ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2012

Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2011, Direcția Fiscală Brașov a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 8345/62/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 21 (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 3166 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de SC S. SA Brașov, împotriva Sentinței civile nr. 78/F/9 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC "S." SA Brașov și a fost anulată Decizia de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 și Dispoziția nr. 81 din 04 iunie 2009 emise de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că actele administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanța de contencios administrativ potrivit art. 218 C. proc. fisc. sunt Decizia de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 privind stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2009 în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă și Dispoziția nr. 81 din 04 iunie 2009, de respingere a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere. Instanța de control judiciar a reținut că soluționarea cauzei presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte, natura juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin Codul fiscal - în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare, după aderarea României la Uniunea Europeană. În ceea ce privește primul aspect, Înalta Curte a reținut că facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale prin Codul fiscal, concretizate în scutiri de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pe anul 2009, reprezintă ajutor de stat. Societatea comercială "P.R." SA a primit titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004, ordin emis în executarea art. 4 din O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002. În calitate de societate care activează în cadrul unui parc industrial, recurenta-reclamantă a intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) din Codul fiscal. La acea dată era în vigoare Legea nr. 143 din 1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin. (8) includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor între modalitățile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11 din instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării și prognozei, califica facilitățile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensității maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România. Aceeași concluzie se desprinde și din Raportul întocmit de Consiliul Concurenței privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2004 - 2006, publicat în M. Of. nr. 698 bis/14.10.2008, care, în capitolul 8 - Ajutoarele fiscale din România acordate în perioada 2004 - 2006, menționa că ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor totale sau parțiale de plata impozitelor și taxelor în scopul realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă, instituite printr-o serie de acte normative, printre care O.G. nr. 65/2001 și apoi Codul fiscal, au avut ca obiectiv dezvoltarea regională și s-au situat, în genere, sub pragul de minimis. La data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat. Pornind de la prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999, conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și ulterior intrării în vigoare a tratatului, facilitățile fiscale acordare parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007. După această dată, așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor. În acest context legislativ, actele administrativ fiscale prin care intimata-pârâtă a decis impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2009, motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89 din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene. Un argument suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un domeniu în care Codul fiscal prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse, Direcția Fiscală Brașov a intervenit în aria de competență a instituției comunitare, rezultă și din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008. Prin decizia respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., invocată de Consiliul Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând, în esență, că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea impozitelor și taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii. Faptul că prin dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe și impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2) lit. c) și d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național. În consecință, instanța de recurs a reținut că atât decizia de impunere, cât și dispoziția privind soluționarea contestației au fost emise de intimata-pârâtă fără ca aceasta să aibă competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că se impune anularea acestora. Instanța a reținut că această soluție este în acord cu jurisprudența Secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după soluția de principiu adoptată de aceasta la 5 octombrie 2009 și respectiv 19 aprilie 2010, cu privire la problema de drept în discuție, constatată în cauze asemănătoare.

