ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2014

Deliberând în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față: Prin decizia civilă nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC E. SA, în contradictoriu cu reclamanta F.S., iar sentința civilă nr. 5355 din 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei prin care a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, să constate că, activitatea desfășurată de reclamantă în funcția de bobinator se încadrează în grupa a II-a de muncă pentru perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 și 16 septembrie 1993-16 iunie 1995 și să fie obligată pârâtă să elibereze o adeverință în acest sens.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta, pe care a înregistrat-o pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 921/54/2014. În motivarea cererii, revizuenta a susținut că instanța nu a ținut cont de probele administrate în dosar și în mod eronat a reținut că activitatea desfășurată de către reclamantă în cadrul societății nu se încadrează în grupa a lI-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa II pct. 79 în procent de 100%. A susținut că munca desfășurată de către reclamantă în perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 și 16 septembrie 1993-16 mai 1995, având meseria de bobinator, se încadrează în cadrul atelierului bobing/hală de pregătit bobine, în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, în procent de 100%.

A mai arătat faptul că activitatea desfășurată de reclamantă în cadrul SC E. SA este încadrată în anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990 la pct. 79. În activitatea de bobinator, în cadrul atelierului bobing/hală de pregătit bobine, a efectuat operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline, utilizând materiale cu risc foarte ridicat; de mică, bandă de sticlă impregnată cu rășină, șnur poliesteric care era periculos pentru sănătate, aliaje de lipit care prin încălzire degajau fum toxic, azbest și sticlă, iar această activitate a desfașurat-o pe toată perioada la temperaturi extrem de ridicate, însă nici de aceasta dată instanța nu a ținut cont.

Or, dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantei li s-a recunoscut grupa de muncă în procent de 100% din programul normal de lucra prin hotărâri judecătorești definitive, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală și absolută și irefragabilă, este nelegal ca altei persoane care a lucrat în mod real și în condiții specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente din pricina unor neglijențe ce nu-i incubă. Din actele depuse la dosar, atât hotărârile irevocabile a unor colegi cu reclamanta, cât și a cărții de muncă, a reieșit clar că activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990.

Activitatea pe care a descris-o, a exercitat-o pe tot parcursul programului de lucru. A mai arătat că unii colegi ai săi care au desfășurat aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru perioadă, având hotărâri irevocabile. Or, principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă. Față de această situație s-a solicitat admiterea cererii și să se schimbe în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 C. proc. civ. și art. 451 C. proc. civ., precizând în ședință publică că temeiul juridic este art. 509 pct. 8 C. proc.

civ., respectiv existența unor hotărâri potrivnice. Prin decizia nr. 2906 din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere precizarea că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 921/54/2014. Intimata nu a depus întâmpinare. Înalta Curte, la termenul din 19 septembrie 2014, a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc.

civ. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed: Revizuenta a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC E. SA, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de aceiași grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea de Apel Craiova), pronunțate în pricini similare (acțiuni în constatare), în privința altor salariați, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidență teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în aceiași proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătorești se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între aceleași părți, tară posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută de revizuentă, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apei Craiova), pronunțate în cauze similare (iar nu identice). În privința altor părți ce sunt salariați ai aceleiași intimate, revizuentă nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată. Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii însă, Ia acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță. Pe de altă parte, contrar celor susținute de revizuentă, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2014.