ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5574/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 115/F din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală Brașov, având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere nr. 2604884 din 07 aprilie 2009 și a Dispoziției nr. 78 din 03 iunie 2009 emise de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a solicitat instanței de fond să constate nulitatea absolută a Deciziei de impunere nr. 260484 din 7 aprilie 2009 emisă de pârâta Direcția Fiscală Brașov, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita suma de 2.050.399 RON cu titlu de impozit pe clădiri și pe teren pentru anul 2009, și a Dispoziției nr. 78 din 3 iunie 2009 emisă de aceeași pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta SC A.P. SA. Reclamanta a invocat ca motiv de nulitate absolută a acestor acte administrativ fiscale lipsa calității autorității emitente de a dispune cu privire la măsurile fiscale de care a beneficiat în raport de împrejurarea că-și desfășoară activitatea într-un parc industrial, ceea ce-i asigură aplicarea în mod direct a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri și terenuri.

Reține instanța de fond că dispozițiile art. 250 alin. (1) și art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. prevăd scutiri de la plata impozitului pe clădiri și terenuri aflate în proprietatea persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în parcuri industriale, potrivit legii. Aceste scutiri reprezintă ajutor de stat, aspect reținut și în jurisprudență și nu se acordă ope legis, ci „potrivit legii”. Această mențiune cuprinsă în cele două texte de lege invocate de reclamantă conduce, în opinia instanței de fond, la concluzia că dreptul de a beneficia de aceste scutiri, catalogate ca ajutoare de stat, se acordă în condițiile efectuării unei proceduri legale de autorizare. Se mai reține în hotărârea instanței de fond că ajutorul de stat a fost inițial reglementat de Legea nr. 143/1999, în prezent abrogată prin intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 117/2006. Constatând că dispozițiile art. 250 alin. (1) și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au intrat în vigoare în perioada în care ajutorul de stat era reglementat de Legea nr. 143/1999, apreciază instanța de fond că interpretând logic prevederile din aceste acte normative rezultă că scutirile menționate de art. 250 alin. (1) și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 sunt ajutoare de stat care pot fi autorizate și acordate doar în condițiile prevăzute în mod imperativ de Legea nr. 143/1999, în caz contrar sintagma „potrivit legii” rămânând fără finalitate. Or este cunoscut principiul „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat” potrivit căruia dispozițiile legale se interpretează în sensul producerii unor efecte juridice.

Mai consideră instanța de fond că în economia Legii nr. 143/1999 un rol esențial în autorizarea, acordarea ajutorului de stat îl are Consiliul Concurenței, care are competența de a emite ordine prin care să reglementeze acordarea ajutorului de stat către persoane juridice ce își desfășoară activitatea în diverse domenii de activitate. Un mod de acordare a ajutorului de stat este acela al exceptării de la plata impozitelor pe clădiri și terenuri a persoanelor juridice situate în parcuri industriale, astfel că acordarea acestui ajutor se realizează prin parcurgerea procedurii legale reglementate de legea cadru, inițial Legea nr. 143/1999, ulterior O.U.G. nr. 117/2006 și ordinele emise de Consiliul Concurenței.

Se mai reține că prin Ordinul Consiliului Concurenței nr. 300/21 decembrie 2006, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru ca legislația română să fie în deplină concordanță cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, s-au eliminat din dreptul intern acele acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naționale de transpunere, printre care și regulamentele emise de Consiliul Concurenței în reglementarea procedurilor privind ajutorul de stat. Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, s-a considerat că acest ajutor de stat se încadrează în dispozițiile art. 3 din Regulament, elaborându-se o schemă exceptată de la obligația notificării.

Emiterea acestui ordin de elaborarea a unei noi scheme de ajutor de stat vine să întărească interpretarea legii în sensul că scutirile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu pot fi acordate decât drept ajutor de stat în condițiile prevăzute de lege, potrivit criteriilor comunitare și după normele elaborate de ministere. Astfel, constată judecătorul fondului că scutirile de la plata impozitului pe terenuri și clădiri în cazul parcurilor industriale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 reprezintă ajutor de stat și s-au acordă inițial potrivit dispozițiilor Legii nr. 143/1999, iar apoi conform O.U.G.

nr. 117/2006, în acest sens fiind și art. 1 alin. (5) din C. fisc. (“orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007” (anterior prin Legea nr. 143/1999). Consideră judecătorul fondului că în măsura în care reclamanta nu a făcut demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal pentru care se invocă scutirea, pentru a beneficia de ajutorul de stat, în mod corect a fost emisă decizia de impunere a obligației fiscale, nefiind vorba, prin emiterea deciziei de impunere, de o recuperare a unui ajutor de stat existent, ci de calcularea sumelor datorate cu titlu de impozit pe clădiri și pe teren a unei persoane juridice.

Recuperarea s-ar putea realiza prin emiterea unei decizii, potrivit O.U.G. nr. 117/2006, de către furnizorul ajutorului de stat, cu privire la un an anterior în care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata impozitului pe teren sau clădiri. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 115/F din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC E. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critică formulată susține recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că ajutoarele de stat sunt acordate de legiuitor, prin act legislativ sau act cu putere de lege, iar nu de furnizorul ajutorului de stat, de Consiliul Concurenței sau de Comisia Europeană.

Astfel, în speța de față, actul legislativ în temeiul căruia au fost acordate ajutoarele de stat de care a beneficiat îl constituie Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv dispozițiile art. 250 pct. 9 și art. 257 lit. l) din același act normativ. Susține recurenta că prin prevederile legale mai sus menționate, legiuitorul național a dispus, potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (1) raportate la dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 din C. fisc., că, prin efectul legii, societățile comerciale situate în parcuri industriale nu datorează impozit pe clădiri. În opinia recurentei prin sintagma potrivit legii din cuprinsul art. 250 pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., legiuitorul face trimitere la O.G.

nr. 65/2001, iar nu la O.U.G. nr. 117/2006, astfel cum prevăd fără echivoc dispozițiile art. 77 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Consideră recurenta că interpretarea juridică a acestei sintagme conduce la înțelegerea că norma de drept cuprinsă în textul de mai sus trebuie aplicată necondiționat de îndeplinirea altor condiții de fapt sau de drept. În acest sens susține recurenta că simpla apartenență la un parc industrial dă dreptul unei societăți comerciale să beneficieze de scutirea de la plata impozitelor locale pentru terenurile și clădirile deținute. Printr-o altă critică formulată susține recurenta că scopul autorizării ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană este de a verifica compatibilitatea acestora în raport de piața comună, iar nu interzicerea lor deoarece sancțiunea pentru acordarea ajutoarelor de stat incompatibile cu piața europeană o constituie recuperarea acestora.

S-a precizat, prin cererea de recurs, că potrivit art. 88 alin. (3), teza ultimă, din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, punerea în aplicare a măsurilor privind ajutorul de stat se referă la adoptarea actului normativ prin care se iau astfel de măsuri și nu la acordarea efectivă de către furnizor. S-a motivat că recuperarea ajutoarelor de stat se dispune numai dacă se dovedește că ajutoarele sunt incompatibile cu piața comună și nu ca o consecință a faptului că au fost acordate fără a fi autorizate.

Mai susține recurenta printr-o altă critică formulată că instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că recuperarea ajutoarelor de stat nu poate fi dispusă numai ca o consecință a faptului că acestea sunt neautorizate, adică ilegale, ci numai dacă se dovedește că ajutoarele sunt incompatibile cu piața comună, stabilirea compatibilității sau a incompatibilității cu piața comună fiind atributul exclusiv al Comisiei Europene, fapt care justifică și competența exclusivă a acesteia de a dispune suspendarea, stoparea și recuperarea ajutoarelor de stat, aspect reținut în repetate rânduri de Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg.

Mai arată recurenta că ajutoarele de stat în discuție au fost acordate de către furnizorul acestora, respective de către Consiliul Local Brașov prin Hotărârea nr. 273/31 martie 2008, al cărui obiect a fost aprobarea schemei privind ajutoarele de stat sub forma scutirii de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru societățile situate în Parcul Industrial Pro Roman, precum și notificarea Comisiei Europene în vederea armonizării acestei scheme de ajutor de stat.

