ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5415/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6997/2/2012 din data de 12 septembrie 2012 reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administrației și Internelor solicitând suspendarea, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, republicată, a titlului de creanță reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 370315 din 23 august 2012. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 30 august 2012 i-a fost comunicată nota de constatare, document prin care a fost stabilit în sarcina să un debit în valoare de 139.021,46 RON plătibil Autorității de Management pentru Programul Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative". Acest debit reprezintă echivalentul corecției financiare în procent de 25% aplicat la valoarea contractului subsecvent nr. 115471 din 07 decembrie 2009 având că obiect achiziția serviciilor de consultanță pentru proiectarea, realizarea, implementarea "Sistemului informatic integrat pentru suportul decizional și organizațional privind dezvoltarea capacității administrative a IGPR". A susținut reclamantul existența în speță a celor două condiții cumulative necesare suspendării executării actului administrativ,

respectiv "cazul bine justificat" și "iminența pagubei". La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2012 pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată ce stabilește competența raportat la criteriul valoric. Prin Sentința civilă nr. 5245 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București ca neîntemeiată.

A admis cererea formulată de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române, în contradictoriu cu pârâtul Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor și a suspendat executarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 370315 din 23 august 2012 întocmită de Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor până la soluționarea acțiunii de fond. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: - În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței, curtea de apel a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aplicabil în cauză este criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, ceea ce atrage competența curții de apel, având în vedere calitatea de autoritate centrală a Ministerului Administrației și Internelor.

A constatat prima instanță că, în acest sens, este și reglementarea cuprinsă în Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă care prevede (art. 10 Legea nr. 554/2004 republicată) ca toate cererile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. - Pe fondul cererii de suspendare, prima instanță a constatat că argumentele reclamantului, vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, sub aspectul aplicării în timp a actelor normative modificatoare, respectiv a dispozițiilor O.G.

nr. 79/2003, în vigoare la data încheierii contractului de achiziție publică și a O.U.G. nr. 66/2011 (care a abrogat O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare), în vigoare la data finalizării controlului prin Nota de constatare a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză, conturează existența "cazului bine justificat". Totodată, Curtea de apel a constatat că în prezenta cauză înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei raportat la cuantumul sumei în discuție și la efectele începerii executării silite asupra patrimoniului autorității reclamante. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de nelegalitate invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul-pârât reiterând excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea cererii de suspendare în primă instanță. În susținerea acestui motiv de recurs, se afirmă că, în mod greșit, prima instanță a considerat că este competentă să soluționeze prezenta acțiune, având în vedere că actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită are că obiect recuperarea unor creanțe bugetare, fiind astfel un act administrativ fiscal. În aceste condiții, arată recurentul, competența se stabilește în funcție de criteriul valoric, respectiv al sumei stabilite prin Nota de corecție că fiind de recuperat, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Cum cuantumul sumei este de până la 500.000 RON, afirmă recurentul că tribunalul administrativ-fiscal este competent să soluționeze prezentul litigiu. Susține recurentul și faptul că Legea nr. 76/2012 nu este aplicabilă în speță, deoarece aceasta a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, odată cu noul Cod de procedură civilă.

Recurentul dezvoltă prin cererea de recurs și motive de netemeinicie a sentinței recurate, arătând că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv "cazul bine justificat" și "paguba iminentă". Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, pentru considerentele ce urmează: În speță, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de obținere de către reclamant a unor sume avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform dispozițiilor art. 46 din actul normativ sus-menționat, "Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență" (alin. (1) iar "Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii" (alin. (2)). De asemenea, potrivit art. 51 alin. (2) din același act normativ, "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare". În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanță atacat, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON. În speță, fiind vorba de un litigiu având că obiect o creanță bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 139.021,46 RON - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Tribunalului București.

În mod greșit, a reținut Curtea de Apel București, în motivarea soluției de respingere a excepției necompetenței materiale ca în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004; prevederile legale respective au fost introduse prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012 și au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, conform art. 82 raportat la art. 81 alin. (1) din același act normativ, astfel cum a fost modificat succesiv prin O.U.G. nr. 44/2012 și O.U.G. nr. 4/2013, nefiind deci aplicabile la data de 12 septembrie 2012, când a fost formulată acțiunea. Având în vedere considerentele reținute asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 3 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că cercetarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune a fi făcută. Pentru aceste considerente, Înalta Curte admite recursul, casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, împotriva Sentinței civile nr. 5245 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013. Procesat de GGC - NN