ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta SC

"S." SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local - Direcția

Fiscală Brașov solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză

să dispună anularea Dispoziției nr. 42 din 08 aprilie 2011 și a Deciziei de

impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în

cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul Codului fiscal, cu modificările

și completările ulterioare, pentru anul 2011.

de Apel

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 36

din 21 februarie 2012, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia de

impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011, Direcția Fiscală Brașov a stabilit

impozitul pe teren și pe clădiri datorat de societatea reclamantă în anul 2011.

În susținerea

nelegalității acestui act administrativ, reclamanta a făcut trimitere la

dispozițiile din Anexa V a Tratatului de aderare a României la Uniunea

europeană și la faptul că nu au fost formulate obiecțiuni de către Comisia

europeană cu privire la facilitățile fiscale acordate Parcului Industrial

"P.R.", acestea fiind considerate ajutoare de stat existente.

În anexa V la

Tratatul de aderare a României la Uniunea europeană, în cuprinsul Punctului 2,

intitulat "Politica în domeniul concurenței", se stabilește:

"(1) Următoarele

scheme de ajutor și ajutorul individual implementate într-un nou stat membru

înainte de data aderării și aplicabile și după această dată se consideră după

aderare ca ajutor existent, în înțelesul articolului III-168 alineatul (1) din

Constituție.

(a) măsuri de ajutor

implementate înainte de 10 decembrie 1994;

(b) măsuri de ajutor

enumerate în apendicele la prezenta anexă;

(c) măsuri de ajutor

care, înainte de data aderării, au fost evaluate de autoritatea de control al

ajutorului de stat din noul stat membru și considerate compatibile cu

acquis-ul, și față de care Comisia nu a ridicat nicio obiecție, în temeiul unor

rezerve serioase privind compatibilitatea măsurii cu piața comună, în

conformitate cu procedura stabilită la alineatul (2).

Toate măsurile

aplicabile și după data aderării care constituie ajutor de stat și care nu

îndeplinesc condițiile stabilite mai sus sunt considerate drept un ajutor nou

după aderare, în scopul aplicării articolului III-168 alineatul (3) din

Constituție. (...)

(5) Cu privire la

România, alineatul (1) litera (c) se aplică numai măsurilor de ajutor evaluate

de autoritatea de control al ajutorului de stat din România după această dată,

cu privire la care Comisia, pe baza monitorizării continue a angajamentelor

luate de România, în contextul negocierilor de aderare, estimează că aplicarea

legislației în materie de ajutor de stat în România, în perioada dinaintea

aderării, a atins un nivel satisfăcător.

Prima instanță a

arătat faptul că reclamanta tinde a demonstra că dispozițiile art. 250 alin.

(1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal prevăd măsuri fiscale

echivalente asimilate, după data aderării, ajutorului de stat existent, în

accepțiunea pct. 2 din anexa V la Tratatul de aderare.

În acest sens,

reclamanta susține că această calificare ulterioară aderării se datorează

faptului că, în privința măsurilor fiscale anterior menționate, Comisia

europeană nu a formulat nicio obiecție, în condițiile pct. 2 alin (1) lit. c)

din aceeași anexă.

Însă, alin. (1)

prevede în mod clar categoriile de măsuri de ajutor ce pot fi considerate, după

aderare, în anumite condiții, ajutor existent.

Instanța de fond a

apreciat că măsurile fiscale prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) pct.

9 și art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal nu pot fi încadrate la lit. a)

și b) ale alin. (1) de la pct. 2, astfel cum a fost prezentat mai sus.

Reclamanta invocă

direct lipsa unei obiecții din partea Comisiei europene, fără a avea în vedere

faptul că măsurile prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art.

257 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal nu se încadrează nici la lit. c) a alin.

(1) din capitolul "Politica în domeniul concurenței", nefiind vorba

despre măsuri care, înainte de aderare, ar fi fost evaluate de autoritatea de

control a ajutorului de stat și ar fi fost considerate compatibile cu acquis-ul

comunitar.

Ca urmare, prin

prisma dispozițiilor Tratatului de aderare, dispozițiile art. 250 alin. (1)

pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal nu pot fi calificate drept

ajutor de stat existent, motiv pentru care nu mai este necesară în prezenta

cauză analizarea dispozițiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 659/1999.

În atare situație, nu

se pune problema unei stopări a unui ajutor de stat, pârâta exercitându-și

atribuțiile prevăzute de lege legate de stabilirea și calculul taxelor și

impozitelor la bugetul local 3. Recursul declarat de reclamanta SC

"S." S.A.

În recursul său, reclamanta

a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9

C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la sentința atacată:

Fiscală Brașov, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de stat, avea și are

obligația de a emite scheme de ajutor de stat pe care, împreună cu

reprezentanții Consiliului Concurenței, să le transmită spre autorizare

Comisiei europene.

Astfel, intimata

Direcția Fiscală Brașov a emis în anul 2008 scheme de ajutor de stat pentru

societățile comerciale aflate în Parcul Industrial "P.R.", ce

cuprindeau anii 2004 - 2008, aprobate prin H.C.L. nr. 273 și nr. 274, dar

acestea nu au fost finalizate, pe considerentul că nu au fost corect întocmite.