Faptul că forma în care Consiliul Local Brașov a înțeles să notifice Comisia Europeană nu a fost conformă formularului prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de implementare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, astfel cum rezultă în mod expres din răspunsul Consiliului Concurenței transmis Consiliului Local Brașov prin adresa nr. 2132/08 mai 2008, având drept consecință netransmiterea notificării către Comisia Europeană, constituie culpa exclusivă a Consiliului Local Brașov și nu poate fi reținută în mod legal ca mijloc real de susținere a poziției procesuale a Direcției Fiscale Brașov.

Consideră recurenta că susținerile Direcției Fiscale privitoare la datorarea impozitelor locale, ca urmare a neautorizării ajutoarelor de stat, nu poate fi primită deoarece, lipsa autorizării nu atrage descalificarea din categoria ajutoarelor de stat a măsurilor fiscale dispuse prin act normativ, deoarece neparcurgerea unei proceduri administrative nu este de natură să modifice un act normativ, ci este de natură doar să atragă aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege. Printr-o altă critică susține recurenta că Direcția Fiscală Locală Brașov nu are nicio competență în ceea ce privește dispunerea recuperării ajutoarelor de stat.

Direcția Fiscală Brașov, instituție publică cu personalitate juridică de interes local, este supusă principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice, statuat prin dispozițiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954 raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 215/2001, modificată și completată, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 6 C. proc. fisc.

În temeiul reglementărilor generale privind persoanele juridice, respectiv Decretul nr. 31/1954, legiuitorul a impus principiul specialității capacității de folosință a persoanelor juridice în discuție, în timp ce, prin însăși legea sub care este înființată Direcția Fiscală Brașov, respectiv Legea nr. 215/2001, modificată și completată, au fost stabilite limitele conținutului capacității de folosință a Direcțiilor Fiscale, implicit a Direcției Fiscale Brașov, în concordanță cu "scopul" și "natura și întinderea activității" acestor instituții publice, limitate strict la dispunerea, în condițiile legii, de măsuri în legătură cu impozitele și taxele locale, iar nu și în legătură cu ajutoarele de stat, care, potrivit dreptului comunitar, sunt atribuite competenței exclusive a Comisiei Europene.

Potrivit legii și doctrinei, capacitatea de a face/emite un act juridic este o condiție de fond, generală și esențială, de validitate a actului juridic. În plus, încheierea/emiterea unui act juridic cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință este supus nulității absolute exprese, statuată prin dispozițiile art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, nulitate a cărei invocare este imprescriptibilă. Mai susține recurenta că nici Consiliul Local Brașov și nici Direcția Fiscală Brașov nu au calitatea de a hotărî sau de a emite decizii privitoare la stoparea sau recuperarea sumelor de bani de care a beneficiat subscrisa prin neplata impozitelor locale, această atribuție și calitate revenind, potrivit Regulamentului nr. 659/1999, exclusive Comisiei Europene.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Intimata-reclamantă își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial Pro Roman așa cum acesta este delimitat prin H.G. nr. 1019/2004. Direcția fiscală a Municipiului Brașov a emis Decizia de impunere nr. 260484 din 7 aprilie 2009 pentru stabilirea impozitului pe terenuri și clădiri aferent anului 2009, calculat în condițiile H.C.L. nr. 368 și 737/2007, iar contestația împotriva respectivei decizii a fost respinsă prin dispoziția nr. 78 din 3 iunie 2009, emisă de Direcția Fiscală - Biroul Soluționare Contestație.

În cauză urmează a se examina dacă recurenta-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite și taxe potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, ca urmare a faptului că își desfășoară activitatea în cadrul unui parc industrial, cum susține în motivele de recurs. C. fisc. stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, arătând contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Potrivit art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 571/2003 în materie fiscală dispozițiile C. fisc. prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile C. fisc.

