ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 27 din
17 mai 2011, Tribunalul Covasna a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat
încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care
inculpatul V.A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 189
alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (1) lit.
a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.A. la
pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., respectiv
dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul
de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești
și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a)
C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în
autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție
implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a
fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C.
pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b)
C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
A aplicat inculpatului V.A. pedeapsa principală
cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C.
pen.
În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C.
pen., a interzis inculpatului V.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie, de la
data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei
închisorii.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C.
proc. pen., cu aplicarea art. 998, 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul V.A. să
plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 30.000 RON
daune morale, în solidar cu inculpații A.D. și P.A.I., astfel cum s-a dispus prin
sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă
prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C.
proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească
aceleiași părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 5.000 RON daune
morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,
a obligat pe inculpatul V.A. să plătească statului suma de 655 RON reprezentând
cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen.,
a obligat pe inculpatul V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat
legal P.M., suma de 1.176,66 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând
onorariile apărătorilor aleși în primul ciclu procesual și în rejudecare.
În baza art. 190 alin. (4) și (5) C. proc.
pen., a dispus ca onorariul interpretului să se suporte din fondul special alocat
de Ministerul Justiției.
Pentru a pronunța această sentință prima
instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna
nr. 38/P/2007 din 17 aprilie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
și trimiterea în judecată a inculpaților:
- V.A., pentru săvârșirea a două infracțiuni
de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și art.
197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen., ambele cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.,
toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- A.D., pentru săvârșirea infracțiunii
de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și
alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și urm. C.
pen. și
- P.A.I., pentru săvârșirea a două infracțiuni
de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și
art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a
art. 33 lit. a) C. pen.
În esență, s-a reținut prin actul de sesizare
faptul că, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe și în
cursul anului 2006, prin aceleași metode, inculpatul V.A., împreună cu încă doi
inculpați minori, a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I.
și în luna februarie 2007 a legat-o cu o bucată de sârmă pe partea vătămată de stâlpul
metalic al unui bătător de covoare aflat în curtea blocului unde aceasta locuia
și unde partea vătămată a trebuit să stea mai mult timp până a fost eliberată. De
asemenea, prin rechizitoriu s-a reținut că, în cursul anilor 2006-2007, inculpatul
minor A.D., atât pe malul Râului Olt, cât și în locuința sa proprie, prin violență
și amenințare, a întreținut relații sexuale orale cu aceeași parte vătămată. S-a
mai reținut că, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe,
precum și în tot cursul anului 2006, folosind aceleași metode, inculpatul minor
P.A.I. a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I.
Prin sentința penală nr. 41 din 19
iunie 2009 a Tribunalului Covasna,
în
baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei
de lipsire de libertate în mod ilegal reținută prin actul de sesizare în sarcina
inculpatului V.A., din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în
cea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (1)
lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul
V.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C.
pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective
publice, dreptul de a ocupa o funcție simplicând exercițiul autorității de stat,
drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii
de viol.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a)
C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2
ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales
în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție
implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a
fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C.
pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b)
C. pen., inculpatul V.A. a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin.
(1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului V.A. pedeapsa cea
mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C.
pen.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm.
C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul
A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de viol în formă continuată.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1)
lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul P.A.I. a fost condamnat
la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit.
a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm.
C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., același
inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
de viol în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin.
(1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.A.I. pedeapsa cea mai grea de 3
ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C.
pen., au fost interzise inculpaților V.A., A.D. și P.A.I. drepturile prevăzute de
art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen., ca pedepse accesorii, de
la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepselor
aplicate.
În baza art. 14 alin. (1), (2), (3)
lit. b), alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,
cu aplicarea art. 998, 1003 și 1000 alin. (2) C. civ., au fost obligați, în solidar,
inculpații V.A., A.D. și P.A.I., inculpatul minor A.D. și în solidar și cu partea
responsabilă civilmente A.I., iar inculpatul minor P.A.I. și în solidar și cu părțile
responsabile civilmente P.I. și P.V., să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentata
legală P.M., suma de 30.000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
În baza art. 14 alin. (1), (2), (3)
lit. b), alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,
cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpatul V.A. a fost obligat să plătească părții
civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 5.000 RON despăgubiri civile,
reprezentând daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut, în esență, următoarele:
Partea vătămată S. (fost P.) A.I. este
minor, fiind crescut de bunica maternă P.M., căreia i-a fost încredințat și acesta
suferă de anumite afecțiuni psihice, fiind diagnosticată cu „întârziere mintală
ușoară și cu tulburări de comportament" afecțiune care îi diminuează discernământul,
potrivit actelor medicale și medico-legale aflate la dosar, urmând cursurile Școli
ajutătoare din Mun. Sf. Gheorghe.
Partea vătămată este vecin de bloc cu inculpații
V.A., A.D. și P.A.I., pe care-i cunoștea și cu care încerca să se joace în timpul
liber.
Astfel, în vara anului 2005, partea vătămată
s-a întâlnit în fața blocului unde locuia cu inculpații V.A. și P.A.I., însă profitând
și de starea psihică a părții vătămate, inculpatul V.A. a tras-o pe aceasta în subsolul
blocului unde locuiau, a amenințat-o cu bătaia și cu moartea, iar cu o brichetă
i-a ars părul, toate acestea pentru a o forța să se supună la perversiuni sexuale,
respectiv sex oral. În acest timp, inculpatul P.A.I. știa ce se întâmplă în subsolul
blocului, fiind instruit de către V.A., în sensul de a sta de pază la intrarea în
bloc, ceea ce acesta a și făcut.
Supus presiunilor psihice și violențelor
fizice exercitate asupra sa, partea vătămată a făcut sex oral cu inculpatul V.A.,
după care acesta l-a trimis și pe inculpatul P.A.I., care la rândul său a întreținut
relații sexuale orale cu partea vătămată.
Ulterior, cei doi inculpați și-au făcut
un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit
cele întâmplate în vara anului 2005.
Astfel, în tot cursul anului 2006, cei
trei inculpați, prin amenințare și violență, au întreținut raporturi sexuale orale
cu partea vătămată, atât în subsolul blocului unde locuiau, cât și pe malul Râului
Olt, în tufe, atunci când cei trei inculpați mergeau la scăldat și o cooptau tocmai
în acest sens și pe partea vătămată. Partea vătămată a fost forțată de mai multe
ori de către inculpatul A.D. să întrețină relații sexuale orale și la locuința sa,
când părinții săi nu erau acasă. Aceste practici au durat până în anul 2007, când
la data de 10 februarie 2007, cei trei inculpați s-au întâlnit în parcul de joacă
din fața blocului în care locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă găsită
pe jos a legat-o pe parte vătămată de cadrul metalic al unui bătător de covoare,
după care au abandonat-o în acel loc, plecând de la fața blocului. După un anumit
timp, la strigătele de ajutor ale părții vătămate, aceasta a fost dezlegată de o
persoană care trecea întâmplător pe acolo. Cu această ocazie, bunica părții vătămate
s-a hotărât să depună plângere penală împotriva celor trei inculpați.
Împotriva acestei sentințe au formulat
apel partea vătămată S. (fost P.) A.I. și inculpații V.A., A.D. și P.l.A., solicitând
desființarea ei și, în cadrul rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri, legale
și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, partea
vătămată a arătat, în esență, că în mod nejustificat prima instanță a cenzurat pretențiile
civile formulate în cauză, astfel că, în raport de suferințele ce i-au fost cauzate,
precum și consecințele în plan psihic produse, se impune majorarea daunelor morale.
Inculpații, în motivarea apelurilor, au
arătat, în esență, că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor, astfel încât
se impunea achitarea lor pentru toate faptele reținute în sarcina lor prin actul
de sesizare.
Prin decizia penală nr. 88/AP din 20
noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,
au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de partea vătămată și de inculpați.
În esență, s-a reținut faptul că datorită
modalității de săvârșire a faptelor, este adevărat că nu există martori oculari
care să fi perceput în mod direct activitatea infracțională desfășurată de către
inculpați, însă s-a reținut că la dosar există o serie de probe indirecte care confirmă
acuzațiile aduse inculpaților prin actul de sesizare, fiind menționate în acest
sens declarațiile constante ale părții vătămate care se coroborează cu declarațiile
bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său în vara anului 2005
cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea
vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpatul V.A. și I. să întrețină relații
sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x, de pe strada O.; aceeași martoră
a arătat că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia inculpatului
V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările proliferate
la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul părții
vătămate și la anturajul acesteia; bunica părții vătămate a mai declarat că, la
circa două luni după această întâmplare, a surprins-o din nou pe partea vătămată
ieșind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârșitul verii
anului 2006, partea vătămată i-a spus din nou că V.A. împreună cu „I." l-au
forțat să întrețină cu ei relații sexuale orale pe malul râului Olt.
În considerentele acestei decizii s-a mai
reținut că apare relevantă în cauză și expertiza medico-legală psihiatrică efectuată
în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică
din 12 mai 2009 întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna,
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, psiholog
care a și fost audiat nemijlocit de către prima instanță și care a efectuat numeroase
precizări referitoare la comportamentul părții vătămate ulterior faptelor și la
evoluția sa în plan psihologic, comportamentul tipic persoanelor abuzate sexual,
iar cele declarate de către psiholog se coroborează cu cele declarate de martorii
P.M., O.M.I. și F.M. în fața primei instanțe.
De asemenea, s-a reținut că inculpații,
inițial, au recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptelor, declarațiile
acestora coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar ulterior,
cei trei inculpați și-au schimbat declarațiile, însă, asemenea instanței de fond,
Curtea a apreciat aceste reveniri ca fiind nejustificate, constatând totodată că
declarațiile inițiale de recunoaștere ale inculpaților au fost luate cu respectarea
tuturor garanțiilor procesuale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs
inculpații.
În motivarea recursurilor, inculpații au
arătat, în esență, că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor.
Prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie
2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
s-a admis recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei
penale nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și
pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală atacată și sentința penală nr.
41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A.
și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar recursurile
declarate de inculpații A.D. și P.A.I. au fost respinse, ca nefondate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat
că doar recursul declarat de inculpatul V.A. este fondat, prioritar, pentru un alt
motiv decât cele susținute de apărător, însă invocat în scris și menționat tangențial
de către acesta în concluziile orale. Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor
art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie
în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de
urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului
sau inculpatului.
Or, din actele depuse la dosarul instanței
de fond de către apărătorul inculpatului la termenul din 23 februarie 2009 (certificat
de expertiză și orientare școlară și profesională și procesul-verbal al comisiei
de diagnostic și triaj pentru categoria de handicapați, jud. Covasna care atestă
diagnosticul de oligofrenie), din conținutul rechizitoriului în care se arată că
inculpatul urmează o școală ajutătoare, precum și din susținerile apărării referitoare
la gradul de handicap al inculpatului și boala psihică de care suferă acesta, respectiv
oligofrenie, a rezultat necesitatea de a se stabili dacă inculpatul suferă în realitate
de o boală psihică și dacă aceasta se poate constata și încadra din punct de vedere
medical într-unul din gradele de handicap care alterează facultățile mintale, înlăturând
aptitudinea acestuia de a înțelege și de a-și manifesta conștient voința. În raport
de aceste acte și date, Înalta Curte a reținut că instanțele aveau obligația de
a dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză.
Neprocedând în acest mod, s-a apreciat
că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, sens în care s-a dispus casarea
deciziei penale atacate și a sentinței penale nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului
Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. și trimiterea cauzei pentru rejudecare
la prima instanță, Tribunalului Covasna, în vederea efectuării expertizei psihiatrice
cu privire la acest inculpat.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată
pe rolul Tribunalului Covasna la data de 22 decembrie 2010, sub Dosar nr. 4732/119/2010.
După sesizarea instanței, prin încheierea
din 17 ianuarie 2011, având în vedere motivul de casare cu trimitere spre rejudecare,
în raport de dispozițiile art. 385
18
C. proc. pen., s-a dispus efectuarea
unei expertize psihiatrice prin care să se stabilească dacă inculpatul V.A. a avut
discernământ la momentul comiterii faptelor reținute în sarcina sa prin actul de
sesizare.
Prin raportul de expertiză medico-legală
psihiatrică din 17 februarie 2011 și completarea la acest raport din 27 aprilie
2011 întocmite de Serviciul de Medicină Legală Covasna s-a constatat că inculpatul
V.A., la momentul comiterii faptelor (perioada 2005-2007), a avut capacitatea psihică
de apreciere critică asupra faptelor de care este acuzat și față de care discernământul
a fost prezent; la momentul examinării a prezentat întârziere mentală ușoară (Ql
63 Raven) cu deficit de intensitate ușoară a funcțiilor cognitive, fără afectarea
capacității de discernământ.
Totodată, prin completarea la raportul
de expertiză psihiatrică s-au făcut următoarele precizări:
- întârzierea mintală ușoară (deficiență
mintală ușoară - oligofrenie gradul I) definită printr-un coeficient de inteligență
cuprins între 50 și 69, nu este de natură să abolească discernământul, uneori nici
măcar să-l afecteze;
- susnumitul înțelege că faptele de care
este acuzat sunt condamnabile, de aceea și neagă că le-ar fi comis;
- în plus, expertizatul a beneficiat de
o educație specială menită să corecteze tulburările de comportament aferente retardului
mintal;
- s-a mai precizat că aplicarea unei pedepse
în acest caz ar contribui la conștientizarea și responsabilizarea pe viitor a susnumitului
față de abateri de la normele legale și morale ale societății, fiind capabil să
înțeleagă că pentru greșeli există consecințe.
