ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2014

Deliberând în condițiile art. 395

alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față:

Prin

decizia civilă nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC E. SA, în contradictoriu cu

reclamanta F.S., iar sentința civilă nr. 5355 din 11 iulie 2013, pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost

schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei prin care a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, să constate că, activitatea

desfășurată de reclamantă în funcția de bobinator se încadrează în grupa a II-a

de muncă pentru perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 și 16 septembrie 1993-16

iunie 1995 și să fie obligată pârâtă să elibereze o adeverință în acest sens.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere

de revizuire reclamanta, pe care a înregistrat-o pe rolul Curții de Apel Craiova

sub nr. 921/54/2014.

În motivarea cererii, revizuenta a susținut

că instanța nu a ținut cont de probele administrate în dosar și în mod eronat a

reținut că activitatea desfășurată de către reclamantă în cadrul societății nu se

încadrează în grupa a lI-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa II pct.

79 în procent de 100%.

A susținut că munca desfășurată de către

reclamantă în perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 și 16 septembrie 1993-16

mai 1995, având meseria de bobinator, se încadrează în cadrul atelierului bobing/hală

de pregătit bobine, în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, în procent

de 100%.

A mai arătat faptul că activitatea desfășurată

de reclamantă în cadrul SC E. SA este încadrată în anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990

la pct. 79. În activitatea de bobinator, în cadrul atelierului bobing/hală de pregătit

bobine, a efectuat operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții

alcaline, utilizând materiale cu risc foarte ridicat; de mică, bandă de sticlă impregnată

cu rășină, șnur poliesteric care era periculos pentru sănătate, aliaje de lipit

care prin încălzire degajau fum toxic, azbest și sticlă, iar această activitate

a desfașurat-o pe toată perioada la temperaturi extrem de ridicate, însă nici de

aceasta dată instanța nu a ținut cont.

Or, dacă unor persoane care au lucrat în

proximitatea reclamantei li s-a recunoscut grupa de muncă în procent de 100% din

programul normal de lucra prin hotărâri judecătorești definitive, cu putere de lucru

judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală și absolută și irefragabilă,

este nelegal ca altei persoane care a lucrat în mod real și în condiții specifice

grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente

din pricina unor neglijențe ce nu-i incubă.

Din actele depuse la dosar, atât hotărârile

irevocabile a unor colegi cu reclamanta, cât și a cărții de muncă, a reieșit clar

că activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în grupa a II-a de muncă

conform Ordinului nr. 50/1990.

Activitatea pe care a descris-o, a exercitat-o

pe tot parcursul programului de lucru.

A mai arătat că unii colegi ai săi care

au desfășurat aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru perioadă,

având hotărâri irevocabile. Or, principiul de bază al încadrării în grupele de muncă

este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile

concrete de muncă.

Față de această situație s-a solicitat

admiterea cererii și să se schimbe în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii reclamantei.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile

art. 509 C. proc. civ. și art. 451 C. proc. civ., precizând în ședință publică că

temeiul juridic este art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv existența unor hotărâri

potrivnice.

Prin decizia nr. 2906 din 08 iulie 2014

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire

formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în baza art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere precizarea că cererea

de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 921/54/2014.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, la termenul din 19 septembrie

2014, a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire,

în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma

prevederilor legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește

cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Revizuenta a solicitat instanței anularea

deciziei civile nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

în contradictoriu cu intimata SC E. SA, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare

de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de aceiași grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea

de lucru judecat a primei hotărâri.

S-a susținut că decizia a cărei anulare

se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea

de Apel Craiova), pronunțate în pricini similare (acțiuni în constatare), în privința

altor salariați, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În aplicarea dispozițiilor art. 513

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă,

întrucât pentru a fi incidență teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie vorba despre

hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente decisive ori decizorii

sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C.

proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune

să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii

să fi fost pronunțate nu în aceiași proces (dosar), ci în procese diferite și, în

cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau,

dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală,

care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să

oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al

hotărârii judecătorești se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorității de

lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea

litigioasă dezlegată anterior între aceleași părți, tară posibilitatea de a mai

fi contrazis.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută

de revizuentă, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale

aceleiași instanțe (Curtea de Apei Craiova), pronunțate în cauze similare (iar nu

identice).

În privința altor părți ce sunt salariați

ai aceleiași intimate, revizuentă nu poate obține anularea deciziei instanței de

recurs, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea

unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să

fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice

tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui

autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea

unei decizii în interesul legii însă, Ia acest moment, date fiind efectele unei

astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința

situației revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile

se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești

examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

Scopul reglementării cazului de revizuire

prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor

greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului

autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de

nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pe de altă parte, contrar celor susținute

de revizuentă, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui

al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea

cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite

rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite

asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie

2009.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va

respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3

octombrie 2014.