ÎCCJ, Decizia nr. 68/2014

Asupra contestației

în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

la 7 aprilie 2014 A.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători.

În motivarea

contestației a arătat că, deși a invocat ca motiv de recurs nelegala utilizare

a interceptărilor din Dosarul penal nr. 159/D/P/2012 instrumentat de D.I.I.C.O.T.

Galați, în sensul încălcării prevederilor art. 91

2

alin. (5) C.

proc. pen., acestea au stat la baza luării în considerare a prezumției de

existență a unor relații cu martorul denunțător în aprecierea tuturor

abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, interceptări ce nu au putut fi

verificate de instanța civilă ca fiind conforme cu realitatea. De aceste

interceptări contestatoarea a luat cunoștință abia în dosarul civil, deși ele

nu puteau fi utilizate decât într-un alt dosar penal, din care să rezulte

săvârșirea unei infracțiuni. În acest mod s-au încălcat prevederile art. 504 alin.

(2) teza I C. proc. civ., în sensul că motivul a fost analizat de instanța de

recurs superficial, fără posibilitatea verificării veridicității S.M.S.-urilor

prezentate ca probă.

A susținut că toate

abaterile disciplinare reținute în sarcina sa pornesc de la concluzia trasă din

aceste S.M.S. - uri că ar fi avut alt gen de relații cu martorul, motiv pentru

care ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea dosarelor în care era martor

denunțător, că l-ar fi favorizat facilitându-i continuarea studiilor doctorale

în penitenciar, că l-ar fi chemat prea des să formuleze denunțuri și să dea

declarații. Or, nu a făcut altceva decât să respecte ordinul superiorului, care

a semnat toate citațiile emise în baza lucrărilor repartizate.

Mai mult, aceeași

situație preexistentă reținută neverificat a făcut obiectul unui comunicat de

presă al C.S.M., imediat după începerea urmăririi penale împotriva sa, în data

de 26 martie 2013. Deși prin nota de probatorii depusă în dosarul penal a

solicitat să dovedească împrejurarea că aceste interceptări nu-i aparțin, nu a

primit niciun răspuns.

În drept, a invocat

prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., considerând a că a fost o

eroare materială luarea în considerare a unor probe preluate nelegal, precum și

prevederile art. 504 alin. (2) teza I C. proc. civ., în sensul că instanța

civilă a fost în imposibilitatea de a verifica veridicitatea interceptărilor

folosite în crearea prezumției fără de care nicio abatere disciplinară nu ar fi

putut fi reținută.

A solicitat anularea

deciziei atacate și soluționarea cauzei în sensul admiterii cererii sale de

desființarea a hotărârii pronunțate de C.S.M., cu constatarea că nu poate fi

reținută în sarcina sa vreo abatere disciplinară, în temeiul art. 508 alin. (3)

teza I C. proc. civ.

De asemenea, a

solicitat suspendarea executării deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art.

507 cu referire la art. 484 C. proc. civ., având în vedere că titlul executoriu

este reprezentat de o hotărâre susceptibilă de a fi reformată în calea

extraordinară de atac, că în situația desființării hotărârii pronunțate în

recurs nu există nicio certitudine asupra posibilității efective de redare in

integrum a statutului său anterior și că executarea hotărârii prin încetarea

activității de procuror îi afectează în mod real veniturile, această activitate

constituind singura sa sursă de întreținere. A susținut că nu se impune plata

unei cauțiuni, în conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) raportat la art.

718 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ.

Intimata Inspecția

Judiciară a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 508 alin.

(2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea ca nefondată a

contestației în anulare. A susținut că motivul de recurs referitor la nelegala

utilizare a interceptărilor din dosarul penal instrumentat de D.I.I.C.O.T.

Galați a fost analizat în mod amplu și temeinic, iar angajarea răspunderii

disciplinare s-a făcut în temeiul unui probatoriu amplu și complex, aspectele

reținute cu privire la situația de fapt nu au fost fundamentate exclusiv pe

SMS-uri, care au fost invocate în mod strict conjunctural, alături de probe

testimoniale și cu înscrisuri. Criticile contestatoarei referitoare la

modalitatea de interpretare a probelor nu constituie un motiv legal de

contestație în anulare, întrucât „recursul la recurs” și reinterpretarea

situației de fapt pe calea unei căi extraordinare de atac nu este admisibilă.

Eroarea materială invocată de contestatoare vizează, în fapt, o eventuală

greșeală de judecată privind aprecierea probelor, sau interpretarea și

aplicarea unor dispoziții legale, ori rezolvarea unui incident procedural.

Prin încheierea din

12 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1460/1/2014/a1 cererea de suspendare a

executării deciziei civile nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respinsă ca rămasă

fără obiect.

Analizând contestația

în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând

a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație în anulare atunci când:.. 2. dezlegarea dată recursului

este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând

recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de

casare invocate de recurent în termen..”

Contestatoarea a

susținut că luarea în considerare a unor probe preluate nelegal se circumscrie

noțiunii de „eroare materială”, prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct.

2 C. proc. civ.

Noul Cod de procedură

civilă păstrează concepția reglementării anterioare cu privire la conținutul

acestei noțiuni, în sensul că eroarea materială ca motiv al contestației în

anulare speciale se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, constând

în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi, de

pildă, respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau

introdus de o persoană fără calitate, pentru a căror verificare nu este

necesară reexaminarea fondului ori reaprecierea probelor și care au determinat

soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Or, contestatoarea invocă

o pretinsă greșită apreciere a unor probe, care, în opinia sa, nu ar fi trebuit

să fie avute în vedere de instanță, din cauza modului de administrare, ce nu ar

fi fost în conformitate cu legea.

Consecința

înlăturării acestor probe ar fi stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce

echivalează cu o eventuală netemeinicie a deciziei.

Cum contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin exercitarea

acesteia nu se poate urmări reformarea hotărârii atacate, chiar dacă ar fi

greșită, pentru că legiuitorul, reglementând această cale de atac, nu a înțeles

să deschidă posibilitatea unui recurs la recurs.

Instanța învestită cu

judecarea unei contestații în anulare o poate analiza strict pentru motivele

prevăzute de lege, neputând proceda la repunerea în discuție a unor chestiuni

soluționate de instanța de recurs, în raport de motivele de nelegalitate

invocate de recurentă.

Așadar, cum motivul

de contestație în anulare invocat de contestatoare nu poate fi circumscris

dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., calea de atac exercitată

va fi respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte

constată, totodată, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (2)

C. proc. civ.

Legiuitorul a înțeles

să reglementeze două tipuri de contestație în anulare: contestația în anulare

de drept comun, prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi

exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost

legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata și

contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc.

civ.

Dispozițiile art. 504

alin. (1) și (2) se referă exclusiv la condițiile de admisibilitate ale contestației

în anulare obișnuite, așa cum rezultă din referirea ce se face la art. 503 alin.

(1) C. proc. civ.

Or, contestatoarea a

înțeles să promoveze o contestație în anulare specială, din moment ce

argumentele cuprinse în cererea introductivă nu se referă în niciun mod la vreo

neregularitate privind citarea sa pentru termenul la care a avut loc judecata.

Pe cale de

consecință, nu se verifică ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 504 C. proc,

civ., astfel încât motivele subsumate de contestatoare acestor dispoziții

legale nu pot fi analizate din această perspectivă.

Nici dacă aceste motive

ar fi analizate în raport de dispozițiile pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc.

civ., contestația în anulare nu este admisibilă.

Astfel,

contestatoarea a susținut că instanța de recurs a analizat superficial motivul

de recurs privind imposibilitatea verificării de către instanța civilă a

conformității cu realitatea a SMS-urilor, ceea ce a creat prezumția existenței

unor relații cu martorul denunțător, în temeiul căreia i s-au reținut în

sarcină abaterile disciplinare.

În speță, nu s-ar

putea reține omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, invocat de recurentă

în termen, în sensul celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin cercetarea

motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu

omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat

de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate

enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Prin decizia atacată,

instanța de recurs a analizat această critică din perspectiva motivelor de

casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.,

reținând că angajarea răspunderii disciplinare a procurorului A.M. s-a făcut pe

baza unui probatoriu amplu și complex, iar situația de fapt nu a fost

fundamentată exclusiv pe chestiunile concrete rezultate din transcrierile comunicărilor

SMS, care au fost invocate în mod strict conjunctural, alături de declarații de

martori și înscrisuri, că susținerile recurentei cu privire la utilizarea de

către instanță a unor probe nelegale nu poate echivala cu nemotivarea avută în

vedere de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că folosirea

ca probă a interceptărilor dispuse și administrate în cadrul cercetărilor

penale nu a determinat soluția pronunțată, tocmai pentru că faptele reținute au

fost dovedite cu o multitudine de probe, care nu au putut fi infirmate cu vreun

mijloc de probă administrat în calea de atac.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea A.M. împotriva Deciziei civile

nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de

5 judecători.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2014.