ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5788/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta F.R.F., obligarea acesteia să pună în aplicare Hotărârea nr. 474 din 07 septembrie 2010 a Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor și Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 a Comisiei de Recurs a Federației. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 81 din 10 noiembrie 2010 prin care i-a solicitat să facă aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal aplicabil începând cu data de 1 iulie 2010 și să dispună verificarea executării de către Clubul Sportiv „F.C.

Snagov” a obligațiilor financiare, iar dacă va constata că nu a procedat la punerea în executare a Hotărârii Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor nr. 474/2010 să comunice Departamentului competiții pentru neprogramarea la jocurile oficiale cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători. Reclamanta a susținut că, neprocedând astfel, pârâta a încălcat grav dispozițiile Statutului și dispozițiile Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal dat în aplicarea acestuia și pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin Sentința civilă nr. 5493 din 21 aprilie 2011, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta este o autoritate publică centrală, iar hotărârile a căror executare se solicită sunt actele administrative ale unei autorități publice, și deci, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ. La rândul său, prin sentința civilă nr. 1327 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, și a admis acțiunea formulată de reclamantul I.D., a constatat refuzul nejustificat al pârâtei F.R.F. de a soluționa cererea reclamantului înregistrată la F.R.F. sub nr. 801 din 10 noiembrie 2010 și, în consecință, a obligat pârâta să soluționeze cererea nr. 801 din 10 noiembrie 2010 cu privire la punerea în executare a Hotărârii nr. 474 din 07 septembrie 2010 pronunțată de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor și Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 pronunțată de Comisia de recurs din cadrul autorității pârâte.

În motivarea acestei soluții, prima instanță a apreciat, în esență, că deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să pună în aplicare două hotărâri pronunțate de organe cu atribuții jurisdicționale din cadrul autorității pârâte, acțiunea se încadrează în sfera noțiunii de „refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al reclamantului”, în condițiile în care pârâta avea obligația de a răspunde cererii adresate de către reclamant, înregistrată la F.R.F. la data de 14 octombrie 2010 sub nr. 801, dar nu a procedat astfel. Împotriva sentinței nr. 1327 din 27 februarie 2012 a declarat recurs pârâta F.R.F., solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 5 C. proc.

civ., iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului-intimat, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în primul rând, că cererea reclamantului privea punerea în executare a unor hotărâri arbitrale, obiect ce excede competenței instanțelor de contencios administrativ. Apoi, în raport de criteriul valoric, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparținea Judecătoriei Buftea, deci hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. A mai susținut că acțiunea nu putea fi încadrată în sfera noțiunii de „refuz nejustificat” în sensul dispozițiilor și în cadrul conturat de Legea nr. 554/2004.

În fine, din actele dosarului rezultă că la data de 01 martie 2011 reclamantul a semnat un acord prin care arăta că a primit sumele restante de la clubul C.S.F.C. Snagov și, în consecință, își retrage toate plângerile împotriva clubului și F.R.F., fără, însă, a încunoștința instanța despre această situație și despre stingerea, în fapt, a litigiului între părți. Examinând actele și înscrisurile dosarului, raportat la susținerile recurentei și prin prisma dispozițiilor legale incidente. Înalta Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, reclamantul-recurent a supus examinării instanței de judecată refuzul nejustificat al pârâtei F.R.F.

de a răspunde cererii acestuia, înaintată prin adresa nr. 801/2010, de a face aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal aplicabil începând cu data de 01 iulie 2010 și în acest sens să dispună verificarea executării obligațiilor arătate cu precizarea că, în situația în care va constata faptul că debitorul Clubul Sportiv Fotbal Club Snagov nu a procedat la punerea în executare a Hotărârii Consiliului Național pentru Soluționarea Litigiilor nr. 474 din 07 septembrie 2010 să declare că se află în stare de neprogramare la jocurile oficiale, cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători. Instanța fondului a constatat că, în cauză, pârâta nu a soluționat această cerere, deși avea obligația de a o face, comportament calificat ca refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al reclamantului.

Înalta Curte constată, însă, că la fila 16 din dosarul de fond se află depus un înscris numit „Acord”, prin care reclamantul declară că a primit suma de 9.000 euro și 400 lei conform Hotărârii C.N.S.L. la data de 01 martie 2011, suma sus-menționată reprezentând drepturile sale financiare, că nu mai are nici o pretenție financiară din partea clubului sportiv F.C. Snagov, și că își retrage și plângerea pe toate căile judecătorești împotriva Clubului F.C. Snagov și a F.R.F. La fila 14 din dosar se află și Hotărârea nr. 4742 din 02 martie 2011 a F.R.F. - Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, prin care, constatându-se executarea obligațiilor financiare, se ridică sancțiunile impuse Clubului F.C.

Snagov. În aceste condiții, era evident că, la data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului în prezenta cauză, cererea reclamantului-intimat fusese soluționată în sensul urmărit de acesta, de aproape un an de zile. Înalta Curte mai constată că, pentru ca pretențiile părții să poată fi valorificate pe calea unei acțiuni în instanță, aceasta trebuie să probeze existența unui interes legitim, actual, direct și concret.

Or, în speță, în condițiile în care Hotărârea Consiliului Național pentru Soluționarea Litigiilor nr. 474 din 07 septembrie 2010, și implicit Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 pronunțată de Comisia de recurs, în legătură cu care se adresase instanței, în prezenta cauză, reclamantul-intimat, fusese pusă în aplicare încă din data de 1 martie 2011, este evident că, la data pronunțării hotărârii recurate, reclamantul nu mai justifica un interes în obținerea unui remediu pe cale judecătorească, inclusiv în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a urmări și asigura punerea în aplicare a hotărârilor sus-menționate. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis, hotărârea va fi modificată, iar acțiunea reclamantului va fi respinsă ca lipsită de interes. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., și cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din legea procedurală, Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de F.R.F. împotriva sentinței civile nr. 1327 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca lipsită de interes. Obligă intimatul-reclamant la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013.