ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Sentința civilă nr. 37 din 21 februarie 2012, curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brașov - Direcția Fiscală având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr 21943 din 19 ianuarie 2011 și a Dispoziției nr 49 din 13 aprilie 2011 emise de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte: Prin Decizia de impunere nr 21943 din 19 ianuarie 2011, Direcția Fiscală Brașov a stabilit impozitul pe teren și impozitul pe clădiri aferente anului 2011 în privința SC R. SA.

Reclamanta a invocat dispozițiile prevăzute în Anexa V a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, invocând faptul că în privința măsurilor fiscale acordate Parcului industrial P.R., Comisia Europeană nu a formulat obiecții și astfel, sunt considerate ajutoare de stat existente. S-a apreciat că, în pofida susținerilor reclamantei, măsurile fiscale prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu pot fi încadrate la lit. a) și b) ale alin. (1) de la pct 2. S-a mai arătat că deși reclamanta invocă direct lipsa unei obiecții din partea Comisiei Europene, însă nu are în vedere faptul că măsurile prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc.

nu se încadrează nici la lit. c) a alin. (1) din capitolul "Politica în domeniul concurenței", nefiind vorba despre niște măsuri care, înainte de aderare, ar fi fost evaluate de autoritatea de control a ajutorului de stat și considerate compatibile cu aquis-ul. Doar cu privire la măsurile de ajutor prevăzute de alin. (1) lit. c), se poate proceda la examinarea de către Comisie urmată de posibila neridicare a unei obiecții și, astfel, de calificarea ca ajutor existent. În concluzie, s-a constatat că prin prisma dispozițiilor Tratatului de aderare, dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 alin. (1) lit. 1 din C. fisc.

nu pot fi calificate drept ajutor de stat existent, nemaifiind necesară în prezenta cauză o analiză dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr 659/1999, astfel că nu se pune problema unei stopări a unui ajutor de stat, pârâta exercitându-și atribuțiile prevăzute de lege legate de stabilirea și calculul taxelor și impozitelor la bugetul local. 3. Recursul declarat de reclamantă În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, formulând următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: 1. Intimata Direcția Fiscală Brașov, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de stat, avea și are obligația de a emite scheme de ajutor de stat pe care, împreună cu reprezentanții Consiliului Concurenței, să le transmită spre autorizare Comisiei Europene.

Astfel, intimata Direcția Fiscală Brașov a emis în anul 2008 scheme de ajutor de stat pentru societățile comerciale aflate în Parcul Industrial "P.R.", ce cuprindeau anii 2004 - 2008, aprobate prin HCL nr. 273 și nr. 274, dar acestea nu au fost finalizate, pe considerentul că nu au fost corect întocmite. În această situație, SC R. SA a promovat la Tribunalul Brașov acțiunea având ca obiect obligarea Direcției Fiscale Brașov și a Consiliului Concurenței de a emite scheme de ajutor de stat și de a le comunica Comisiei Europene, acțiune ce formează obiectul dosarului nr. 2578/62/2012. 2. Măsurile fiscale de care a beneficiat și de care beneficiază și în prezent societatea reclamantă au fost calificate drept ajutoare de stat, fiind sub incidența dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.

Pe acest aspect, recurenta menționează faptul că, potrivit acestei reglementări comunitare, ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, înțelegând prin acestea schemele de ajutor de stat și ajutoarele de stat individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului și a căror aplicare s-a menținut și după această dată. În temeiul acestei dispoziții de drept european, măsurile fiscale în discuție, stabilite prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă ca fiind ajutoare de stat, trebuie încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece aplicarea acestora a existat înaintea și după aderarea României la Uniunea Europeană.

3. Măsurile fiscale calificate ca fiind ajutoare de stat, au fost acordate, în temeiul dispozițiilor art. 250 pct. 9 și 257 lit. l) din C. fisc., tuturor parcurilor industriale constituite în România, societățile din perimetrul parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea și identificarea lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale. Prin urmare, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale a fost dobândit de parcul industrial P.R., în perimetrul căruia se află și reclamanta, la 01 ianuarie 2004, acest drept fiind un drept continuu, care nu trebuia reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: (i) fie în cazul revocării titlului de parc industrial; (ii) fie în cazul expirării termenului pentru care a fost acordat titlul de parc industrial societății-administrator P.R.

SA 4. Măsurile fiscale analizate de care a beneficiat reclamanta nu intră în categoria ajutoarelor de stat pentru care Comisia Europeană a prevăzut proceduri speciale. În aceste condiții, prima instanță trebuia să constate nelegalitatea actelor administrative contestate, deoarece ajutoarele de stat de care a beneficiat societatea nu intră sub incidența normelor europene, iar în legătură cu acestea organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură. Legea nr. 143/1999 este cadrul normativ sub imperiul căruia au fost acordate ajutoarele de stat de care a beneficiat SC R. SA. 5. Procedura europeană privind modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate sau ilegale este reglementată de art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.

I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Dispoziției nr. 49 din 13 aprilie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 21943 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2011. Prima instanță a respins acțiunea pentru considerentele prezentate rezumativ la pct. 1.2 din decizia de față.

Această soluție este corectă și este împărtășită de către instanța de control judiciar. Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Intimata Direcția fiscală Brașov a emis decizia de impunere nr. 21943 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului pe terenuri și clădiri, aferent anului 2011, calculat în temeiul C. fisc., cu modificările și completările ulterioare. Prin dispoziția nr. 49 din 13 aprilie 2011, Direcția fiscală Brașov - Biroul Soluționare Contestații a respins contestația formulată de SC R. SA împotriva deciziei de impunere anterior arătate. Problema ce se impune a fi dezlegată în cauza de față este aceea dacă recurenta-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite și taxe, potrivit ort.

250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ca urmare a faptului că își desfășoară activitatea în cadrul unui parc industrial, cum susține în motivele de recurs. Codul fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, arătând contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Conform art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 571/2003, în materie fiscală dispozițiile C. fisc. prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile C. fisc. Dacă orice prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat.

Dispoziții similare se regăsesc și în art. 148 alin. (2) din Constituția României. Tratatul CE reglementează, în cuprinsul art. 87, ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. În raport de aceste prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar constituie ajutor de stat dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: implică folosirea directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă, fiind acordată numai anumitor agenți economici; conferă un avantaj beneficiarului; distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența pe piețele relevante pe care acționează agenții economici respectivi sau afectează comerțul cu Statele membre.

În vederea aplicării art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prin O.U.G. nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost reglementate procedurile naționale în materia ajutorului de stat. Conform normei imperative conținută de art. 5 alin. (1) din C. fisc., în forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008, "orice măsură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul autorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007". În consecință, dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1)lit. l), invocate de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc.

și ale O.U.G. nr. 117/2006. Sintagma "potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci vizează și dispozițiile referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale, precum și prevederile legale în materia ajutorului de stat. Facilitățile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru toate societățile comerciale ce funcționează la nivel național, ci numai acelora care funcționează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat acestor societăți, cu posibilitatea distorsionații concurenței. Reclamanta-recurentă face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că își desfășoară activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire, însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G.

nr. 117/2006. În raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de stat nu poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia Europeană, dacă se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligației de notificare către această instituție europeană sau, în situația exceptărilor, fără a îndeplini condițiile specifice de acordare prevăzute în schemele de ajutor de stat exceptate de la notificare.

În aplicarea dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale art. 257 lit. l) din C. fisc., a fost elaborată "Schema de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale în perioada 18 septembrie 2007-31 decembrie 2013", aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al Ministrului Administrației și Internelor . Ordinul reglementează criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de ajutorul de stat menționat de aceste dispoziții legale, criterii ce trebuie îndeplinite cumulativ și se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior acordării facilității.

Hotărârea nr. 273 din 31 martie 2008 a Consiliului Local Brașov a fost transmisă Consiliului Concurenței, autoritate care, pe baza informațiilor transmise, a constatat însă că ajutorul notificat de Direcția Fiscală Brașov nu vizează realizarea de noi investiții sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se acorda ajutor de stat regional pentru realizarea de noi investiții, ci îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii, care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în "Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/2008) - Regulamentul-cadru privind ajutorul pentru dezvoltarea regională". Pe de altă parte, este incontestabil faptul că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, conform prevederilor O.U.G.

nr. 117/2006, competența de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat, precum și procedurile de recuperare și rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenței îndeplinind doar rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană și furnizorii de ajutor de stat. Însă, în prezenta cauză nu s-a pus problema constatării ca ilegale sau a recuperării unor ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Mai precis, prin decizia de impunere în discuție au fost stabilite, cu respectarea competențelor atribuite de C. proc. fisc., obligațiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2011, reprezentând impozit pe clădiri și teren, în condițiile în care nu s-a făcut dovada acordării ajutorului de stat, conform prevederilor legale incidente în materie.

De altfel, stoparea ajutorului de stat presupune existența unui astfel de ajutor, acordat în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 137/2007, furnizorii de ajutor de stat sunt obligați să urmărească modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri și să transmită Consiliul Concurenței, în formatul solicitat de acesta, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru UE. În aplicarea acestor prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter de titlu executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiași text de lege.

Din economia acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice emise pentru aplicarea lor și aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1133/2008, în temeiul dispozițiilor alin. (4) al art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, rezultă în mod cert că măsurile de stopare vizează ajutorul de stat acordat după parcurgerea procedurilor instituie de lege în acest sens. Ele pot fi dispuse atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din zonele defavorizate și libere.

Or, decizia de impunere dedusă controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat. Ca atare, criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, acceptarea punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea emitentului deciziei contestate la acordarea facilităților prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) C. fisc., cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materia ajutorului de stat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA împotriva Sentinței nr. 37/F din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV