ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2014

Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin deciziei nr. 2518 din data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova, s ecția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA Craiova împotriva sentinței nr. 417 din 03 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul reclamant U.C. A schimbat în totalitate sentința civilă nr. 417 din 03 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul U.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

Î ncadrarea în grupele de muncă se face fie direct, ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare, ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute în anexe. În speță, angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă. Însă nici locul de muncă, nici activitatea prestată de reclamant nu au fost încadrate în grupa II de muncă. Din situația locurilor de muncă grupa I și a II-a rezultă că la secția Prelucrări mecanice, unde reclamantul și-a desfășurat activitatea au fost încadrate în grupe de muncă activitățile desfășurate de ascuțitori, lăcătuși și sculeri, nu și activitățile prestate de frezori.

Nu s-a dovedit că neacordarea beneficiului grupei a II-a de muncă reclamantului ar avea la bază o eventuală înțelegere abuzivă dintre sindicat și reprezentantul societății, pentru eludarea principiul legalității încadrării în grupă.

Simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul nr. 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc. Hotărârea judecătorească dată în favoarea unor colegi ai reclamantului nu impune acordarea grupei a II-a de muncă în mod automat către toți salariații care ar fi lucrat în condiții aparent similare, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct.

Rolul jurisprudenței este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătoml soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa. În raport de aceste considerente. Curtea de Apel Craiova a constatat neîntemeiată solicitarea reclamantului privind încadrarea în condiții de grupa a II-a de muncă și obligarea pârâtei SC A.C. SA la eliberarea adeverinței care să ateste această situație, astfel că în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., a fost admis apelul, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Î mpotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul U.C., invocând în drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând schimbarea în tot a hotărârii supuse revizuirii. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, Curtea de Apel Craiova a pronunțat hotărâri potrivnice în cauze având același obiect. Revizuentul a arătat că a fost discriminat față de alți colegi de-ai săi, care au desfășurat același tip de activitate, în aceeași perioadă și la aceiași loc de muncă și cărora li s-a recunoscut grupa a II-a de muncă prin hotărâri judecătorești. Jurisprudența contradictorie și diferența de tratament dintre revizuent și colegii săi care au hotărâri judecătorești favorabile poate fi asimilată unei discriminări în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian/României).

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Revizuentul a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 2518 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC A.C. SA, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea de Apel Craiova), pronunțate în pricini similare (drepturi salariaie), în privința altor salariați, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidență teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ei în procese diferite și în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută de revizuent se afirmă o prelinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe pronunțate în cauze similare (iar nu identice). În privința altor părți ce sunt salariați ai aceleiași intimate, revizuentul nu poate obține anularea deciziei instanței de apel. Întrucât practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru situația descrisă nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire Ia care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii. Însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința situației revizuemuhii. Întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici eu privire la situația părților din acele procese. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin reslabitirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un „apel deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009. De asemenea, în speță, revizuentul nu poate susține ca motiv de revizuire existența unei discriminări în sensul art. 14 din C.E.D.O., față de condițiile expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., anterior analizate. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul U.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul U.C. împotriva deciziei nr. 2518 din data de 12 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.