ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 624 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, dată în urma declinării competenței în favoarea sa de către Tribunalul Comercial Cluj, a fost respinsă ca nefondată cererea precizată a reclamantei SC A.I. SRL Cluj Napoca prin care a solicitat să se constate în contradictoriu cu CN C.F. C.F.R SA București și Sucursala Regională de C.F. Cluj a aceleeași companii, că activul reprezentat de spațiul comercial situat în Bistrița, bloc C.F.R., în suprafață de 333,10 mp (cu profil de depozit și magazin comercializare produse electrocasnice și nealimentare) este un activ disponibil în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 346/2004 și în consecință pârâtele să fie obligate să încheie cu ea contract de vânzare cumpărare, iar în caz contrar, hotărârea să țină loc de act de înstrăinare, fără cheltuieli de judecată.

În esență instanța de fond a reținut că spațiul comercial în litigiu nu figurează în lista activelor disponibile a pârâtelor, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 și pârâtele nu pot fi obligate să înstrăineze acel spațiu, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 15 alin.(1) din același act normativ, sunt exceptate de la dispozițiile art. 12 și 13 mijloacele fixe și activele din patrimoniul aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R. Or, din schița aflată în dosar, rezultă că spațiul în litigiu ar aparține Stației C.F.R. Bistrița. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 13 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cu obligarea apelantei la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de CN C.F.

C.F.R. SA în apel, respectiv 130 de lei. Pe fondul cauzei instanța de apel a reținut că sentința de fond este temeinică și legală, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimata pârâtă CN C.F. C.F.R. SA, au fost avute în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., dovezile administrate sub acest aspect precum și legătura lor cu soluționarea acestei etape procesuale, fiind acordate doar în limita sumei de 130 de lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CN C.F. C.F.R. SA București solicitând modificarea ei pentru nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată doar parțial. În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., recurenta critică neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate în apel apreciind că instanța a pronunțat o decizie cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv a principiului general al acordării cheltuielilor de judecată și stabilirii lor în sarcina celui ce cade în pretenții. Astfel, deși a transmis instanței de apel ordinele de deplasare ale reprezentantului său pentru cele cinci termene de judecată însoțite și de documentele justificative ale cheltuielilor de transport ale acestuia, în sumă totală de 1.259,52 lei, instanța a apreciat greșit că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății. De asemenea, reducerea cheltuielilor de judecată era posibilă, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., doar în privința onorariului avocatului, ceea ce nu era cazul în speță, cheltuielile pretinse reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea consilierului său juridic la termenele acordate în cauză.

Cu majoritate de voturi, recursul pârâtei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată efectuate de partea ce a câștigat procesul, iar potrivit dispozițiilor alin. (3) din același text legal, doar onorariile avocaților pot fi micșorate de judecător în cazul în care constată motivat că sumele pretinse cu acest titlu sunt nejustificat de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat - ceea ce nu este cazul în speță, cheltuielile pretinse de recurentă în apel reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea reprezentantului său la termenele acordate în apel - însă, ceea ce critică recurenta prin recursul său - cuantumul cheltuielilor acordate vizează netemeinicia soluției și nicidecum nelegalitatea ei, aspecte ce nu pot fi cenzurate pe calea recursului.

Astfel, instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată tocmai în considerarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dar a apreciat și argumentat că intimata este îndreptățită la recuperarea lor doar în măsura în care a dovedit că ele au legătură cu cauza. Or, cenzurarea acestui ultim aspect ține de aprecierea probelor, aspect ce nu mai poate fi invocat drept motiv de recurs după modificarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, cu majoritate de voturi, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Respinge recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R SA București, împotriva Deciziei nr. 13 din 2 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.