În această situație, SC "S." SA a promovat la Tribunalul Brașov

acțiunea având ca obiect obligarea Direcției Fiscale Brașov și a Consiliului

Concurenței de a emite scheme de ajutor de stat și de a le comunica Comisiei

europene, acțiune ce formează obiectul Dosarului nr. 2578/2/2012.

În susținerea acestui

punct de vedere, recurenta a prezentat în detaliu procedura de avizare a

ajutorului de stat.

de care a beneficiat și de care beneficiază și în prezent SC "S." SA

au fost calificate drept ajutoare de stat, fiind sub incidența dispozițiilor

art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii

europene.

Pe acest aspect,

recurenta menționează faptul că, potrivit acestei reglementări comunitare,

ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a

existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru,

înțelegând prin acestea schemele de ajutor de stat și ajutoarele de stat

individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului și a

căror aplicare s-a menținut și după această dată.

În temeiul acestei

dispoziții de drept european, măsurile fiscale în discuție, stabilite prin

hotărâre judecătorească irevocabilă ca fiind ajutoare de stat, trebuie

încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece aplicarea

acestora a existat înaintea și după aderarea României la Uniunea europeană.

calificate ca fiind ajutoare de stat, supuse prezentei analize, au fost

acordate, în temeiul dispozițiilor art. 250 pct. 9 și 257 lit. l) din Codul

fiscal, tuturor parcurilor industriale constituite în România, societățile din

perimetrul parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea și

identificarea lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale.

Prin urmare, dreptul

de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale a fost

dobândit de parcul industrial P.R., în perimetrul căruia se află și reclamanta,

la 01 ianuarie 2004, acest drept fiind un drept continuu, care nu trebuia

reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: (i) fie în cazul

revocării titlului de parc industrial; (ii) fie în cazul expirării termenului

pentru care a fost acordat titlul de parc industrial societății-administrator

P.R. SA.

analizate de care a beneficiat SC "S." SA nu intră în categoria

ajutoarelor de stat pentru care Comisia europeană a prevăzut proceduri

speciale.

În aceste condiții,

prima instanță trebuia să constate nelegalitatea actelor administrative

contestate, deoarece ajutoarele de stat de care a beneficiat societatea nu

intră sub incidența normelor europene, iar în legătură cu acestea organele

fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.

Legea nr. 143/1999

este cadrul normativ sub imperiul căruia au fost acordate ajutoarele de stat de

care a beneficiat SC "S." SA.

europeană privind modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat

existente autorizate sau ilegale este reglementată de art. 17 din Regulamentul

(CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii europene.

formulate de intimata Direcția Fiscală Brașov

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Partea a prezentat

istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de recurs.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

anularea Dispoziției nr. 42 din 08 aprilie 2011 și a Deciziei de impunere nr.

17657 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul

persoanelor juridice, datorat în temeiul Codului fiscal, cu modificările și

completările ulterioare, pentru anul 2011.

Prima instanță a

respins acțiunea pentru considerentele prezentate rezumativ la pct. 1.2 din

decizia de față.

Această soluție este

corectă și este împărtășită de către instanța de control judiciar.

Reevaluând ansamblul

probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs,

Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă

SC "S." SA își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial

"P.R.", așa cum acesta este delimitat prin Hotărârea de Guvern nr.

1019/2004.

Intimata Direcția

fiscală Brașov a emis Decizia de impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011 pentru

stabilirea impozitului pe terenuri și clădiri aferent anului 2011, calculat în

temeiul Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Dispoziția nr.

42 din 08 aprilie 2011, Direcția fiscală Brașov - Biroul Soluționare

Contestații a respins contestația formulată de SC "S." SA împotriva

deciziei de impunere anterior arătate.

Problema ce se impune

a fi dezlegată în cauza de față este aceea dacă recurenta-reclamantă

beneficiază de scutiri de impozite și taxe, potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9

și art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ca

urmare a faptului că își desfășoară activitatea în cadrul unui parc industrial,

cum susține în motivele de recurs.

Codul Fiscal

stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele care constituie venituri la

bugetul de stat și bugetele locale, arătând contribuabilii care trebuie să

plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al

acestora.

Conform art. 1 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 571/2003, în materie fiscală dispozițiile Codului

fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz

de conflict între acestea se aplică dispozițiile Codului fiscal. Dacă orice

prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România

este parte, se aplică prevederile acelui tratat.

Dispoziții similare

se regăsesc și în art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Tratatul CE

reglementează, în cuprinsul art. 87, ajutoarele acordate de state sau prin

intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau amenință

să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a

producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile

comerciale dintre statele membre.

În raport de aceste

prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar constituie ajutor de

stat dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: implică folosirea

directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă, fiind acordată numai

anumitor agenți economici; conferă un avantaj beneficiarului; distorsionează

sau amenință să distorsioneze concurența pe piețele relevante pe care

acționează agenții economici respectivi sau afectează comerțul cu Statele

membre.

În vederea aplicării

art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității europene, prin O.U.G. nr.

117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost reglementate procedurile

naționale în materia ajutorului de stat.