Dacă orice prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat. Aceste dispoziții se regăsesc și în art. 148 alin. (29 din Constituția României. Tratatul CE reglementează în cuprinsul art. 87 ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

În raport de aceste prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar constituie ajutor de stat dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: implică folosirea directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă, fiind acordată numai anumitor agenți economici; conferă un avantaj beneficiarului; distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența pe piețele relevante pe care acționează agenții economici respectivi, sau afectează comerțul cu Statele membre. În vederea aplicării art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prin O.U.G. nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost reglementate procedurile naționale în materia ajutorului de stat.

Conform normei imperative conținută de art. 5 alin. (1) din C. fisc., în forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008, orice măsură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007”. În consecință, dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l), invocate de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale urmează a fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc. și ale O.U.G. nr. 117/2006, și nu cu dispozițiile O.G. nr. 65/2001, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Sintagma „potrivit legii” nu se reduce doar la normele care reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci vizează și dispozițiile referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale și prevederile legale în materia ajutorului de stat.

Facilitățile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru toate societățile comerciale ce funcționează la nivel național, ci numai acelor care funcționează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat acestor societăți, cu posibilitatea distorsionării concurenței. Reclamanta-recurentă face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că își desfășoară activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire, însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G. nr. 117/2006. În raport cu prevederile art. 3 din O.U.G.

nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de stat nu poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia Europeană, dacă se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligației de notificare către această instituție europeană sau, în situația exceptărilor, fără a îndeplini condițiile specifice de acordare prevăzute în schemele de ajutor de stat exceptate de la notificare. În aplicarea dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale art. 257 lit. l) din C. fisc., a fost elaborată „Schema de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale în perioada 18 septembrie 2007 - 31 decembrie 2013”, aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al Ministrului Administrației și Internelor.

Ordinul reglementează criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de ajutorul de stat menționat de aceste dispoziții legale, criterii ce trebuie îndeplinite cumulativ și se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior acordării facilității.

Hotărârea nr. 273/31 martie 2008 a Consiliului Local Brașov a fost transmisă Consiliului Concurenței, autoritate care, pe baza informațiilor transmise, a constatat însă că ajutorul notificat de Direcția Fiscală Brașov nu vizează realizarea de noi investiții sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se acorda ajutor de stat regional pentru realizarea de noi investiții, ci îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii, care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în „Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/2008) - regulamentul cadru privind ajutorul pentru dezvoltarea regională.

Prin urmare, corect s-a reținut nelegalitatea actelor contestate, acestea fiind adoptate cu aplicarea prevederilor legale comunitare și naționale anterior indicate, ca de altfel. Este incontestabil că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006 competența de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat și procedurile de recuperare și rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenței îndeplinind doar rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană și furnizorii de ajutor de stat. În prezenta cauză nu s-a pus însă problema constatării ca ilegale sau a recuperării unor ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, prin decizia de impunere în discuție fiind stabilite, cu respectarea competențelor atribuite de C. proc.

fisc., obligațiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2009, reprezentând impozit pe clădiri și teren, în condițiile în care nu s-a făcut dovada acordării ajutorului de stat conform prevederilor legale incidente în materie, respectiv nu s-a acordat ajutor de stat. Stoparea ajutorului de stat presupune existența unui astfel de ajutor, acordat în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 137/2007, furnizorii de ajutor de stat sunt obligați să urmărească modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri și să transmită Consiliul Concurenței, în formatul solicitat de acesta, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru UE.

În aplicarea acestor prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter de titlu executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiași text de lege. Din economia acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice emise pentru aplicarea lor și aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1133/2008, în temeiul dispozițiilor alin. (4) al art. 18 din O.U.G.

nr. 117/2006, rezultă în mod cert că măsurile de stopare vizează ajutorul de stat acordat după parcurgerea procedurilor instituie de lege în acest sens, putând fi dispuse atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din zonele defavorizate și libere. Or, decizia de impunere în discuție nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat, în condițiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 18 din O.U.G.

nr. 117/2006, modificată și completată prin Legea nr. 137/2004. Ca atare, criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, acceptarea punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea emitentului deciziei contestate la acordarea facilităților prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (l) C. fisc. cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia ajutorului de stat, ceea ce nu este în litera și spiritul legii. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC E. S.A. Brașov prin administrator judiciar B.B.R. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 115/F din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.