ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3240/2012

Ședința publică de la 14 iunie 2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, petentul C.S.P.L. Târgu Jiu a învestit

instanța cu o acțiune în anulare a hotărârii nr. 13 din 9 iulie 2009,

pronunțată de Comisia pentru Soluționarea Litigiilor și a deciziei nr. 6 din6

august 2009, pronunțată de Comisia de Recurs, ambele Comisii din cadrul Litigii

Profesioniste de Fotbal. Acțiunea în anulare a fost formulată în temeiul art.

364 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul F.C.D. 1948 SA (în realitate

SC D. 1948 SA).

Prin sentința

civilă nr. 204 din 24 iunie 2010, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis

excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența

în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, care, prin încheierea de ședință de la 14 decembrie

2010 a admis excepția de necompetență funcțională și a scos cauza de pe rol.

Ulterior, cauza a

fost înregistrată pe rolul Secției a V-a Civilă la 25 martie 2011.

Prin sentința

civilă nr. 114 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a admis excepția invocată de intimată și a respins ca inadmisibilă

acțiunea în anulare a hotărârii nr. 13 din 9 iulie 2007, pronunțată de L.P.F. -

Comisia pentru Soluționarea Litigiilor și a deciziei nr. 6 din 6 august 2009,

pronunțată de L.P.F. - Comisia de Recurs.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că nici Comisia pentru Soluționarea

Litigiilor și nici Comisia de Recurs din cadrul L.F.P. nu au statut de

instituții permanente de arbitraj în accepțiunea Cărții a IV-a din Codul de

procedură civilă, iar hotărârile pe care acestea le pronunță, indiferent de

obiectul asupra căruia poartă, nu au regim de hotărâri arbitrale.

Curtea a apreciat

că nu natura litigiului arbitrai determină statutul arbitrajului, ci scopul și

organizarea entității care arbitrează imprimă hotărârii pe care o pronunță

natura acesteia și eventual incidența art. 340 și următoarele C. proc. civ.,

Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne este singurul în măsură a exercita

controlul asupra celor două hotărâri, inclusiv sub aspectul eventualei depășiri

a competențelor conferite comisiilor, prin raportare la obiectul și natura

litigiului dedus arbitrajului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs C.S.P.L. Târgu-Jiu, criticând-o sub următoarele

aspecte:

Se învederează

faptul că, în temeiul art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu

referire la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se

solicită sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea

unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea dreptului european

aplicabil speței.

Hotărârea

instanței este nelegală în baza art. 304 pct. 4 C. proc. civ., fiind dată de

Curte cu depășirea atribuțiilor conferite de lege puterii judecătorești.

In cauză, s-a

pronunțat o hotărâre nelegală conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind dată

o motivare contradictorie și străină de natura pricinii.

Hotărârea a fost

dată cu o interpretare greșită a hotărârii și deciziei deduse judecății, iar

prin sentința recurată a fost schimbată natura și înțelesul lămurit și vădit al

hotărârii nr. 13 și al deciziei nr. 6, astfel că sunt întrunite cerințele art.

304 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția este

nelegală conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind lipsită de temei legal

întrucât nicio lege nu stabilește competența Tribunalului Arbitral al Sportului

în a cenzura hotărârile arbitrale pronunțate de un tribunal arbitrai organizat

de F.R.F. și L.P.F. iar necompetența instanțelor din România nu este prevăzută

de niciun text de lege aplicabil speței.

Analizând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază

recursul ca nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 340 C. proc. civ. „Persoanele care au capacitatea deplină de exercițiu a

drepturilor pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile

patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora

legea nu permite a se face tranzacție".

Așadar, părțile

pot să confere misiunea de a soluționa litigiul dintre ele unei instanțe

arbitrale, prin intermediul unei convenții arbitrale, tară a mai fi nevoie să

apeleze la o instanță judecătorească sau la un alt organ de jurisdicție.

Curtea de Apel a

reținut în mod corect faptul că, pentru a determina competența sau necompetența

instanțelor române, principala problemă care trebuie dezlegată este aceea a

statului celor două comisii care au pronunțat hotărârile atacate, respectiv de

a stabili dacă acestea sunt instanțe arbitrale în accepțiunea art. 340 și

următoarele C. proc. civ.

De altfel,

părțile din litigiu au poziții convergente, în sensul că ambele, raportându-se

la statutul Federației Române de Fotbal susțin că acele comisii care au

pronunțat hotărârile atacate nu sunt tribunale arbitrale.

Recurentul a

susținut că prevederile art. 56 din Statutul F.R.F. nu le conferă celor două

comisii funcții de instanțe arbitrale.

Reținând ca fiind

întemeiată excepția necompetenței instanțelor române, Curtea de Apel nu a

depășit atribuțiile puterii judecătorești, astfel încât în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Motivul de casare

prevăzut de aceste dispoziții legale se referă la situația în care, prin

hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești,

intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de

casare, care este de ordine publică, nu trebuie interpretat extensiv.

Așa fiind, acest

motiv de recurs este nefondat.

Instanța de judecată

a respectat obligația ce-i revine potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

De altfel,

motivarea hotărârii este clară și nu se referă la o înșiruire de fapte și

argumente, ci la probele administrate în cauză și este în concordantă cu

acestea.

Curtea de Apel a

reținut în mod corect că, date fiind scopul pentru care au fost înființate

L.P.F. și Federația Română de Fotbal, față de prevederile art. 21 alin. (1) lit.

b), d) și e), coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. (1) și cu dispozițiile

art. 37 și art. 42 din Legea nr. 69/2000 (în forma în vigoare la momentul

pronunțării celor două hotărâri contestate), în structura celor două entități

nu este posibilă constituirea unor comisii care să fie abilitate a arbitra

litigiile patrimoniale prevăzute de art. 340 și urătoarele C. proc. civ.

Așa fiind,

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în

cauză.

Susținerea

recurentului că hotărârea a fost dată cu o interpretare greșită a hotărârii și

deciziei deduse judecății, iar prin sentința recurată a fost schimbată natura

și înțelesul lămurit și vădit al hotărârii nr. 13 și al deciziei nr. 6 este

nefondată.

În primul rând,

este de reținut faptul că prin sentința recurată, Curtea de Apel nu s-a

pronunțat asupra fondului cauzei, ci asupra excepției necompetenței instanțelor

române.

Pe de altă parte,

nu s-a schimbat în niciun fel natura și înțelesul lămurit și vădit al hotărârii

nr. 13

și al deciziei nr. 6, întrucât

instanța nu a analizat aceste hotărâri.

Curtea de Apel a

reținut în mod corect faptul că aceste hotărâri nu pot fi cenzurate pe calea

acțiunii în anulare prevăzută de art. 364 C. proc. civ., ci doar pe căile

prevăzute în Statutele și Regulamentele în baza cărora respectivele comisii

s-au înființat și funcționează, în speța de față pe calea recursului la

Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, Elveția.

Recurentul a uzat

de aceste căi de atac statutare și ca atare, acțiunea în anulare este

inadmisibilă și în considerarea principiului

electa una via, non datur

recursus ad alteram

.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de

nelegalitate care să impună modificarea sau casarea sentinței atacate și, pe

cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312

alin. (1)

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat recursul declarat de reclamantul C.S.P.L. Târgu - Jiu împotriva

sentinței civile nr. 114 din 6 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 iunie 2012.