ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6733/2013

HOTĂRÂRE
15.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6733/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

litigiului.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții

de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal, la 10

noiembrie 2011, reclamantul B.D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I.,

I.G.P.R., M.I.M. și S.M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

anularea Dispoziției din 06 iulie 2011 a I.G.P.R.; anularea tuturor actelor

subsecvente emise ulterior punerii sale la dispoziție; anularea concursurilor

din 03 august 2011 și 11 noiembrie 2011; anularea Adresei din 11 iulie 2011

emisă de I.G.P.R. - D.R.U.; anularea Adreselor din 14 iulie 2011 și din 28

iulie 2011 emise de I.G.P.R. - D.C.C.O. - B.C.C.O. București; anularea Adresei din

20 octombrie 2011 emisă de I.G.P.R. - D.M.R.U.; obligarea în solidar a

pârâților la emiterea unui act administrativ de numire a sa pe o funcție de șef

de birou antidrog din cadrul B.C.C.O. București - Serviciul Antidrog; acordarea

tuturor drepturilor (financiare și nefinanciare) ce i s-ar fi cuvenit de drept

pentru ocuparea funcției de șef de birou, începând cu data de 06 iulie 2011

(data emiterii Dispoziției de punere la dispoziție); obligarea în solidar a

pârâților la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul material suferit; obligarea în solidar a pârâților la plata sumei

de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit; obligarea

în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de

judecarea prezentului litigiu.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ. și ale art. 8,

16 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a

declinării de competență, cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul Tribunalului

București.

Această instanță a

admis și ea excepția necompetenței materiale, a apreciat că este competentă să

se pronunțe în speță Curtea de Apel și, constatând ivit conflictul negativ de

competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 4121

din 12 octombrie 2012 instanța supremă a statuat în sensul că soluționarea

prezentei cauze relevă de competența materială a Curții de Apel București.

Ulterior

reînregistrării cauzei pe rolul acestei ultime instanțe, ca efect al intrării

în vigoare a Legii 2/2013, instanța a dispus scoaterea de pe rol a cererii și

înaintarea sa Tribunalului București.

Astfel, cauza a fost

reînregistrară pe rolul Tribunalului București la data de 22 februarie 2013.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin

încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 februarie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, s-a

dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Tribunalului București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a

dispune această măsura s-au avut in vedere dispozițiile art. 23 alin. (3) din

Legea nr. 2/2013 și împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni se încadrează in

dispozițiile art. 4 privind funcționarii publici.

2.2. Prin Sentința nr. 3489 din data de 17 iunie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IX a de contencios administrativ și fiscal,

s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepție

invocată din oficiu; s-a declinat judecarea cauzei privind pe reclamantul B.D.M.,

în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R., M.A.I., M.I.M. și S.M., în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. S-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza la Înalta

Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că, în

speță, capătul principal al acestei acțiuni este reprezentat de cererea

reclamantului de anulare, pe cale principală, a două acte cu caracter general,

vizând structura organizatorică a Poliției Române, emise de autorități

centrale, acte care nu privesc în mod direct și nemijlocit raportul de serviciu

al reclamantului ci sunt acte cu caracter general, aplicabile la nivelul întregii

structuri a Poliției Române.

De asemenea, s-a reținut că analiza legalității acestora nu ține

în mod direct de raportul de serviciu al reclamantului, pentru ca acestea să

poată fi incluse în dispoziția legală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 2/2013,

ele fiind aplicabile tuturor persoanelor din cadrul acestei structuri.

Astfel, tribunalul a considerat că analiza raportului de serviciu

al reclamantului, respectiv a legalității și temeiniciei actelor contestate

inițial de acesta, nu pot avea decât un caracter subsecvent, accesoriu față de

primul, acestea fiind emise și, depinzând astfel de legalitatea actelor

superioare, neimpunându-se eventuala disjungere a capătului de cerere principal

având ca obiect anularea Ordinului M.A.I. din 30 iunie 2011 și a dispoziției I.G.P.R.

din 30 iunie 2011.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3)

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței

competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare

în judecată.

Instanțele au fost

investite cu cererea formulată de către reclamantul B.D.M. prin care, in

principal, s-a contestat Dispoziția din 06 iulie 2011, act prin care

reclamantul, șef birou la B.C.C.O. București - Serviciul Antidrog - Birou

Sector 4, ca urmare a reorganizării unității și desființării funcției

deținute, a fost pus la dispoziția I.G.P.R. pe o perioadă de 3 luni, in

subsidiar, solicitându-se și anularea tuturor actelor subsecvente, obligarea

pârâților la emiterea unui act administrativ de numire pe o funcție de șef

birou, acordarea drepturilor de care a fost privat și despăgubiri materiale și

morale.

În cauză a fost

soluționat un regulator de competență, iar prin Decizia nr. 4121 din data de 12

octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, in Dosarul nr. 7242/3/2010 s-a constatat că

prezenta acțiune are ca obiect anularea unui act administrativ de modificare a

raportului de serviciu și repararea pagubei, raport de serviciu încheiat intre

reclamant și pârâtul I.G.P.R., aflat sub incidența dispozițiilor art. 109 din

Legea nr. 188/1999.

Legea nr. 188/1999 - la

art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre

funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin

autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile

publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare

raporturi de serviciu”.

În raport de obiectul

litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:

Art. 23. - (1)

Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile

aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care,

potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la

curțile de apel.

(3) Procesele în curs

de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal

aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel

și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la

tribunale.

(4) În cazurile

prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la

instanțele devenite competente să le judece.”

De asemenea, conform art.

109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

„cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt

de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu

excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența

altor instanțe”.

În

raport de textele menționate anterior, se constată că, astfel cum a reținut

chiar și tribunalul in soluția de declinare, a intervenit

o unificare a competenței materiale în domeniul funcției

publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate

centrală sau locală a instituției publice cu care s-a format raportul de

serviciu.

Având în vedere că

prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care

până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența

Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

regulatorului de competență

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe B.D.M., M.A.I., I.G.P.R., M.I.M. și S.M. în

favoarea Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-04
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2190/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea precizată, reclamantul N.G. a chemat în judecată pârâții M.A.I., I.G.P.R., I.G.P.R. și I.P.J
ÎCCJ 2011-06-03
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3234/2011
ului administrativ a cărui anulare o solicită; acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale care i-au fost cauzate, reprezentând diferența de venituri salariale; despăgubiri pentru daune morale pricinuite printr-o atitudine rău – voito
ÎCCJ 2011-04-29
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2011
ocupată pe perioadă determinată funcția publică. Reclamanta a mai arătat că din conținutul Ordinului nr. 5207 reiese că începând cu data de 16 aprilie 2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009, dar nu
ÎCCJ 2017-02-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 284/2017
Decizia nr. 284/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluțiile instanțelor care au generat conflictul de competență; 1.1. Soluția pronunțată de Judecătoria sec
ÎCCJ 2013-03-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2013
în vedere sunt cele stabilite de Legea nr. 495/2004, precum și de H.G. nr. 837/1995. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost completată și precizată, c
Sursă