ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2010

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea adresată Judecătoriei Deva. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Deva, creditoarea RN P.R. RA București - D.S. Hunedoara a solicitat emiterea unei ordonanțe prin care debitoarea SC A.C.A.C. SRL să fie obligată la plata sumei de 35.595,52 lei reprezentând contravaloare material lemnos fasonat și penalități de întârziere. Creditoarea și-a motivat cererea pentru emiterea ordonanței invocând contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia a livrat materialul lemnos fasonat pârâtei beneficiare care nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii materialului primit. A mai susținut creditoarea că i-a fost pus la dispoziție un bilet la ordin de către debitoare, care nu a putut fi pus în executare întrucât nu a fost corect întocmit.

În drept au fost invocate prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007. 2. Sentința Judecătoriei Deva nr. 5964/2009. Sesizată cu această cerere, Judecătoria Deva, după examinarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborate cu art. 2 din O.G. nr. 5/2001 a stabilit că cererea pentru emiterea somației de plată se introduce la instanța competentă să judece cauza în fond iar această instanță se stabilește în condițiile art. 5 C. proc. civ., prin care se dispune că instanța competentă teritorial se determină în funcție de domiciliul pârâtului. A mai avut în vedere instanța investită de creditor faptul că, în cauză, nu a intervenit o convenție pentru prorogarea competenței în condițiile art. 19 C. proc.

civ. și raportând aceste dispoziții la art. 158 C. proc. civ., Judecătoria Deva și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bozovici Caraș-Severin. 3. Primind dosarul Judecătoria Bozovici la rândul său, prin sentința nr. 18 din 19 ianuarie 2010 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Deva, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți pentru regulator de competență. Judecătoria Bozovici și-a argumentat admiterea excepției necompetenței teritoriale pe clauza existentă în contractul de vânzare-cumpărare prin care părțile au stabilit, pentru situația în care neînțelegerile derivând din contract nu se pot soluționa amiabil, să se adreseze instanței de la domiciliul vânzătorului D.S.

Deva subunitate a RN P.R. SA. 4. Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte va reține: S-a solicitat Înaltei Curți să emită regulator de competență în temeiul art. 21 C. proc. civ. Emiterea regulatorului de competență presupune mai întâi verificarea existenței conflictului negativ de competență în conformitate cu art. 20 alin. (2) C. proc. civ. și sub acest aspect s-a constatat că cele două judecătorii s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile și că cel puțin una din acestea este competență să judece cererea reclamantei. În speță, conflictul de competență vizează competența teritorială care, în principiu, este relativă așa încât părțile interesate pot să deroge de la aceste norme.

În acest context văzând dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborate cu art. 1 din O.G. nr. 5/2001, prin care se dispune că cererea se introduce la instanța competentă să soluționeze cauza în fond, concluzia care se impune este aceea că, în cazul somației de plată reglementată de dispozițiile amintite nu s-au stabilit reguli speciale în legătură cu instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, în fond. Trimiterea la instanța competentă să judece fondul, în contextul arătat se supune regulilor generale. Această dispoziție neavând caracter imperativ, concluzie care se desprinde din raportarea acestor reglementări la art. 159 C. proc. civ., părțile au fost în măsură să stabilească instanța competentă teritorial prin art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare.

Stipulația expresă prin care s-a prevăzut că litigiile ocazionate de derularea contractului se soluționează de instanța de la domiciliul vânzătorului D.S Deva, subunitate a RN P.R. RA , este în deplină concordanță cu prevederile art. 19 C. proc. civ. potrivit cărora părțile pot conveni prin înscris ca pricinile, cu excepția celor prevăzute de art. 13, 14, 15, 16 C. proc. civ., să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. În contextul argumentelor de mai sus este important să se precizeze că atunci când necompetența teritorială nu are caracter imperativ, alegerea o are partea care sesizează instanța, în speță reclamantul, conform art. 19 C. proc.

civ. După această alegere reclamantul nu poate reveni asupra ei, pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenței iar instanța nu ar putea să o dispună din oficiu. În fine, prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 5/2001 și art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007 prin care se dispune că judecătorul verifică din oficiu competența instanței procedând conform legii, instanța inițial sesizată nu a observat că în ce privește competența teritorială în măsura în care aceasta nu este exclusivă, reclamantul are alegerea instanței, acesta procedând conform dispozițiilor art. 19 raportate la art. 12 C. proc. civ. Pentru argumentele expuse Înalta Curte va decide în sensul dispozitivului stabilind competența în favoarea Judecătoriei Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre petenta RN P.R. RA Bucuresti - prin D.S. Deva și intimata SC A.C.A.C. SRL Bozovici, în favoarea Judecătoriei Deva. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.