Cererea de revizuire formulată de Direcția Finanțelor Publice Brașov Direcția Generală a Finanțelor Publice a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011, susținând că aceasta s-a pronunțat cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148(2) din Constituția României, cu încălcarea art. 87 și 88 din Tratatul CE, a Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 659/1999 și Comunicării Comisiei Europene nr. 2009/C85/1 privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale. Revizuenta a arătat că prin Decizia nr. 3166/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat corect că facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale reprezintă ajutoare de stat. Față de prevederile art. 3(1) și 14(1) și (2) din Legea nr. 143 din 1999 republicată privind ajutorul de stat și ținând cont de noțiunea de "ajutor de stat existent" din perspectiva Regulamentului CE nr. 659/1999 al Consiliului UE, revizuenta a învederat că ajutoarele de stat în discuție, fără o prealabilă autorizare nu pot fi calificate ca reprezentând "ajutoare de stat existente". Revizuenta a prezentat noi puncte de vedere ale instituțiilor competente cu privire la măsurile instituite prin art. 250, alin. (1), pct. 9 și art. 257 lit. l) C. fisc. (adresele Consiliului Concurenței înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov la nr. 319207 din 16 iunie 2011 și nr. 330883 din 5 iulie 2011 și adresa MF înregistrată la sediul recurentei sub nr. 325578 din 27 iunie 2011, adresa Ministerului Administrației și Internelor înregistrată la nr. 362142 din 31 august 2011). A concluzionat revizuenta că SC P.R. (în cadrul căreia își desfășoară activitatea și SC S. SA) a obținut titlul de Parc industrial prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 255/2004 publicat în M.O. nr. 980/25.10.2004, astfel că nu putea beneficia de ajutoarele de stat în discuție, indiferent de forma acestora, deoarece nu funcționa într-un parc industrial, la acea dată era în vigoare Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat și ulterior dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006 aprobată prin Legea nr. 137 din 2007. - Revizuenta a mai susținut că ajutoarele de stat nu se acordă "ope legis", ci numai după parcurgerea unei proceduri legale, care presupune elaborarea unor scheme de ajutor de stat, care se supune avizării Consiliului Concurenței și după caz informării sau notificării Comisiei Europene, or ajutoarele de stat pentru societățile din cadrul Parcului industrial Brașov în perioada 25 iulie 2004 - 31 decembrie 2006 nu au fost notificate în vederea autorizării fiind, în concluzie, ajutoare de stat ilegale. S-a precizat că abia prin H.C.L. nr. 273 din 31 martie 2008 notificată Consiliului Concurenței în vederea autorizării de către Comisia Europeană s-a inițiat această procedură de acordare a facilităților fiscale de natura ajutorului de stat în sensul art. 87, 88 din Tratatul CE, dar fără aprobarea prealabilă a Comisiei europene revizuenta se află în imposibilitate de a acorda facilitățile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal. - S-a susținut că instanța de recurs a apreciat greșit că ajutoarele de stat se acordă prin lege parcurilor industriale, fără îndeplinirea vreunei alte formalități or în această situație nu s-ar mai fi instituit textul art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. - Revizuenta a învederat că avea competența de a emite Decizia de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 și Dispoziția nr. 81 din 4 iunie 2009 de soluționare a contestației, în lipsa ajutoarelor de stat concretizate în scutire la plata impozitului pe clădiri și teren, în conformitate cu art. 249(1) art. 256(1) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal, art. 35 art. 209(4) și 210(1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nefiind vorba de măsuri de stopare și/sau recuperare a ajutorului de stat, ci de obligații datorate de către intimată bugetului local. S-a susținut că instanța de recurs s-a aflat în eroare, confundând deciziile de impunere emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în vederea executării atribuțiilor conferite acesteia prin lege, cu o decizie de stopare sau recuperarea ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenței, respectiv Comisia Europeană, care se emite în vederea stopării sau recuperării unui ajutor ilegal, așa cum este definit de art. 4 din Legea nr. 143/1999. S-a concluzionat că menținerea hotărârii atacate echivalează cu obligarea revizuentei la acordarea facilităților fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc., cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia ajutorului de stat, fără ca acestea să fie notificate și autorizate, ceea ce nu este admisibil. Revizuenta a conchis că intimata a beneficiat de ajutoare de stat ilegale, încălcând legislația, Tratatul Comunității Europene - art. 87, 88, Regulamentul CE 659/1999, Comunicarea Comisiei UE 2009/C85/2001, iar instanța națională are rolul de a proteja drepturile indivizilor și ale companiilor derivate din prevederile art. 88(3) și nu de a refuza aplicarea un ajutor de stat înainte de a fi aprobat de Comisie (cazul C354/1999 FNCE). S-a solicitat admiterea cererii de revizuire și modificarea Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar și menținerea Deciziei de impunere și a celei de soluționare a contestației, ca fiind legale și temeinice.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Potrivit textului art. 21(2) din Legea nr. 554/2004 indicat de revizuentă drept temei legal al căii extraordinare de atac promovată împotriva Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148(2) coroborat cu art. 20 (2) din Constituția României, republicată". Interpretarea acestui text conduce la concluzia că această ipoteză specială de revizuire este incidentă situațiilor în care există o neconcordanță între normele interne și cele comunitare, iar judecătorul național nu a aplicat cu prioritate dreptul comunitar, ceea ce a condus la vătămarea persoanelor care nu au beneficiat de protecția normelor comunitare. Revizuenta nu a adus niciun fel de argumente privind un eventual conflict între normele interne și cele comunitare, care să atragă aplicabilitatea textului art. 20(2) din Legea nr. 554/2004. De altfel, toate susținerile revizuentei privind interpretarea noțiunii de "ajutor de stat", procedura de acordare, competența sa de a emite decizia de impunere, se regăsesc în întâmpinarea depusă la instanța de fond și au format obiectul cercetării judecătorești, nemaiputând fi supuse verificării într-o cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge la situația inadmisibilă a rejudecării recursului. Pe de altă parte, decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată tocmai ca urmare a analizei și aplicării normelor dreptului comunitar, considerându-se că măsurile dispuse de organele fiscale "au natura unora de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene", soluție de principiu adoptată la ședințele Secției de contencios administrativ și fiscal din data de 5 octombrie 2009 și 19 aprilie 2010.

Soluția asupra cererii de revizuire Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 21(2) din Legea nr. 554 din 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată.