ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 77/F din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.E. SA Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Brașov - Direcția Fiscală, prin care solicita să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere din 07 aprilie 2009 și a dispoziției din 22 iunie 2009, ca fiind emise de o entitate care nu avea calitatea de a dispune cu privire la măsurile fiscale de care a beneficiat reclamanta. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Actele administrative a căror nulitate absolută se invocă sunt decizia de impunere din 07 aprilie 2009, prin care s-a stabilit impozitul datorat pe anul 2009 și dispoziția din 22 iunie 2009, prin care s-a respins contestația formulată de SC R.E.

SA privind decizia anterior menționată, acte emise de Direcția Fiscală Brașov. Nulitatea absolută a acestor acte administrativ fiscale a fost invocată prin raportare la lipsa calității autorității emitente de a dispune cu privire la măsurile fiscale de care a beneficiat reclamanta. Precizează prima instanță că este clar faptul că scutirile de la plata impozitului prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc. reprezintă ajutor de stat și nu se acordă ope legis. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, în cauză, este pe deplin dovedit, nefiind contestat în vreo manieră, faptul că reclamanta funcționează într-un parc industrial înființat și delimitat potrivit dispozițiilor legale.

Astfel, în cadrul Titlului IX - Impozite și taxe locale, Capitolul II - Impozitul și taxa pe clădiri din C. fisc., este reglementat art. 250 intitulat „Scutiri”, din cuprinsul căruia se reține că „impozitul pe clădiri nu se datorează pentru(…) (9) clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”; această ultimă mențiune din textul expus, conduce la concluzia că o astfel de scutire se acordă prin aplicarea unei anumite proceduri legale. O.U.G. nr. 117/2006 a intrat în vigoare conform art. 37 alin. (1), la data de 1 ianuarie 2007, dată la care s-a abrogat Legea nr. 143/1999.

Potrivit art. 2 Legea nr. 143/1999, ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităților administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producției anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurențial normal. Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalități, printre care, în cuprinsul art. 2 alin. (8) din aceeași lege, se enumeră cu titlu exemplificativ, exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor.

Noul C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003 a intrat în vigoare în perioada în care, în privința ajutorului de stat funcționa legea mai sus menționată, astfel că, regăsindu-se exceptările de la plata taxelor și impozitelor, ca reglementare a acordării, în cuprinsul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, acesta este cadrul legislativ la care face referire art. 250 alin. (1) pct. 9 C. fisc., fiind de subliniat faptul că numai în cazul acestei scutiri privind parcurile industriale, legiuitorul a folosit sintagma „potrivit legii”. Această sintagmă, reține prima instanță, nu se reduce doar la normele ce reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci trebuie analizată în contextul întregului articol de lege și anume impozitul pe teren nu se datorează(…) potrivit legii, respectiv a legii în vigoare la momentul apariției codului fiscal, identificată, astfel cum s-a arătat anterior ca fiind actul normativ ce prevede ajutorul de stat.

Arată instanța de fond că regimul ajutorului de stat a fost, imediat după apariția Legii nr. 143/1999 foarte diversificat în sensul că autoritatea în materie, Consiliul Concurenței a emis o serie de ordine în reglementarea acordării ajutorului de stat către persoane juridice din diverse domenii de activitate, aflate în diferite situații din punct de vedere economico-financiar, precum și cu privire la stabilirea plafonului care delimita ajutorul de stat individual de cel pentru care era nevoie de notificare adresată Consiliului Concurenței.

Din conținutul tuturor acestor regulamente rezultă că unul dintre mijloacele de acordare a ajutorului de stat este acela al exceptării de la plata taxelor și impozitelor, astfel că, aplicarea către un astfel de ajutor de stat de către persoanele juridice, întreprinderile proprietare ale unor clădiri și/ sau terenuri aflate în parcuri industriale, trebuie analizată potrivit reglementărilor în materie privind acordarea ajutorului de stat.

Prin Ordinul Consiliului Concurenței nr. 300 din 21 decembrie 2006, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru ca legislația română să fie în deplină concordanță cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, s-au eliminat din dreptul intern acele acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naționale de transpunere, printre care și regulamentele emise de Consiliul Concurenței în reglementarea procedurilor privind ajutorul de stat. Totodată reține prima instanță, criteriile de eligibilitate care privesc acordarea ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat regional sunt prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1628/2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul privind constituirea Comunității Europene.

În cursul anului 2007, prin Ordinul M.A.I. nr. 296 din 18 septembrie 2007 privind aprobarea schemei de ajutor regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, s-a considerat că acest ajutor de stat se încadrează în dispozițiile art. 3 din Regulament, elaborându-se o schemă exceptată de la obligația notificării. Emiterea acestui ordin de elaborarea a unei noi scheme de ajutor de stat vine să întărească interpretarea legii în sensul că scutirile prevăzute de art. 250 alin1 pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc. nu pot fi acordate decât drept ajutor de stat în condițiile prevăzute de lege, potrivit criteriilor comunitare și după normele elaborate de ministere.

