ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2014

ÎCCJ, Decizia nr. 79/2014

HOTĂRÂRE
16.06.2014
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 79/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la 6 mai 2014 C.M.L. a

formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 37 din 10 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

În motivarea

contestației a arătat că a luat cunoștință de decizia atacată la 29 aprilie 2014,

când i-a fost comunicată la locul de muncă, că după ce a înaintat recursul

către C.S.M., prin e-mail, singurul act procedural ce i-a fost comunicat a fost

întâmpinarea intimatei Inspecția Judiciară, că diligențele sale de a afla

termenul stabilit pentru soluționarea recursului au constat în urmărirea constantă

a site-ului Înaltei Curți de Casație și Justiție, că deși încuietoarea căsuței

sale poștale este defectă, este convinsă că nu a fost niciodată citată nici la

adresa de domiciliu și nici prin e-mail (modalitatea în care a declarat

recursul) și că un indiciu asupra faptului că însăși Înalta Curte este

conștientă de lipsa citării sale, este faptul că decizia irevocabilă nu a fost

pusă în executare, deși au trecut aproape două luni de la pronunțare.

Prin aceeași cerere a

solicitat și suspendarea executării deciziei atacate, respectiv comunicarea

cuantumului cauțiunii stabilită de instanță.

La 16 mai 2014,

contestatoarea a depus o cerere completatoare, prin care a arătat că sunt

întrunite condițiile art. 503 C. proc. civ., având în vedere că, deși textul

face vorbire despre „citare”, acestei noțiuni îi este asimilată și înștiințarea

părții despre stadiul soluționării procedurilor judiciare, că măsura anulării

recursului pentru lipsa semnăturii este nelegală câtă vreme la dosar existau

datele privind adresa sa de e-mail, prin care i se puteau comunica eventualele

obligații privind suplinirea condițiilor de formă și că în aceeași modalitate a

declarat anterior recurs la Completul de 5 Judecători, fără a se ridica vreo

obiecțiune de formă. Imposibilitatea de a lua la cunoștință despre raportul ce

a stabilit lipsa condiției de formă a semnăturii s-a datorat circumstanțelor

concrete ale cauzei constând în presiuni permanente asupra sa, că la data

pronunțării deciziei atacate a declarat public greva foamei ca semn de protest față

de persecuțiile îndelungate și insistente ale autorităților judiciare împotriva

sa, prin care s-a încercat îndepărtarea sa din instanță.

Prin încheierea din 19

mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1842/1/2014/a1 cererea de suspendare a

executării Deciziei civile nr. 37 din 10 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respinsă, pentru

neplata cauțiunii în cuantum de 1.000 lei, stabilită de instanță.

Intimata Inspecția

Judiciară a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 508 alin.

(2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației

în anulare, cu motivarea că hotărârea atacată a fost pronunțată în condițiile art.

493 alin. (5) C. proc. civ., care prevede în mod expres că în această procedură

părțile nu vor fi citate.

Analizând contestația

în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând

a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Prin Decizia nr. 37

din 10 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

a anulat recursul declarat de C.M.L. împotriva Hotărârii nr. 15/J din 18

septembrie 2013 a C.S.M., secția pentru judecători, reținând că nu cuprinde

semnătura recurentei, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit.

e) C. proc. civ. și că recurenta nu a complinit această lipsă, ce i-a fost pusă

în vedere prin rezoluția din 13 noiembrie 2013 și prin raportul din 10 ianuarie

2014.

Decizia menționată a

fost pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia

„În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu

îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea

lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit

nefondat, anulează, sau după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată,

pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Decizia se comunică părților.”

Din analiza textului

de lege, redactat fără echivoc, rezultă că împotriva hotărârii pronunțate în

aceste condiții de completul de recurs nu se poate exercita nicio cale de atac,

ordinară ori extraordinară.

Că este așa, reiese

și din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. (5) și (6) art. 493 C.

proc. civ. Astfel, în alin. (6) al art. 493 C. proc. civ. se prevede posibilitatea

instanței de a se pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților,

printr-o decizie definitivă. Așadar, legiuitorul a înțeles să facă diferența

între deciziile definitive, care, sub rezerva îndeplinirii celorlalte condiții

legale, sunt susceptibile a fi atacate cu contestație în anulare ori revizuire

și deciziile nesupuse niciunei căi de atac, așa cum este cazul în speță.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii

judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) cu referire la art.

493 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare.

Respinge ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta C.M.L. împotriva Deciziei

civile nr. 37 din 10 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 109/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 13 mai 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de C.M.L. împotriva Hotărârii nr. 4/J din 12 martie 2014
ÎCCJ 2015-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală
că prezenta contestație în anulare este formulată cu depășirea termenului prev. de art. 428 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului legal menționat contestatoarea trebuia să sesizeze instanța cu cererea de
ÎCCJ 2015-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie 2015, contestatoarea C.F. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3312 din 26 noiem
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #126159)
, în temeiul cărora a solicitat anularea în parte a deciziei, respectiv în ceea ce privește constatarea nulității cererii sale de recurs. La termenul de judecată din 18 noiembrie 2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei motivele conte
ÎCCJ 2015-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 895/2015
. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2657 din 24 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, invocând dispozițiile art. 317, art. 318 și art. 319 C. proc. civ., în temeiul cărora a
Sursă