intimată, instanța
nu poate soluționa această cerere în prezentul cadru procesual, petentul urmând
a se adresa baroului de avocați din care face parte intimata sau să uziteze de
calea unei acțiuni civile în pretenții.
Ca atare, pentru
aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința
pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar
în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul V.P. împotriva Sentinței penale nr.
169 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 septembrie 2010.