ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2014

Deliberând, în condițiile art. 395

alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele:

Prin

deciziei nr. 2518 din data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova, s

ecția

I

civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA

Craiova împotriva sentinței nr. 417 din 03 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul

Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul

reclamant U.C.

A schimbat în totalitate sentința civilă

nr. 417 din 03 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamantul U.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 instituie principiul legalității

grupelor de muncă, în sensul că

activitățile,

locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative,

ele trebuind sa fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

Î

ncadrarea

în grupele de muncă se face fie direct, ca urmare a regăsirii în una din situațiile

cuprinse în anexe, fie prin asimilare, ca urmare a desfășurării efective a muncii

în situații din cele prevăzute în anexe.

În

speță, angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit

locurile de muncă ce se încadrează în grupele

I

și II de muncă. Însă nici locul de muncă, nici activitatea

prestată de reclamant nu au fost încadrate în grupa

II

de muncă.

Din situația locurilor de muncă grupa

I

și a II-a rezultă că la secția Prelucrări

mecanice, unde reclamantul și-a desfășurat activitatea au fost încadrate în grupe

de muncă activitățile desfășurate de ascuțitori, lăcătuși și sculeri, nu și activitățile

prestate de frezori.

Nu s-a dovedit că neacordarea beneficiului

grupei a II-a de muncă reclamantului ar avea la bază o eventuală înțelegere abuzivă

dintre sindicat și reprezentantul societății, pentru eludarea principiul legalității

încadrării în grupă.

Simpla existență a condițiilor deosebite

de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată

a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să

fie menționată de Ordinul nr. 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același

Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.

Hotărârea judecătorească dată în favoarea

unor colegi ai reclamantului nu impune acordarea grupei a II-a de muncă în mod automat

către toți salariații care ar fi lucrat în condiții aparent similare, deoarece nu

se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat

activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate

fi distinct.

Rolul jurisprudenței este de a interpreta

și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătoml soluționând

cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze,

neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce

se deduce în fața sa.

În

raport de aceste considerente. Curtea de Apel Craiova a constatat

neîntemeiată solicitarea reclamantului privind încadrarea în condiții de grupa a

II-a de muncă și obligarea pârâtei SC A.C. SA la eliberarea adeverinței care să

ateste această situație, astfel că în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., a fost

admis apelul, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Î

mpotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul U.C.,

invocând în drept dispozițiile art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând schimbarea în tot a hotărârii supuse

revizuirii.

În

motivarea cererii, revizuentul a arătat că, Curtea de Apel

Craiova a pronunțat hotărâri potrivnice în cauze având același obiect.

Revizuentul a arătat că a fost discriminat

față de alți colegi de-ai săi, care au desfășurat același tip de activitate, în

aceeași perioadă și la aceiași loc de muncă și cărora li s-a recunoscut grupa a

II-a de muncă prin hotărâri judecătorești.

Jurisprudența contradictorie și diferența

de tratament dintre revizuent și colegii săi care au hotărâri judecătorești favorabile

poate fi asimilată unei discriminări în sensul art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (cauza Beian/României).

Analizând condițiile de admisibilitate

a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuentul a solicitat instanței anularea

deciziei civile nr. 2518 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă, în contradictoriu cu intimata SC

A.C. SA, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă

care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru

cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

S-a susținut că decizia a cărei anulare

se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea

de Apel Craiova), pronunțate în pricini similare (drepturi salariaie), în privința

altor salariați, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În

aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidență

teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ

anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie vorba despre

hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi

fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate

de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în

același proces (dosar), ei în procese diferite și în cea de-a doua cauză, să nu

se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau dacă a fost invocată, să nu

fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută

de revizuent se afirmă o prelinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași

instanțe pronunțate în cauze similare (iar nu identice). În privința altor părți

ce sunt salariați ai aceleiași intimate, revizuentul nu poate obține anularea deciziei

instanței de apel. Întrucât practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată

pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ.

Pentru situația descrisă nu este întrunită

cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire Ia

care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior

și a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea

unei decizii în interesul legii. Însă, la acest moment, date fiind efectele unei

astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința

situației revizuemuhii. Întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile

se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești

examinate și nici eu privire la situația părților din acele procese.

Scopul reglementării cazului de revizuire

prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor

greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului

autorității de lucru judecat, prin reslabitirea situației determinate de nesocotirea

acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pe de altă parte, instituirea normei de

la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării

puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice,

ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un „apel

deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că „există

două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu

c. României din 7 iulie 2009.

De asemenea, în speță, revizuentul nu poate

susține ca motiv de revizuire existența unei discriminări în sensul art. 14 din

C.E.D.O., față de condițiile expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., anterior analizate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul U.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuentul U.C. împotriva deciziei nr. 2518 din data de 12 iunie 2014

a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă.

Cu recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

octombrie 2014.