ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin

Sentința civilă nr. 37 din 21 februarie 2012, curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brașov -

Direcția Fiscală având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr 21943 din 19

ianuarie 2011 și a Dispoziției nr 49 din 13 aprilie 2011 emise de pârâtă.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin

Decizia de impunere nr 21943 din 19 ianuarie 2011, Direcția Fiscală Brașov a

stabilit impozitul pe teren și impozitul pe clădiri aferente anului 2011 în

privința SC R. SA.

Reclamanta

a invocat dispozițiile prevăzute în Anexa V a Tratatului de aderare a României

la Uniunea Europeană, invocând faptul că în privința măsurilor fiscale acordate

Parcului industrial P.R., Comisia Europeană nu a formulat obiecții și astfel,

sunt considerate ajutoare de stat existente.

S-a

apreciat că, în pofida susținerilor reclamantei, măsurile fiscale prevăzute de

dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu

pot fi încadrate la lit. a) și b) ale alin. (1) de la pct 2.

S-a

mai arătat că deși reclamanta invocă direct lipsa unei obiecții din partea

Comisiei Europene, însă nu are în vedere faptul că măsurile prevăzute de

dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu

se încadrează nici la lit. c) a alin. (1) din capitolul "Politica în

domeniul concurenței", nefiind vorba despre niște măsuri care, înainte de

aderare, ar fi fost evaluate de autoritatea de control a ajutorului de stat și

considerate compatibile cu aquis-ul. Doar cu privire la măsurile de ajutor

prevăzute de alin. (1) lit. c), se poate proceda la examinarea de către Comisie

urmată de posibila neridicare a unei obiecții și, astfel, de calificarea ca

ajutor existent.

În

concluzie, s-a constatat că prin prisma dispozițiilor Tratatului de aderare,

dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. 1 din C. fisc. nu

pot fi calificate drept ajutor de stat existent, nemaifiind necesară în

prezenta cauză o analiză dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr

659/1999, astfel că nu se pune problema unei stopări a unui ajutor de stat,

pârâta exercitându-și atribuțiile prevăzute de lege legate de stabilirea și

calculul taxelor și impozitelor la bugetul local.

3.

Recursul declarat de reclamantă

În

recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii

acțiunii, formulând următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința

atacată:

1.

Intimata Direcția Fiscală Brașov, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de

stat, avea și are obligația de a emite scheme de ajutor de stat pe care,

împreună cu reprezentanții Consiliului Concurenței, să le transmită spre

autorizare Comisiei Europene.

Astfel,

intimata Direcția Fiscală Brașov a emis în anul 2008 scheme de ajutor de stat

pentru societățile comerciale aflate în Parcul Industrial "P.R.", ce

cuprindeau anii 2004 - 2008, aprobate prin HCL nr. 273 și nr. 274, dar acestea

nu au fost finalizate, pe considerentul că nu au fost corect întocmite. În

această situație, SC R. SA a promovat la Tribunalul Brașov acțiunea având ca

obiect obligarea Direcției Fiscale Brașov și a Consiliului Concurenței de a

emite scheme de ajutor de stat și de a le comunica Comisiei Europene, acțiune

ce formează obiectul dosarului nr. 2578/62/2012.

2.

Măsurile fiscale de care a beneficiat și de care beneficiază și în prezent

societatea reclamantă au fost calificate drept ajutoare de stat, fiind sub

incidența dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al

Consiliului Uniunii Europene.

Pe

acest aspect, recurenta menționează faptul că, potrivit acestei reglementări

comunitare, ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de

stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat

membru, înțelegând prin acestea schemele de ajutor de stat și ajutoarele de

stat individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului și

a căror aplicare s-a menținut și după această dată.

În

temeiul acestei dispoziții de drept european, măsurile fiscale în discuție,

stabilite prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă ca fiind ajutoare de stat,

trebuie încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece

aplicarea acestora a existat înaintea și după aderarea României la Uniunea

Europeană.

3.

Măsurile fiscale calificate ca fiind ajutoare de stat, au fost acordate, în

temeiul dispozițiilor art. 250 pct. 9 și 257 lit. l) din C. fisc., tuturor

parcurilor industriale constituite în România, societățile din perimetrul

parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea și identificarea

lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale.

Prin

urmare, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor și taxelor

locale a fost dobândit de parcul industrial P.R., în perimetrul căruia se află

și reclamanta, la 01 ianuarie 2004, acest drept fiind un drept continuu, care

nu trebuia reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: (i) fie în

cazul revocării titlului de parc industrial; (ii) fie în cazul expirării

termenului pentru care a fost acordat titlul de parc industrial

societății-administrator P.R. SA

4.

Măsurile fiscale analizate de care a beneficiat reclamanta nu intră în

categoria ajutoarelor de stat pentru care Comisia Europeană a prevăzut

proceduri speciale.

În

aceste condiții, prima instanță trebuia să constate nelegalitatea actelor

administrative contestate, deoarece ajutoarele de stat de care a beneficiat

societatea nu intră sub incidența normelor europene, iar în legătură cu acestea

organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.

Legea

nr. 143/1999 este cadrul normativ sub imperiul căruia au fost acordate

ajutoarele de stat de care a beneficiat SC R. SA.

5.

Procedura europeană privind modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor

de stat existente autorizate sau ilegale este reglementată de art. 17 din

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.

I.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

anularea Dispoziției nr. 49 din 13 aprilie 2011 și a Deciziei de impunere nr.

21943 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul

persoanelor juridice, datorat în temeiul C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, pentru anul 2011.

Prima

instanță a respins acțiunea pentru considerentele prezentate rezumativ la pct.

1.2 din decizia de față.

Această

soluție este corectă și este împărtășită de către instanța de control judiciar.

Reevaluând

ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în

recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata

Direcția fiscală Brașov a emis decizia de impunere nr. 21943 din 19 ianuarie

2011 pentru stabilirea impozitului pe terenuri și clădiri, aferent anului 2011,

calculat în temeiul C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Prin

dispoziția nr. 49 din 13 aprilie 2011, Direcția fiscală Brașov - Biroul

Soluționare Contestații a respins contestația formulată de SC R. SA împotriva

deciziei de impunere anterior arătate.

Problema

ce se impune a fi dezlegată în cauza de față este aceea dacă

recurenta-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite și taxe, potrivit ort.

250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003

privind Codul Fiscal, ca urmare a faptului că își desfășoară activitatea în

cadrul unui parc industrial, cum susține în motivele de recurs.

Codul

fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele care constituie

venituri la bugetul de stat și bugetele locale, arătând contribuabilii care

trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de

plată al acestora.

Conform

art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 571/2003, în materie fiscală dispozițiile

C. fisc. prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în

caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile C. fisc. Dacă orice

prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România

este parte, se aplică prevederile acelui tratat.

Dispoziții

similare se regăsesc și în art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Tratatul

CE reglementează, în cuprinsul art. 87, ajutoarele acordate de state sau prin

intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau amenință

să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a

producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile

comerciale dintre statele membre.

În

raport de aceste prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar

constituie ajutor de stat dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

implică folosirea directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă,

fiind acordată numai anumitor agenți economici; conferă un avantaj

beneficiarului; distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența pe

piețele relevante pe care acționează agenții economici respectivi sau afectează

comerțul cu Statele membre.

În

vederea aplicării art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității

Europene, prin O.U.G. nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost

reglementate procedurile naționale în materia ajutorului de stat.

Conform

normei imperative conținută de art. 5 alin. (1) din C. fisc., în forma în

vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008, "orice măsură fiscală care

constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul autorului de stat, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 137/2007".

În

consecință, dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1)lit.

l), invocate de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale, urmează a

fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc. și ale O.U.G. nr. 117/2006.

Sintagma

"potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează

constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci vizează și dispozițiile

referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale, precum și

prevederile legale în materia ajutorului de stat.

