ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6386/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2012, pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2156/54/2012, reclamanta UAT Comuna Ilovița prin Primar a chemat în judecată pârâții M.A.D.R. și A.P.D.R.P. - Centrul Regional 4 SV Oltenia, precum și C.R.P.D.R.P. 4SV Oltenia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea raportului de verificare din 18 iunie 2012 si să fie obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 186.508,33 lei, echivalentă a 41.904,81 euro.

În motivare, a arătat că prin contractul de finanțare din 11 iunie 2012, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală România, s-a hotărât acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul integrat - înființarea sistem centralizat de alimentare cu apă în localitățile Ilovița și Bahna, înființarea rețelei de canalizare și realizare stație de epurare, modernizare drum comunal Moișești, reabilitare cămin cultural, grădinița, P+M, finanțat pe programul F. care s-a derulat începând din anul 2010 și până la data de 30 iulie 2012, când s-a respins la plată suma menționată, cu motivarea că valoarea cheltuielilor neeligibile, depășesc 3% din valoarea solicitată la plată pe considerentul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 30 din regulamentul 65/2011, situație interpretată în mod greșit de către autoritatea contractantă.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 52/2013 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Ilovița, în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. – A.P.D.R.P. - Centrul Regional 4SV Oltenia și C.R.P.D.R.P. 4SV Oltenia, în favoarea Tribunalului Mehedinți. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut, în principal, că în speță este vorba de gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european agricol de dezvoltare rurală, fiind aplicabile dispozițiile O.U.G.

nr. 74/2009, H.G. nr. 224/2008, O.U.G. nr. 79/2009, O.U.G. nr. 66/2011, sumele de rambursat ca urmare a neîndeplinirii prescripțiilor legale în procedura executării contractului de finanțare sunt creanțe bugetare, actele prin care s-au constatat neregulile si s-au stabilit sumele de rambursat se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acțiunea având ca obiect anularea unor astfel de acte este de competența instanței de contencios administrativ determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 3340/2013 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării asupra regulatorului de competență Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mehedinți a reținut că în soluționarea cauzei de față a intervenit o modificare în materia competenței materiale de soluționare potrivit dispoziției de mai sus - art. 54 din Legea cu numărul 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Formularea art. 23 - „schimbarea competenței potrivit prevederilor prezentei legi” trebuie înțeleasă ca referindu-se la legea noului cod de procedură - 134/2012 și de punere în aplicare a acestuia - pentru dispoziții de modificare a competenței în materia contenciosului administrativ nu se regăsesc în Legea cu numărul 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010. Pe de altă parte, Curtea a observat că însăși „pretenția” reclamantei se întemeiază pe interpretarea și aplicarea contractului de finanțare din 11 iunie 2010 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală România, care are natură administrativă.

În concluzie, întrucât chiar din momentul formulării acțiunii, cauza era una de natură contencioasă, iar pârâtă era o autoritate publică centrală, competența de soluționare aparține curții de apel. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Raportului de verificare nr. 678 din 18 iunie 2012 emis de A.P.D.R.P.

și obligarea pârâților la plata sumei de 186.508,33 lei, echivalentă a 41.904,81 euro. Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale. În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 186.508,33 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012, de modificare a dispozițiilor art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența de soluționare a cauzelor privind actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene în favoarea curților de apel, întrucât aceste dispoziții se aplică cererilor înregistrate după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv după 15 februarie 2013. În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ilovița prin primar în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. - A.D.R.P. - Centrul Regional 4SV Oltenia și C.R.P.D.R.P. 4 SV Oltenia, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.