ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de

revizuire de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2011, Direcția Fiscală Brașov a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011 pronunțată în Dosarul

nr. 8345/62/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului

comunitar, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 21 (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 3166

din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis

recursul declarat de SC S. SA Brașov, împotriva Sentinței civile nr. 78/F/9

aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta SC "S." SA Brașov și a fost anulată Decizia

de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 și Dispoziția nr. 81 din 04 iunie

2009 emise de pârâtă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de recurs a reținut că actele administrativ-fiscale

supuse controlului exercitat de instanța de contencios administrativ potrivit

art. 218 C. proc. fisc. sunt Decizia de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009

privind stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2009 în ceea ce o

privește pe recurenta-reclamantă și Dispoziția nr. 81 din 04 iunie 2009, de

respingere a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva

deciziei de impunere.

Instanța de control

judiciar a reținut că soluționarea cauzei presupune clarificarea a două

chestiuni de drept: pe de o parte, natura juridică a facilităților fiscale

acordate parcurilor industriale prin Codul fiscal - în sensul calificării

acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de altă parte, competența

derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal

sau incompatibil cu obiectivele comunitare, după aderarea României la Uniunea

Europeană.

În ceea ce privește

primul aspect, Înalta Curte a reținut că facilitățile fiscale acordate

parcurilor industriale prin Codul fiscal, concretizate în scutiri de la plata

impozitului pe clădiri și terenuri pe anul 2009, reprezintă ajutor de stat.

Societatea comercială

"P.R." SA a primit titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr.

980/25.10.2004, ordin emis în executarea art. 4 din O.G. nr. 65/2001 privind

constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 490/2002.

În calitate de

societate care activează în cadrul unui parc industrial, recurenta-reclamantă a

intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și

terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) din Codul

fiscal.

La acea dată era în

vigoare Legea nr. 143 din 1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin.

(8) includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și

impozitelor între modalitățile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11

din instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial,

aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării și prognozei,

califica facilitățile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat

regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensității

maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România.

Aceeași concluzie se

desprinde și din Raportul întocmit de Consiliul Concurenței privind ajutoarele

de stat acordate în România în perioada 2004 - 2006, publicat în M. Of. nr. 698

bis/14.10.2008, care, în capitolul 8 - Ajutoarele fiscale din România acordate

în perioada 2004 - 2006, menționa că ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor

totale sau parțiale de plata impozitelor și taxelor în scopul realizării de

investiții și creării de noi locuri de muncă, instituite printr-o serie de acte

normative, printre care O.G. nr. 65/2001 și apoi Codul fiscal, au avut ca

obiectiv dezvoltarea regională și s-au situat, în genere, sub pragul de

minimis.

La data de 1 ianuarie

2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în

domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele

aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor

de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat

de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a

legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat.

Pornind de la

prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999,

conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat

care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru,

respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare

anterior și ulterior intrării în vigoare a tratatului, facilitățile fiscale

acordare parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative

expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1

ianuarie 2007.

După această dată,

așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale

Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr.

794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia

Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre

ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură

oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare

pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot

include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe

procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.

În acest context

legislativ, actele administrativ fiscale prin care intimata-pârâtă a decis

impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2009,

motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89

din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent,

dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene.

Un argument

suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un

domeniu în care Codul fiscal prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai

mult cu cât, așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse,

Direcția Fiscală Brașov a intervenit în aria de competență a instituției

comunitare, rezultă și din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008.

Prin decizia

respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate

a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., invocată de

Consiliul Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând,

în esență, că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea

impozitelor și taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii.

Faptul că prin dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata

acestor taxe și impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de

lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2)

lit. c) și d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și

tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în

concordanță cu interesul național.

În consecință,

instanța de recurs a reținut că atât decizia de impunere, cât și dispoziția

privind soluționarea contestației au fost emise de intimata-pârâtă fără ca

aceasta să aibă competența derulării procedurilor de control și de recuperare a

ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după

aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că se impune anularea acestora.

Instanța a reținut că

această soluție este în acord cu jurisprudența Secției contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după soluția de principiu

adoptată de aceasta la 5 octombrie 2009 și respectiv 19 aprilie 2010, cu

privire la problema de drept în discuție, constatată în cauze asemănătoare.

revizuire formulată de Direcția Finanțelor Publice Brașov

Direcția Generală a

Finanțelor Publice a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3166 din 31

mai 2011, susținând că aceasta s-a pronunțat cu încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148(2) din Constituția

României, cu încălcarea art. 87 și 88 din Tratatul CE, a Regulamentului nr.

794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 659/1999 și Comunicării

Comisiei Europene nr. 2009/C85/1 privind aplicarea normelor referitoare la

ajutoarele de stat de către instanțele naționale.

Revizuenta a arătat

că prin Decizia nr. 3166/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat

corect că facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale reprezintă

ajutoare de stat.

Față de prevederile

art. 3(1) și 14(1) și (2) din Legea nr. 143 din 1999 republicată privind

ajutorul de stat și ținând cont de noțiunea de "ajutor de stat

existent" din perspectiva Regulamentului CE nr. 659/1999 al Consiliului

UE, revizuenta a învederat că ajutoarele de stat în discuție, fără o prealabilă

autorizare nu pot fi calificate ca reprezentând "ajutoare de stat

existente".

Revizuenta a

prezentat noi puncte de vedere ale instituțiilor competente cu privire la

măsurile instituite prin art. 250, alin. (1), pct. 9 și art. 257 lit. l) C.

fisc. (adresele Consiliului Concurenței înregistrată la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov la nr. 319207 din 16 iunie 2011 și nr. 330883 din 5

iulie 2011 și adresa MF înregistrată la sediul recurentei sub nr. 325578 din 27

iunie 2011, adresa Ministerului Administrației și Internelor înregistrată la

nr. 362142 din 31 august 2011).

