ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2541/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Fotbal Club U.C.

SA, reprezentată prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul P.V., acțiune în anulare împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal pronunțată în Dosarul nr. 106/CR/2012, a încheierii de ședință din data de 28 august 2012 a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Romane de Fotbal, pronunțată în cauza nr. 41/CL/2011, a deciziei nr. 42 din 20 aprilie 2011 a Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal pronunțată în Dosarul nr. 42/CR/2011, precum și împotriva hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Romane de Fotbal Dosar nr. 41/CL/2011, solicitând constatarea nulității absolute a actelor Comisiei de Recurs din cadrul Federației Romane de Fotbal, precum și a celor ale Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal și desființarea tuturor actelor Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal, precum și a tuturor actelor Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal.

Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect: acțiunea în anulare ce vizează încheierea de ședință din data de 28 august 2012 a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.F. - pronunțată în cauza nr. 41/CL/2011; acțiunea în anulare îndreptată contra Hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.F., pronunțată în Dosar nr. 41/CL/2011; acțiunea în anulare ce vizează încheierile de ședință pronunțate în dosarele arbitrale nr. 41/CL/2011, 42/CR/2011 și 106/CR/2012; acțiunea în anulare împotriva tuturor actelor de procedură ale Comisiei de Recurs a FRF și Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF.

Prin aceeași încheiere, a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii în anulare ce vizează Hotărârea nr. 42 din 20 aprilie 2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., pronunțată în Dosarul nr. 42/CR/2011. Respectiva încheiere a Curții de Apel București nu a fost atacată cu recurs, astfel încât dispozițiile sale au devenit irevocabile. Prin sentința civilă nr. 16 din data de 6 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisîbilității acțiunii în anulare și excepția necompetenței materiale a Curții de Apei București și admis acțiunea în anulare formulată de SC Fotbal Club U.C.

SA împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 106/CR/2012 al Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., în contradictoriu cu pârâtul P.V., a anulat respectiva decizie. Rejudecând, instanța a admis recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 28 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L din cadrul F.R.F. și a modificat încheierea în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L. din cadrul F.R.F., formulată de petentul P.V., în contradictoriu cu SC Fotbal Club U.C. SA. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de intimat, Curtea de Apel București a reținut că litigiul dintre părți decurge din contractul individual de muncă din 23 septembrie 2010, încheiat între SC Fotbal Club U.C.

SA (angajator) și P.V. (salariat), a cărui încetare a fost constatată prin Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011 a C.N.S.L. din cadrul F.R.F. Față de prevederile art. 57 alin. (1) din Statutul F.R.F., coroborat cu art. 284 alin. (1) C. muncii și art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., instanța a concluzionat că ipoteza prevăzută de art. 56 din Statutul F.R.F., potrivit căruia deciziile pronunțate de Comisia de Recurs a Federația Română de Fotbal pot fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului, nu are incidență în cauză. Cât privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, s-a reținut că acțiunea în anulare vizează o decizie pronunțată într-o procedură jurisdicțională de către Comisia de Recurs a F.R.F., iar din interpretarea art. 340 1 și art. 341 1 C. proc.

civ., Comisia de Recurs a F.R.F. poate fi considerată un tribunal arbitral, ce pronunță hotărâri arbitrale în sensul art. 360 și urm. C. proc. civ. În consecință, acțiunea în anulare îndreptată contra unei astfel de decizii este de competența Curții de Apel București, în conformitate cu art. 365 alin. (1) C. proc. civ., ca instanță imediat superioară celei ce ar fi trebuit să soluționeze pricina în fond în temeiul clauzei compromisorii din contractul de muncă încheiat între părți. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că litigiul, decurgând din interpretarea și executarea contractului individual de muncă, nu era de competența comisiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul Federației Române de Fotbal, potrivit art. 57 alin. (1) ultima teză din Statutul Federației Române de Fotbal, coroborat cu art. 248 și 284 C. muncii, art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., din a căror interpretare rezultă este nulă și clauza compromisorie înscrisă în contractul de muncă. În consecință, decizia nr. 106/CR/2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federația Română de Fotbal, ce viza îndreptarea unor erori materiale strecurate. În hotărârea dată de C.N.S.L. a Federație Române de Fotbal nr. 41 din 10 martie 2011, pe fondul litigiului, în acord cu prevederile art. 362 alin. (3) C. proc. civ., a fost desființată în temeiul art. 364 lit. a) și b) C. proc. civ. Instanța a apreciat că recursul declarat contra încheierii de ședință din data de 28 august 2012 a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal, pronunțată în cauza nr. 41/CL/2011, trebuia să fie rezolvat pe fond, iar nu respins ca netimbrat, pe de o parte, deoarece autorul cererii de îndreptare eroare materială nu a achitat vreo taxă de procedură pentru soluționarea cererii finalizate cu Hotărârea C.N.S.L.

a Federație Române de Fotbal nr. 41 din 10 martie 2011 și, prin urmare, nici recursul declarat contra încheierii de îndreptare de către partea adversă nu trebuia să fie supus cerinței plății vreunei taxe de procedură. Totodată, cererile în materie de conflicte de muncă sunt scutite de orice taxe de timbru potrivit art. 285 C. muncii, iar potrivit în temeiul art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., dreptului comun în domeniul procesual civil, părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea hotărârilor. Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe, pârâtul V.P. a criticat hotărârea pronunțată invocând faptul că, în mod greșit, instanța a respins greșit excepțiile inadmisibilității atacării deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal direct la Curtea de Apel București și necompetenței materiale a Curții de Apel București, precum și soluția pronunțată pe fondul litigiului.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat. Prin decizia civilă nr. 3526 din 25 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul și, pe cale de consecință, a modificat, în tot, sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Instanța a reținut că, prin decizia nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrui Federației Române de Fotbal, a fost soluționat recursul declarat de către reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 28 august 2012 prin care, la cererea pârâtului din prezenta cauză, a fost îndreptată eroarea materială din hotărârea nr. 41/2011. Prin decizia nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F.

a fost soluționat recursul declarat împotriva hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011, prin care a fost soluționată cererea pârâtului din prezenta cauză de a se constau rezilierea, din inițiativa angajatorului, a contractului de muncă înregistrat la Federația Română de Fotbal din 29 septembrie 2010 și acordarea de despăgubiri. Prin încheierea din 15 noiembrie 2012, irevocabilă, a fost respinsă, ca tardivă, acțiunea în anulare împotriva deciziei nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F. Instanța a reținut că, deoarece dispoziția curții de apel privind constatarea tardivității privind formularea acțiunii în anulare a deciziei nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F.

a rămas irevocabilă, nu mai poate fi cercetat dacă litigiul era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului sau dacă exista o convenție arbitrală valabilă în cadrul acțiunii în anulare care vizează decizia pronunțată cu privire la legalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale a deciziei nr. 42/CR/2011. În consecință, din imposibilitatea formulării acestor critici, decurge prezumția absolută a faptului că fondul litigiului era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, ca exista o convenție arbitrală valabilă, considerent pentru care nu se mai impune analiza motivelor de recurs prin care se susține că există o convenție arbitrală valabilă și litigiul poate fi soluționat pe calea arbitrajului.

Curtea a reținut că, date fiind aceste premise, se pune problema dacă poate fi atacată pe calea arbitrajului, conform procedurii prevăzute de art. 340 și urm. C. proc. civ., în fața instanțelor din România, decizia nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal, în condițiile în care potrivit art. 56 alin. (3) în prezent art. 57 alin. (3) din Statutul Federației Române de Fotbal, deciziile pronunțate de Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal pot fi atacate Ia Tribunalul Arbitral al Sportului de la Laussane. Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine instanței judecătorești în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Potrivit Codului federal elvețian al dreptului privat internațional, deciziile tribunalului arbitral pot fi atacate la Curtea supremă federală elvețiană (art. 191), ca atare nu se pune problema limitării accesului la justiție, prin prevederea acestor căi de atac în procedura arbitrală. Partea nu poate decide să nu urmeze toate căile de atac stabilite în procedura arbitrală sau să formuleze acțiunea în anulare împotriva unor hotărâri arbitrale intermediare doar pentru a alege instanța de judecată dintr-un anumit stat, în funcție de locul efectuării arbitrajului. Situația contrară ar echivala cu a admite posibilitatea eludării legii. Având în vedere că acțiunea în anulare formulată împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal pronunțată în Dosarul nr. 106/CR/2012 a fost considerată inadmisibilă, curtea a constatat nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul acesteia.

La data de 25 iulie 2014, intimata SC Fotbal Club U.C. SA a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3526 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație șt Justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ. invocând faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra argumentelor prezentate în conținutul întâmpinării formulate în fața instanței de recurs, precum și contrarietatea hotărârii pronunțate în prezenta cauză cu alte hotărâri pronunțate în dosare diferite. În sinteză, întemeiat de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a invocat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra apărărilor invocate în întâmpinare și întemeiate de dispozițiile legale dezvoltate referitoare la faptul că: - Nu pot face obiectul arbitrajului conflictele de drepturi rezultate din raporturile de muncă.

Necompetența tribunalului arbitral din cadrul Federației Române de Fotbal de a soluționa un conflict de drepturi rezultat din contractul individual de muncă din 23 septembrie 2010 înregistrat la ITM Dolj din 23 septembrie 2010, atrage și necompetenta Tribunalului Arbitral al Sportului; - Arbitrajul este prevăzut de lege și trebuie desfășurat în limitele și în temeiul legii. Calea de atac împotriva hotărârii arbitrale este prevăzută de lege și este de competența exclusivă a puterii judecătorești, astfel că acțiunea în anulare formulată de Fotbal Club U.C. SA este admisibilă; - Recurentul a invocat jurisdicții, respectiv Tribunalul Arbitral al Sportului și Tribunalul Federal Elvețian care nu sunt jurisdicții naționale în sensul Constituției României și nici al prevederilor art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; - Regulamentele Federației Române de Fotbal nu sunt superioare prevederilor C. muncii, ale C. proc.

civ., ale Legii nr. 24/2000, nici celor din Constituția României. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat faptul că soluția pronunțată este potrivnică altor hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești, respectiv; - încheierea din data de 10 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 43291/3/2011, Tribunalului București, secției a IIl-a civilă, a dispus, în temeiul art. 367 1 coroborat cu art. 342 C. proc. civ., respectiv art. 384 alin. (1) și (2) C. muncii, învestirea cu formulă executorie a hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 pronunțată de Camera Națională a Litigiilor din cadrul FRF. Tribunalul București, stabilind că hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc.

civ. și ale C. muncii. - prin decizia civilă nr. 5465 din 28 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4186/2/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că arbitrajul organizat de Federația Română de Fotbal este organizat în temeiul art. 340 și art. 341 1 C. proc civ., iar căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate de tribunalul arbitral organizat de FRF, sunt exercitate în baza C. proc. civ. din România și nu în baza Codului de procedura al Confederației Elvețiene. La data de 18 martie 2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizure, precum și caracterul nefondat al acesteia. Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri, numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de pct. 1-9 C. proc. civ. În temeiul textului citat, hotărârile date de instanțele de apel pot face obiect al cererii de revizuire, numai dacă evocă fondul. Or, instanța de recurs evocă fondul numai în situația în care, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanțele mferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită de cea pronunțată de instanțele inferioare. Prin hotărârea atacată în prezenta cerere de revizuire nu se evocă însă fondul, iar Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale acestei cereri.

Astfel prin sentința civilă nr. 16 din data de 6 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția înadmisibilității acțiunii în anulare și excepția necompetenței materiale. Pe fond, Curtea a admis recursul declarat împotriva încheierii de ședința din 28 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L. din cadrul F.R.F. și a modificat încheierea în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al CN.S.L. din cadrul F.R.F., formulată de petentui P.V., în contradictoriu cu SC Fotbal Club U.C.

SA. Ulterior, prin decizia civilă nr. 3526 din 25 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârât și, pe cale de consecință, a modificat, în tot, sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Cum în speță, această ultimă hotărâre atacată cu revizuire nu evocă fondul ci se limitează la a respinge acțiunea formulată ca fiind inadmisibilă, instanța de recurs modificând hotărârea atacată pentru greșita interpretare a legii, cu păstrarea situației de fapt reținută de instanța de fond, în cauză nu este îndeplinită condiția de principiu a art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. În consecință, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., este inadmisibilă. Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocate de asemenea ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai daca hotărârile potrivnice sunt dale de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Înalta Curte reține că reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

În cauză nu se regăsește situația premisă a textului de lege invocat ca ternei juridic al exercitării căii extraordinare de atac, în sensul existenței triplei identități de obiect, cauză și părți. Astfel, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 43291/3/2011 instanța secției a III-a civilă, a Tribunalului București a dispus învestirea cu formulă executorie a hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 pronunțată de Camera Națională a Litigiilor din cadrul FRF, iar prin decizia civilă nr. 5465 din 28 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4186/2/2012, instanța a soluționat excepția de nelegalitate a unor dispoziții din regulamentul Federației Române de Fotbal, în temeiul dispozițiilor legale speciale ale contenciosul administrativ.

Prin urmare, respectivele hotărâri au fost pronunțate în pricini diferite, între care nu există identitate de părți și nici de obiect și, în concluzie, nu pot fi primite susținerile revizuentului privitoare la similitudinea respectivelor cauze. Raportând cererea de revizuire formulată, la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege. În concluzie, fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii, conform art. 322 și art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Fotbal Club U.C. SA, împotriva deciziei civile nr. 3526 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2014.