ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2928/2012

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1/AR din 14 aprilie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins cererea de revizuire formulată de Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 129/A din 16

aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, pe care a menținut-o.

Analizând cererea de

revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

prisma motivelor invocate, respectiv art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ., în

temeiul art. 326 alin. (3) din Cod, limitându-se la admisibilitatea revizuirii

și faptele pe care se întemeiază, curtea a apreciat că nu sunt întrunite

condițiile textelor de lege invocate.

Astfel, s-a constatat

că în anul 2001, Statul Român a adoptat Legea nr. 10/2001 prin care a stabilit

măsuri reparatorii în favoarea foștilor proprietari ai imobilelor preluate

abuziv de către stat în perioada arătată în actul normativ sau a succesorilor

acestora în drepturi, cea mai semnificativă modificare a acesteia fiind cea

adusă prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit legii,

imobilele preluate abuziv puteau fi restituite în natură sau puteau fi

stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru că măsura

restituirii în natură nu putea fi dispusă decât de cel care era titularul unui

drept asupra imobilului, de regulă, de proprietate, transmis de Statul Român,

prin legea de reparație, s-a stabilit calitatea anumitor instituții publice sau

persoane juridice de a soluționa notificările formulate în baza legii. În

realitate, aceste persoane juridice acționau în calitate de reprezentante ale

Statului Român, stat care a preluat abuziv imobilele, le-a transmis abuziv

acestor persoane drepturi asupra imobilelor și care, în procesele având ca

obiect plângerile împotriva măsurilor dispuse de acestea în baza legii de

reparație reprezentau, în realitate, Statul Român.

Datorită

inconsecvenței legislative și ineficienței măsurilor reparatorii prin

echivalent stabilite prin legea de reparație de Statul Român, instanțele de

judecată au înlăturat, cel puțin parțial, dispozițiile legislației interne și

au stabilit măsuri reparatorii efective, pentru situațiile în care restituirea

în natură nu era posibilă, singurele măsuri reparatorii prin echivalent putând

fi cele stabilite într-o sumă de bani, conform dreptului comun, așa cum s-a

întâmplat și prin Decizia civilă inițială nr. 180/A din 23 mai 2007 a Curții de

Apel Cluj.

Aceste sume de bani

trebuiau plătite de Statul Român, care a preluat abuziv imobilele, care a dat o

lege de reparație ce a recunoscut dreptul persoanelor prejudiciate la repararea

prejudiciului și care a figurat în procese prin instituțiile publice și

persoanele juridice abilitate de el prin legea de reparație.

Nu s-a putut vorbi,

astfel, de o lipsă de apărare a Statului Român în aceste procese, pentru că

apărarea sa nu se realizează numai prin Ministerul Finanțelor Publice,

dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 reprezentând dreptul comun, iar

Legea nr. 10/2001 fiind o lege specială, derogatorie.

De altfel, în

practica instanțelor de judecată, au existat situații în care, tocmai pentru

evitarea unor astfel de controverse privind debitorul obligației de plată,

Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată, fie în nume personal,

fie în calitate de reprezentant al Statului român, acesta având o poziție

constantă, în sensul de a invoca lipsa calității procesuale pasive.

Așadar, s-a constatat

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

privind lipsa de apărare a statului în procesul în care a fost stabilită în

sarcina sa obligația de a plăti o sumă de bani.

În ceea ce privește

plata efectivă a acestei sume, s-a observat că Titlul VII din Legea nr.

247/2005 a fost înlăturat pentru că încălca art. 1 din Protocolul 1,

aplicându-se dispozițiile dreptului comun în ceea ce privește repararea

prejudiciului și stabilindu-se o sumă de bani în sarcina Statului Român,

reprezentat în proces de persoana juridică abilitată prin lege să stabilească

natura măsurilor reparatorii.

În faza execuțională,

însă, Statul Român trebuie să-și execute aceste sume de bani prin Ministerul

Finanțelor Publice, așa cum a rezultat inclusiv din dispozițiile Titlului VII

înlăturat de instanță, sumele de bani putându-se plăti doar din cele puse la

dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice, ca sursă de finanțare a acordării

despăgubirilor în numerar, conform art. 14

1

alin. (4) din titlul

amintit.

S-a constatat deci că

statul, prin Ministerul Finanțelor Publice asigură plata sumelor de bani

stabilite prin acte administrative în aplicarea aceleiași legi, însă se opune

plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, în condițiile în

care, în procesele în contencios exercitate împotriva deciziilor emise în baza

Titlului VII, conform art. 19 alin. (1) din acest titlu, statul este

reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de

Ministerul Finanțelor Publice.

Așa cum a rezultat

din considerentele hotărârii judecătorești pronunțată în contestația la titlu,

obiect al cererii de revizuire, Statul Român este reprezentat în faza

judecătorească de anumite instituții, iar, în faza execuțională, în cazul în

care măsurile reparatorii sunt stabilite în bani, execută această obligație

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, s-a

reținut că instanța de judecată nu a acordat mai mult decât s-a cerut atunci

când a stabilit instituția prin care Statul Român își execută obligația

stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind întrunite, astfel,

nici condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția generală a finanțelor publice a județului Cluj.

A criticat decizia

atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., arătând că prin hotărârea atacată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din Cod.

A precizat astfel că

din cuprinsul hotărârii a constatat că instanța nu a ținut cont în concret de

aspectele pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, încălcând dreptul la

apărare al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a fost

obligat să ducă la îndeplinire o măsură care nu-i este atribuită prin lege.

A solicitat a se

observa că prin decizia recurată nu s-a analizat motivul prin care a arătat că

instanța învestită cu soluționarea contestației la titlu a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, întrucât a trecut la o rejudecare a cauzei și nici nu

s-a ținut seama de caracterul irevocabil al Deciziei civile nr. 180/A din 23

mai 2007 al Curții de Apel Cluj și care a determinat autoritatea de lucru

judecat raportului juridic privind stabilirea inclusiv a debitorului obligației

de plată, în speță SC T. SA.

Pornind de motivul de

recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., revizuentul a criticat

decizia arătând că aceasta cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește

incidența și aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Un ultim motiv de

recurs l-a constituit cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

revizuentul arătând că așa numita fază execuțională susținută de instanță a

determinat nașterea unui raport juridic nou care a lipsit "debitorul"

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de posibilitatea de a solicita

controlul judecătoresc asupra acestuia și respectiv garantarea dreptului la un

proces echitabil.

A precizat astfel că

nu a avut nicio calitate procesuală în raportul juridic dedus judecății astfel

încât nu poate dobândi calitatea de debitor.

A solicitat pentru

aceste motive, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea

cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a

Curții de Apel Cluj.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.

Cererea de revizuire

a Deciziei civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost

formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice inclusiv în

temeiul art. 322 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate

cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate

publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați

deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere".

Se reține că prin

decizia atacată, nr. 1/AR din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj nu a

analizat în concret respectivul motiv de revizuire, ceea ce atrage incidența

pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia modificarea sau casarea se

poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din Cod, respectiv

actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale care se vor declara nule

dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât

prin anularea lor.

Se observă că prin

decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nr. 129/A din 16 aprilie 2009, Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie, a admis cererea formulată de contestatoarea SC T. SA și a lămurit

înțelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 al Curții de

Apel Cluj, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 RON este Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, în faza execuțională.

Or, în Dosarul nr.

3925/211/2009 în care s-a pronunțat de către Curtea de Apel Cluj Decizia nr.

129/A din 16 aprilie 2011, Statul Român nu a fost citat și, prin urmare, nu

și-a putut exercita dreptul la apărare.

Procedând astfel,

instanța a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, întrucât, în procesul

civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la

desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii,

cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și

exprima poziția față de măsurile pe care instanta le poate dispune, prin

respectarea principiului contradictorialității care asigură implicit și

respectarea dreptului la apărare.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

admite recursul declarat în cauză de revizuent, se va modifica decizia atacată,

în sensul că se va admite cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei

civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009, care se va anula și se va trimite cauza

Curții de Apel Cluj pentru judecata contestației la titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția generală a finanțelor publice a județului Cluj împotriva Deciziei nr.

1/AR din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică decizia

atacată, în sensul că admite cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei

civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, pe care o anulează.

Trimite cauza Curții

de Apel Cluj pentru judecata contestației la titlu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN