ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3720/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3720/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința Tribunalului Timiș nr. 9 din data de 15 ianuarie 2008, acțiunea reclamantei SC P.T. SRL a fost respinsă. Prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 76 din 17 aprilie 2008, apelul reclamantei a fost respins. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimată - pârâtă SC B.C.O.B. SA București - Sucursala Timișoara. Cum recurenta nu a timbrat integral anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 10 octombrie 2008 (fila 8 dosar recurs), cu mențiunea de a timbra recursul cu 19,5 lei, taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost integral timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC P.T. SRL Timișoara , împotriva Deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 76 din 17 aprilie 2008, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.