ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5788/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul I.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta F.R.F., obligarea acesteia să pună în aplicare

Hotărârea nr. 474 din 07 septembrie 2010 a Camerei Naționale pentru

Soluționarea Litigiilor și Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 a Comisiei de

Recurs a Federației.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 81 din 10 noiembrie 2010

prin care i-a solicitat să facă aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. b)

și c) din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal

aplicabil începând cu data de 1 iulie 2010 și să dispună verificarea executării

de către Clubul Sportiv „F.C. Snagov” a obligațiilor financiare, iar dacă va

constata că nu a procedat la punerea în executare a Hotărârii Camerei Naționale

pentru Soluționarea Litigiilor nr. 474/2010 să comunice Departamentului competiții

pentru neprogramarea la jocurile oficiale cu interzicerea dreptului de a

efectua transferuri de jucători.

Reclamanta a susținut

că, neprocedând astfel, pârâta a încălcat grav dispozițiile Statutului și

dispozițiile Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de

Fotbal dat în aplicarea acestuia și pentru aceste motive solicită admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Sentința civilă nr.

5493 din 21 aprilie 2011, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că pârâta este o autoritate publică centrală, iar

hotărârile a căror executare se solicită sunt actele administrative ale unei

autorități publice, și deci, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004

competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ.

La rândul său, prin

sentința civilă nr. 1327 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ, și a admis acțiunea formulată de reclamantul

I.D., a constatat refuzul nejustificat al pârâtei F.R.F. de a soluționa cererea

reclamantului înregistrată la F.R.F. sub nr. 801 din 10 noiembrie 2010 și, în

consecință, a obligat pârâta să soluționeze cererea nr. 801 din 10 noiembrie 2010

cu privire la punerea în executare a Hotărârii nr. 474 din 07 septembrie 2010

pronunțată de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor și Decizia nr. 89

din 14 octombrie 2010 pronunțată de Comisia de recurs din cadrul autorității

pârâte.

În motivarea acestei

soluții, prima instanță a apreciat, în esență, că deși reclamantul a solicitat

obligarea pârâtei să pună în aplicare două hotărâri pronunțate de organe cu

atribuții jurisdicționale din cadrul autorității pârâte, acțiunea se încadrează

în sfera noțiunii de „refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la

un drept sau la un interes legitim al reclamantului”, în condițiile în care

pârâta avea obligația de a răspunde cererii adresate de către reclamant, înregistrată

la F.R.F. la data de 14 octombrie 2010 sub nr. 801, dar nu a procedat astfel.

Împotriva sentinței nr.

1327 din 27 februarie 2012 a declarat recurs pârâta F.R.F., solicitând în

principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

competente, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 5 C.

proc. civ., iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii

acțiunii reclamantului-intimat, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în primul rând, că cererea reclamantului privea

punerea în executare a unor hotărâri arbitrale, obiect ce excede competenței

instanțelor de contencios administrativ.

Apoi, în raport de

criteriul valoric, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei

aparținea Judecătoriei Buftea, deci hotărârea a fost dată cu încălcarea

competenței de ordine publică a altei instanțe.

A mai susținut că

acțiunea nu putea fi încadrată în sfera noțiunii de „refuz nejustificat” în

sensul dispozițiilor și în cadrul conturat de Legea nr. 554/2004.

În fine, din actele

dosarului rezultă că la data de 01 martie 2011 reclamantul a semnat un acord

prin care arăta că a primit sumele restante de la clubul C.S.F.C. Snagov și, în

consecință, își retrage toate plângerile împotriva clubului și F.R.F., fără,

însă, a încunoștința instanța despre această situație și despre stingerea, în

fapt, a litigiului între părți.

Examinând actele și

înscrisurile dosarului, raportat la susținerile recurentei și prin prisma

dispozițiilor legale incidente. Înalta Curte constată recursul fondat și îl va

admite, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel,

reclamantul-recurent a supus examinării instanței de judecată refuzul nejustificat

al pârâtei F.R.F. de a răspunde cererii acestuia, înaintată prin adresa nr. 801/2010,

de a face aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. b) și c) din

Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal aplicabil

începând cu data de 01 iulie 2010 și în acest sens să dispună verificarea

executării obligațiilor arătate cu precizarea că, în situația în care va

constata faptul că debitorul Clubul Sportiv Fotbal Club Snagov nu a procedat la

punerea în executare a Hotărârii Consiliului Național pentru Soluționarea Litigiilor

nr. 474 din 07 septembrie 2010 să declare că se află în stare de neprogramare

la jocurile oficiale, cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de

jucători.

Instanța fondului a

constatat că, în cauză, pârâta nu a soluționat această cerere, deși avea

obligația de a o face, comportament calificat ca refuz nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al

reclamantului.

Înalta Curte

constată, însă, că la fila 16 din dosarul de fond se află depus un înscris

numit „Acord”, prin care reclamantul declară că a primit suma de 9.000 euro și

400 lei conform Hotărârii C.N.S.L. la data de 01 martie 2011, suma

sus-menționată reprezentând drepturile sale financiare, că nu mai are nici o

pretenție financiară din partea clubului sportiv F.C. Snagov, și că își retrage

și plângerea pe toate căile judecătorești împotriva Clubului F.C. Snagov și a F.R.F.

La fila 14 din dosar

se află și Hotărârea nr. 4742 din 02 martie 2011 a F.R.F. - Camera Națională

pentru Soluționarea Litigiilor, prin care, constatându-se executarea

obligațiilor financiare, se ridică sancțiunile impuse Clubului F.C. Snagov.

În aceste condiții,

era evident că, la data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului în

prezenta cauză, cererea reclamantului-intimat fusese soluționată în sensul

urmărit de acesta, de aproape un an de zile.

Înalta Curte mai

constată că, pentru ca pretențiile părții să poată fi valorificate pe calea

unei acțiuni în instanță, aceasta trebuie să probeze existența unui interes

legitim, actual, direct și concret.

Or, în speță, în

condițiile în care Hotărârea Consiliului Național pentru Soluționarea Litigiilor

nr. 474 din 07 septembrie 2010, și implicit Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010

pronunțată de Comisia de recurs, în legătură cu care se adresase instanței, în

prezenta cauză, reclamantul-intimat, fusese pusă în aplicare încă din data de 1

martie 2011, este evident că, la data pronunțării hotărârii recurate, reclamantul

nu mai justifica un interes în obținerea unui remediu pe cale judecătorească,

inclusiv în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a urmări și

asigura punerea în aplicare a hotărârilor sus-menționate.

Pentru aceste motive,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul va

fi admis, hotărârea va fi modificată, iar acțiunea reclamantului va fi respinsă

ca lipsită de interes.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., și cu aplicarea prevederilor art. 274 alin.

(3) din legea procedurală, Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant la plata

către recurenta-pârâtă a sumei de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite

recursul declarat de F.R.F. împotriva sentinței civile nr. 1327 din 27

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge acțiunea ca lipsită de interes.

Obligă

intimatul-reclamant la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 1000 de lei cu

titlul de cheltuieli de judecată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2013.