ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5415/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

6997/2/2012 din data de 12 septembrie 2012 reclamantul Inspectoratul General al

Poliției Române a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor solicitând suspendarea, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1)

Legea nr. 554/2004, republicată, a titlului de creanță reprezentat de Nota de

constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 370315

din 23 august 2012.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 30 august 2012 i-a fost comunicată nota de

constatare, document prin care a fost stabilit în sarcina să un debit în

valoare de 139.021,46 RON plătibil Autorității de Management pentru Programul

Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative".

Acest debit reprezintă

echivalentul corecției financiare în procent de 25% aplicat la valoarea

contractului subsecvent nr. 115471 din 07 decembrie 2009 având că obiect

achiziția serviciilor de consultanță pentru proiectarea, realizarea,

implementarea "Sistemului informatic integrat pentru suportul decizional

și organizațional privind dezvoltarea capacității administrative a IGPR".

A susținut

reclamantul existența în speță a celor două condiții cumulative necesare

suspendării executării actului administrativ, respectiv "cazul bine

justificat" și "iminența pagubei".

La termenul de

judecată din data de 25 septembrie 2012 pârâtul a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr.

554/2004 republicată ce stabilește competența raportat la criteriul valoric.

Prin Sentința civilă

nr. 5245 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel București ca neîntemeiată.

A admis cererea

formulată de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române, în

contradictoriu cu pârâtul Corpul de Control al Ministrului Administrației și

Internelor și a suspendat executarea Notei de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare nr. 370315 din 23 august 2012 întocmită de

Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor până la

soluționarea acțiunii de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

- În ceea ce privește

excepția necompetenței materiale a instanței, curtea de apel a apreciat că

potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, aplicabil în cauză este criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul autorităților publice, ceea ce atrage competența curții de

apel, având în vedere calitatea de autoritate centrală a Ministerului

Administrației și Internelor.

A constatat prima

instanță că, în acest sens, este și reglementarea cuprinsă în Legea nr. 76/2012

de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă care prevede (art. 10

Legea nr. 554/2004 republicată) ca toate cererile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume

reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent

de valoare, se soluționează în fond de secțiile contencios administrativ și

fiscal ale curților de apel.

- Pe fondul cererii

de suspendare, prima instanță a constatat că argumentele reclamantului, vizând

interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale privind prevenirea, constatarea

și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor

europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, sub aspectul

aplicării în timp a actelor normative modificatoare, respectiv a dispozițiilor

O.G. nr. 79/2003, în vigoare la data încheierii contractului de achiziție

publică și a O.U.G. nr. 66/2011 (care a abrogat O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare), în vigoare la data finalizării

controlului prin Nota de constatare a cărei suspendare se solicită în prezenta

cauză, conturează existența "cazului bine justificat".

Totodată, Curtea de

apel a constatat că în prezenta cauză înscrisurile dosarului și ansamblul

circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența

pagubei raportat la cuantumul sumei în discuție și la efectele începerii

executării silite asupra patrimoniului autorității reclamante.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Corpul de Control al Ministrului

Administrației și Internelor (în prezent Corpul de Control al Ministerului

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de

nelegalitate invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recurentul-pârât reiterând excepția necompetenței materiale a curții de

apel în soluționarea cererii de suspendare în primă instanță.

În susținerea acestui

motiv de recurs, se afirmă că, în mod greșit, prima instanță a considerat că

este competentă să soluționeze prezenta acțiune, având în vedere că actul

administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită are că obiect recuperarea

unor creanțe bugetare, fiind astfel un act administrativ fiscal. În aceste

condiții, arată recurentul, competența se stabilește în funcție de criteriul

valoric, respectiv al sumei stabilite prin Nota de corecție că fiind de

recuperat, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr.

554/2004. Cum cuantumul sumei este de până la 500.000 RON, afirmă recurentul că

tribunalul administrativ-fiscal este competent să soluționeze prezentul

litigiu.

Susține recurentul și

faptul că Legea nr. 76/2012 nu este aplicabilă în speță, deoarece aceasta a

intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, odată cu noul Cod de procedură

civilă.

Recurentul dezvoltă

prin cererea de recurs și motive de netemeinicie a sentinței recurate, arătând

că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamantul a făcut dovada

îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv "cazul bine justificat" și "paguba iminentă".

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul, va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului București, pentru considerentele ce

urmează:

În speță, suma în

litigiu a fost calculată în urma verificării modului de obținere de către

reclamant a unor sume avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în

temeiul Ordonanței Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și

sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene

și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform dispozițiilor

art. 46 din actul normativ sus-menționat, "Împotriva titlului de creanță

se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență"

(alin. (1) iar "Contestația este o cale administrativă de atac și nu

înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale

printr-un act administrativ, în condițiile legii" (alin. (2)).

De asemenea, potrivit

art. 51 alin. (2) din același act normativ, "Deciziile pronunțate în

soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța

judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare".

În temeiul normei de

trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce privește

stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze

contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă

emitentă a titlului de creanță atacat, sunt aplicabile dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau

locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor

administrative cu caracter general;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor

administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul

are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În speță, fiind vorba

de un litigiu având că obiect o creanță bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit.

j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 139.021,46 RON - asimilată creanțelor

fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de

contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și

revine Tribunalului București.

În mod greșit, a

reținut Curtea de Apel București, în motivarea soluției de respingere a

excepției necompetenței materiale ca în cauză ar fi aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004; prevederile legale

respective au fost introduse prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012 și au

intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, conform art. 82 raportat la

art. 81 alin. (1) din același act normativ, astfel cum a fost modificat

succesiv prin O.U.G. nr. 44/2012 și O.U.G. nr. 4/2013, nefiind deci aplicabile

la data de 12 septembrie 2012, când a fost formulată acțiunea.

Având în vedere

considerentele reținute asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul

3 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că cercetarea celorlalte motive de

recurs nu se mai impune a fi făcută.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte admite recursul, casează sentința recurată și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,

împotriva Sentinței civile nr. 5245 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN