ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, ca urmare a strămutării judecății procesului de la Curtea de Apel Pitești, revizuenta SC S. SA, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 97 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că prin decizia civilă nr. 97/2005 a fost admis apelul contestatoarei F.M. și a fost schimbată sentința civilă nr. 396/2004 a Tribunalului Vâlcea, în sensul obligării revizuentei din cererea pendinte la restituirea în natură a terenului în suprafață de 75,36 m.p.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu ar face parte din suprafața de 409 m.p., înscrisă în procesul-verbal de inventariere a averii imobiliare a autorului H.M. din data de 30 noiembrie 1944. În ce privește probatoriul administrat, instanța de apel și-a fundamentat întreaga soluție pe două probe care au fost considerate esențiale în dezlegarea cauzei, respectiv declarația martorului T.I. și raportul de expertiză în construcții întocmit de expert D.M.F. Instanța a reținut că s-a făcut dovada că pe terenul în suprafață de 55,74 m.p. nu s-au edificat construcții ulterioare anului 1990 și pentru care intimata nu a făcut dovada existenței autorizației de construcție.

De asemenea, instanța a mai reținut că suprafața de 75,36 m.p. s-a constatat a fi ocupată de construcții care au fost edificate după anul 1998, așa cum rezultă din depoziția martorului T.I. Prin expertiza tehnică întocmită la prima instanță de către expert H.D., s-a determinat data edificării construcției bloc. J, ca fiind anterioară anului 1983 și nu a construcțiilor edificate ulterior, cu caracter de extindere a construcției inițiale, ce au fost ridicate așa cum a arătat martorul, în urmă cu 7-8 ani, prin ridicarea uni zid și a unui acoperiș, a unor toalete ale restaurantului. Având în vedere reținerile instanței fundamentate pe declarațiile martorului și pe expertiză, revizuenta a formulat plângere penală împotriva celor doi participanți la proces, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Prin sentința penală nr. 222/2010, pronunțată de Judecătoria Horezu, în Dosarul nr. 543/241/2010, au fost admise ambele plângeri, a fost desființată ordonanța din 6 martie 2009 și a fost trimisă cauza la Parchetul Horezu, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de T.I. și D.M., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Împotriva acestei soluții a fost declarat recurs de către revizuenta de astăzi, dar și de învinuiți. Prin decizia penală nr. 20/R din 17 ianuarie 2011 Tribunalul Vâlcea, a admis recursul societății, a casat sentința, a admis plângerea penală și a desființat ordonanța din 6 martie 2009, fiind pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., față de D.M.

și T.I. și a trimis cauza la Judecătoria Horezu spre competentă soluționare. De asemenea, a respins recursurile declarate de învinuiți. În cazul expertului, fapta prezintă unele particularități specifice, fiind vorba de o acțiune prin care efectuează o expertiză mincinoasă care nu este în concordanță cu situația reală. Tribunalul a reținut în mod expres că mărturia lui T.I. și adăugirile la raportul de expertiză făcute de către expertă, au constituit împrejurări esențiale ce au fost avute în vedere de instanța civilă în pronunțarea soluției. Deși în cuprinsul deciziei civile pronunțată de Curtea de Apel Pitești se reține că expertiza tehnică întocmită de expert H.D.

a stabilit că numai data edificării blocului J este anterioară anului 1983, nu și cea a construcțiilor edificate ulterior, cu caracter de extindere a construcției inițiale, în realitate, atunci când susține că blocul J a fost edificat anterior anului 1983, expertul se referă la spațiile comerciale aflate la parter, printre care se află și restaurantul. La dosarul cauzei sunt probe din care rezultă că cei doi învinuiți recurenți au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați, însă atât soluția dată de procuror, cât și cea pronunțată de prima instanță nu se întemeiază pe aceste probe. Așadar, tribunalul a statuat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este conformă cu realitatea, câtă vreme se bazează pe mărturia denaturată a martorului și raportului mincinos al expertului.

Dacă faptele săvârșite de cei doi învinuiți nu au produs consecințe pe tărâmul dreptului penal, ele au produs consecințe pe câmpul de aplicare al răspunderii civile, prin prezentarea falsă a realității și inducerea în eroare a organului judiciar care a pronunțat soluția supusă revizuirii. În domeniul dreptului procesual civil, dubiul profită pârâtului, iar câtă vreme nu se poate reține cu certitudine că extinderea a fost edificată după anul 1990, se impune respingerea acțiunii reclamantei F.M., însă această soluție nu poate fi dată decât în calea de atac a revizuirii, bazată pe faptul că probele pe baza cărora s-a pronunțat soluția au fost apreciate ca fiind o falsă reprezentare a realității.

Intimata F.M. a formulat în cauză întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 44/R din 22 ianuarie 2014 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că efectuându-se cercetări în ceea ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă a martorului și a expertului în Dosarul nr. 543/241/2010, instanța de fond a dispus achitarea, atât a martorului cât și a expertului. Nu este posibil să fie invocate în cererea de revizuire probe administrate de instanța penală, scoase din contextul tuturor probelor administrate la dosar.

Motivele invocate în cererea de revizuire se întemeiază pe opinia separată a unui judecător din completul de judecată, fiind scoase din contextul probatoriului administrat în cauză. Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, inclusiv expertiza topografică, a rezultat existența unui dubiu cu privire la data certă a construirii anexei în dispută, fapt ce exonerează de răspundere penală pe ambii inculpați. Referirea instanței civile în decizia pronunțată în Dosarul nr. 1282/2004, la constatarea făcută de expertă - în afara obiectului probat - în sensul existenței unei extinderi ulterioare a blocului J, reprezintă o interpretare a judecătorului în legătură cu vechimea construcției, ce nu poate fi imputată expertei.

De altfel, Curtea a reținut faptul că inculpata - expertă în cauza civilă, nu a fost întrebată de instanța de apel cu privire la momentul edificării anexei blocului J, astfel încât afirmația ce îi este imputată nu are un caracter mincinos și nu a condus la adoptarea soluției în acel dosar, aceasta fiind doar rezultatul aprecierii judecătorului, prin coroborarea întregului ansamblu probator. În opinia Curții, nu putea fi privită ca o probă, din care să rezulte o dată concretă a edificării imobilului, cu atât mai mult cu cât specializarea expertei era aceea de topograf, iar lucrarea de specialitate nu impunea să se răspundă la acest obiectiv. Interpretarea probei, constând în expertiza tehnică, prin coroborare cu declarația martorului T.I.

în legătură cu aplicabilitatea unor dispoziții ale Legii nr. 10/2001, constituie atributul exclusiv al instanței, ce nu poate conduce la reținerea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Nefiind dovedit sub aspect subiectiv însuși elementul intențional, care este esențial pentru atragerea răspunderii penale, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fapta expertei și a martorului neproducând nici o consecință pe tărâmul dreptului penal. Pentru aceste considerente, constatând inexistența infracțiunii invocate, Curtea a decis că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., motiv pentru care a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat decizia nr. 97 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești. În dezvoltarea recursului a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că prin dispozitiv instanța a decis asupra cererii de revizuire pe fondul cauzei, iar considerentele sumare ale deciziei recurate, au vizat inadmisibilitatea cererii. Având în vedere contradicția dintre motivare și dispozitiv, precum și neanalizarea corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., apreciază că nu se poate realiza controlul judiciar și se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

De asemenea, a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc civ. Arată că motivarea se întinde pe exact trei rânduri, în ultimul aliniat al deciziei recurate, că aliniatele anterioare nu sunt altceva decât preluări din soluția dată în procesul penal, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. A arătat că această cerere pleacă de la opinia separată a președintelui completului de judecată, opinie pe care o apreciază ca fiind pertinentă și legală, că deși faptele nu sunt de natură a atrage răspunderea penală, în materie civilă ele rămân ilicite prin denaturarea adevărului, deci se impune înlăturarea lor.

Lipsa intenției și a scopului ilicit urmărit de inculpați nu pot justifica menținerea unei situații neconforme cu realitatea, care ar fi de natură să conducă la menținerea unor prejudicii grave aduse raporturilor juridice civile. De asemenea, recurenta susține că nu este absolut necesară existența unei hotărâri judecătorești de condamnare a martorului sau expertului, câtă vreme există fapta care a condus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești eronate. Intimata F.M. a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căreia prin considerente s-a analizat admisibilitatea cererii de revizuire, iar prin dispozitiv instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei, ceea ce ar impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită. Aceasta deoarece revizuenta nu poate justifica un interes procesual în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu motivarea că nu există o hotărâre de condamnare și nu ca nefondată, așa cum s-a decis prin hotărârea atacată. Orice cerere, inclusiv o cale de atac, poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, acesta reprezentând o condiție de exercițiu a acțiunii civile.

Interesul este folosul practic, imediat, avantajul efectiv pe care îl poate obține cel care acționează. În aceste condiții, nu s-ar putea spune că recurenta-revizuentă ar avea interes în pronunțarea unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar nu ca nefondată, pentru că și într-o situație și în alta ar cădea în pretenții. Nici critica întemeiată pe dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., referitoare la motivarea sumară a hotărârii atacate, nu poate fi primită. Prin hotărârea recurată instanța a analizat motivul de revizuire invocat, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cu hotărârea pronunțată în materie penală și cu probele administrate în procesul civil.

Împrejurarea că nu a răspuns tuturor argumentelor revizuentei, nu are semnificația încălcării cerințelor de echitate procesuală garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum pretinde recurenta-revizuentă, atâta vreme cât argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și-au găsit reflectarea în hotărâre. Critica potrivit căreia dezlegarea dată cererii de revizuire s-a făcut cu încălcarea și interpretarea greșită a legii nu poate fi analizată, dat fiind faptul că nici în cuprinsul recursului, dar nici în concluziile puse în fața instanței de recurs, recurenta-revizuentă nu a putut indica norma de drept încălcată sau greșit aplicată. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. are în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material. În mod excepțional acest motiv include și nesocotirea legii de drept procesual, pentru situații cum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile. Or, dispozițiile legale invocate în concluziile orale de recurentă, respectiv art. 137 și 261 C. proc. civ. se referă la ordinea cercetării excepțiilor și la conținutul hotărârii judecătorești, neavând nicio legătură cu argumentele aduse de recurentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs. Recurenta susține, de asemenea, că din examinarea probatoriului administrat în dosarul penal reiese cu certitudine că declarația martorului și expertiza reprezintă denaturări ale adevărului faptic, care au indus în eroare instanța de judecată și care trebuie înlăturate.

Or, în condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, examinarea greșelilor de fapt decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate nu mai poate face obiectul recursului. În aceste condiții, Înalta Curte nu poate decât să constate nulitatea motivului de recurs astfel invocat. Recurenta-revizuentă arată că a formulat cererea de revizuire întemeindu-se pe opinia separată a președintelui completului de judecată care a soluționat recursul penal, opinie pe care o apreciază ca fiind legală. Or, chiar dacă într-o cauză s-a exprimat o opinie separată a unui membru al completului, soluția aparține majorității.

Dacă s-ar lua în considerare opinia minoritară, indirect s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a hotărârii date cu majoritate, ceea ce nu este permis. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC S. SA Drăgășani împotriva deciziei civile nr. 44/R din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.