Facilitățile

fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l)

din C. fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru

toate societățile comerciale ce funcționează la nivel național, ci numai

acelora care funcționează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat

acestor societăți, cu posibilitatea distorsionații concurenței.

Reclamanta-recurentă

face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că își desfășoară

activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire,

însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G. nr. 117/2006.

În

raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de

stat nu poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia

Europeană, dacă se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligației de

notificare către această instituție europeană sau, în situația exceptărilor,

fără a îndeplini condițiile specifice de acordare prevăzute în schemele de

ajutor de stat exceptate de la notificare.

În

aplicarea dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale art. 257 lit. l) din

C. fisc., a fost elaborată "Schema de ajutor de stat regional acordat

pentru investițiile realizate în parcurile industriale în perioada 18

septembrie 2007-31 decembrie 2013", aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al

Ministrului Administrației și Internelor .

Ordinul

reglementează criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de

ajutorul de stat menționat de aceste dispoziții legale, criterii ce trebuie

îndeplinite cumulativ și se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior

acordării facilității.

Hotărârea

nr. 273 din 31 martie 2008 a Consiliului Local Brașov a fost transmisă

Consiliului Concurenței, autoritate care, pe baza informațiilor transmise, a

constatat însă că ajutorul notificat de Direcția Fiscală Brașov nu vizează

realizarea de noi investiții sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât

să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se

acorda ajutor de stat regional pentru realizarea de noi investiții, ci îmbracă

forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional, destinat reducerii

costurilor curente ale întreprinderii, care poate fi acordat numai cu

autorizarea Comisiei Europene și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în

"Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada

2007 - 2013 (2006/C54/2008) - Regulamentul-cadru privind ajutorul pentru

dezvoltarea regională".

Pe

de altă parte, este incontestabil faptul că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competența de constatare ca ilegal a

unui ajutor de stat, precum și procedurile de recuperare și rambursare a

ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenței

îndeplinind doar rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană și

furnizorii de ajutor de stat.

Însă,

în prezenta cauză nu s-a pus problema constatării ca ilegale sau a recuperării

unor ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod

greșit se susține prin cererea de recurs. Mai precis, prin decizia de impunere

în discuție au fost stabilite, cu respectarea competențelor atribuite de C.

proc. fisc., obligațiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2011,

reprezentând impozit pe clădiri și teren, în condițiile în care nu s-a făcut

dovada acordării ajutorului de stat, conform prevederilor legale incidente în

materie.

De

altfel, stoparea ajutorului de stat presupune existența unui astfel de ajutor,

acordat în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1)

din O.U.G. nr. 117/2006, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

137/2007, furnizorii de ajutor de stat sunt obligați să urmărească modul de

utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri și să transmită

Consiliul Concurenței, în formatul solicitat de acesta, toate datele și

informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel

național, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor și informărilor necesare

îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru UE.

În

aplicarea acestor prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune

stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter

de titlu executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiași text de

lege.

Din

economia acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice

emise pentru aplicarea lor și aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și

Finanțelor nr. 1133/2008, în temeiul dispozițiilor alin. (4) al art. 18 din

O.U.G. nr. 117/2006, rezultă în mod cert că măsurile de stopare vizează

ajutorul de stat acordat după parcurgerea procedurilor instituie de lege în

acest sens. Ele pot fi dispuse atunci când se constată că beneficiarii nu

respectă condițiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau

în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile

prevăzute de legislația comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de

aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din

zonele defavorizate și libere.

Or,

decizia de impunere dedusă controlului de legalitate al instanței de contencios

administrativ nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca

urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior

acordat.

Ca

atare, criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate,

acceptarea punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea

emitentului deciziei contestate la acordarea facilităților prevăzute de art.

250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) C. fisc., cu respectarea dispozițiilor

legale incidente în materia ajutorului de stat.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În

consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC R. SA împotriva Sentinței nr. 37/F din 21 februarie

2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV