ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2896/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2896/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 iunie 2014 au fost înregistrate, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, recursurile declarate de reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. și de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 908 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă. Prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 2364/30/2009*, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 6508/59/2005*, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și finalizarea irevocabilă a Dosarului nr. 4533/30/2004, în prezent suspendat, aflat la Tribunalul Timiș.
Împotriva încheierii de ședință din 11 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă S.P.N. „S.I.N.T.”, a cărei analiză este prioritară în raport de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Regula privind legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. În cauză, obiectul recursului îl reprezintă încheierea de ședință din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., „asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs”. Încheierea de suspendare din 11 septembrie 2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea unui recurs și, prin urmare, nu poate face obiectul unei căi de atac.
Raportat la dispozițiile legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. împotriva încheierii de ședință din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul 2364/30/2009* va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. împotriva încheierii de ședință din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 2364/30/2009*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.