ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul

Curții de Apel Brașov, ca urmare a strămutării judecății procesului de la Curtea

de Apel Pitești, revizuenta SC S. SA, a solicitat revizuirea deciziei civile

nr. 97 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Cererea de revizuire a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

revizuire se arată că prin decizia civilă nr. 97/2005 a fost admis apelul contestatoarei

F.M. și a fost schimbată sentința civilă nr. 396/2004 a Tribunalului Vâlcea, în

sensul obligării revizuentei din cererea pendinte la restituirea în natură a terenului

în suprafață de 75,36 m.p.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu ar face parte din suprafața

de 409 m.p., înscrisă în procesul-verbal de inventariere a averii imobiliare a autorului

H.M. din data de 30 noiembrie 1944.

În ce privește probatoriul

administrat, instanța de apel și-a fundamentat întreaga soluție pe două probe care

au fost considerate esențiale în dezlegarea cauzei, respectiv declarația martorului

T.I. și raportul de expertiză în construcții întocmit de expert D.M.F.

Instanța a reținut că

s-a făcut dovada că pe terenul în suprafață de 55,74 m.p. nu s-au edificat construcții

ulterioare anului 1990 și pentru care intimata nu a făcut dovada existenței autorizației

de construcție.

De asemenea, instanța

a mai reținut că suprafața de 75,36 m.p. s-a constatat a fi ocupată de construcții

care au fost edificate după anul 1998, așa cum rezultă din depoziția martorului

T.I.

Prin expertiza tehnică

întocmită la prima instanță de către expert H.D., s-a determinat data edificării

construcției bloc. J, ca fiind anterioară anului 1983 și nu a construcțiilor edificate

ulterior, cu caracter de extindere a construcției inițiale, ce au fost ridicate

așa cum a arătat martorul, în urmă cu 7-8 ani, prin ridicarea uni zid și a unui

acoperiș, a unor toalete ale restaurantului.

Având în vedere reținerile

instanței fundamentate pe declarațiile martorului și pe expertiză, revizuenta a

formulat plângere penală împotriva celor doi participanți la proces, pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Prin sentința penală

nr. 222/2010, pronunțată de Judecătoria Horezu, în Dosarul nr. 543/241/2010, au

fost admise ambele plângeri, a fost desființată ordonanța din 6 martie 2009 și a

fost trimisă cauza la Parchetul Horezu, în vederea redeschiderii urmăririi penale

față de T.I. și D.M., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Împotriva acestei soluții

a fost declarat recurs de către revizuenta de astăzi, dar și de învinuiți.

Prin decizia penală

nr. 20/R din 17 ianuarie 2011 Tribunalul Vâlcea, a admis recursul societății, a

casat sentința, a admis plângerea penală și a desființat ordonanța din 6 martie

2009, fiind pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 260 C. pen., față de D.M. și T.I. și a trimis cauza la Judecătoria

Horezu spre competentă soluționare.

De asemenea, a respins

recursurile declarate de învinuiți.

În cazul expertului, fapta

prezintă unele particularități specifice, fiind vorba de o acțiune prin care efectuează

o expertiză mincinoasă care nu este în concordanță cu situația reală.

Tribunalul a reținut în

mod expres că mărturia lui T.I. și adăugirile la raportul de expertiză făcute de

către expertă, au constituit împrejurări esențiale ce au fost avute în vedere de

instanța civilă în pronunțarea soluției.

Deși în cuprinsul deciziei

civile pronunțată de Curtea de Apel Pitești se reține că expertiza tehnică întocmită

de expert H.D. a stabilit că numai data edificării blocului J este anterioară anului

1983, nu și cea a construcțiilor edificate ulterior, cu caracter de extindere a

construcției inițiale, în realitate, atunci când susține că blocul J a fost edificat

anterior anului 1983, expertul se referă la spațiile comerciale aflate la parter,

printre care se află și restaurantul.

La dosarul cauzei sunt

probe din care rezultă că cei doi învinuiți recurenți au săvârșit faptele pentru

care au fost cercetați, însă atât soluția dată de procuror, cât și cea pronunțată

de prima instanță nu se întemeiază pe aceste probe.

Așadar, tribunalul a statuat

că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este conformă cu realitatea,

câtă vreme se bazează pe mărturia denaturată a martorului și raportului mincinos

al expertului.

Dacă faptele săvârșite

de cei doi învinuiți nu au produs consecințe pe tărâmul dreptului penal, ele au

produs consecințe pe câmpul de aplicare al răspunderii civile, prin prezentarea

falsă a realității și inducerea în eroare a organului judiciar care a pronunțat

soluția supusă revizuirii.

În domeniul dreptului

procesual civil, dubiul profită pârâtului, iar câtă vreme nu se poate reține cu

certitudine că extinderea a fost edificată după anul 1990, se impune respingerea

acțiunii reclamantei F.M., însă această soluție nu poate fi dată decât în calea

de atac a revizuirii, bazată pe faptul că probele pe baza cărora s-a pronunțat soluția

au fost apreciate ca fiind o falsă reprezentare a realității.

Intimata F.M. a formulat

în cauză întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă

nr. 44/R din 22 ianuarie 2014 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins cererea de

revizuire.

Pentru a decide astfel,

Curtea a reținut că efectuându-se cercetări în ceea ce privește infracțiunea de

mărturie mincinoasă a martorului și a expertului în Dosarul nr. 543/241/2010, instanța

de fond a dispus achitarea, atât a martorului cât și a expertului. Nu este posibil

să fie invocate în cererea de revizuire probe administrate de instanța penală, scoase

din contextul tuturor probelor administrate la dosar.

Motivele invocate în cererea

de revizuire se întemeiază pe opinia separată a unui judecător din completul de

judecată, fiind scoase din contextul probatoriului administrat în cauză.

Din ansamblul materialului

probator administrat în cauză, inclusiv expertiza topografică, a rezultat existența

unui dubiu cu privire la data certă a construirii anexei în dispută, fapt ce exonerează

de răspundere penală pe ambii inculpați. Referirea instanței civile în decizia pronunțată

în Dosarul nr. 1282/2004, la constatarea făcută de expertă - în afara obiectului

probat - în sensul existenței unei extinderi ulterioare a blocului J, reprezintă

o interpretare a judecătorului în legătură cu vechimea construcției, ce nu poate

fi imputată expertei.

De altfel, Curtea a reținut

faptul că inculpata - expertă în cauza civilă, nu a fost întrebată de instanța de

apel cu privire la momentul edificării anexei blocului J, astfel încât afirmația

ce îi este imputată nu are un caracter mincinos și nu a condus la adoptarea soluției

în acel dosar, aceasta fiind doar rezultatul aprecierii judecătorului, prin coroborarea

întregului ansamblu probator. În opinia Curții, nu putea fi privită ca o probă,

din care să rezulte o dată concretă a edificării imobilului, cu atât mai mult cu

cât specializarea expertei era aceea de topograf, iar lucrarea de specialitate nu

impunea să se răspundă la acest obiectiv.

Interpretarea probei,

constând în expertiza tehnică, prin coroborare cu declarația martorului T.I. în

legătură cu aplicabilitatea unor dispoziții ale Legii nr. 10/2001, constituie atributul

exclusiv al instanței, ce nu poate conduce la reținerea infracțiunii de mărturie

mincinoasă.

Nefiind dovedit sub aspect

subiectiv însuși elementul intențional, care este esențial pentru atragerea răspunderii

penale, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fapta

expertei și a martorului neproducând nici o consecință pe tărâmul dreptului penal.

Pentru aceste considerente,

constatând inexistența infracțiunii invocate, Curtea a decis că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., motiv pentru

care a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs revizuenta, solicitând modificarea deciziei atacate,

admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat decizia

nr. 97 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești.

În dezvoltarea recursului

a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

în sensul că prin dispozitiv instanța a decis asupra cererii de revizuire pe fondul

cauzei, iar considerentele sumare ale deciziei recurate, au vizat inadmisibilitatea

cererii. Având în vedere contradicția dintre motivare și dispozitiv, precum și neanalizarea

corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., apreciază că nu se poate

realiza controlul judiciar și se impune casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

De asemenea, a susținut

că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii,

motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc civ. Arată că motivarea se întinde

pe exact trei rânduri, în ultimul aliniat al deciziei recurate, că aliniatele anterioare

nu sunt altceva decât preluări din soluția dată în procesul penal, ceea ce echivalează

cu nemotivarea hotărârii.

