ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2281/2010

Asupra

recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din

16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.G.M.G. împotriva rezoluției

din 21 august 2009 dată în Dosarul nr. 954/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București. S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin

rezoluția din 21 august 2009, dată în Dosarul nr. 954/P/2008 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de avocatul P.l., pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reținându-se, din

verificările efectuate, că fapta reclamată nu există, pentru următoarele

motive:

Din

verificările efectuate, a rezultat că la data de 20 februarie 2006, a fost

încheiat contractul de asistență juridică între Cabinetul Individual de

Avocatură l.P. și petenta M.G.M.G., având ca obiect acordarea de asistență

juridică și reprezentare în Dosarul nr. 20775/2004 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Potrivit art. 2 din

contract, onorariul convenit de părți a fost în cuantum de 500 lei, iar la art.

5 din contract (alte clauze) se stipula faptul că "în cazul unei decizii

judecătorești favorabile, clienta va ceda 12 % onorariu din valoarea imobilului

către Cabinet Individual de Avocatură l.P., în bani sau în natură".

Ulterior, pe

parcursul judecării cauzei ce a avut ca obiect contestație la executare,

petenta a formulat o cerere de înscriere în fals cu privire la contractul de

asistență juridică, indicând ca autor al falsului pe avocatul P.l., care ar fi

completat mențiunile stipulate la art. 5 din contract ulterior datei de 20

februarie 2006, când a semnat înscrisul la rubrica "client".

În susținerea

acuzațiilor, petenta a precizat că nu a fost niciodată de acord să achite

avocatului un onorariu de 12% din valoarea imobilului în litigiu, cu atât mai

mult cu cât acesta a avut o contribuție minoră la câștigarea procesului, în

contextul în care motivele de recurs și concluziile scrise fuseseră redactate

de fostul său apărător și că nu a primit primul exemplar al contractului, fiind

avizată cu privire la inserarea clauzei abia după notificarea sa prin

executorul judecătoresc în acest sens.

În urma

verificărilor efectuate, a rezultat că decizia instanței supreme, în fața

căreia a fost asistată de avocatul l.P., a fost favorabilă petentei, care a

fost pusă în posesia imobilului, pe care ulterior l-a înstrăinat cu suma de

260.000 euro.

Din depoziția

avocatului P.l., s-a reținut că toate aspectele legate de obiectul dosarului,

de mandatul său de reprezentare, onorariul fix și onorariul de succes au fost

discutate chiar înainte de încheierea contractului, cuantumul acestuia fiind stabilit

în considerarea faptului că a fost achitat un onorariu fix modic, de 500 lei.

Din actele

premergătoare a mai rezultat că petenta i-a achitat avocatului suma de 1800

euro, în temeiul contractului de asistență juridică încheiat la 20 februarie 2006,

sumă pe care avocatul a explicat-o ca reprezentând un procent din suma de 13.000

euro, obținută cu titlu de avans la încheierea antecontractului de

vânzare-cumpărare a imobilului.

Prin raportul

de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiștii din cadrul I.G.P. - Institutul

de Criminalistică, s-a concluzionat, în esență, că spectrele substanțelor

scripturale cu care au fost executate mențiunile de la art. 5 din contract sunt

asemănătoare cu cele ale substanțelor scripturale cu care au fost executate

celelalte rubrici ale contractului și că nu se poate stabili dacă mențiunile în

litigiu au fost completate anterior sau ulterior datei de 20 februarie 2006. Cu

privire la acest ultim aspect, s-a comunicat că nu se dispune de criterii

științifice pentru a stabili data întocmirii, vechimea unui act, în raport cu

modificările în timp ale materialelor de scriere, care nu pot fi cuantificate

printr-un model matematic din cauze ce țin de diversitatea factorilor externi

și interni care intervin în timpul păstrării unui document.

Prin

rezoluția din 30 decembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1993/11-2/2009 a

procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat soluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Instanța de

fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea

petiționarei, reținând, în esență, că actele premergătoare efectuate în cauză

nu confirmă susținerile petentei, referitoare la falsificarea contractului de

asistență juridică de către avocat, prin adăugarea ulterioară semnării

acestuia, a clauzei de plată a unui onorariu de 12 % în situația obținerii unei

hotărâri judecătorești favorabile.

S-a reținut

că singurul mijloc de probă obiectiv care ar fi avut șanse mari de a adovedi

existența faptei reclamate, raportul de constatare tehnico-științifică, nu

confirmă acuzația petentei, ci concluzionează că nu se poate stabili dacă

mențiunile în litigiu au fost completate anterior sau ulterior datei de 20

februarie 2006 și că nu există criterii științifice pentru a stabili data

întocmirii unui act, în raport cu modificările în timp ale caracteristicilor

fizico-chimice ale substanțelor scripturale, precum și ale suportului de

hârtie.

