ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 118/F/CA din 15
septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „R." S.A., în contradictoriu
cu pârâta Direcția Fiscală Brașov - Consiliul Local Brașov, a anulat în parte
Decizia de impunere din 21 noiembrie 2007, emisă de pârâtă, precum și
Dispoziția din 29 februarie 2008 emisă de aceeași pârâtă, admițând în parte
contestația reclamantei privind suma totală de 924.898,00 RON, reținută în
sarcina reclamantei cu titlu de impozite și taxe pe clădiri și teren și a
menținut restul sumelor imputate prin decizia sus-menționată.
Motivele de fapt
și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe
2.1. Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. „R.” S.A. Brașov este
filială a S.C. „R." S.A., societate comercială înființată ca parc
industrial, iar potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale art.
257 alin. (1) lit. l) C. fisc. nu se datorează impozit pentru clădirile și
terenurile din parcurile industriale, științifice și tehnologice.
2.2. A constatat
instanța de fond că, în virtutea dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale
art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc., reclamanta nu datorează ope legis
impozitele reținute prin decizia de impunere, aceasta din urmă fiind nelegală
sub acest aspect.
2.3. A mai reținut
prima instanță că prin art. 1 alin. (1) C. fisc. se prevede că, în materie fiscală,
dispozițiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte
normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile C. fisc.
În acest sens s-a invocat Adresa din 26 februarie 2008 a Parlamentului României
- Camera Deputaților, prin care s-a dat o interpretare oficială și autentică a
dispozițiilor menționate mai sus în sensul că prevederile art. 250 alin. (1)
pct. 9 și ale art. 257 alin. (1) C. fisc. reglementează situațiile în care nu
se datorează impozite pe clădiri și respectiv, pe teren și aceasta operează de
drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul tuturor clădirilor și
terenurilor care se încadrează în situațiile respective și nu reprezintă măsuri
de natura ajutorului de stat; - prevederea de la art. 1 alin. (5) C. fisc.,
reglementează situațiile în care, fără să fie o măsură cu caracter general și
nediscriminatoriu, s-ar acorda individual anumite facilități fiscale, caz în
care, măsura respectivă este de natura ajutorului de stat și trebuie respectate
prevederile legale în materie, respectiv O.U.G. nr. 117/2006 privind
procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Fiscală Brașov, susținând că în mod
greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu este vorba de ajutor de stat
ci de o scutire de la plata taxelor și impozitelor prevăzute de lege, aceasta
din urmă fiind o măsură acordată societăților înființate ca parcuri industriale
pentru a-și desfășura activitatea în bune condiții.
S-a mai invocat că
intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis de facilități fiscale
reprezentând scutiri de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe
teren, întrucât aceste facilități trebuie să respecte legislația ce reglementează
acordarea acestora, respectiv C. fisc., raportat la dispozițiile Legii nr.
143/1999, privind ajutorul de stat și O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile
naționale în domeniul ajutorului de stat, în armonie atât cu legislația română
cât și cea europeană în materia ajutorului de stat.
Hotărârea
instanței de recurs
Prin Decizia nr. 1409
din 12 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Direcția Fiscală Brașov,
împotriva Sentinței civile nr. 118/F/CA din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel
Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. A casat sentința atacată și,
pe fond, a respins acțiunea formulată de S.C. „R.” S.A. Brașov, ca
neîntemeiată.
Considerentele
instanței de recurs
5.1. Instanța de
recurs a reținut că intimata-reclamantă funcționează în cadrul parcului
industrial administrat de S.C. Pro R. S.A., care a obținut titlul de parc
industrial conform Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 255
din 3 iunie 2004 publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004.
Potrivit Raportului
de inspecție fiscală din 20 decembrie 2007, care a stat la baza emiterii
deciziilor contestate, perioada supusă inspecției fiscale a fost 01 ianuarie
2002 - 30 iunie 2007.
5.2. A apreciat
instanța de recurs că problema care se impune a fi elucidată este aceea dacă
intimata-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite și taxe, potrivit art.
250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 -
Codul Fiscal, pentru clădirile și terenurile pe care le deține ca urmare a
faptului că este situată și își desfășoară activitatea în cadrul parcului
industrial.
5.3. Pentru perioada
1 ianuarie 2002 - 25 octombrie 2004, data publicării Ordinului nr. 255 în M.
Of. privind acordarea titlului de parc industrial S.C. Pro R. S.A.,
intimata-reclamantă nu se poate prevala de prevederile C. fisc. menționate,
întrucât nu funcționa în cadrul unui parc industrial. Prin urmare, pentru
această perioadă, nu putea beneficia de scutiri de impozite pe clădiri și
terenuri.