În fața instanței de rejudecare, inculpatul
V.A. a solicitat încuviințarea probei privind înregistrarea video aflată pe un suport
CD depus la dosarul cauzei, care potrivit susținerilor acestuia ar conține o convorbire
între presupusa parte vătămată și o persoană necunoscută în care partea vătămată
recunoaște nevinovăția sa. Totodată, inculpatul a precizat că această înregistrare
a fost descărcată de pe site-ul ZZZ și a intrat întâmplător în posesia sa.
Prin încheierea de ședință din data de
11 aprilie 2011, instanța a constatat că înregistrarea aflată pe suportul CD depus
la dosar de către inculpat nu a fost obținută în condiții legale, cu respectarea
procedurii prevăzută de art. 91
1
și urm. C. proc. pen. și, prin urmare,
aceasta nu poate constitui mijloc de probă în procesul penal, sens în care a respins
cererea inculpatului.
Din coroborarea probelor administrate în
cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămată S. (fost P.) A.I., minor
cu afecțiuni psihice, care îi diminuează discernământul, a fost crescut de bunica
sa, căreia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească în vara anului 2005,
partea vătămată s-a întâlnit în fața blocului în care locuia cu vecinii de bloc,
respectiv cu cei trei inculpați și, profitând de starea psihică a acesteia, inculpatul
V.A. a tras-o în subsolul blocului, unde a amenințat-o cu bătaia și cu moartea,
iar cu o brichetă i-a ars părul, în vederea supunerii acesteia la perversiuni sexuale,
respectiv sex oral. În acest timp, inculpatul P.A.I. știa ce se întâmplă în subsolul
blocului, fiind instruit de inculpatul V.A. să stea de pază la intrarea în bloc.
Supusă perversiunilor psihice și violențelor fizice exercitate asupra sa, partea
vătămată a întreținut sex oral cu inculpatul V.A., după care l-a trimis și pe inculpatul
P.A.I. care, la rândul său, a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată.
Ulterior, cei doi inculpați și-au făcut
un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit
cele întâmplate în vara anului 2005.
Astfel, în tot cursul anului 2006, cei
trei inculpați, prin amenințare și violență, au întreținut raporturi sexuale orale
cu partea vătămată, atât în subsolul blocului unde locuiau, cât și pe malul Râului
Olt, în tufe, atunci când cei trei inculpați mergeau la scăldat și o cooptau tocmai
în acest sens și pe partea vătămată. Partea vătămată a fost forțată de mai multe
ori de către inculpatul A.D. să întrețină relații sexuale orale și la locuința sa,
când părinții săi nu erau acasă. Aceste practici au durat până în anul 2007, când
la data de 10 februarie 2007, cei trei inculpați s-au întâlnit în parcul de joacă
din fața blocului în care locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă găsită
pe jos a legat-o pe parte vătămată de cadrul metalic al unui bătător de covoare,
după care au abandonat-o în acel loc, fiind găsită ulterior de o persoană alertată
de strigătele de ajutor. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică
din 17 februarie 2011 și completarea la acest raport din 27 aprilie 2011 întocmite
de Serviciul de Medicină Legală Covasna, inculpatul V.A. prezintă întârziere mentală
ușoară (QI 63 Raven) cu deficit de intensitate ușoară a funcțiilor cognitive, fără
a-i afecta discernământul. Starea de fapt în rejudecare a rămas neschimbată, acesta
rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile
de recunoaștere ale inculpaților date în cursul urmăririi penale, declarațiile părții
vătămate, declarațiile de martori, expertiza medico-legală psihiatrică efectuată
în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică
din 12 mai 2009 întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna,
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna. Astfel, s-a
reținut că declarațiile constante ale părții vătămate se coroborează cu declarațiile
bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său în vara anului 2005
cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea
vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpații V.A. și „I." să întrețină
relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x situat pe strada O.; aceeași
martoră a arătat că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia
inculpatului V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările
proliferate la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul
părții vătămate și la anturajul acesteia; bunica părții vătămate a mai declarat
că la circa două luni după această întâmplare a surprins-o din nou pe partea vătămată
ieșind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârșitul verii
anului 2006, partea vătămată i-a spus din nou că V.A. împreună cu „I." l-au
forțat să întrețină cu ei relații sexuale orale pe malul râului Olt. Relevante în
cauză au fost și expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi
penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din 12 mai 2009
întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna, Direcția Generală
de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, psiholog care a și fost audiat
nemijlocit de către prima instanță și care a efectuat numeroase precizări referitoare
la comportamentul părții vătămate ulterior faptelor și la evoluția sa în plan psihologic,
comportamentul tipic persoanelor abuzate sexual, iar cele declarate de către psiholog
se coroborează cu cele declarate de martorii P.M., O.M.I. și F.M. în fața primei
instanțe. S-a mai reținut că, inițial, inculpatul V.A. a recunoscut comiterea faptelor,
declarațiile acestuia coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar
ulterior, atât inculpatul V.A., cât și ceilalți doi inculpați, și-au schimbat declarațiile,
însă, asemenea instanțelor care au judecat prezenta cauză în primul ciclu procesual,
instanța de rejudecare a apreciat aceste reveniri ca fiind nejustificate, constatând
totodată că declarațiile inițiale de recunoaștere ale inculpaților au fost luate
cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.
Susținerea inculpatului V.A. în sensul
că a legat-o pe partea vătămată de bătătorul de covoare, în joacă, la cererea expresă
a acesteia, care vroia să demonstreze că se poate elibera și singură, nu a putut
fi reținută de instanță, dată fiind modalitatea în care fapta de lipsire de libertate
a fost comisă, inculpatul V.A. și prietenii săi părăsind locul în care a fost legată
partea vătămată, aceasta rămânând imobilizată, legată de bătătorul de rufe mai multă
vreme, fiind dezlegată într-un final de către o persoană care a trecut întâmplător
pe acolo și a reacționat la strigătele de ajutor ale părții vătămate.
În ședința publică din data de 9 mai 2011,
procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de lipsire
de libertate în mod ilegal reținută în sarcina inculpatului V.A. din infracțiunea
prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189
alin. (1) și (2) C. pen.
Instanța a apreciat că încadrarea juridică
corectă a faptei reținute în sarcina inculpatului V.A. este cea prevăzută de
art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. întrucât elementele constitutive ale infracțiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal sunt prevăzute de alin. (1) al art. 189
C. pen., iar alin. (2) al aceluiași art. prevede doar împrejurările care agravează
răspunderea penală, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea
încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în
infracțiunea prevăzută, de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
Totodată, instanța a constatat că, în rejudecare,
inculpatul V.A. nu a mai reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice din
infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea
prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., în legătură cu care a susținut în primul
ciclu procesual că nu ar exista dovezi concrete referitoare la constrângerea părții
vătămate sau profitându-se de imposibilitatea acesteia de a se apăra, aspect care
de altfel a fost dezlegat cu putere de lucru judecat prin decizia penală nr. 3292
din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, în drept, s-a reținut că fapta
inculpatului V.A. care, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe,
împreună cu inculpatul minor P.A.I., a întreținut raporturi sexuale orale cu partea
vătămată S.A.I. în vârstă de 12 ani neîmpliniți, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin.
(3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași
inculpat, care în cursul anului 2006, prin folosirea de amenințări și violențe,
împreună cu coinculpații minori A.D. și P.A.I., a întreținut raporturi sexuale orale
cu partea vătămată S.A.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin.
(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.
Tot astfel, s-a reținut că fapta aceluiași
inculpat, care în luna februarie 2007, a legat-o cu o bucată de sârmă pe partea
vătămată de stâlpul metalic al unui bătător de covoare aflat în curtea blocului
unde aceasta locuia și unde partea vătămată a trebuit să stea mai mult timp până
a fost eliberată de către o persoană aflată în trecere prin acel loc, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
Văzând că faptele au fost comise de către
inculpat în concurs real, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Reținând vinovăția inculpatului V.A. la
comiterea faptelor descrise mai sus, instanța a stabilit că se impune tragerea la
răspundere penală a acestuia.
Astfel, în procesul de individualizare
a pedepselor, instanța a avut în vedere natura infracțiunilor comise, perioada în
care s-a desfășurat activitatea infracțională, starea victimei - minor cu afecțiuni
psihice, instituționalizat, împrejurarea că inculpatul nu a făcut nici un demers
în vederea despăgubirii părții vătămate, iar pe de altă parte circumstanțele personale
ale inculpatului care, deși se află la prima confruntare cu legea penală, a avut
o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, încercând să inducă în eroare
organele judiciare.
Instanța a reținut ca circumstanță atenuantă
în favoarea inculpatului conduita bună înainte de săvârșirea faptelor, în sensul
art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, potrivit art. 76
alin. (1) lit. a), b) C. pen., a aplicat inculpatului pedepse sub limita minimă
prevăzute de lege.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei,
instanța a constatat că partea vătămată S.A.I., prin reprezentant legal, numita
P.M., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.000 RON despăgubiri civile,
reprezentând daune morale, respectiv cu câte 15.000 RON față de fiecare inculpat.
S-a constatat că sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna
prin care s-a dispus obligarea inculpatului V.A., în solidar cu inculpații minori
A.D. și P.A.I., aceștia din urmă și în solidar cu părțile responsabile civilmente,
la plata către partea civilă S.A.I., prin reprezentant legal, numita P.M., a sumei
de 30.000 RON cu titlu de daune morale a rămas definitivă față de inculpații minori
prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Așadar, față de limitele rejudecării, instanța,
procedând la rejudecarea cauzei și sub aspectul laturii civile doar cu privire la
inculpatul V.A., a constatat că partea vătămată, minor, cu handicap psihic, a fost
supusă în mod repetat la acte sexuale nefirești, fiind amenințată cu moartea și
supusă chiar și unor acte de violență din partea inculpatului și a celorlalți doi
inculpați, fiind ars cu țigara pe mâini și păr, apoi legat cu o sârmă de bătătorul
de covoare și lăsat acolo mai mult timp și, asemenea instanțelor din primul ciclu
procesual, a apreciat că în urma acestor agresiuni partea vătămată a îndurat grave
suferințe psihice și fizice și a încercat grave traume morale, care i-au influențat
negativ comportamentul și dezvoltarea personalității.
Astfel, Tribunalul a apreciat că suma de
30.000 RON este de natură, dar și suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral
suferit de partea vătămată în urma infracțiunilor de viol și suma de 5.000 RON,
pentru prejudiciul produs ca urmare a comiterii de către inculpatul V.A. a infracțiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal, sens în care în baza art. 14 și art. 346
alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998, 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul
V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 30.000
RON daune morale, în solidar cu inculpații A.D. și P.A.I., astfel cum s-a dispus
prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă
prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Totodată, în baza art. 14 și art. 346
alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat același inculpat
să plătească aceleiași părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de
5.000 RON daune morale.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat
apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele
motive:
- prima instanță nu i-a încuviințat proba
cu vizionarea unor înregistrări, în care partea vătămată declara că nu a fost victima
infracțiunii de viol și că a făcut declarațiile respective în faza de urmărire penală
la îndemnul bunicii sale;
- inculpatul a mai arătat prin apărătorul
desemnat din oficiu că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care
a fost condamnat deoarece probele administrate pe parcursul procesului penal nu
dovedesc acest lucru. În acest sens, inculpatul a arătat faptul că, deși se susține
că a săvârșit infracțiunile de viol în perioada anilor 2005-2007, bunica părții
vătămate a formulat plângere penală mult mai târziu față de această dată. În susținerea
solicitării de achitare, inculpatul a mai făcut referire, prin apărător, la declarațiile
martorilor N.V., C.I., V.Z. și la înregistrarea ce a fost vizionată de către instanța
de apel și care cuprinde declarația părții vătămate.
Pentru aceste motive, inculpatul a solicitat
achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de viol și
pentru infracțiunea de lipsire de libertate. În subsidiar, pentru infracțiunea de
lipsire de libertate, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. b
1
)
deoarece legarea părții vătămate de bătătorul de covoare a fost mai degrabă o joacă,
iar nu o faptă care să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În apel s-au administrat următoarele mijloace
de probă:
- s-a procedat la vizionarea CD-ului prezentat
de către inculpat în care partea vătămată a răspuns doar la întrebările unei persoane
pe care instanța nu a putut să o vadă întrucât nu figura pe acea înregistrare și
se auzea doar vocea acestuia din urmă. Această înregistrare nu a cuprins o declarație
cursivă a părții vătămate, ci doar răspunsuri scurte, afirmative la întrebările
adresate de acea persoană necunoscută.
În apel s-a audiat și martorul V.Z., fratele
inculpatului, care, în linii mari, și-a menținut declarația din faza de urmărire
penală, acesta recunoscând incidentul din februarie 2007 când partea vătămată a
fost legată de către toți cei trei inculpați de un bătător de covoare din curtea
interioară a blocului.
Prin decizia penală nr. 108/Ap din 11
octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,
a respins apelul declarat
de către inculpatul V.A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 17 mai 2011 a Tribunalului
Covasna, pe care a menținut-o.