Conform normei

imperative conținută de art. 5 alin. (1) din Codul fiscal, în forma în vigoare

începând cu data de 1 ianuarie 2008, "orice măsură fiscală care constituie

ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind

procedurile naționale în domeniul autorului de stat, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 137/2007".

În consecință,

dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l), invocate

de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale, urmează a fi coroborate

cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc. și ale O.U.G. nr. 117/2006.

Sintagma

"potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează

constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci vizează și dispozițiile

referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale, precum și

prevederile legale în materia ajutorului de stat.

Facilitățile fiscale

prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din C.

fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru toate

societățile comerciale ce funcționează la nivel național, ci numai acelora care

funcționează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat acestor societăți,

cu posibilitatea distorsionării concurenței.

Reclamanta-recurentă

face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că își desfășoară

activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire,

însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G. nr. 117/2006.

În raport cu

prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de stat nu

poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia europeană, dacă

se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligației de notificare către

această instituție europeană sau, în situația exceptărilor, fără a îndeplini

condițiile specifice de acordare prevăzute în schemele de ajutor de stat

exceptate de la notificare.

În aplicarea

dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și ale art. 257 lit. l) din C. fisc., a

fost elaborată "Schema de ajutor de stat regional acordat pentru

investițiile realizate în parcurile industriale în perioada 18 septembrie 2007

- 31 decembrie 2013", aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al Ministrului Administrației

și Internelor.

Ordinul reglementează

criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de ajutorul de stat

menționat de aceste dispoziții legale, criterii ce trebuie îndeplinite

cumulativ și se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior acordării

facilității.

Hotărârea nr. 273 din

31 martie 2008 a Consiliului Local Brașov a fost transmisă Consiliului

Concurenței, autoritate care, pe baza informațiilor transmise, a constatat însă

că ajutorul notificat de Direcția Fiscală Brașov nu vizează realizarea de noi

investiții sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul

stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se acorda ajutor de stat

regional pentru realizarea de noi investiții, ci îmbracă forma unui ajutor de

operare, respectiv ajutor regional, destinat reducerii costurilor curente ale

întreprinderii, care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei europene și

cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în "Liniile directoare privind

ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/2008) -

Regulamentul cadru privind ajutorul pentru dezvoltarea regională.

De menționat faptul

că la data de 31 martie 2008 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Brașov

nr. 274 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis în vederea scutirii de

la plata obligațiilor fiscale la bugetul local al Municipiului Brașov, pentru

societățile comerciale care își desfășoară activitatea în cadrul parcurilor

industriale din raza Municipiului Brașov.

Însă,

recurenta-reclamantă nu a formulat o astfel de solicitare, deși pentru

acordarea ajutorului de minimis era reglementată întreaga procedură.

Pe de altă parte,

este incontestabil faptul că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, conform

prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competența de constatare ca ilegal a unui

ajutor de stat, precum și procedurile de recuperare și rambursare a ajutorului

ilegal au fost transferate Comisiei europene, Consiliul Concurenței îndeplinind

doar rolul de autoritate de contact între Comisia europeană și furnizorii de

ajutor de stat.

Însă, în prezenta

cauză nu s-a pus problema constatării ca ilegale sau a recuperării unor

ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod

greșit se susține prin cererea de recurs. Mai precis, prin decizia de impunere

în discuție au fost stabilite, cu respectarea competențelor atribuite de Codul

de procedură fiscală, obligațiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2011,

reprezentând impozit pe clădiri și teren, în condițiile în care nu s-a făcut

dovada acordării ajutorului de stat, conform prevederilor legale incidente în

materie.

De altfel, stoparea

ajutorului de stat presupune existența unui astfel de ajutor, acordat în

condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G.

nr. 117/2006, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 137/2007,

furnizorii de ajutor de stat sunt obligați să urmărească modul de utilizare a

ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri și să transmită Consiliul

Concurenței, în formatul solicitat de acesta, toate datele și informațiile

necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, inclusiv

pentru întocmirea rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii

obligațiilor României în calitate de stat membru UE.

În aplicarea acestor

prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau

recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter de titlu

executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiași text de lege.

Din economia acestor prevederi

legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice emise pentru aplicarea lor

și aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1133/2008, în

temeiul dispozițiilor alin. (4) al art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, rezultă în

mod cert că măsurile de stopare vizează ajutorul de stat acordat după

parcurgerea procedurilor instituie de lege în acest sens. Ele pot fi dispuse

atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în

schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a

schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația

comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la

ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din zonele defavorizate și

libere.

Or, decizia de

impunere dedusă controlului de legalitate al instanței de contencios

administrativ nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca

urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior

acordat.

Ca atare, criticile

formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, acceptarea

punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea emitentului

deciziei contestate la acordarea facilităților prevăzute de art. 250 alin. (1)

pct. 9 și art. 257 alin. (1) C. fisc., cu respectarea dispozițiilor legale

incidente în materia ajutorului de stat.

soluției adoptate în recurs

În consecință, în

raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC "S." SA împotriva Sentinței nr. 36/F din 21

februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN