ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

intimatul-reclamant F.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la analizarea cu

prioritate a dosarului său înregistrat sub nr. 24937/CC în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București,

str. T.A., sector 2, la desemnarea unui evaluator și predarea dosarului către

acesta în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de

la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 6.023 din 19 iunie 2006, modificată

prin Dispoziția nr. 12.628 din 07 mai 2010, emise de Primarul Municipiului

București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul situat în București, str. T.A. nr. 40, compus din 6 apartamente

vândute în baza Legii nr. 112/1995 precum și pentru cotele de teren aferente în

suprafață de 200,79 mp, imobil imposibil de restituit în natură.

Dispozițiile nr.

6.023 din 19 iunie 2006 și nr. 12.628 din 07 mai 2010 au fost verificate de

Instituția Prefectului Municipiului București care a comunicat întreaga

documentație Secretariatului Comisiei Centrale, dosarul fiind înregistrat la

comisie sub nr. 24937/CC, precizând că a solicitat emiterea cu prioritate a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată, motivat de

vârsta sa înaintată și de starea de sănătate, însă autoritățile au refuzat să

soluționeze cererile sale.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat faptul că primul capăt al acțiunii a rămas fără obiect, în

rest solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

instanțe

Prin Sentința nr.

5.994 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de obligare la analizarea

legalității deciziei ca rămasă fără obiect, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamant, obligând pârâta la desemnarea evaluatorului și înaintarea

dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare în maxim 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la emiterea deciziei în maxim 60 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata sumei de 1.000

RON, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect obligarea la verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură, prima instanță a constatat că

acesta a rămas fără obiect, având în vedere că dispoziția Primăriei

Municipiului București privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

a fost analizată sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în

natură, constatându-se legalitatea acesteia.

Referitor la

susținerea pârâtei în sensul că în ședința din 26 mai 2011 a fost desemnat un

evaluator, se reține că aceasta nu este dovedită.

Prima instanță a

reținut că prin Legea 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de

soluționare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispozițiile de drept

comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Totodată, prima

instanță a reținut depășirea termenul legal de 30 de zile de soluționare a

cererii, dar și a termenului rezonabil justificat de încărcătura autorității

competente în emiterea titlului, întrucât propunerea acordării de despăgubiri

este emisă în iunie 2006, modificată în mai 2010.

În fine, prima

instanță a făcut aplicabile dispozițiile 274 C. proc. civ., obligând pârâta la

plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte,

având în vedere complexitatea cauzei și prin urmare munca depusă de avocat.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod netemeinic prima

instanță a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând încălcarea

principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale

soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

În cadrul acestei

proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilității restituirii în

natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în

care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea

de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnată întocmirii raportului de evaluare,

procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile

prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

În speță, etapa

transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul

aferent Dispoziției nr. 12.628 din 07 mai 2010 a fost înregistrat sub nr.

24937/CC, fiind analizat în privința legalității cererii de respingere a

cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Totodată, a susținut

că dosarul a fost selectat pe caz special în ședința Comisiei Centrale din 26

mai 2011, fiind desemnat evaluator, astfel că cererea reclamantului de obligare

la desemnarea unui evaluator a rămas fără obiect, dosarul urmând să fie

transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar decizia privind

emiterea titlului de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta a arătat

astfel că în mod netemeinic a fost obligată la înaintarea dosarului pentru

efectuarea raportului de evaluare în maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii și la emiterea deciziei în 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, neținându-se cont de procedura prevăzută de legea

sus-menționată, pentru că nu se poate trece peste etapele administrative

prevăzute de Legea nr. 247/2005

Referitor la

obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut

că în cauză sunt incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., iar în cazul în

care instanța apreciază că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere

solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în

vedere că pentru soluționarea litigiului a fost necesar doar un termen de

judecată.

În plus, autoritatea

pârâtă reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 și, în consecință, nu poate fi obligată să plătească în

nume propriu cheltuieli de judecată, iar acest aspect nu vizează o împotrivire

din partea autorității la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru

plata acestor cheltuieli care, față de obiectul pricinii, sunt nejustificat de

mari, așa încât se impune reducerea lor corespunzătoare.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea și

concluziile scrise formulate în cauza pornită de intimatul-reclamant F.A.M. și

continuată de moștenitoarea acestuia, C.T.M.B., s-a solicitat respingerea

recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor,

reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

București, str. T.A., sector 2, calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 12.628 din 07 mai 2010

emisă de Primăria Municipiului București.

Potrivit susținerilor

recurentei, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 24937/CC și a fost

analizat cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2.815/2008 privind

ordinea soluționării dosarelor, conform aprobării date în ședința Comisiei din

data de 26 mai 2011, dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de

evaluare, nici emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art.

16 alin. (5) și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte constată

astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în

justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative

cu care a fost învestită, reținând că, în mod corect, în raport cu dispozițiile

art. 16 din Cap. V din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea

specială nr. 247/2005, prima instanță a obligat pârâta să desemneze un

evaluator și să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare

pentru imobilul în litigiu, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să

procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea

reclamantului.

Instanța de control

judiciar constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului

sau contravalorii acestuia, iar dosarul cu dispoziția de acordare a

despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr.

24937 /CC la Comisia Centrală.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 9 ani, conferă consistență

concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Dispozițiile art. 20

din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde

cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art.

6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil,

principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.

Așadar, complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice,

principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o

garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună

administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene.

Cu privire la

acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanța a

aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. care, admițând

acțiunea în parte, a obligat pârâta la plata acestor cheltuieli, culpa sa

procesuală constând în nederularea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005

înăuntrul unui termen rezonabil.

Totodată, constată că

suma de 1.000 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport cu valoarea

litigiului și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii

dreptului subiectiv al reclamantului, motiv pentru care, în speță, nu se

impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 2.000 RON, către C.T.M.B., moștenitoare a intimatului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 5.994 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă la 2.000 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă

C.T.M.B.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM