ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2543/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin

decizia civilă nr. 4650 din data de 13 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2303/112/2010*

a fost admis recursul declarat de pârâtul

Primarul Orașului Sîngeorz Băi împotriva sentinței civile nr. 1561/F din 24 septembrie

2012 a Tribunalului BIstrița-Năsăud, pe care a modificat-o, în tot, în sensul că

a respins acțiunea formulată de reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E., în contradictoriu

cu pârâtul Primarul Orașului Sângeorz Băi, având ca obiect Legea nr. 10/2001 și

a admis cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienta G.E., în favoarea

pârâtului Primarul Orașului Sângeorz Băi.

Prin cererea de revizuire formulată la

data de 10 ianuarie 2014, înregistrată sub nr. 445/33/2014 pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția

I

civilă,

astfel cum aceasta a fost precizată la

data de 5 februarie 2014, respectiv la 11 martie 2014, revizuientul P.V.T. a solicitat

să se constate că au fost pronunțate hotărâri, definitive potrivnice în Dosarul

nr. 381/107/2006 al Curții de Apel Alba lulia și Dosarul nr. 2303/112/2010* al Curții

de Apel Cluj, decizia civilă nr. 4650 din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj

fiind potrivnică deciziei civile nr. 261 din 18 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia,

invocând, în drept, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, revizuentul a solicitat schimbarea

deciziei nr. 4650 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Napoca

și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de către Primăria Orașului

Sângeorz Băi, arătând că motivarea revizuirii o va depune după momentul comunicării

deciziei atacate.

Ulterior, prin precizările depuse la data

de 5 februarie 2014 și respectiv la 11 martie 2014, revizuentul a motivat că prin

sentința civilă nr. 1561/2012, a fost admisă acțiunea formulată împotriva Dispoziției

nr. 85 din data de 8 februarie 2012, emisă de pârâtul Orașul Sângeorz Băi și a obligat

pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să se stabilească calitatea reclamanților

de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor

imobile situate în Orașul Sângeorz Băi, sentința fiind modificată prin decizia civilă

nr. 4650 din data de 13 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii promovate.

Revizuentul invocă faptul că decizia civilă

nr. 4650 din data de 13 decembrie 2013 este potrivnică deciziei civile nr. 261 din

18 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în Dosarul nr. 381/107/2006,

prin care s-a respins, cu caracter irevocabil, acțiunea promovată de intimata G.E.,

în contradictoriu cu pârâții P.V.T.R., T.G.

F.

și O.E., având ca obiect anularea actelor de donație nr. 31

și nr. 32 din data de 13 martie 1948, încheiate între numita V.G. și pârâții P.V.T.R.

și O.E., precum și a încheierilor de intabulare din CF AA Alba lulia și CF BB Bărăbanț,

cu restabilirea situației anterioare, precum și constatarea calității de unică moștenitoare

a defunctei V.G.

Prin încheierea civilă nr. 737 din data

de 3 aprilie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția

I

civilă,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, motivat de faptul că cererea de revizuire, întemeiată de prevederile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie introdusă, potrivit dispozițiilor art. 323

alin. (2) C. proc. civ., la instanța mai mare în grad față de instanțele care au

pronunțat hotărâri potrivnice.

Analizând cu prioritate excepția tardivității

motivării cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin.

(1)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o

respinge, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1)

Iit. a) teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge

de la data de pronunțării ultimei hotărâri.

Înalta Curte constată că, în cauză, hotărârea

a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 13 decembrie 2013, cererea

de revizuire fiind promovată, prin corespondență, la data de 10 ianuarie 2014.

În consecință, văzând și dispozițiile

art. 101 C. proc. civ., termenul prevăzut de dispozițiile art. 324 C. proc. civ.,

s-a împlinit la data de 13 ianuarie 2014, revizuirea fiind promovată în termen.

Faptul că motivele cererii de revizuire

au fost depuse ulterior expirării termenului prevăzut de dispozițiile art. 324

alin.

(1)

lit. a) teza a II-a C. proc. civ., la 5

februarie 2014 și respectiv la 11 martie 2014, nu atrage după sine constatarea tardivității

motivării cererii de revizuire și nici anularea cererii de revizuire.

Astfel, Înalta Curte reține că prevederile

C. proc. civ. adoptată în anul 1965 nu reglementează sancțiunea tardivității sau

a nulității pentru ipoteza depunerii motivelor de revizuire dincolo de termenul

legal de declarare a căii de atac.

În plus, având în vedere principiul interpretării

restrictive a normelor ce reglementează sancțiuni, nu pot să fie aplicate prin analogie,

la ipoteza analizată, prevederile art. 302 alin. (1) lit. c) și 303 alin. (1) ce

reglementează numai sancțiunea nulității recursului pentru situația nedepunerii

în termen a motivelor de recurs.

Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează

a respinge, ca nefondată, excepția tardivității motivării cererii de revizuire.

Cererea de revizuire este inadmisibilă,

urmând a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat

de revizuent ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste

dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe

de recurs.

Prin urmare, textul cuprinde precizarea,

în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac,

că revizuirea este posibilă numai dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanțe

de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.

Or, în cauză nu se regăsește situația premisă

a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii extraordinare de

atac, în sensul existenței triplei identități de obiect, cauză și părți, întrucât

decizia civilă nr. 261 din 18 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, indicată ca

fiind cea cu care este potrivnică decizia a cărei revizuire se cere, nu este dată

în una și aceeași pricină, între aceleași părți, ci într-un litigiu diferit, cu

privire la o cerere formulată de intimata G.E., intervenientă în cauza de față,

în contradictoriu cu pârâții P.V.T.R., T.G.F. și O.E., prin care a solicitat anularea

unor acte de donație, încheiate între numita V.G. și pârâții P.V.T.R. și O.E., precum

și a intabulărilor aferente, cu restabilirea situației anterioare, precum și constatarea

calității de unică moștenitoare a defunctei V.G., neputând fi astfel primite susținerile

revizuentului privitoare ia similitudinea respectivelor cauze.

Prin urmare, respectivele hotărâri au fost

pronunțate în pricini diferite, între care nu există identitate de obiect, nici

de cauză sau de persoane.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea

poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ.

Totodată, prin reglementarea cuprinsă la

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor

în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența

lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se

pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația

nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Raportând cererea de revizuire formulată,

la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că, în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru

a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege.

Condiția ca hotărârile să fie pronunțate

în aceeași pricină nu este îndeplinită când hotărârile contradictorii cu fost pronunțate

în „cauze similare", după cum se arată prin însăși cererea de revizuire.

Pentru considerentele ce preced, cererea

de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte urmează a obliga revizuentul Ia

plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 1.612

RON, către intimata G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității motivării

cererii de revizuire.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuentul P.V.T. împotriva deciziei civile nr. 4650/R din 13 decembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția

I

civilă.

Obligă revizuentul la plata cheltuielilor

de judecată, în sumă de 1.612 RON, către intimata G.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02

octombrie 2014.