Onorariul interpretului de limbă maghiară
în cuantum de 300 RON s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus
avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Brașov a sumei de 200
RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, sumă
ce se va include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli
judiciare avansate de stat în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului
sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat că prima instanță
a reținut în mod corect și amănunțit starea de fapt în cauză, în baza mijloacelor
de probă legal administrate pe tot parcursul procesului penal. S-a constatat că
mijloacele de probă ce au fost administrate în fața instanței de apel nu au schimbat
starea de fapt reținută de către prima instanță pentru următoarele motive:
Așa-zisa declarație a părții vătămate din
înregistrarea video, nu prezintă relevanță penală în cauză, având în vedere că nu
s-au putut stabili din această înregistrare împrejurările de spațiu și de timp în
care s-a făcut înregistrarea, nu s-a putut stabili cine este persoana care o interoga
pe partea vătămată, faptul că întrebările adresate părții vătămate sugerau un răspuns
pe care aceasta urma să îl dea, răspunsurile scurte date de către partea vătămată.
La acestea s-a adăugat și starea de sănătate mentală a părții vătămate, precum și
faptul că, datorită acestei stări de sănătate și a vârstei, este o persoană ușor
influențabilă.
S-a reținut că vinovăția inculpatului este
probată fără nici un dubiu prin coroborarea judicioasă a mijloacelor de probă: declarațiile
părții vătămate date în prezența unui apărător, a unui traducător, a bunicii, aflate
la dosarul de urmărire penală, în care partea vătămată descrie în mod amănunțit
modul în care cei trei inculpați au săvârșit faptele. Aceste declarații au fost
coroborate cu cele ale martorilor audiați pe parcursul procesului penal, respectiv
P.M., N.V., V.Z., declarațiile coinculpaților A.D. și P.A.I. S-a reținut că acești
din urmă doi coinculpați, în declarațiile date, au recunoscut în mod amănunțit modul
de săvârșire al infracțiunilor. De altfel, s-a constatat că în faza de urmărire
penală inculpatul apelant V.A. a dat o declarație în care a recunoscut faptul că
a legat-o pe partea vătămată de țeava de la bătătorul de covoare legându-i mâinile
cu o sârmă de această țeava timp de aproximativ 15 minute. Această din urmă declarație
i-a fost luată inculpatului în prezența unui traducător și a unui apărător, respectând
astfel dispozițiile procedurale în materie.
La toate aceste mijloace de probă s-au
adăugat expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale
părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din care rezultă că
partea vătămată prezenta un comportament tipic al persoanelor abuzate sexual. S-a
reținut că mențiunile din acest raport de evaluare psihologică se coroborează cu
declarațiile martorilor P.M., O.M.I. și F.M., toți acești martori fiind audiați
nemijlocit de către instanța de judecată și confirmând faptul că partea vătămată
avea un comportament specific persoanelor abuzate sexual. Totodată, s-a constatat
că declarațiile de recunoaștere ale coinculpaților date în fază de urmărire penală
se coroborează cu celelalte mijloace de probă ce au fost enumerate anterior.
Faptul că toți inculpații din cauză au
revenit asupra aspectelor declarate în fază de urmărire penală, fără să justifice
în vreun fel această schimbare, nu a putut să conducă instanța de judecată la înlăturarea
declarațiilor de recunoaștere ale inculpaților date în faza de urmărire penală pentru
că nu a existat nici un motiv de fapt sau de drept care să determine instanța de
apel să procedeze astfel.
A fost avut în vedere faptul că declarațiile
inculpaților date în faza de urmărire penală și cele date în fața instanței de judecată
au aceeași forță probantă, instanța urmând să le aleagă pe cele care se coroborează
în sensul art. 69 C. proc. pen. cu fapte sau împrejurări ce rezultă din mijloacele
materiale de probă. Pentru aceste motive, instanța a dat relevanță penală declarațiilor
din faza de urmărire penală, pe de o parte pentru că ele se coroborează cu celelalte
mijloace de probă și pe de altă parte pentru că inculpații nu și-au justificat schimbarea
poziției procesuale.
Nu a putut fi ignorat în analiza apelului
motivul pentru care această cauză a fost trimisă spre rejudecare de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv dubiile pe care această instanță
le-a avut cu privire la starea psihică a inculpatului, instanța de judecată procedând
în acest sens la efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză. S-a reținut că
expertiza efectuată de către Tribunalul Covasna a concluzionat faptul că inculpatul,
la momentul comiterii faptelor, perioada 2005-2006, a avut capacitatea psihică de
apreciere critică asupra faptelor de care este învinuit și față de care discernământul
a fost prezent. Prin urmare, această expertiză a concluzionat faptul că inculpatul
este o persoană care răspunde penal pentru infracțiunile pe care le-a săvârșit.
S-a apreciat că nu sunt fondate nici criticile
formulate de către inculpat în sensul că fapta de lipsire de libertate a părții
vătămate constând în legarea acesteia cu o sârmă de un bătător de covoare o perioadă
mai mare de timp, ar fi lipsită de pericol social, deoarece această activitate a
fost realizată de trei persoane, partea vătămată era o persoană cu probleme de comportament
cunoscute de către inculpați. S-a reținut că împrejurarea că partea vătămată a fost
lăsată legată de către inculpați în acel loc până la momentul la care a fost găsită
de către o persoană ce trecea întâmplător prin acea zonă, nu face altceva decât
să evidențieze împrejurarea că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social
al infracțiunii de lipsire de libertate, așa cum corect a fost încadrată de către
prima instanță.
S-a reținut, de asemenea, că datorită modalității
de săvârșire a faptelor, nu există martori oculari care să fi perceput în mod direct
activitatea infracțională desfășurată de către inculpați, dar există o serie de
probe directe (declarațiile de recunoaștere ale celorlalți doi coinculpați condamnați
definitiv), indirecte (declarații de martori, raportul de evaluare psihologică)
care confirmă acuzațiile aduse inculpaților prin actul de sesizare, în acest sens
fiind declarațiile constante ale părții vătămate care se coroborează cu declarațiile
bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său, în vara anului 2005,
cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea
vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpatul V.A. și „I." să întrețină
relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x, de pe strada O.
Cu privire la critica invocată în apel
de către inculpat referitoare la data la care s-a formulat plângere de către bunica
părții vătămate, Curtea de Apel a constatat că aceasta din urmă și-a motivat atitudinea
arătând că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia inculpatului
V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările proliferate
la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul părții
vătămate și la anturajul acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea
de Apel a constatat că sentința apelată de către inculpat este legală și temeinică,
atât în ceea ce privește starea de fapt, cât și încadrarea juridică a infracțiunilor
săvârșite.
Pe de altă parte, s-a constatat că pedepsele
aplicate de către prima instanță au fost just individualizate, cu respectarea tuturor
criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv având în vedere gravitatea infracțiunilor
săvârșite de către inculpat ce decurge din natura relațiilor sociale încălcate
(cele care privesc libertatea vieții sexuale, dar și cele care apără libertatea
fizică și psihică a unei persoane), starea de minoritate a victimei și afecțiunile
acesteia, cunoscute de altfel de către inculpat. Nu a putut fi ignorată nici durata
de timp de-a lungul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională derulată de
către inculpat, dar și atitudinea procesuală oscilantă a acestuia, în fața instanțelor
de judecată negând comiterea infracțiunilor.
S-a constatat faptul că prima instanță
a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului apelant, reținând
în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.
pen. și făcând în acest sens aplicarea dispozițiilor art. 76 C. pen.
Totodată, s-a reținut că prima instanță
a procedat și la o justă soluționare a laturii civile a cauzei, constatând că sunt
îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, dar și dovedirea prejudiciului
cauzat părții vătămate.
Împotriva deciziei anterior menționate,
în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.A.,
solicitând, prin intermediul apărătorului
desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și pronunțarea unei soluții
de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,
criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
În subsidiar, a fost invocat cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., sens în care s-a solicitat
redozarea pedepsei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat
prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,
constată că acesta nu este fondat,
pentru
considerentele care urmează.
Critica formulată de recurentul inculpat,
fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc.
pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se
pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator
administrat, câtă vreme vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se
în mod corect situația de fapt anterior redată.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că acesta există
numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată
de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă
din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt
trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă,
și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat
contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică
să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca
motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci
numai dintr-o discordantă evidentă între situația de fapt reținută și conținutul
real al probelor.
În prezenta cauză, Înalta Curte nu a identificat
nici un aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție
evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.
Fără a relua raționamentele instanțelor
de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta
Curte constată că nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului
și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
către inculpatul V.A., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu
probele administrate în cauză - probe directe (declarațiile de recunoaștere ale
celorlalți doi coinculpați condamnați definitiv), dar și indirecte (declarații de
martori, raportul de evaluare psihologică), din care rezultă fără dubiu că inculpatul
a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, respectiv viol și lipsire
de libertate în mod ilegal.
Toate probele administrate în cauză confirmă
situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea
au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge
la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție
cu dispozițiile procesual penale anterior menționate.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că
în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare
la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului întrunesc
atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor r