ÎCCJ, Decizia nr. 68/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la 7 aprilie 2014 A.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători. În motivarea contestației a arătat că, deși a invocat ca motiv de recurs nelegala utilizare a interceptărilor din Dosarul penal nr. 159/D/P/2012 instrumentat de D.I.I.C.O.T. Galați, în sensul încălcării prevederilor art. 91 2 alin. (5) C. proc. pen., acestea au stat la baza luării în considerare a prezumției de existență a unor relații cu martorul denunțător în aprecierea tuturor abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, interceptări ce nu au putut fi verificate de instanța civilă ca fiind conforme cu realitatea.

De aceste interceptări contestatoarea a luat cunoștință abia în dosarul civil, deși ele nu puteau fi utilizate decât într-un alt dosar penal, din care să rezulte săvârșirea unei infracțiuni. În acest mod s-au încălcat prevederile art. 504 alin. (2) teza I C. proc. civ., în sensul că motivul a fost analizat de instanța de recurs superficial, fără posibilitatea verificării veridicității S.M.S.-urilor prezentate ca probă. A susținut că toate abaterile disciplinare reținute în sarcina sa pornesc de la concluzia trasă din aceste S.M.S. - uri că ar fi avut alt gen de relații cu martorul, motiv pentru care ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea dosarelor în care era martor denunțător, că l-ar fi favorizat facilitându-i continuarea studiilor doctorale în penitenciar, că l-ar fi chemat prea des să formuleze denunțuri și să dea declarații.

Or, nu a făcut altceva decât să respecte ordinul superiorului, care a semnat toate citațiile emise în baza lucrărilor repartizate. Mai mult, aceeași situație preexistentă reținută neverificat a făcut obiectul unui comunicat de presă al C.S.M., imediat după începerea urmăririi penale împotriva sa, în data de 26 martie 2013. Deși prin nota de probatorii depusă în dosarul penal a solicitat să dovedească împrejurarea că aceste interceptări nu-i aparțin, nu a primit niciun răspuns. În drept, a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., considerând a că a fost o eroare materială luarea în considerare a unor probe preluate nelegal, precum și prevederile art. 504 alin. (2) teza I C. proc.

civ., în sensul că instanța civilă a fost în imposibilitatea de a verifica veridicitatea interceptărilor folosite în crearea prezumției fără de care nicio abatere disciplinară nu ar fi putut fi reținută. A solicitat anularea deciziei atacate și soluționarea cauzei în sensul admiterii cererii sale de desființarea a hotărârii pronunțate de C.S.M., cu constatarea că nu poate fi reținută în sarcina sa vreo abatere disciplinară, în temeiul art. 508 alin. (3) teza I C. proc. civ. De asemenea, a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 507 cu referire la art. 484 C. proc.

civ., având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre susceptibilă de a fi reformată în calea extraordinară de atac, că în situația desființării hotărârii pronunțate în recurs nu există nicio certitudine asupra posibilității efective de redare in integrum a statutului său anterior și că executarea hotărârii prin încetarea activității de procuror îi afectează în mod real veniturile, această activitate constituind singura sa sursă de întreținere. A susținut că nu se impune plata unei cauțiuni, în conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) raportat la art. 718 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc.

civ., prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare. A susținut că motivul de recurs referitor la nelegala utilizare a interceptărilor din dosarul penal instrumentat de D.I.I.C.O.T. Galați a fost analizat în mod amplu și temeinic, iar angajarea răspunderii disciplinare s-a făcut în temeiul unui probatoriu amplu și complex, aspectele reținute cu privire la situația de fapt nu au fost fundamentate exclusiv pe SMS-uri, care au fost invocate în mod strict conjunctural, alături de probe testimoniale și cu înscrisuri. Criticile contestatoarei referitoare la modalitatea de interpretare a probelor nu constituie un motiv legal de contestație în anulare, întrucât „recursul la recurs” și reinterpretarea situației de fapt pe calea unei căi extraordinare de atac nu este admisibilă.

Eroarea materială invocată de contestatoare vizează, în fapt, o eventuală greșeală de judecată privind aprecierea probelor, sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, ori rezolvarea unui incident procedural. Prin încheierea din 12 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1460/1/2014/a1 cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Analizând contestația în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:..

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen..” Contestatoarea a susținut că luarea în considerare a unor probe preluate nelegal se circumscrie noțiunii de „eroare materială”, prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Noul Cod de procedură civilă păstrează concepția reglementării anterioare cu privire la conținutul acestei noțiuni, în sensul că eroarea materială ca motiv al contestației în anulare speciale se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi, de pildă, respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau introdus de o persoană fără calitate, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului ori reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. Or, contestatoarea invocă o pretinsă greșită apreciere a unor probe, care, în opinia sa, nu ar fi trebuit să fie avute în vedere de instanță, din cauza modului de administrare, ce nu ar fi fost în conformitate cu legea.

Consecința înlăturării acestor probe ar fi stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce echivalează cu o eventuală netemeinicie a deciziei. Cum contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin exercitarea acesteia nu se poate urmări reformarea hotărârii atacate, chiar dacă ar fi greșită, pentru că legiuitorul, reglementând această cale de atac, nu a înțeles să deschidă posibilitatea unui recurs la recurs. Instanța învestită cu judecarea unei contestații în anulare o poate analiza strict pentru motivele prevăzute de lege, neputând proceda la repunerea în discuție a unor chestiuni soluționate de instanța de recurs, în raport de motivele de nelegalitate invocate de recurentă.

Așadar, cum motivul de contestație în anulare invocat de contestatoare nu poate fi circumscris dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., calea de atac exercitată va fi respinsă ca inadmisibilă. Înalta Curte constată, totodată, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ. Legiuitorul a înțeles să reglementeze două tipuri de contestație în anulare: contestația în anulare de drept comun, prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata și contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc.

civ. Dispozițiile art. 504 alin. (1) și (2) se referă exclusiv la condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuite, așa cum rezultă din referirea ce se face la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Or, contestatoarea a înțeles să promoveze o contestație în anulare specială, din moment ce argumentele cuprinse în cererea introductivă nu se referă în niciun mod la vreo neregularitate privind citarea sa pentru termenul la care a avut loc judecata. Pe cale de consecință, nu se verifică ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 504 C. proc, civ., astfel încât motivele subsumate de contestatoare acestor dispoziții legale nu pot fi analizate din această perspectivă. Nici dacă aceste motive ar fi analizate în raport de dispozițiile pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc.

civ., contestația în anulare nu este admisibilă. Astfel, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a analizat superficial motivul de recurs privind imposibilitatea verificării de către instanța civilă a conformității cu realitatea a SMS-urilor, ceea ce a creat prezumția existenței unor relații cu martorul denunțător, în temeiul căreia i s-au reținut în sarcină abaterile disciplinare. În speță, nu s-ar putea reține omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, invocat de recurentă în termen, în sensul celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc.

civ. Prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat această critică din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reținând că angajarea răspunderii disciplinare a procurorului A.M. s-a făcut pe baza unui probatoriu amplu și complex, iar situația de fapt nu a fost fundamentată exclusiv pe chestiunile concrete rezultate din transcrierile comunicărilor SMS, care au fost invocate în mod strict conjunctural, alături de declarații de martori și înscrisuri, că susținerile recurentei cu privire la utilizarea de către instanță a unor probe nelegale nu poate echivala cu nemotivarea avută în vedere de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, s-a reținut că folosirea ca probă a interceptărilor dispuse și administrate în cadrul cercetărilor penale nu a determinat soluția pronunțată, tocmai pentru că faptele reținute au fost dovedite cu o multitudine de probe, care nu au putut fi infirmate cu vreun mijloc de probă administrat în calea de atac. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.M. împotriva Deciziei civile nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2014.