A arătat că această cerere

pleacă de la opinia separată a președintelui completului de judecată, opinie pe

care o apreciază ca fiind pertinentă și legală, că deși faptele nu sunt de natură

a atrage răspunderea penală, în materie civilă ele rămân ilicite prin denaturarea

adevărului, deci se impune înlăturarea lor. Lipsa intenției și a scopului ilicit

urmărit de inculpați nu pot justifica menținerea unei situații neconforme cu realitatea,

care ar fi de natură să conducă la menținerea unor prejudicii grave aduse raporturilor

juridice civile.

De asemenea, recurenta

susține că nu este absolut necesară existența unei hotărâri judecătorești de condamnare

a martorului sau expertului, câtă vreme există fapta care a condus la pronunțarea

unei hotărâri judecătorești eronate.

Intimata F.M. a depus

întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând

a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Prima critică, întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia prin considerente

s-a analizat admisibilitatea cererii de revizuire, iar prin dispozitiv instanța

s-a pronunțat pe fondul cauzei, ceea ce ar impune casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită.

Aceasta deoarece revizuenta

nu poate justifica un interes procesual în obținerea unei hotărâri judecătorești

prin care să se respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu motivarea că nu

există o hotărâre de condamnare și nu ca nefondată, așa cum s-a decis prin hotărârea

atacată.

Orice cerere, inclusiv

o cale de atac, poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică

un interes, acesta reprezentând o condiție de exercițiu a acțiunii civile. Interesul

este folosul practic, imediat, avantajul efectiv pe care îl poate obține cel care

acționează.

În aceste condiții, nu

s-ar putea spune că recurenta-revizuentă ar avea interes în pronunțarea unei soluții

de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar nu ca nefondată, pentru

că și într-o situație și în alta ar cădea în pretenții.

Nici critica întemeiată

pe dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., referitoare la motivarea sumară

a hotărârii atacate, nu poate fi primită.

Prin hotărârea recurată

instanța a analizat motivul de revizuire invocat, în raport cu dispozițiile

art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cu hotărârea pronunțată în materie penală și cu probele

administrate în procesul civil. Împrejurarea că nu a răspuns tuturor argumentelor

revizuentei, nu are semnificația încălcării cerințelor de echitate procesuală garantate

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum pretinde recurenta-revizuentă,

atâta vreme cât argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și-au găsit reflectarea

în hotărâre.

Critica potrivit căreia

dezlegarea dată cererii de revizuire s-a făcut cu încălcarea și interpretarea greșită

a legii nu poate fi analizată, dat fiind faptul că nici în cuprinsul recursului,

dar nici în concluziile puse în fața instanței de recurs, recurenta-revizuentă nu

a putut indica norma de drept încălcată sau greșit aplicată. Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept

material. În mod excepțional acest motiv include și nesocotirea legii de drept procesual,

pentru situații cum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii

prealabile. Or, dispozițiile legale invocate în concluziile orale de recurentă,

respectiv art. 137 și 261 C. proc. civ. se referă la ordinea cercetării excepțiilor

și la conținutul hotărârii judecătorești, neavând nicio legătură cu argumentele

aduse de recurentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs.

Recurenta susține, de

asemenea, că din examinarea probatoriului administrat în dosarul penal reiese cu

certitudine că declarația martorului și expertiza reprezintă denaturări ale adevărului

faptic, care au indus în eroare instanța de judecată și care trebuie înlăturate.

Or, în condițiile abrogării

pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 111

1

din O.U.G.

nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, examinarea greșelilor de fapt decurgând

din aprecierea eronată a probelor administrate nu mai poate face obiectul recursului.

În aceste condiții, Înalta Curte nu poate decât să constate nulitatea motivului

de recurs astfel invocat.

Recurenta-revizuentă arată

că a formulat cererea de revizuire întemeindu-se pe opinia separată a președintelui

completului de judecată care a soluționat recursul penal, opinie pe care o apreciază

ca fiind legală.

Or, chiar dacă într-o

cauză s-a exprimat o opinie separată a unui membru al completului, soluția aparține

majorității. Dacă s-ar lua în considerare opinia minoritară, indirect s-ar nesocoti

autoritatea de lucru judecat a hotărârii date cu majoritate, ceea ce nu este permis.

Pentru toate aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC S. SA Drăgășani împotriva deciziei

civile nr. 44/R din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2014.