Ca urmare, arată instanța de fond, prin această interpretare teleologică este evidentă intenția legiuitorului la adoptarea Legii nr. 571/2003 în sensul că scutirile de la plata impozitului pe terenuri și clădiri în cazul parcurilor industriale reprezintă o măsură de natură fiscală ce reprezintă ajutor de stat și care s-a acordat inițial potrivit dispozițiilor Legii nr. 143/1999, iar apoi conform O.U.G. nr. 117/2006, în acest sens fiind și art. 1 alin. (5) C. fisc. „orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007” (anterior prin Legea nr. 143/1999).

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, reclamanta a procedat, din perspectiva dreptului comunitar, la o analiză a calificării naturii ajutorului de stat, considerând totodată că, în măsura în care a beneficiat de scutirile fiscale prevăzute de art. 250 și art. 257 C. fisc. în unii dintre anii ulteriori intrării sale în parcul industrial SC P.R. SA, beneficiază de aceste facilități până la intervenția unei autorități abilitate, în funcție de calificarea exactă a tipului de ajutor de stat. Cu alte cuvinte, în opinia reclamantei, ajutorul de stat nu este limitat în timp ci este nevoie de o intervenție instituțională în vederea stopării acestuia.

Faptul că dispozițiile comunitare prevăd că este nevoie de intervenția Comisiei Europene în calificarea și eventual recuperarea unui ajutor de stat acordat anterior aderării unui stat membru la Uniunea Europeană nu pot conduce la concluzia că ajutoarele de stat la care se referă se acordă perpetuu, ci că obiectul verificărilor îl constituie ajutoare de stat deja acordate sau în curs de acordare. Scutirile de la plata impozitului pe clădiri și terenuri prevăzute de C. fisc. în cazul parcurilor industriale, privesc fiecare an fiscal în parte și nu se acordă pe toată durata funcționării unei persoane juridice în cadrul unui parc industrial.

Ca urmare, apreciază prima instanță, în măsura în care reclamanta nu a făcut demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal pentru care se invocă scutirea, în vederea beneficierii de ajutorul de stat, în mod corect a fost emisă decizia de impunere a obligației fiscale, nefiind vorba, prin emiterea deciziei de impunere, de o recuperare a unui ajutor de stat acordat deja. Recuperarea s-ar putea realiza prin emiterea unei decizii, potrivit O.U.G. nr. 117/2006, de către furnizorul ajutorului de stat, cu privire la un an anterior în care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata impozitului pe teren sau clădiri. Menționează instanța de fond că la nivelul altor parcuri industriale din țară, în ultimii ani, scutirile de la plata impozitelor pe teren și clădiri s-a acordat de către consiliile locale prin hotărâri de aprobare a schemei de ajutor de minimis.

Concluzionează prima instanță că, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada vreunui motiv care să conducă la nulitatea absolută a deciziei de impunere și a dispoziției de soluționare a contestației, se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantă. II. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă, arătă că sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și aduce, în esență, următoarele critici acesteia: - se menționează că ajutoarele de stat, sub forma scutirilor de la plata impozitelor locale pentru terenurile și clădirile deținute de societățile comerciale situate în parcuri industriale sunt acordate în temeiul art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) Legea nr. 571/2003, privind C. fisc..

Conform sintagmei „potrivit legii” din cuprinsul art. 250 pct. 9 și a art. 257 lit. l) C. fisc., măsurile fiscale dispuse prin aceste dispoziții sunt acordate prin efectul legii agenților economici din această categorie. Este eronată concluzia instanței de fond potrivit căreia recurenta-reclamantă datorează impozite locale pentru clădiri și terenuri, motivat de faptul că aceste măsuri fiscale nu au fost autorizate și, ca urmare, au devenit simple impozite datorate. Lipsa autorizării datorită culpei exclusive a Consiliului Local Brașov nu duce însă la descalificarea măsurilor fiscale din categoria ajutoarelor de stat, singura sancțiune posibilă fiind aceea de recuperare a acestora de către Comisia Europeană, potrivit Regulamentului nr. 659/1999 al Consiliului European, numai după declararea ca incompatibile cu piața comunitară a ajutoarelor de stat de care a beneficiat.

- o altă critică se referă la faptul că Direcția Locală Brașov nu avea nicio competență în derularea procedurii de control și de recuperare a ajutoarelor de stat sub forma scutirii de la plata impozitelor pe clădirile și terenule deținute, astfel că actele administrativ-fiscale contestate se impun a fi anulate. Direcția Fiscală Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-reclamante și apreciind ca legală și temeinică sentința atacată. Se susține, în esență, că deși ajutoarele de stat sunt menționate în art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., acestea se acordă parcurilor industriale pe baza unor notificări.

