ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, intimatul-reclamant F.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la analizarea cu prioritate a dosarului său înregistrat sub nr. 24937/CC în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, str. T.A., sector 2, la desemnarea unui evaluator și predarea dosarului către acesta în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 6.023 din 19 iunie 2006, modificată prin Dispoziția nr. 12.628 din 07 mai 2010, emise de Primarul Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. T.A. nr. 40, compus din 6 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 precum și pentru cotele de teren aferente în suprafață de 200,79 mp, imobil imposibil de restituit în natură. Dispozițiile nr. 6.023 din 19 iunie 2006 și nr. 12.628 din 07 mai 2010 au fost verificate de Instituția Prefectului Municipiului București care a comunicat întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale, dosarul fiind înregistrat la comisie sub nr. 24937/CC, precizând că a solicitat emiterea cu prioritate a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată, motivat de vârsta sa înaintată și de starea de sănătate, însă autoritățile au refuzat să soluționeze cererile sale.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat faptul că primul capăt al acțiunii a rămas fără obiect, în rest solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 5.994 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de obligare la analizarea legalității deciziei ca rămasă fără obiect, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta la desemnarea evaluatorului și înaintarea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la emiterea deciziei în maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, prima instanță a constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că dispoziția Primăriei Municipiului București privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent a fost analizată sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se legalitatea acesteia. Referitor la susținerea pârâtei în sensul că în ședința din 26 mai 2011 a fost desemnat un evaluator, se reține că aceasta nu este dovedită. Prima instanță a reținut că prin Legea 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluționare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispozițiile de drept comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Totodată, prima instanță a reținut depășirea termenul legal de 30 de zile de soluționare a cererii, dar și a termenului rezonabil justificat de încărcătura autorității competente în emiterea titlului, întrucât propunerea acordării de despăgubiri este emisă în iunie 2006, modificată în mai 2010. În fine, prima instanță a făcut aplicabile dispozițiile 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte, având în vedere complexitatea cauzei și prin urmare munca depusă de avocat. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

În cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

În speță, etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 12.628 din 07 mai 2010 a fost înregistrat sub nr. 24937/CC, fiind analizat în privința legalității cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Totodată, a susținut că dosarul a fost selectat pe caz special în ședința Comisiei Centrale din 26 mai 2011, fiind desemnat evaluator, astfel că cererea reclamantului de obligare la desemnarea unui evaluator a rămas fără obiect, dosarul urmând să fie transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar decizia privind emiterea titlului de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta a arătat astfel că în mod netemeinic a fost obligată la înaintarea dosarului pentru efectuarea raportului de evaluare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la emiterea deciziei în 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, neținându-se cont de procedura prevăzută de legea sus-menționată, pentru că nu se poate trece peste etapele administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 Referitor la obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., iar în cazul în care instanța apreciază că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere că pentru soluționarea litigiului a fost necesar doar un termen de judecată. În plus, autoritatea pârâtă reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și, în consecință, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuieli de judecată, iar acest aspect nu vizează o împotrivire din partea autorității la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata acestor cheltuieli care, față de obiectul pricinii, sunt nejustificat de mari, așa încât se impune reducerea lor corespunzătoare. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate în cauza pornită de intimatul-reclamant F.A.M. și continuată de moștenitoarea acestuia, C.T.M.B., s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, str. T.A., sector 2, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 12.628 din 07 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București.

Potrivit susținerilor recurentei, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 24937/CC și a fost analizat cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2.815/2008 privind ordinea soluționării dosarelor, conform aprobării date în ședința Comisiei din data de 26 mai 2011, dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de evaluare, nici emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (5) și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reținând că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 16 din Cap. V din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, prima instanță a obligat pârâta să desemneze un evaluator și să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului. Instanța de control judiciar constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 24937 /CC la Comisia Centrală.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 9 ani, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.

Așadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanța a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. care, admițând acțiunea în parte, a obligat pârâta la plata acestor cheltuieli, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 înăuntrul unui termen rezonabil. Totodată, constată că suma de 1.000 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport cu valoarea litigiului și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii dreptului subiectiv al reclamantului, motiv pentru care, în speță, nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ., și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, către C.T.M.B., moștenitoare a intimatului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 5.994 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 2.000 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă C.T.M.B. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM