ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 129/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1721 din 15 aprilie 2008

a Judecătoriei Piatra-Neamț, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a

cauzei privind pe reclamantul R.T., în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Piatra Neamț, având ca obiect obligarea acestuia din urmă să-l

pună în posesie cu suprafața de teren de 1.660 mp, situată în Piatra Neamț,

precum și obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, în favoarea

Tribunalului Neamț.

Prin sentința civilă nr.

504/C din 1 septembrie 2008 a Tribunalului Neamț, secția civilă, s-a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia nr. 14 din 16 februarie 2009

a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de

muncă, asigurări sociale, s-a respins cererea de repunere în termenul de apel,

ca nefondată, și s-a respins apelul declarat de reclamant, ca tardiv.

În pronunțarea

acestei decizii, Curtea de Apel a constatat că, la 24 noiembrie 2008,

reclamantul a formulat în scris cerere de repunere în termenul de apel.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, sub același număr, la data de 8 decembrie

2008.

La termenul de

judecată din 16 februarie 2008, reclamantul a precizat oral că, prin cererea de

repunere în termenul de apel, a înțeles să formuleze, totodată, și apel

împotriva hotărârii primei instanțe.

În motivarea cererii

de repunere în termenul de apel, acesta a invocat faptul că, din data de 15

septembrie 2008, și-a schimbat domiciliul și că sentința primei instanțe nu i-a

fost comunicată la noua adresă, deși a anunțat instanța despre această

schimbare.

Apelul nu a fost

motivat.

Cererea de repunere

în termenul de apel este nefondată.

Conform art. 288 alin.

(1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, care se realizează în condițiile art. 90 alin. (1) C. proc. civ.,

„la domiciliul sau reședința celui citat”.

Schimbarea domiciliului

uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în

seamă, să fie adusă la cunoștința instanței, prin petiție la dosar (art. 98 C.

proc. civ.).

Motivele cererii de

repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac trebuie formulate în

termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, conform art. 103 alin. (2) C.

proc. civ.

În speță, reclamantul

a adus la cunoștința primei instanțe despre schimbarea domiciliului abia la 31

octombrie 2008, după ce, la 19 septembrie 2008, hotărârea fusese comunicată la

adresa indicată în cererea de chemare în judecată, iar cererea de repunere în

termenul de apel a fost formulată abia la 24 noiembrie 2008, deși sentința

apelată i-a fost recomunicată, la cerere, la noua adresă de domiciliu, la 4

noiembrie 2008.

În aceste condiții,

reclamantul își invocă propria culpă în susținerea cererii de repunere în

termen, iar, pe de altă parte, termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 alin.

(2) C. proc. civ. nu a fost respectat de către acesta.

În aceste condiții,

cererea de repunere în termenul de apel este nefondată, cu consecința

constatării tardivității cererii de apel.

Împotriva acestei

decizii civile a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru

următoarele motive:

Prin dispoziția din 7

ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Piatra Neamț, s-a dispus să-i fie

restituită în natură suprafața de 320 mp teren, situat în aceeași localitate,

iar pentru suprafața de 1310 mp urma să-i fie atribuit teren în altă parte.

Reclamantul a depus o

cerere adresată Primarului Piatra Neamț, înregistrată în 17 aprilie 2006, în

urma căreia, la data de 20 aprilie 2006, s-a încheiat un proces verbal cu

reprezentanții Primăriei, prin care s-a stabilit ca recurentul să primească în

echivalent, suprafața de 1.330 mp plus celelalte corpuri de teren, suprafețe ce

urma să fie corelate în funcție de suprafața reală, cele trei terenuri însumând

1.660 mp.

După încheierea

procesului verbal din 20 aprilie 2006, cu toate demersurile reclamantului,

pârâtul a refuzat să-i restituie suprafața de teren la care era îndreptățit.

Tribunalul Neamț a

respins acțiunea de față motivat de faptul că procesul verbal sus-menționat nu

are nicio relevanță atât timp cât nu a fost însușit de către intimat.

În baza unor

împrejurări mai presus de voința sa, sentința pronunțată nu i-a fost comunicată,

astfel încât, la data de 24 noiembrie 2008, a formulat o cerere de repunere în

termenul de apel, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 8

februarie 2008.

Litigiul a avut

termen la data de 16 februarie 2009, iar nu la 16 februarie 2008, cum

menționează Curtea de Apel, în cuprinsul deciziei, prin hotărârea respectivă

fiind respinse cererea de repunere în termenul de apel, precum și apelul

declarat în cauză.

Recurentul arată că

atașează cererii de recurs copia sentinței civile nr. 3954/1998, raportul de

expertiză întocmit în Dosarul nr. 974/C/2003, din care rezultă că, la data

judecării, terenul era liber, Decizia nr. 8016 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în Dosarul nr. 29269/2005, astfel încât nu rezultă

argumentele pentru care nu i se poate restitui suprafața de 1.340 mp, cât i

s-ar fi cuvenit, în loc de 1.310 mp, diferența de 30 mp fiind înlăturată de la

restituire, motivat de pretinsa existență a unui bloc de locuințe pe acest

teren.

Documentele emise de

Primărie menționează că, la data judecării litigiului dintre părți, aceasta a

edificat un teren de joacă pentru copii și un teren de handbal.

Recurentul a

solicitat admiterea căii de atac și, pe fond, admiterea acțiunii, în sensul ca

Primarul municipiului Piatra Neamț să fie obligat să-l pună în posesie cu

suprafața de 1.340 mp.

În dosar a depus

întâmpinare intimatul pârât, solicitând, în esență, respingerea recursului ca

nefondat.

Față de soluția

Curții de Apel și de criticile formulate, Înalta Curte a rămas în pronunțare

asupra excepției nulității recursului.

Analizând această

excepție, instanța constată că este întemeiată pentru următoarele argumente:

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie

să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția

pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, după cum s-a

arătat deja, prin decizia recurată în prezentul dosar, s-a decis respingerea

cererii de repunere a apelantului reclamant în termenul de declarare a

apelului, precum și a căii de atac declarate în cauză.

Motivele formulate

prin cererea de recurs nu se referă la această soluție, ci, pe de o parte,

vizează o enumerare a actelor procesuale îndeplinite de parte la diferite

termene, menționându-se și soluția adoptată prin decizia recurată, iar, pe de

altă parte se referă la critici în legătură cu fondul cauzei.

În ceea ce privește primul

aspect, enumerarea actelor procesuale care ar avea legătură cu soluția Curții

de Apel nu este, însă, însoțită și de critici concrete aduse modalității de

soluționare a cererii de repunere în termenul de apel și a căii de atac

declarate în cauză, care să se subsumeze dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Criticile pe fond nu

au legătură cu soluția instanței sus-menționate, care, respingând apelul ca

tardiv, nu a mai procedat la examinarea pe fond a pretențiilor reclamantului.

În concluzie,

argumentele prezentate în cererea de recurs nu vizează soluția instanței de

apel și nici nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 din Cod, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) cu

referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata

nulitatea recursului declarat în cauză.

De asemenea, nu

există motive de ordine publică, care să permită examinarea lor din oficiu, în

condițiile art. 306 alin. (2) din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul R.T. împotriva Deciziei nr. 14 din 16 februarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.