În privința

acestui mijloc de probă, au fost respinse criticile aduse de petentă,

referitoare la participarea unui expert-parte la efectuarea constatării

tehnico-științifice și la posibilitatea de a face obiecțiuni la acest raport, cu

motivarea că au fost respectate prevederile legale în materie.

S-a mai reținut

că nici depoziția martorului D.M., care a fost de față la încheierea

contractului de asistență juridică nu întărește afirmațiile petentei cu privire

la modul de completare a acestui înscris. În schimb, apărările intimatului

avocat sunt credibile, întrucât se coroborează cu fapte și împrejurări

rezultate din actele premergătoare. Astfel, este de presupus în mod rezonabil

că onorariul fix stipulat la art. 2 din contract a fost în cuantum de 500 lei,

o sumă modică ce nu ar fi putut acoperi costurile reale ale contractului

încheiat de părți. În al doilea rând, imediat după încheierea de către petentă

a antecontractului de vânzare-cumpărare privind imobilul redobândit în urma

procesului de revendicare, aceasta a achitat avocatului P.l. suma de 1800 euro,

care, în urma unui simplu calcul matematic, se observă că reprezintă tocmai un

procent de 12 % din suma de 15 000 euro, pe care petenta a încasat-o cu titlu

de avans la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

S-a mai

reținut că toate celelalte aspecte de nelegalitate a contractului de asistență

juridică și reprezentare, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 135 din

Legea nr. 51/1995 privind Statutul profesiei de avocat, prin instituirea

nepermisă a unui pact de „quata litis", nu prezintă nici o relevanță

pentru dovedirea infracțiunii de fals, ele putând fi eventual valorificate prin

intermediul altor mijoace procesuale, prevăzute de aceeași lege.

Pentru aceste

motive, s-a concluzionat că nu există motive de începere a urmăririi penale

față de intimatul P.l.

Împotriva sentinței

a declarat recurs petiționara, pe care l-a motivat în scris la filele 12-16 din

dosar.

Recursul

declarat de petiționară împotriva sentinței este nefondat.

Din actele

premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că activitatea avocatului

intimat a fost efectuată în temeiul unui contract de asistență juridică

încheiat conform dispozițiilor legale, susținerea petentei referitoare la

clauza inserată ulterior încheierii contractului nefiind confirmată de

verificările efectuate în cauză.

Astfel, așa

cum a reținut în mod corect prima instanță, susținerile petentei au fost

infirmate de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit

de specialiștii din cadrul I.G.P. - Institutul de Criminalistică, care a

concluzionat, în esență, că spectrele substanțelor scripturale cu care au fost

executate mențiunile de la art. 5 din contract sunt asemănătoare cu cele ale

substanțelor scripturale cu care au fost executate celelalte rubrici ale

contractului și că nu se poate stabili dacă mențiunile în litigiu au fost

completate anterior sau ulterior datei de 20 februarie 2006. Totodată, s-a

reținut că nu se dispune de criterii științifice pentru a stabili data întocmirii,

vechimea unui act, în raport cu modificările în timp ale materialelor de

scriere, care nu pot fi cuantificate printr-un model matematic din cauze ce țin

de diversitatea factorilor externi și interni care intervin în timpul păstrării

unui document.

De asemenea,

acuzațiile petentei nu sunt susținute nici de împrejurările din care a rezultat

că onorariul fix stabilit în contractul de asistență juridică, reprezenta o

sumă modică, în raport cu activitatea juridică pe care urma să o efectueze

avocatul și nici de faptul că petenta i-a achitat avocatului suma de 1800 euro,

sumă care reprezintă un procent de 12 % din suma de 13.000 euro, obținută cu

titlu de avans la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare a

imobilului.

În ce

privește criticile petiționarei, referitoare la efectuarea unei expertize

tehnico-științifice asupra clauzei înscrise în contractul de asistență

juridică, acestea nu pot fi primite.

Urmare

sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca

în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească

toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit.

În acest

sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în

vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

În cadrul

acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în

cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar

efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în

conținutul plângerii. Drept urmare, singurul mijloc de probă, prin care puteau

fi verificate susținerile petentei în faza actelor premergătoare îl reprezenta

constatarea tehnico-științifică. Organul de urmărire penală putea dispune

efectuarea unei expertize, numai în situația în care ar fi fost începută

urmărirea penală și raportul tehnico-științific nu era complet sau concluziile

acestuia nu erau precise.

Așa fiind,

critica referitoare la neefectuarea expertizei, imposibilitatea participării

unui expert parte și formulării de obiecțiuni nu este întemeiată, întrucât în

cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se

administrează probe.

De altfel,

așa cum a reținut și prima instanță, nemulțumirile oricărei persoane

referitoare la prestația avocaților pot fi invocate în condițiile Legii nr. 51/1995,

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, la baroul din care

aceștia fac parte, fiind prevăzute sancțiuni specifice acestei profesii

liberale.

În raport de

considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică

și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.G.M.G.

împotriva sentinței penale nr. 38 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară M.G.M.G. împotriva

sentinței penale nr. 38 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 iunie 2010.