ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6386/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9

noiembrie 2012, pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2156/54/2012,

reclamanta UAT Comuna Ilovița prin Primar a chemat în judecată pârâții M.A.D.R.

și A.P.D.R.P. - Centrul Regional 4 SV Oltenia, precum și C.R.P.D.R.P. 4SV

Oltenia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea

raportului de verificare din 18 iunie 2012 si să fie obligați pârâții să

plătească reclamantei suma de 186.508,33 lei, echivalentă a 41.904,81 euro.

În motivare, a arătat

că prin contractul de finanțare din 11 iunie 2012, pentru acordarea ajutorului

financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare

rurală România, s-a hotărât acordarea finanțării nerambursabile pentru

proiectul integrat - înființarea sistem centralizat de alimentare cu apă în

localitățile Ilovița și Bahna, înființarea rețelei de canalizare și realizare

stație de epurare, modernizare drum comunal Moișești, reabilitare cămin

cultural, grădinița, P+M, finanțat pe programul F. care s-a derulat începând

din anul 2010 și până la data de 30 iulie 2012, când s-a respins la plată suma

menționată, cu motivarea că valoarea cheltuielilor neeligibile, depășesc 3% din

valoarea solicitată la plată pe considerentul că nu s-ar fi respectat

prevederile art. 30 din regulamentul 65/2011, situație interpretată în mod

greșit de către autoritatea contractantă.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă nr.

52/2013 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta U.A.T. Comuna

Ilovița, în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. – A.P.D.R.P. - Centrul Regional

4SV Oltenia și C.R.P.D.R.P. 4SV Oltenia, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel a reținut, în principal, că în speță este

vorba de gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul

european agricol de dezvoltare rurală, fiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.

74/2009, H.G. nr. 224/2008, O.U.G. nr. 79/2009, O.U.G. nr. 66/2011, sumele de

rambursat ca urmare a neîndeplinirii prescripțiilor legale în procedura

executării contractului de finanțare sunt creanțe bugetare, actele prin care

s-au constatat neregulile si s-au stabilit sumele de rambursat se înscriu în

categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea având ca

obiect anularea unor astfel de acte este de competența instanței de contencios

administrativ determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit

regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin sentința civilă nr.

3340/2013 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat cauza către Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea pronunțării asupra regulatorului de competență

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Mehedinți a reținut că în soluționarea cauzei de

față a intervenit o modificare în materia competenței materiale de soluționare

potrivit dispoziției de mai sus - art. 54 din Legea cu numărul 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Formularea art. 23 - „schimbarea competenței potrivit prevederilor prezentei

legi” trebuie înțeleasă ca referindu-se la legea noului cod de procedură -

134/2012 și de punere în aplicare a acestuia - pentru dispoziții de modificare

a competenței în materia contenciosului administrativ nu se regăsesc în Legea

cu numărul 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010.

Pe de altă parte,

Curtea a observat că însăși „pretenția” reclamantei se întemeiază pe

interpretarea și aplicarea contractului de finanțare din 11 iunie 2010 pentru

acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național

pentru dezvoltare rurală România, care are natură administrativă.

În concluzie,

întrucât chiar din momentul formulării acțiunii, cauza era una de natură

contencioasă, iar pârâtă era o autoritate publică centrală, competența de

soluționare aparține curții de apel.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art.

22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția

de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca

obiect anularea Raportului de verificare nr. 678 din 18 iunie 2012 emis de A.P.D.R.P.

și obligarea pârâților la plata sumei de 186.508,33 lei, echivalentă a

41.904,81 euro.

Actele contestate au

fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor

se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de

creanță.

De altfel, din

întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate

reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de

rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform

procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși

actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și

costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală.

Creanțele bugetare

rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei

creanțe fiscale.

În acest context, în

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.,

în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă

să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale

lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios

administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit

regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe

bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei,

respectiv suma de 186.508,33 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 54 pct.

3 din Legea nr. 76/2012, de modificare a dispozițiilor art. 10 alin. (1

1

)

din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența de soluționare a cauzelor

privind actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând fonduri

nerambursabile din partea Uniunii Europene în favoarea curților de apel,

întrucât aceste dispoziții se aplică cererilor înregistrate după intrarea în

vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv după 15 februarie 2013.

În ceea ce privește

competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că

reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ -

Teritorială Comuna Ilovița prin primar în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. -

A.D.R.P. - Centrul Regional 4SV Oltenia și C.R.P.D.R.P. 4 SV Oltenia, în favoarea

Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.