A concluzionat

revizuenta că SC P.R. (în cadrul căreia își desfășoară activitatea și SC S. SA)

a obținut titlul de Parc industrial prin Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor nr. 255/2004 publicat în M.O. nr. 980/25.10.2004, astfel că nu putea

beneficia de ajutoarele de stat în discuție, indiferent de forma acestora,

deoarece nu funcționa într-un parc industrial, la acea dată era în vigoare

Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat și ulterior dispozițiile O.U.G. nr.

117/2006 aprobată prin Legea nr. 137 din 2007.

- Revizuenta a mai

susținut că ajutoarele de stat nu se acordă "ope legis", ci numai

după parcurgerea unei proceduri legale, care presupune elaborarea unor scheme

de ajutor de stat, care se supune avizării Consiliului Concurenței și după caz

informării sau notificării Comisiei Europene, or ajutoarele de stat pentru

societățile din cadrul Parcului industrial Brașov în perioada 25 iulie 2004 -

31 decembrie 2006 nu au fost notificate în vederea autorizării fiind, în

concluzie, ajutoare de stat ilegale.

S-a precizat că abia

prin H.C.L. nr. 273 din 31 martie 2008 notificată Consiliului Concurenței în

vederea autorizării de către Comisia Europeană s-a inițiat această procedură de

acordare a facilităților fiscale de natura ajutorului de stat în sensul art.

87, 88 din Tratatul CE, dar fără aprobarea prealabilă a Comisiei europene

revizuenta se află în imposibilitate de a acorda facilitățile prevăzute de art.

250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571 din 2003 privind

Codul fiscal.

- S-a susținut că

instanța de recurs a apreciat greșit că ajutoarele de stat se acordă prin lege

parcurilor industriale, fără îndeplinirea vreunei alte formalități or în

această situație nu s-ar mai fi instituit textul art. 1 alin. (3), (4) și (5)

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

- Revizuenta a învederat

că avea competența de a emite Decizia de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009

și Dispoziția nr. 81 din 4 iunie 2009 de soluționare a contestației, în lipsa

ajutoarelor de stat concretizate în scutire la plata impozitului pe clădiri și

teren, în conformitate cu art. 249(1) art. 256(1) din Legea nr. 571 din 2003

privind Codul fiscal, art. 35 art. 209(4) și 210(1) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, nefiind vorba de măsuri de stopare și/sau

recuperare a ajutorului de stat, ci de obligații datorate de către intimată

bugetului local.

S-a susținut că

instanța de recurs s-a aflat în eroare, confundând deciziile de impunere emise

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în vederea executării

atribuțiilor conferite acesteia prin lege, cu o decizie de stopare sau

recuperarea ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenței, respectiv

Comisia Europeană, care se emite în vederea stopării sau recuperării unui

ajutor ilegal, așa cum este definit de art. 4 din Legea nr. 143/1999.

S-a concluzionat că

menținerea hotărârii atacate echivalează cu obligarea revizuentei la acordarea

facilităților fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin.

(1) lit. l) C. fisc., cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia

ajutorului de stat, fără ca acestea să fie notificate și autorizate, ceea ce nu

este admisibil.

Revizuenta a conchis

că intimata a beneficiat de ajutoare de stat ilegale, încălcând legislația,

Tratatul Comunității Europene - art. 87, 88, Regulamentul CE 659/1999,

Comunicarea Comisiei UE 2009/C85/2001, iar instanța națională are rolul de a

proteja drepturile indivizilor și ale companiilor derivate din prevederile art.

88(3) și nu de a refuza aplicarea un ajutor de stat înainte de a fi aprobat de

Comisie (cazul C354/1999 FNCE).

S-a solicitat

admiterea cererii de revizuire și modificarea Deciziei nr. 3166 din 31 mai 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată cu încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar și menținerea Deciziei de impunere și a celei

de soluționare a contestației, ca fiind legale și temeinice.

Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Potrivit textului

art. 21(2) din Legea nr. 554/2004 indicat de revizuentă drept temei legal al

căii extraordinare de atac promovată împotriva Deciziei nr. 3166 din 31 mai

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție "constituie motiv de

revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă,

pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile prin încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148(2) coroborat cu art.

20 (2) din Constituția României, republicată".

Interpretarea acestui

text conduce la concluzia că această ipoteză specială de revizuire este

incidentă situațiilor în care există o neconcordanță între normele interne și

cele comunitare, iar judecătorul național nu a aplicat cu prioritate dreptul

comunitar, ceea ce a condus la vătămarea persoanelor care nu au beneficiat de

protecția normelor comunitare.

Revizuenta nu a adus

niciun fel de argumente privind un eventual conflict între normele interne și

cele comunitare, care să atragă aplicabilitatea textului art. 20(2) din Legea

nr. 554/2004.

De altfel, toate

susținerile revizuentei privind interpretarea noțiunii de "ajutor de

stat", procedura de acordare, competența sa de a emite decizia de

impunere, se regăsesc în întâmpinarea depusă la instanța de fond și au format

obiectul cercetării judecătorești, nemaiputând fi supuse verificării într-o

cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge la situația inadmisibilă a

rejudecării recursului.

Pe de altă parte,

decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată tocmai ca urmare a

analizei și aplicării normelor dreptului comunitar, considerându-se că măsurile

dispuse de organele fiscale "au natura unora de stopare a ajutorului de

stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei

Europene", soluție de principiu adoptată la ședințele Secției de

contencios administrativ și fiscal din data de 5 octombrie 2009 și 19 aprilie

2010.

cererii de revizuire

Constatând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 21(2) din Legea nr. 554 din  2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de Direcția Fiscală Brașov împotriva Deciziei nr. 3166 din

31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN