ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4708/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 22757/3/2010 reclamantul B.P. a solicitat obligarea pârâților Judecătoria Deva și Tribunalul Hunedoara la plata sumei de 500.000 euro (în RON la cursul zilei) cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal, efectuată ilegal, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 677/2001. Prin Sentința civilă nr. 1492 din 7 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Deva și Tribunalul Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârâta Judecătoria Deva, motivat de faptul că nu are personalitate juridică, tribunalul a reținut că nu operează această excepție, consecința lipsei personalității juridice a pârâtei fiind lipsa capacității procesuale de folosință, conform art. 41 C. proc. civ., persoana care nu are folosința drepturilor civile nu poate sta ca parte în judecată. Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății, tribunalul le-a analizat prin prisma răspunderii civile delictuale instituite de art. 998 - 999 C. civ., ca formă a răspunderii juridice, Legea nr. 677/2001 instituind o formă de răspundere juridică pentru daunele morale pricinuite.

Astfel, în speță reclamantul căruia potrivit art. 1169 C. civ. îi revine sarcina probei, trebuie să probeze existența elementelor prevăzute cumulativ de lege pentru a opera răspunderea civilă, respectiv fapte ilicite, prejudiciu, existența prejudiciului, vinovăția în producerea acesteia și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 reglementează posibilitatea unei persoane ale cărei date cu caracter personal au fost prelucrate ilegal, producându-i acestuia un prejudiciu, de a se adresa instanței de judecată pentru repararea acestuia. Rezultă deci, că acele condiții cerute legea comună în materie (art. 998 - 999 C.civil) pentru a opera răspunderea civilă, se regăsesc și în Legea nr. 677/2001.

În speță, însă, reclamantul nu a probat că elementele răspunderii civile există, respectiv fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de cel chemat în cauză pentru a răspunde civil, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea. Raportat la susținerile reclamantului, care în esență au la bază acreditarea acordată numitului R.D., reporter la Cotidianul de Iași pentru studierea Dosarului nr. 8923/97/2008 al Tribunalului Hunedoara în care reclamantul arată că era parte și de care reclamantul se leagă publicarea în acel cotidian în cadrul unor articole a datelor sale personale, ceea ce în opinia sa, constituie un prejudiciu de imagine, tribunalul a reținut că acea acreditare la care acesta face referire, nu poate fi considerată ca având caracterul unei fapte ilicite, Legea nr. 544/2001, art. 18 alin. (1), obligând autoritățile publice să acorde o astfel de acreditare, fără discriminare, ziariștilor și reprezentanților mijloacelor de informare în masă.

Pe de altă parte, art. 15 din Legea nr. 544/2001 reglementează accesul mijloacelor de informare în masă la informații de interes public, informațiile referitoare la procesul în care a fost parte reclamantul fiind de interes public. Faptul că ulterior au apărut anumite articole de presă sau pe un site, precum cel la care face referire reclamantul, nu presupune săvârșirea de către pârâtul chemat în cauza de față, a unei fapte ilicite care să fi determinat și cauzat prin ea însăși un prejudiciu pentru reclamant și care să justifice demersul acestuia în cauza de față, împotriva acestui pârât. În consecință, tribunalul constatând că nu se regăsesc în cauză elementele răspunderii civile delictuale de natură a atrage pentru pârât răspunderea pentru daunele morale pretinse de reclamant și respectiv obligația de reparație a acestora, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 649A din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.P. împotriva sentinței primei instanțe. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că reclamantul-apelant a învestit tribunalul cu o acțiune în despăgubiri întemeiată (așa cum reiese din preambulul cererii de chemare în judecată) pe dispozițiile speciale cuprinse în art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Din punctul de vedere al competenței teritoriale, potrivit alin. (3), „instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul", iar din punctul de vedere al competenței materiale de primă instanță, aceasta revine tribunalului având în vedere faptul că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 100.000 RON, conform art. 282 1 alin. (1) C. proc.

civ. Prin urmare, alin. (1) reglementează cu caracter general dreptul oricărei persoane care consideră că i-a fost încălcat vreunul din drepturile garantate de acest act normativ, de a se adresa justiției, ca o aplicație concretă a principiului fundamental al accesului liber la justiție garantat prin dispozițiile art. 21 din Constituția României și ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a determina sfera de aplicare a dispozițiilor alin. (1) al art. 18, curtea de apel a considerat că acestea trebuie interpretate în coroborare cu cele cuprinse la art. 1 al legii, care explicitează scopul legii, și cu cele ale art. 2 din Legea nr. 677/2001, care reglementează domeniul de aplicare al acestui act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1, Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date are drept scop „garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal", iar potrivit art. 2, legea „se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem". Prin acțiunea de față, apelantul-reclamant a pretins repararea unui prejudiciu suferit ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal, efectuată ilegal, dreptul la repararea acestui prejudiciu fiind reglementat în mod expres la alin. (2) al art. 18 al Legii nr. 677/2001.

Din interpretarea acestui text legal, instanța de apel a constatat că pentru angajarea acestui tip special de răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea a două condiții, prevăzute în mod expres la alin. (2), respectiv: 1. să fie vorba de o prelucrare a unor informații privind date personale, prelucrare care s-a realizat ilegal; 2. să fie vorba de date cu caracter personal.

Prin acțiunea dedusă judecății, apelantul-reclamant se plânge de săvârșirea de către pârâți a două fapte, despre care susține că reprezintă o prelucrare ilegală a unor date cu caracter personal, respectiv: 1. acordarea, de către pârâtul Tribunalul Hunedoara, a acreditării BIRP ziaristului R.D., ca urmare a cererilor din datele de 19 ianuarie 2009 și 20 ianuarie 2009, de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, fără acceptul reclamantului, arătându-se că această faptă a pârâtul a avut drept consecință publicarea unor articole de către ziarist, în cotidianul Evenimentul de Iași și Monitorul de Galați, prin care au fost aduse la cunoștința publicului date privitoare la persoana sa și la desfășurarea procesului, fiind încălcată astfel prezumția de nevinovăție.

2. aprobarea, de către pârâta Judecătoria Deva, a eliberării unei copii de pe Sentința penală nr. 1760 din 3 decembrie 2008 către decanul Baroului Hunedoara, C.S., deși nici baroul și nici decanul nu erau parte în acest dosar, arătându-se că această faptă a pârâtei a avut drept consecință publicarea pe două site-uri a datelor sale cu caracter personal: data de naștere, numele părinților, localitatea unde s-a născut, starea civilă, CNP-ul, adresa de domiciliu. Prin urmare, instanța de apel a verificat întrunirea la speță a condițiilor speciale prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă a celor doi pârâți, respectiv a condiției dacă prin săvârșirea celor două fapte pretinse s-a produs o „prelucrare în mod ilegal a unor informații privind date personale" și dacă este vorba despre informații cu privire la date cu caracter personal.

1. Condiția ca cele două fapte deduse judecății să se încadreze în noțiunea de „prelucrare a unor informații privind date personale", prelucrare care să se fi realizat ilegal; Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiții, instanța de apel a plecat de la definițiile stabilite de Legea nr. 677/2001 cu privire la înțelesul anumitor termeni utilizați în cuprinsul legii.

Astfel, în înțelesul Legii nr. 677/2001, prin noțiunea de „prelucrare a datelor cu caracter personal" se înțelege, conform art. 3 lit. b) din lege „orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea". Reclamantul pretinde faptul că noțiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal se interpretează prin prisma dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 677/2001, redând numai selectiv acest text de lege.

Curtea de apel, însă, a constatat că textul art. 7 din Legea nr. 677/2001 se referă doar la prelucrarea unor categorii speciale de date, deci are o aplicație restrânsă doar la acele categorii speciale de date enumerate de text, astfel încât nu este aplicabil și în cazul concret din speță, în care reclamantul se plânge de faptul că a fost acordată acreditarea unui ziarist de a studia dosarul, fără acordul său, respectiv de aprobarea eliberării unei copii de pe o hotărâre judecătorească unei persoane care nu avea calitate de parte în acel dosar. Drept consecință, instanța de apel a constatat că noțiunea de prelucrare a datelor trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 677/2001.

Prin urmare, pentru verificarea legalității unei operațiuni legate de date cu caracter personal „referitoare la săvârșirea unei infracțiuni de către persoana vizată ori la condamnări penale", textul art. 10 din Legea nr. 677/2001 trimite la legea specială în materie. Încă de la prima instanță, cei doi pârâți s-au apărat în sensul că cele două operațiuni imputate ca fiind ilegale de către reclamant s-au făcut în conformitate și cu respectarea prevederilor art. 15, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, art. 31 din Constituție și art. 92 alin. (2) din Hot. CSM nr. 387/2005.

La rândul său, instanța de apel a pus în discuția părților, la termenul din data de 18 martie 2011, prezentarea punctelor de vedere de către toate părțile, cu privire la temeiul de drept al acreditării BIRP nr. 28 din 19 ianuarie 2009 ca urmare a cererilor nr. 29 din 19 ianuarie 2009 și nr. 31 din 10 ianuarie 2009, respectiv al aprobării cererii privind eliberarea unei copii de pe sentința pronunțată în Dosarul nr. 2147/221/2007, sens în care pârâții au depus la dosar răspunsul lor în cadrul unor cereri înregistrate la dosar la datele de 29 aprilie 2011, respectiv 20 mai 2011, iar reclamantul a depus punctul său de vedere în cuprinsul cererii intitulate „Noi motive", prin care a învederat jurisprudența CEDO, precum și Concluziile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind informațiile apărute în presă referitoare la „stenogramele" din unele dosare penale.

Verificând toate aceste susțineri ale părților în raport de probele dosarului, curtea de apel a constatat că verificarea legalității celor două fapte pretins ilicite se face din perspectiva următoarelor norme legale cu caracter special, la care face trimitere textul art. 10 din Legea nr. 667/2001. Astfel, pentru fapta pârâtului Tribunalul Hunedoara de a acorda acreditare BIRP, instanța de apel a constatat că sunt incidente următoarele dispoziții legale: art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția revizuită, art. 18 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, art. 29 și 30 din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, art. 77 și art. 79 din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, parag.

9 alin. (2) și (3) din Hotărârea Plenului CSM nr. 277/2006 pentru aprobarea Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanțe, parchetele de pe lângă acestea și mass media. Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța de apel a reținut că fapta intimatului-pârât Tribunalul Hunedoara de a acorda acreditare jurnalistului R.D.

de a studia Dosarul nr. 8923/97/2008, a fost săvârșită în limitele puterilor ce i-au fost conferite prin lege și în condițiile stabilite prin dispozițiile speciale, deoarece a fost dată în baza unei cereri scrise formulate de către solicitant, cerere pe care Tribunalul, prin Biroul de informare și relații publice, avea obligația să o soluționeze în termen de 2 zile de la înregistrarea acesteia și deoarece textul de lege prevede prin norme cu caracter imperativ faptul că autoritatea publică are obligația de a acorda fără discriminare acreditare ziariștilor, singura excepție permisă de lege de la această obligație legală (respectiv pentru „fapte care împiedică desfășurarea normală a activității autorității publice și care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist") nefiind invocată a fi incidență în cauză de către apelantul-reclamant.