Ulterior acestei
perioade sunt incidente dispozițiile C. fisc., ale Legii nr. 143/1999 (în
vigoare până la data de 1 ianuarie 2007), ale O.U.G. nr. 117/2006 cu
modificările și completările ulterioare.
5.4. S-a apreciat că
atâta timp cât scutirile fiscale nu se acordă pentru toate întreprinderile ce
funcționează la nivel național, ci doar pentru unele nominalizate, printre care
se numără și intimata-reclamantă, rezultă că mediul concurențial normal este
afectat, neputând fi reținută ca fiind corectă aprecierea instanței de fond
potrivit căreia scutirea s-a acordat pentru buna desfășurare a obiectului de
activitate a intimatei-reclamante.
Or, cât timp se
percep taxe și impozite pe clădiri și terenuri ale altor întreprinderi, rezultă
că aceste scutiri acordate parcurilor industriale trebuie să fie supuse
modalităților de autorizare legală a ajutorului de stat.
5.5. Instanța de
recurs a mai constatat că este adevărat că în art. 250 alin. (1) pct. 9 și art.
257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. se prevede faptul că nu se datorează
impozit, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, potrivit
legii, însă, aceste dispoziții nu pot fi interpretate individual, ci trebuie
coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) C. fisc., cât și cu dispozițiile
din Legea nr. 143/1999 și ulterior ale O.U.G. nr. 117/2006, cât timp
exceptările de la plata taxelor și impozitelor pe clădiri și terenuri
reprezintă ajutor de stat.
5.6. Facilitățile
fiscale ce își au temeiul în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal,
reprezintă ajutor de stat în sensul art. 87 și 88 din Tratatul C.E., iar pentru
perioada 2004 - 2006, intimata-reclamantă nu a notificat Consiliului
Concurenței aceste ajutoare de stat în vederea autorizării, iar prin acordare,
în absența unei autorizări, acestea devin ajutoare de stat ilegale.
5.7. A concluzionat
instanța de recurs în sensul că intimata-reclamantă trebuia să urmeze procedura
prevăzută de O.U.G. nr. 117/2006 în domeniul ajutorului de stat, procedură pe
care nu a urmat-o, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile art. 250
alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l)din Legea nr. 571/2003.
Calea de atac a
revizuirii exercitată de S.C. R. S.A. Brașov
Cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată
și completată, susținându-se încălcarea principiului priorității dreptului
comunitar.
6.1. Deoarece
măsurile fiscale de care a beneficiat revizuenta în perioada 1 august 2002 – 30
iunie 2007 și de care beneficiază și în prezent, au fost calificate ca fiind
ajutoare de stat prin Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, acestea intră
sub incidența dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999
al Consiliului Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 1
lit. b) din Regulament nu precizează la care dintre ajutoarele de stat
existente se referă: la cele autorizate sau/și la cele ilegale.
Sunt astfel
considerate existente atât ajutoarele de stat autorizate, cât și ajutoarele de
stat ilegale, puse în aplicare în România înainte de 1 ianuarie 2007 și a căror
aplicare s-a menținut și ulterior (a se vedea și Anexa V a Tratatului de
aderare a României la Uniunea Europeană).
Această concluzie
este confirmată și de cele arătate în Adresa din 1 martie 2007 a Consiliului
Concurenței, de unde rezultă că în prezent numai Comisia Europeană are dreptul
să solicite statelor membre informații despre ajutoarele existente, putând să
dispună, în exclusivitate, modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de
stat existente, autorizate sau ilegale.
6.2. Se mai arată că
autoritățile europene au în vedere numai ajutoarele de stat existente, acordate
fie sub forma unei scheme, fie sub forma unui ajutor individual, fără a lua în
considerare și ajutoarele de stat acordate prin efectul legii.
În aceste condiții,
revizuenta susține că actele administrativ-fiscale trebuie anulate pentru exces
de putere, deoarece organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.
6.3. În ipoteza
stopării unui ajutor de stat ilegal se aplică dispozițiile art. 17 din
Regulament, competența având-o numai Comisia Europeană.
Revizuenta
concluzionează în sensul că actele administrativ-fiscale sunt emise de o
entitate care nu are calitatea de a dispune cu privire la măsurile fiscale de
care a beneficiat, acest atribuit revenind în totalitate Comisiei Europene.
Întâmpinarea
formulată de intimata Direcția Fiscală Brașov.
7.1. Intimata
solicită respingerea cererii ca tardiv formulată, în raport de dispozițiile
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
7.2. Pe fond, se
solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, față de dispozițiile
art. 209 alin. (4) C. proc. fisc.
Titlul de parc
industrial a fost acordat S.C. „Pro R.” S.A. la 25 octombrie 2004, de unde
rezultă că pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 25 octombrie 2004, nu putea
beneficia de ajutorul de stat.
Având în vedere
prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 republicată, nici după data
de 25 octombrie 2004 ajutorul de stat în discuție nu poate fi încadrat ca fiind
ajutor de stat existent, deoarece nu a fost acordat de Consiliul Concurenței.
Prin Adresa din 17
mai 2007, Consiliul Concurenței arată că pentru perioada 25 iulie 2004 – 31
decembrie 2006, nu au fost notificate în vederea autorizării eventualele
ajutoare pentru S.C. Pro R. S.A., iar prin acordare, în absența unei
autorizări, acestea devin ajutoare de stat ilegale.
În luna martie 2008,
s-a procedat la inițierea proiectului de hotărâre locală, având ca obiect
notificarea Consiliului Concurenței în vederea transmiterii acesteia spre
autorizare Comisiei Europene cu privire la schema de ajutor de stat pentru
societățile care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial administrat de
către S.C. Pro R. S.A., răspunsul fiind că acest ajutor de stat este de operare
și se acordă numai cu autorizarea Comisiei Europene, însă revizuenta nu și-a
manifestat voința cu privire la aspectele arătate.
Nici anterior anului
2007 ajutorul de stat nu putea fi acordat ope legis, ci numai potrivit legii,
de unde rezultă că intimata are calitatea să recupereze datoriile fiscale ale
revizuentei avute la bugetul local.
Prin Decizia
Curții Constituționale nr. 1609 din 9 octombrie 2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel
încât s-a apreciat că revizuirea a fost formulată în termen.
II. Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță ce soluționează cererea de
revizuire.
Cererea este
nefondată.
1.1. Revizuenta a
susținut că Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr.
285/64/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a fost dată cu încălcarea principiului priorității
dreptului comunitar, respectiv a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999
și a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.
În opinia
revizuentei, orice ajutor de stat (autorizat sau ilegal) acordat atât anterior
anului 2007 cât și ulterior, nu mai poate fi recuperat decât de Comisia
Europeană și nu de autoritățile fiscale române.
Revizuenta consideră
că, întrucât Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 a calificat ca fiind ajutoare
de stat măsurile fiscale de care a beneficiat societatea în perioada 1 august
2002 – 30 iunie 2007, acestea intră sub incidența art. 1 lit. b) din
Regulamentul (CE) nr. 659/1999.
1.2. Pentru a
beneficia de facilitățile reprezentând scutiri de la plata impozitelor,
revizuenta ar fi trebuit să funcționeze în cadrul unui parc industrial, iar
cererea să fi fost autorizată de Consiliul Concurenței, anterior anului 2007.
1.3. Din actele
dosarului, se observă că în perioada 1 ianuarie 2002 – 25 octombrie 2004,
societatea revizuentă nu a funcționat în cadrul Parcului Industrial ce a fost
înființat abia la 25 octombrie 2004, de unde rezultă că organul fiscal are
competența să recupereze sumele datorate către bugetul local de aceasta.
1.4. Pentru perioada
26 octombrie 2004 – 31 decembrie 2006, revizuenta avea obligația să solicite
autorizarea ajutorului de stat Consiliului Concurenței.
Revizuenta nu a
efectuat aceste demersuri, de unde rezultă că nu a fost beneficiara vreunui
ajutor de stat (legal sau ilegal), iar autoritatea fiscală are competența,
potrivit C. proc. fisc., să recupereze datoria fiscală a societății.
1.5. Pentru perioada
1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2007, revizuenta urma să facă aceleași demersuri,
prin Consiliul Concurenței, către Comisia Europeană, în vederea autorizării
ajutorului de stat.
Din actele dosarului
și astfel cum a reținut și instanța de recurs, demersurile s-au realizat abia
în luna martie 2008, consecința fiind că nici pentru perioada analizată
societatea nu a beneficiat de nicio formă de ajutor autorizat/ilegal.
Competența
recuperării sumelor datorate bugetului local de către revizuentă aparține
astfel organului fiscal, așa cum a reținut și instanța de recurs.
Față de acestea,
nefiind îndeplinite prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, urmează a se respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
revizuire formulată de S.C. „R.” S.A. Brașov, împotriva Deciziei nr. 1409 din
12 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 martie 2011.