ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 624 din 24

octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, dată în urma declinării

competenței în favoarea sa de către Tribunalul Comercial Cluj, a fost respinsă

ca nefondată cererea precizată a reclamantei SC A.I. SRL Cluj Napoca prin care

a solicitat să se constate în contradictoriu cu CN C.F. C.F.R SA București și

Sucursala Regională de C.F. Cluj a aceleeași companii, că activul reprezentat

de spațiul comercial situat în Bistrița, bloc C.F.R., în suprafață de 333,10 mp

(cu profil de depozit și magazin comercializare produse electrocasnice și

nealimentare) este un activ disponibil în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 346/2004 și în consecință pârâtele să fie obligate să

încheie cu ea contract de vânzare cumpărare, iar în caz contrar, hotărârea să

țină loc de act de înstrăinare, fără cheltuieli de judecată.

În esență instanța de

fond a reținut că spațiul comercial în litigiu nu figurează în lista activelor

disponibile a pârâtelor, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 12 alin.

(1) și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 și pârâtele nu pot fi obligate

să înstrăineze acel spațiu, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 15 alin.(1)

din același act normativ, sunt exceptate de la dispozițiile art. 12 și 13

mijloacele fixe și activele din patrimoniul aeroporturilor, stațiilor de cale

ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R.

Or, din schița aflată

în dosar, rezultă că spațiul în litigiu ar aparține Stației C.F.R. Bistrița.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă

nr. 13 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, cu obligarea apelantei la plata parțială a

cheltuielilor de judecată efectuate de CN C.F. C.F.R. SA în apel, respectiv 130

de lei.

Pe fondul cauzei

instanța de apel a reținut că sentința de fond este temeinică și legală, iar cu

privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimata pârâtă CN C.F. C.F.R.

SA, au fost avute în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., dovezile

administrate sub acest aspect precum și legătura lor cu soluționarea acestei

etape procesuale, fiind acordate doar în limita sumei de 130 de lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta CN C.F. C.F.R. SA București solicitând

modificarea ei pentru nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată doar

parțial.

În motivarea

recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.,

recurenta critică neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată

efectuate în apel apreciind că instanța a pronunțat o decizie cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a

principiului general al acordării cheltuielilor de judecată și stabilirii lor

în sarcina celui ce cade în pretenții.

Astfel, deși a

transmis instanței de apel ordinele de deplasare ale reprezentantului său

pentru cele cinci termene de judecată însoțite și de documentele justificative

ale cheltuielilor de transport ale acestuia, în sumă totală de 1.259,52 lei,

instanța a apreciat greșit că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

De asemenea,

reducerea cheltuielilor de judecată era posibilă, potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., doar în privința onorariului avocatului, ceea ce nu

era cazul în speță, cheltuielile pretinse reprezentând cheltuielile efectuate

cu deplasarea consilierului său juridic la termenele acordate în cauză.

Cu majoritate de

voturi, recursul pârâtei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Este adevărat că,

potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în

pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată

efectuate de partea ce a câștigat procesul, iar potrivit dispozițiilor alin. (3)

din același text legal, doar onorariile avocaților pot fi micșorate de

judecător în cazul în care constată motivat că sumele pretinse cu acest titlu

sunt nejustificat de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat - ceea ce nu este cazul în speță, cheltuielile pretinse de recurentă în

apel reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea reprezentantului său la

termenele acordate în apel - însă, ceea ce critică recurenta prin recursul său -

cuantumul cheltuielilor acordate vizează netemeinicia soluției și nicidecum

nelegalitatea ei, aspecte ce nu pot fi cenzurate pe calea recursului.

Astfel, instanța de

apel a acordat cheltuielile de judecată tocmai în considerarea dispozițiilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., dar a apreciat și argumentat că intimata este

îndreptățită la recuperarea lor doar în măsura în care a dovedit că ele au

legătură cu cauza.

Or, cenzurarea

acestui ultim aspect ține de aprecierea probelor, aspect ce nu mai poate fi

invocat drept motiv de recurs după modificarea dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință, cu

majoritate de voturi, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de

voturi:

Respinge

recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R SA

București, împotriva Deciziei nr. 13 din 2 februarie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.