În cazul recurentei-reclamante, deși a întreprins demersuri, nu a o fost emisă o decizie de Consiliul Concurenței sau Comisia Europeană prin care să se acorde acesteia un ajutor de stat concretizat în scutire de la plata impozitului pe clădiri și terenuri. Se precizează că în lipsa acordării acestor ajutoare de stat, recurenta SC R.E. SA datorează impozit pe terenuri și clădiri, astfel că în mod corect au fost emise actele contestate, care nu pot fi calificate în niciun fel ca măsuri de stopare și/ sau recuperare a ajutoarelor de stat. Se menționează că în acest context, competența de stabilire, constatare, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și plângerilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare îi revine Direcției Fiscale Brașov, în conformitate cu art. 35 O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată și actualizată, și art. 4 hotărârea Consiliului Local din 26 august 2002, privind înființarea Direcției Fiscale Brașov - instituție publică de interes local. III. Soluția instanței de recurs. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă și a prevederilor art 304 pct. 9 și 304/1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de înscrisurile depuse la dosar de părți, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Actele administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanța de contencios administrativ potrivit art. 218 C. proc. fisc. sunt Decizia de impunere din 7 aprilie 2009 privind stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2009 în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă și dispoziția din 22 iunie 2009, de respingere a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere.

În motivarea dispoziției, autoritatea emitentă a reținut, în esență, că facilitățile fiscale prevăzute pentru parcurile industriale în art. 250 alin. (1) pct. 9 (scutire de impozitul pe clădiri) și în art. 257 lit. l)) (scutire pe impozitul pe terenuri) din C. fisc. constituie ajutoare de stat supuse notificării potrivit O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat. S-a mai reținut că prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenței a comunicat Direcției Fiscale Brașov, care-i transmisese spre avizare documentația privind acordarea facilităților fiscale, că ajutorul ce se intenționează a fi acordat nu vizează realizarea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru acordarea ajutorului de stat regional în vederea realizării de investiții.

Consiliul Concurenței a precizat că facilitățile supuse analizei îmbracă forma unui ajutor de operare, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii și poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu respectarea condițiilor prevăzute de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013. Autoritatea fiscală a invocat și prioritatea dreptului comunitar în materie, conform principiului statuat în art. 148 alin. (2) din Constituția României și în art. 1 alin. (3) și (4) C. fisc.. Soluționarea cauzei de față presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc.

- în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană. În ceea ce privește primul aspect, Înalta Curte reține că facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc., concretizate în scutiri de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pe anul 2009, reprezintă ajutor de stat. SC P.R. SA a primit titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004, ordin emis în executarea art. 4 O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002.

În calitate de societate care activează în cadrul unui parc industrial, recurenta-reclamantă a intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) C. fisc.. La acea dată era în vigoare Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin. (8) includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor între modalitățile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11 din instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării și prognozei, califica facilitățile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensității maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România.

Aceeași concluzie se desprinde și din Raportul întocmit de Consiliul Concurenței privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2004 - 2006, publicat în M. Of. nr. 698bis/14.10.2008, care în capitolul 8 - Ajutoarele fiscale din România acordate în perioada 2004 - 2006 menționa că ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor totale sau parțiale de plata impozitelor și taxelor în scopul realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă instituite printr-o serie de acte normative, printre care O.G. nr. 65/2001 și apoi C. fisc., au avut ca obiectiv dezvoltarea regională și s-au situat, în genere, sub pragul de minimis. La data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat.

Pornind de la prevederile art. 1 lit. b) din regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999, conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și ulterior intrării în vigoare a tratatului, facilitățile fiscale acordare parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007. După această dată, așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G.

nr. 117/ 2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.

În acest context legislativ, actele administrativ fiscale prin care intimata-pârâtă a decis impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2009, motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87-89 din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene. Un argument suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un domeniu în care C. fisc. prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse, Direcția Fiscală Brașov a intervenit în aria de competență a instituției comunitare, rezultă și din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 791/26.11.2008. Prin decizia respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) C. fisc., invocată de Consiliul Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând, în esență, că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea impozitelor și taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii. Faptul că prin dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe și impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2) lit. c) și d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național.

În consecință, față de cele expuse, se reține că atât decizia de impunere cât și dispoziția privind soluționarea contestației au fost emise de intimata-pârâtă fără ca aceasta să aibă competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că se impune anularea acestora. De altfel, această soluție este în acord cu jurisprudența Secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după soluția de principiu adoptată de aceasta la 5 octombrie 2009 și respectiv 19 aprilie 2010, cu privire la problema de drept în discuție, constatată în cauze asemănătoare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze sentința recurată, să admită acțiunea reclamantei și să anuleze decizia de impunere din 7 aprilie 2009 și dispoziția din 22 iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.E. SA Brașov împotriva sentinței nr. 77/F din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite acțiunea și anulează actele administrative atacate: decizia de impunere din 7 aprilie 2009 și a dispoziției din 22 iunie 2009. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.