Dimpotrivă, apelantul-reclamant a susținut nelegalitatea faptei deduse judecății prin aceea că pârâtul Tribunalul Hunedoara a acordat acreditarea de studiere a dosarului fără acordul său, condiție cu privire la care instanța a constatat că nu este prevăzută de lege, întrucât normele legale enunțate mai sus nu condiționează acordarea acreditării unui jurnalist de a studia un dosar, de acordul părților din acel dosar, ci prevede în termeni imperativi principiului accesului liber și neîngrădit la informații de interes public al oricărei persoane, și în special a ziariștilor și reprezentanților mijloacelor de informare în masă, având în vedere că, în concepția legiuitorului (potrivit art. 1 al Legii nr. 544/2001) accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României, precum și faptul că unul dintre principiile de aplicare ale Legii nr. 544/2001 este acela al transparenței (art. 2 lit. a) din lege), potrivit căruia „autoritățile și instituțiile publice au obligația să își desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula,

iar limitarea accesului la informație să constituie excepția, în condițiile legii". Totodată, curtea de apel a constatat a fi întemeiată acea apărare susținută de către intimatul-pârât Tribunalul Hunedoara, potrivit căruia responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate ulterior de către jurnalist îi aparține în exclusivitate acelui jurnalist, deoarece instituția publică nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire o obligație legală, susținere ce își are fundamentul în dispozițiile art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, enunțate mai sus.

Cât privește fapta pârâtei Judecătoria Deva de a aproba eliberarea unei copii de pe Sentința penală nr. 1760/2008, instanța de apel a reținut că sunt incidente următoarele dispoziții legale: art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția revizuită, art. 92 alin. (2) - (6) din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 14 din Legea nr. 544/2001. Din interpretarea acestor dispoziții legale, curtea de apel a reținut că fapta intimatei-pârâte Judecătoria Deva de a aproba eliberarea unei copii de pe Sentința penală nr. 1760/2008 pronunțată în Dosarul nr. 2147/221/2007 către decanul Baroului Dolj, dl. avocat C.S., a fost săvârșită în limitele puterilor ce i-au fost conferite prin lege și în condițiile stabilite prin dispozițiile speciale, dispoziții care prevăd dreptul de a avea acces la dosar al oricărei persoane care justifică un interes legitim.

Or, așa cum reiese din conținutul cererii depuse la dosarul de apel la fila 79, solicitantul are calitatea de avocat și cea de decan al Baroul Dolj, calitate care justifică interesul acestuia, respectiv al instituției pe care o reprezintă, de a solicita o copie de pe o hotărâre judecătorească prin care se dispusese o anumită măsură penală în legătură cu o infracțiune săvârșită în legătură cu profesia de avocat. Din dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate în data de 3 decembrie 2008, depus în copie la dosar de către apelantul-reclamant, reiese că Dosarul penal nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva a avut ca obiect cercetarea săvârșirii, sau nu, de către apelantul-reclamant, a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Instanța de apel a reținut că interesul legitim al solicitantului de a obține o copie de pe Sentința penală nr. 1760/2008 este justificat, față de calitatea solicitantului - de avocat și de decan al Baroului Dolj, necontestată de către apelant, precum și față de obiectul dosarului penal, care privea o infracțiune în legătură cu profesia de avocat, astfel încât instanța a constatat că aprobarea eliberării unei copii de pe hotărârea judecătorească s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Instanța de apel a arătat că nu poate fi reținută acea susținere a apelantului-pârât conform căreia nelegalitatea faptei deduse judecății derivă din aceea că pârâta a acordat această aprobare, deși reclamantul solicitase în mod expres (prin cererea înregistrată la dosar în data de 9 mai 2007) ca, în afara persoanelor autorizate și/sau împuternicite de el, să nu i se permită niciunei persoane accesul la dosar, deoarece limitarea sferei persoanelor care pot avea acces la dosar, ca excepție de la regula prevăzută la alin. (1) („persoanele care justifică un interes legitim"), poate fi analizată doar prin prisma dispozițiilor art. 92 alin. (5) și (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care limitează sfera persoanelor care pot consulta un dosar (respectiv doar la: avocați, părțile sau reprezentanții părților, experții și interpreții desemnați în cauză) numai pentru acele dosare „care au fost sau sunt judecate în ședință secretă, cele privind adopțiile, precum și cele privind autorizarea efectuării perchezițiilor și confirmarea și autorizarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice". Or, apelantul-reclamant nici nu a susținut și nici nu a dovedit faptul că Dosarul nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva a fost soluționat în ședință secretă, și nici nu a avut ca obiect - adopții, autorizarea efectuării perchezițiilor,

confirmarea și autorizarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice. 2. Condiția ca informațiile avute în vedere de cele două fapte deduse judecății să se refere la date cu caracter personal.

În înțelesul Legii nr. 677/2001, prin noțiunea de „date cu caracter personal" se înțelege (conform art. 3 lit. a)) „orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale". În înțelesul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (art. 2 lit. b) și c)), prin informație de interes public se înțelege „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației", iar prin informație cu privire la datele personale se înțelege „orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă". În speța de față, în opinia Curții, cele două fapte deduse judecății nu au avut ca obiect informații cu privire la date personale, ci informații cu privire la activitatea de judecată, în legătură cu modul de instrumentare al Dosarelor penale nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva și nr. 8923/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.

Astfel, acreditarea BIRP ca urmare a cererilor înregistrate sub nr. 28 din 19 ianuarie 2009, 29 din 19 ianuarie 2009 și 31 din 20 ianuarie 2009, a avut ca obiect acordarea dreptului de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, iar aprobarea acordată în data de 22 decembrie 2008 a avut ca obiect o hotărâre judecătorească pronunțată în Dosarul nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva. Or, potrivit dispozițiilor Hotărârii Plenului CSM nr. 277/2006 pentru aprobarea Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanțe, parchetele de pe lângă acestea și mass-media, dosarele și registrele privitoare la activitatea de judecată sunt publice, cu anumite excepții, care nu sunt incidente în speță.

În concluzie, publicarea de către jurnalist a unor articole în cotidianul Evenimentul de Iași și Monitorul de Galați, precum și publicarea de către Baroul Dolj pe un site a unor informații cu privire la date cu caracter personal nu sunt imputabile pârâților din cauza de față, care au procedat în limitele puterilor ce le-au fost conferite prin lege și în condițiile stabilite prin dispozițiile speciale, enunțate și analizate mai sus. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.P., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a prezentat situația de fapt și a arătat că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 677/2001, art. 26 din Constituția României și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a invocat jurisprudența CEDO referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale, prevăzut de art. 8 din Convenție (cauza Toma c. României și cauza Sciacca c. Italiei). De asemenea, recurentul a invocat concluziile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind informațiile apărute în presă referitoare la „stenogramele" din unele dosare penale, arătând care au fost cauzele principale ce au fost identificate ca putând duce la apariția în media a unor probe sau date din dosarele penale aflate în faza de urmărire penală sau pe rolul instanțelor judecătorești, precum și factorii care au favorizat situațiile apărute. Față de cele constatate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a însușit concluziile verificărilor Inspecției Judiciare și a dispus efectuarea unui control la toate instanțele și parchetele de le lângă acestea cu privire la aceste aspecte.

Recurentul-reclamant a mai arătat că pârâtele au recunoscut că numitul R.D. a primit acreditare din partea Tribunalului Hunedoara de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, iar Judecătoria Deva a aprobat decanului Baroului Hunedoara, C.S., eliberarea copiei Sentinței nr. 1760 din 3 decembrie 2008. A mai arătat recurentul că Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 677/2001 societatea comercială care deține publicația on-line „C.ro" pentru expunerea fotocopiei cărții de identitate a doamnei judecător B.C. Prin urmare, recurentul a considerat că și datele sale personale trebuiau protejate de către judecători.

La termenul de judecată din data de 21 iunie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ. Or, în speță, nu numai că recurentul B.P. nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului juridic, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înșiruire de afirmații și susțineri în termeni generali, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantul B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Deciziei nr. 649A din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2012. Procesat de GGC - LM