ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2014

HOTĂRÂRE
16.09.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 395 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2167 din 27 mai 2014, Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A.C. SA

împotriva sentinței civile nr. 58 din 14 ianuarie 2014 a Tribunalului Dolj pronunțată

în contradictoriu cu intimata - reclamantă P.T.

A schimbat în tot

sentința sus menționatăși a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile Ordinului nr. 50/1990

instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile,

locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte

normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

Încadrarea în grupele

de muncă se face fie direct, ca urmare a regăsirii în una din situațiile

cuprinse în anexe, fie prin asimilare, ca efect al desfășurării efective a

muncii în situații din cele prevăzute în anexe.

În speță, angajatorul

a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează

în grupele I și II, însă nici locul de muncă, nici activitatea prestată de

reclamantă nu au fost încadrate în grupa a-II-a de muncă.

Simpla existență a

condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate, nu constituie un

motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind

necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul nr. 50/1990,

îndeplinirea condițiilor procedurii prevăzută de același ordin, nominalizarea

pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.

Așadar, hotărârile

judecătorești pronunțate în favoarea unor colegi ai reclamantei nu impun

acordarea grupei a-II-a de muncă în mod automat de către toți salariații care

ar fi lucrat în condiții aparent similare, deoarece nu se pot supune

comparației, condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea

persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat în fiecare

pricină poate fi distinct.

Rolul jurisprudenței

este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății

instanței, judecătorul soluționând cauza în limitele legii, corespunzător

probatoriului acelei pricini, neavând dreptul să stabilească dispoziții

generale, în afara speței particulare, ce se deduce în fața sa.

În raport de aceste

considerente, Curtea de Apel Craiova a constatat neîntemeiată solicitarea

reclamantei privind încadrarea în condițiile grupei a-II-a de muncă și

obligarea pârâtei SC A.C. SA la eliberarea adeverinței care să ateste această

situație, astfel că, în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ. a admis

apelul, a schimbat sentința tribunalului și, pe cale de consecință, a respins

acțiunea.

Împotriva Deciziei

nr. 2167 din 27 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a formulat

cerere de revizuire reclamanta P.T., invocând, ca temei de drept, dispozițiile art.

509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., solicitând

schimbarea în tot a hotărârii supuse revizuirii.

În motivarea în fapt

a cererii sale, revizuenta a arătat că, aceeași instanță, respectiv Curtea de

Apel Craiova, a pronunțat hotărâri potrivnice în cauze având același obiect,

precizând că a fost discriminată față de alți colegi ai săi, care au desfășurat

același tip de activitate, în aceeași perioadă și la același loc de muncă,

cărora, însă, li s-a recunoscut grupa a-II-a de muncă prin hotărările

judecătorești menționate cu titlu exemplicativ în petitul cererii de revizuire

(Deciziile nr. 1081/2014, nr. 752/2014, nr. 240/2014, 217/2014, 216/2014 etc.).

Jurisprudența contradictorie

și diferența de tratament dintre revizuentă și colegii săi, care au obținut hotărâri

favorabile pot fi asimilate unei discriminări, în sensul art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Beian împotriva României).

Analizând condițiile de

admisibilitate cu privire la cererea de revizuire, Înalta Curte constată

următoarele:

Revizuenta a

solicitat instanței anularea Deciziei nr. 2167 din 27 mai 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC A.C.

SA, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind

atac de retractare, pentru cazul în care există hotărâri potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de

lucru judecat a primei hotărâri.

S-a susținut că

decizia a cărei anulare se cere este contradictorie cu alte decizii ale

aceleiași instanțe, pronunțate în pricini similare (drepturi salariale), în

privința altor salariați, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași

intimată, SC A.C. SA.

În aplicarea

dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată că

revizuirea este inadmisibilă, întrucât, pentru a fi incidentă teza de la art. 509

alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 se cer a fi întrunite cumulativ,

anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar

să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive să fie

contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce

presupune să fie existat tripla identitate de părți, obiect, cauză); hotărârile

contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în

procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția

puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de

cea dintâi instanță.

Or, câtă vreme îm

prima ipoteză susținută de revizuentă se afirmă o pretinsă contrarietate între

hotărâri definitive ale aceleiași instanțe pronunțate în cauze similare (iar nu

identice), în privința altor părți ce sunt salariați ai aceleiași intimate,

revizuenta nu poate obține anularea deciziei instanței de apel, întrucât

practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată pe calea unei cereri

de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.

Pentru situația

descrisă nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul

unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți,

obiect, cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat o

încalcă.

Remediul practicii

neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest

moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi

lipsită de orice finalitate în privința situației revizuentei, întrucât art. 517

alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul

legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu

privire la situația părților din acele procese.

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu

este acela al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și

pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat,

prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu

se regăsește în speță.

Pe de altă parte,

instituirea normei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de

lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice,

ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un,,apel

deghizat”, de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că,,există

două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni”, constantă a

jurisprudenței C.E.D.O., afirmată în Cauza Stanca Popescu c.României din 7

iulie 2009.

De asemenea, în

speță, revizuenta nu poate susține ca motiv de revizuire existența unei

discriminări în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

față de condițiile expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

anterior analizate.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire.

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.T. împotriva Deciziei

nr. 2167 din 27 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Cu recurs la

Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2014
Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin deciziei nr. 2518 din data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova, s ecția I civilă, a admis apelul declarat de pâ
ÎCCJ 2012-03-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2012
s-a precizat că reclamantului nu i s-a mai eliberat o adeverință în acest sens (precizare ce este în contradicție cu considerentele sentinței civile nr. 947 din 04 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asi
ÎCCJ 2014-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2057/2014
Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin Decizia civilă nr. 1675 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta SC A.C. SA, în contr
ÎCCJ 2014-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 18 octombrie 2012, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA (fosta SC O.U. SA Podari), solicitând să se constate că act
ÎCCJ 2014-03-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2014
București împotriva sentinței civile nr. 1977 din 26 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 24738/63/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant G.D. S-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea formulată
Sursă