ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2014

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

La

data de 5 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă Dosarul nr. 7775/1/2012,

având ca obiect cererea de revizuire formulată de N.E. și N.N. împotriva Deciziei

civile nr. 447 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin

în Dosar nr. 1761/273/2011 și a încheierii din 20 martie 2012 pronunțată

de Judecătoria Oravița în același dosar, fiind invocate în drept dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Verificându-și competența de

soluționarea a cauzei, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) din cod,

constatând că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va

îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au

pronunțat hotărârile potrivnice, prin decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2013,

instanța supremă și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Astfel sesizată, Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2014 a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire reținând, în esență,

următoarele:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac de retractare, dispozițiile legale ce o

reglementează fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la

alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor.

Raportând aceste

considerente la cauza de față, instanța a constatat că revizuenții au invocat

ca temei al cererii de revizuire, dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C.

proc. civ., potrivit cărora revizuirea se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Revizuenții au

invocat contrarietatea dintre încheierea de ședința din 20 martie 2012

dată de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. 1761/273/2011, prin care s-a dispus

suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din același

cod și și Decizia civilă nr. 447/R din 1 noiembrie 2012 pronunțată în

același dosar de Tribunalul Caras-Severin -hotărâre irevocabilă - prin care a

fost respins recursul declarat de reclamanții N.E. și N.N. împotriva încheierii

sus menționate, în contradictoriu cu pârâții B.M., B.D.E., Primăria Oravița

prin primar, Statul Român prin Consiliul Local Oravița, H.A., R.S. și P.S.

A arătat instanța că,

temeiul de drept al cererii de revizuire astfel cum este reglementat de

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. își are fundamentul în respectarea

puterii de lucru judecat și presupune ca hotărârile considerate ca fiind

contrare, să fie date în aceeași pricină, dar în dosare diferite.

Or, în speță, s-a apreciat

că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art.

322 pct. 7 din cod, întrucât revizuenții au invocat existența contrarietății

între încheierea dată în primă instanță și hotărârea pronunțată în recurs în

același dosar.

Împotriva Deciziei

nr. 23 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au

declarat recurs revizuenții N.E. și N.N., la data de 21 ianuarie 2014, cale de

atac în cuprinsul căreia au fost evidențiate cronologic înscrierile din C.F.

Oravița Montană, privitoare la proprietatea recurenților-revizuenți și au fost

invocate chestiuni de fapt privitoare la probe (înscrisuri, două experize

administrate la cererea Primăriei Oravița), la analiza acestora pe parcursul

judecății dosarului de fond ce a avut ca obiect grănițuirea proprietăților

reclamanților și pârâților.

În drept, în mod

generic au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 2 C.

proc. civ., potrivit cărora,,hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei

care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii” și art. 304 pct. 5 din

același cod atunci,,când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)” din cod,

însă, din expunerea de motive nu rezultă dezvoltarea acestor critici.

Din cuprinsul,,motivelor

de recurs” astfel cum au fost redate de revizuenți, nu rezultă posibilitatea

încadrării acestora în conținutul criticilor expuse și indicate generic de

revizuenți, astfel încât să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3)

din același cod, instanța reținând că din dezvoltarea acestora nu se poate

realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Așa fiind,

susținerile invocate drept critici în recurs vizează chestiuni de fapt privitoare

la analiza probatoriilor, nemulțumirile recurenților-revizuenți cu privire la

soluțiile pronunțate, aceste afirmații nefiind structurate și fundamentate sub

aspectul motivelor de nelegalitate stric și limitativ reglementate de

prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, pct. 10 și 11 ale

aceluiași text procedural fiind abrogate.

Întrucât motivele de

recurs formulate doar în mod generic, nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul

recursul.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs

invocat.

În prezenta cauză,

recurenții-revizuenți nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Astfel, deși au

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, aceștia nu au formulat critici

care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate.

Instanța investită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în

măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta

Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le

poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze.

Ca atare, susținerile

recurenților, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate

și nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt

susceptibile de a fi examinate pe fond și, pe cale de consecință, Înalta Curte conform

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de revizuenții N.E. și N.N. împotriva Deciziei nr. 23 din 15 ianuarie

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2014.